În zona nordică a munților Țarcu
In the northern area of Țarcu mountains
Cea mai sălbatică porţiune a munţilor Ţarcu este ocupată de muntele Bloju, situat în nordul acestui ansamblu montan. Este o zonă puţin umblată şi poate de aceea foarte frumoasă. Aici animalele sălbatice încă se simt în largul lor. În dimineaţa zilei de miercuri, 13 ianuarie 2016, pornim la drum pentru a gusta puţin tocmai din acest colţ de natură inedit. Soarele care străluceşte pe cer şi absenţa zăpezii din oraş ne încurajează să plecăm de acasă. Avansăm uşor pe valea Bistrei în sus, iar din localitatea Bucova, aflată la limita judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara, deviem spre dreapta. Este un indicator modest care ne informează că la 7 km distanţă vom găsi mănăstirea sfântul Dionisie Exiguul. Ne inscriem pe acest drum care urmează cursul Bistrei. Drumul se prezintă satisfăcător pentru a fi abordat cu maşina. Firul apei se grăbeşte la vale, când pe dreapta, când pe stânga drumului.
Străbatem o porţiune devastată de utilaje forestiere şi după circa 7 km
trecem prin dreptul mănăstirii amintite, aflată încă în construcţie. Lăsăm pe
dreapta mănăstirea şi clădirile anexe şi înaintăm mai departe. Pe drum îşi face
apariţia zăpada şi gheaţa. Pe măsură ce avansăm spre inima muntelui, valea se
îngustează, malurile Bistrei sunt flancate de gheaţă şi urcuşul devine tot mai
accentuat. În faţa noastră, în depărtare, se zăreşte o coamă de munte dezgolit.
Este deja zona alpină. O plăcuţă de lemn prinsă de un copac ne atrage atenția:
„Urs în zonă”. N-ar fi de mirare să fie aşa, doar aceasta este partea cea mai
sălbatică a munţilor Ţarcu.
După încă 7 km, parcurși de la mănăstire, oprim şi întoarcem maşina. Este
ora 10. Drumul devine tot mai îngust, panta mai abruptă, iar stratul de zăpadă este
destul de consistent. Coborâm şi observăm pădurea de molid. Copacii drepţi ca
lumânarea formează o pădure întinsă şi întunecoasă. Un adăpost ideal pentru
animale sălbatice.
Plecăm mai departe pe jos şi după circa 300 m ajungem într-o poieniţă unde drumul se termină. Ne rotim de jur împrejur şi ne dăm seama că nu mai putem înainta. GPS-ul nostru indică altitudinea de 1.267 m. Nu există nici măcar o urmă de potecă. Zona e năpădită de zmeură sălbatică, iar pădurea de molid care urcă pe panta muntelui are la rădăcinile sale un covor de zăpadă. Admirăm, fotografiem, filmăm şi ne întoarcem la maşină.
Pe drumul de întoarcere observăm în stânga, dincolo de apele Bistrei, o vale, de unde se scurge cu repeziciune un pârâiaş. Oprim din loc în loc, privim în urma noastră şi coborâm la firul apei pentru a vedea de aproape câteva minicascade şi sculpturi de gheaţă. În dreptul mănăstirii suntem întâmpinaţi de doi căţei simpatici. Lângă podeţul de aici este amplasat un indicator turistic cu inscripţia: Cabana „Dor de munte” şi „Iezerul Bucovii”. Urcăm pe o potecă abia conturată, secondaţi de cei doi căţei şi după cam 100 de metri ajungem la cabană. De fapt, o cabană abandonată şi cam ruinată. Nu vedem însă nici o potecă care să ducă mai departe spre iezerul Bucovii.
Ne întoarcem la Bucova, iar de aici trecem prin Poarte de Fier a Transilvaniei (700 m), intrăm în judeţul Hunedoara şi coborâm până la Sarmizegetusa. Încercăm să ne apropiem de muntele Bloju pe aici. Din Sarmizegetusa virăm la dreapta şi după 2 km suntem în localitatea Hobiţa-Grădişte. De aici ne aventurăm pe un drum pietruit, reabilitat cu fonduri europene, spre surprinderea noastră. Drumul urcă susţinut, având în stânga un fir de apă. Depăşim două cabane aflate pe dreapta şi executăm o curbă spre dreapta de 180 de grade. Drumul se înscrie pe o pantă foarte abruptă. Reuşim totuși să urcăm cu maşina. Probabil că ne-au ajutat şi anvelopele de iarnă. După aproximativ 8 km ieşim într-o zonă deschisă unde ne oprim. Puţin mai sus se văd urmele unei stâne.
Ni se pare că suntem într-o lume de basm şi privim o carte poştală. Pădurea monumentală de molid este presărată cu pudră albă. Avansăm mai departe pe jos, acompaniaţi de câţiva fulgi de nea. Drumul se întoarce acum spre stânga şi ne scoate deasupra zonei deschise unde am lăsat maşina. Nu ştim dacă visăm sau e realitate ceea ce vedem. Pădure, pădure şi iarăşi pădure, cât cuprindem cu ochii! Doar vârful muntelui din faţa noastră este golaş.
Şi asta încă nu e tot! Spre sud-est se înalţă crestele Retezatului, cu vârfurile învăluite în ceaţă. Iar înspre nord-est, dincolo de depresiunea Haţegului, se conturează înălţimile munţilor Şureanu. De emoţie nu mai simţim nici frigul. Poate exista vreo satisfacţie sufletească mai mare? Suntem la altitudinea de 1.470 m, în împărăţia pădurilor de conifere şi a zăpezii. Acum nu mai avem prea mult timp să explorăm împrejurimile. Dar, vom reveni.
Coborâm la maşină şi ne aşezăm la o gustare. Apoi ne întoarcem agale la Sarmizegetusa. Oprim puţin în parcarea de lângă ruinele aşezărilor dacice. Dar preţul de la intrare ne cam descurajează: 10 lei costă intrarea pentru adulţi, iar pentru fotografiat mai trebuie achitaţi încă 15 lei. E adevărat că la castele şi cetăţi tarifele pot fi şi mai mari, dar aici nu este nici un castel şi nici o cetate. Sunt doar ruine! Acestea fiind spuse, facem stânga-mprejur şi plecăm acasă. Până la Reşiţa avem de străbătut aproape 100 de km. A fost soare, a fost frig, am obosit puţin. Ne-am revigorat însă sufletul cu imaginea pădurilor monumentale din nordul munţilor Ţarcu. Dar ştim noi oare să apreciem acest dar al naturii şi să avem grijă de el?
https://www.mcdv82.net/
13 ianuarie 2016
Cosmina-Daniela-Vlasta M.