Povestea din inima munților Șureanu
The story from the heart of Șureanu mountains
Vă spun ceva munţii Şureanu? Nu sunt abrupţi şi nici
prea prăpăstioşi. Nici altitudinea parcă nu i-ar recomanda unui montaniard,
piscul lor cel mai înalt, vârful lui Pătru, abia atingând 2130 m. Nu se pot
lăuda cu ascuţişurile semeţe şi căldările glaciare ale vecinului Retezat, situat
la sud-vest. S-ar părea că nici măcar cu munţii Parâng, vecinii din miazăzi, nu
se pot măsura, aceştia mândrindu-se cu vârful Parângul Mare (2519 m), al
patrulea vârf din România. Şi totuşi... să nu ne pripim! Munţii Şureanu au un
farmec aparte care este numai al lor. Răsfoind scrierile lui M. Sadoveanu
(„Valea Frumoasei” şi „Poveştile de la Bradu’-Strâmb”), vom descoperi o lume
ascunsă şi mirifică care l-a fascinat pe scriitor şi de care s-a îndrăgostit.
Scriitorul a ajuns în aceste ţinuturi după 1927. Fiind un pasionat pescar şi
vânător, a hotărât să-şi construiască în zonă o cabană.
Din cauza barajului de acumulare Oaşa, dat în
folosinţă în 1979, casa de vânătoare a scriitorului a fost strămutată în
apropierea actualei mănăstiri Oaşa, pe malul stâng geografic al lacului.
Aceeaşi soartă a avut-o şi biserica din lemn ridicată de Sadoveanu în 1943 în
apropierea cabanei. Astăzi această biserică se află în curtea mănăstirii Oaşa.
Cabana scriitorului însă n-a fost transformată în muzeu şi inclusă în circuitul
turistic, aşa cum af fi normal, ci se află în posesia Ministerului Afacerilor
Interne! Înainte de 1989 cabana făcea parte din vilele de protocol ale odioasei
securităţi.
Să revenim la ziua de marţi, 11 octombrie 2016, zi în
care plecăm spre Poarta Raiului, o poieniţă fermecătoare din munţii Şureanu,
situată în apropierea domeniului schiabil Şureanu. Este o zi mohorâtă, dar asta
nu ne împiedică să pornim la drum. De data aceasta însă nu vom sta la cort.
Suntem în mijlocul toamnei, iar în munţi deja şi-au făcut apariţia ninsorile.
Am făcut rezervare la o pensiune.
Plecăm din Reşiţa în jurul orei 10 şi ne oprim doar la
Haţeg, după circa 2 ore de drum. De aici GPS-ul vrea să ne direcţioneze prin
Simeria pe valea Mureşului, iar apoi spre Cugir. Informaţiile de care dispunem nu
prea ne încurajează însă să intrăm pe drumul ce urcă de la Cugir până la Poarte
Raiului. De aceea vom alege varianta prin Petroşani şi Obârşia Lotrului, un
traseu pe care în mare parte l-am mai făcut. Ne îndreptăm spre Petroşani, iar
de aici intrăm în cheile Jieţului. Dumul îngust urmează firul apei care se
strecoară zgomotos, secţionând roca munţilor. Tenacitatea şi perseverenţa apei
a tocit munţii, lăsând în dreapta masivul Parâng, iar în stânga împărăţia
Şureanului.
La ieşirea din chei, în dreptul cabanei Mija, situată
în dreapta, traversăm un podeţ şi Jieţul se mută în dreapta drumului. De aici
începem să urcăm încet şi susţinut. Lăsăm în stânga cabana Groapa Seacă, iar
puţin mai sus oprim în dreptul unei mănăstiri, amplasată tot în stânga
drumului. Este mănăstirea Jieţ, o construcţie nouă, care nu era aici în august
2010, când am trecut prin zonă. În spate, de unde am urcat, întrezărim prin
pătura de ceaţă povârnişul abrupt şi pudrat cu zăpadă al Parângului. Urcăm mai
departe în serpentine, depăşim o echipă de drumari care scurmă în asfalt şi ajungem
în pasul Groapa Seacă (circa 1600 m), la limita judeţelor Hunedoara şi Vâlcea. Chiar
dacă se numeşte Groapa Seacă, locul în care am ajuns nu este o groapă sau o
vale, ci o trecătoare, un pas. Din pasul Groapa Seacă coborâm în zig-zag spre
Obârşia Lotrului.
La Obârşia Lotrului ne intersectăm cu Transalpina (DN
67C), ce vine de la Novaci şi Rânca, peste pasul Urdele. Tronsonul de drum
amintit este însă deja închis din cauza ninsorii din ultimele zile! Da...
zăpada nu putem s-o oprim să cadă din cer, dar drumurile am putea să le
curăţăm, nu?! La noi însă întotdeauna se preferă închiderea unui drum decât
curăţarea lui. Din păcate! În 2010 am campat aici, pe malul Lotrului, pe un
covor natural din iarbă, presărat din loc în loc cu brăduţi. Acum malurile
Lotrului sunt răvăşite de utilajele ce au lucrat la reabilitarea Transalpinei
şi au săpat după pietriş. Peste râu s-a construit un pod care facilitează
accesul la o altă mănăstire, răsărită şi ea pe aceste meleaguri de curând. În
2010 nu era nici urmă de ea. În curte se înalţă o cruce uriaşă care ne
acaparează privirile. Trebuie să menţionăm că de la intrarea în cheile Jieţului
şi până la Obârşia Lotrului asfaltul este distrus în mare pate şi plin de
gropi. În pasul Groapa Seacă am găsit un panou care ne informa că sectorul de
drum ce coboară spre Petroşani va fi reabilitat până în luna mai a anului 2017.
Avem rezerve serioase în privinţa respectării acestui termen de finalizare.
Oare când se va lucra? În timpul iernii, când drumul e acoperit de zăpadă şi
gheaţă?!
Ieşim din şoseaua ce merge înainte pe lângă barajul
Vidra spre Voineasa şi valea Oltului şi cotim spre stânga, în direcţia Sebeş. Asfaltul
se prezintă impecabil. Urcăm spre pasul Tărtărău (1678 m), iar de aici coborâm
la întâlnirea cu valea Frumoasei. Firul de apă ce izvorâşte din munţii Cindrel
poartă denumirea de Frumoasa, până la barajul Oaşa. Abia de la baraj în jos îşi
schimbă numele în Sebeş. Curând ajungem la capătul superior al barajului Oaşa.
Ne dăm seama că suntem în împărăţia coniferelor. De fapt, de la pasul Groapa
Seacă pădurea de conifere ne-a însoţit pe tot parcursul drumului.
Mergem pe conturul lacului, străbătând malul lui
drept. De data aceasta suntem pe linia imaginară care desparte judeţele Alba
(stânga) şi Sibiu (dreapta). Pe măsură ce ne apropiem de coronamentul
barajului, traversăm câteva viaducte aruncate peste văile ce înaintează spre inima
munţilor Cindrel. Pe partea opusă a apei apar câteva clădiri. Malul stâng
geografic al lacului, spre care tocmai privim, este destul de franjurat. Mai
multe limbi de pământ pătrund adânc în apă. În spate apar, printre norii joşi,
povârnişurile munţilor Şureanu.
Iată-ne ajunşi pe digul barajului Oaşa. Digul are o
înălţime de peste 90 de metri. Lacul de acumulare Oaşa, situat la altitudinea
de 1255 metri, este imens: are o suprafaţă de peste 440 hectare şi se întinde
pe o lungime de circa 6 km. Şoseaua trece chiar peste dig. Pe partea cealaltă a
digului oprim în dreptul câtorva buticuri ferecate. Aici vom părăsi şoseaua
asfaltată ce înaintează spre Sebeş şi vom vira la stânga. Ochii ne sunt
asaltaţi de puzderia de panouri publicitare, care prezintă pensiunile din zonă.
Drumul care şerpuieşte pe malul stâng geografic al lacului (DJ 704) este
pietruit şi parcă mai bun decât un drum asfaltat şi plin de gropi. Acum înaintăm
pe malul opus al lacului, în sens invers, adică spre sud. După doar câţiva
kilometri, la ora 15:15, suntem în dreptul mănăstirii Oaşa. Burniţa însă nu ne
lasă să zăbovim prea mult. Ocolim unul din „fiordurile” lacului ce pătrunde
adânc în pădure şi părăsim malul apei. Drumul începe să urce spre Luncile
Prigoanei.
După circa o jumătate de oră de urcuş domol ieşim
într-o splendidă poiană, presărată din belşug cu vile, cabane şi pensiuni.
Suntem în Luncile Prigoanei. Într-un trecut nu prea îndepărtat aici era doar
păşune, pădure, sălbăticie şi linişte. Acum Luncile Prigoanei este o adevărată
staţiune turistică montană, aflată în plină dezvoltare, mai recentă chiar decât
staţiunea Rânca din judeţul Gorj, care a apărut şi ea abia după 1989. Locul
este străbătut de pârâul Prigoana, care şerpuieşte prin cele 7 mlaştini montane
oligotrofe (turbării), însumând peste 7 hectare, iar de jur împrejur domnesc
pădurile de molid. Suntem într-o rezervaţie peisagistică, la peste 1400 de
metri.
Mergând mai departe spre Poarta Raiului pe DJ 709K,
drumul devine mai îngust şi panta mai accentuată. Dar se poate circula cu un
autoturism obişnuit. La ora 16 ieşim în poiana denumită Poarta Raiului. Este o
poiană mai mică decât Luncile Prigoanei, tot cu statut de rezervaţie
peisagistică. Clădirile sunt mult mai puţine, printre care 3 pensiuni şi un hotel.
Suntem la altitudinea de 1550 metri. Ne îndreptăm spre pensiunea Bellamy, unde
ne vom caza. Este pensiunea cea mai apropiată de pădurea de molid şi de vârful
Şureanu. Suntem întâmpinaţi de doamna Nico cu multă amabilitate şi conduşi la
etaj, în cameră. Ne dăm seama că suntem singurii ocupanţi ai pensiunii. Nici că
se putea mai bine! Camera este confortabilă, bine încălzită şi beneficiază şi
de balcon. De fapt, toate pensiunile de aici au 4 margarete.
După o scurtă pauză plecăm în recunoaştere. Faţada
pensiunii este îndreptată spre sud, pentru a se bucura din plin de lumina şi
căldura soarelui. Ne aflăm în partea estică a munţilor Şureanu, subdiviziune ce
poartă numele de munţii Sebeş (subdiviziunea vestică a Şureanului se numeşte
munţii Orăştiei). Norii joşi ne permit să vedem doar o mică parte din peisajul
înconjurător. De sub culmile acoperite de ceaţă răzbat povârnişurile îmbrăcate
cu un strat subţire de zăpadă. Poiana este înconjurată de cele mai înalte culmi
ale munţilor Şureanu: Vârful lui Pătru (2130 m, sud), Auşel (2009 m, sud),
Şureanu (2059, vest), Cârpa (2012, nord). Prin valea din faţa pensiunii curge
spre nord râul Cugir, aici fiind încă la stadiul de firicel subţire. Ne
întoarcem la pensiune şi ne cufundăm în lumea viselor, aşteptând cu emoţie
întâlnirea de mâine cu natura munţilor Şureanu.
**********
Dimineaţa zilei de miercuri, 12 octombrie 2016, ne
întâmpină tot cu o vreme mohorâtă, dar măcar nu plouă. După micul dejun plecăm
în căutarea lacului Şureanu. De fapt, nici nu este aşa de complicat. Înaintăm pe un drum forestier, iar la intersecţia cu drumul spre
domeniul schiabil şi Vârful
lui Pătru (spre stânga) mergem tot înainte. După circa 4 km străbătuţi de la
pensiunea Bellamy (pe drum forestier) ajungem la cabana Şureanu, administrată
de Ministerul Apărării Naţionale. Sunt şi câteva clădiri anexe, dar liniştea
este deplină. Nici urmă de fiinţe umane.
Din preajma cabanei pleacă un traseu turistic spre
cabana Prislop, aflată în nordul masivului Şureanu. Traseul are lungimea de 28
km şi sunt necesare 7-8 ore pentru parcurgerea lui. Ne strecurăm printre
molizi, urmărind marcajul, dar nu pentru a pleca spre cabana Prislop, ci pentru
a urca doar în Curmătura Şureanului. La ieşirea din pădure ne întâmpină petice
de zăpadă aşternute pe iarba grasă. În dreapta noastră se înalţă culmea rotunjită
a vârfului Şureanu. Din cauza ceţii însă noi vedem doar abruptul său nordic, nu
şi vârful propriu-zis.
În circa 40 de minute ieşim în Curmătura Şureanului. Spre
dreapta pleacă traseul spre cabana Prislop, ocolind vârful Şureanu prin sud. Spre
stânga coboară una din pârtiile de schi, până în şaua ce face legătura cu
vârful Auşel şi Vârful lui Pătru. Din când în când vântul împrăştie norii
pentru câteva momente. Suficient cât să apăsăm pe declanşatoare şi să
imortalizăm „raiul” din jurul nostru. Jos, spre răsărit, ni se descoperă poiana
pitorească din care am plecat, Poarta Raiului. Probabil că denumirea nu este
prea departe de adevăr. La coborâre avem parte chiar şi de câteva raze de
soare.
Odată ajunşi din nou la cabana Şureanu, căutăm în spatele
ei lacul. Într-adevăr, coborâm câţiva metri şi suntem cu lacul Şureanu în faţă.
Lacul este foarte bine mascat, poţi să treci pe lângă cabană fără să-l observi.
Ochiul de apă este înconjurat de jnepeni, iar apa limpede reflectă culoarea verzuie
a vegetaţiei. Este unul din cele mai frumoase lacuri pe care le-am văzut. În
partea de sud este străjuit de vârful Şureanu. Situat la peste 1800 de metri
altitudine şi cu o adâncime maximă de peste 7 metri, este una din minunile
naturale ale Carpaţilor.
Ne întoarcem până la prima intersecţie, unde virăm la
dreapta şi ajungem în şaua ce am văzut-o din Curmătura Şureanului. O
construcţie în formă de cort indian, de unde pornesc câteva linii de teleschi, este
menită să-i adăpostească pe iubitorii sporturilor de iarnă în caz de vreme rea.
Domeniul schiabil Şureanu, care are 9 pârtii de schi şi însumează peste 10 km,
a fost inaugurat în anul 2009. Puţin mai jos, la următoarea intersecţie, facem
dreapta şi oprim lângă o clădire aflată în construcţie (hotel?!). De aici
pleacă telescaunul Auşel. Dar... ce se aude? Un pisoi măricel iese din clădire,
mieunând disperat în gura mare şi vine spre noi. Se pare că stăpânul său a
uitat de el sau l-a abandonat. Plafonul de nori începe să coboare tot mai jos,
tot mai aproape de capul nostru şi începe să burniţeze tot mai vârtos. În
aceste condiţii hotărâm să ne întoarcem la Poarta Raiului. De remarcat că până
la cabana Şureanu se poate ajunge cu maşina.
Dar parcă încă e prea devreme să intrăm în bârlog.
Tocmai de aceea decidem să explorăm puţin împrejurimile, fie şi cu maşina (din
cauza ploii). Chiar din faţa pensiunii Poarta Raiului, amplasată pe marginea
drumului, un indicator de lemn ne arată direcţia spre Luncile Prigoanei, prin
valea Prigoanei. Se pare însă că acest traseu este practicabil doar pe jos şi
are o lungime de peste 12 km. Noi vom coborî spre Luncile Prigoanei, dar nu pe
acest traseu, ci exact pe drumul pe care am venit ieri. Distanţa este de circa
4 km.
În Luncile Prigoanei dăm o tură prin staţiune, apoi la
o curbă de 180 de grade ieşim în direcţia oraşului Cugir. Condiţiile meteo (ploaia
devine tot mai insistentă), lungimea drumului (68 km) şi timpul nu ne mai
permit să ne aventurăm pe el (DJ 704). Ne întoarcem la pensiune, unde seara
avem parte de o cină deosebită. Doar ziua de naştere este numai o dată pe an,
nu?! Doi ciobăneşti mioritici, care până acum se plimbau pe terenul de tenis al
pensiunii, patrulează acum prin faţa intrării, sperând să le pice ceva de la
masa noastră.
**********
Brazii pudraţi cu zăpadă se clatină în bătaia
vântului, scoţând un şuierat specific care te înfioară dacă nu eşti
familiarizat cu el. Aceasta este imaginea care ne întâmpină în dimineaţa zilei
de joi, 13 octombrie 2016, în inima munţilor Şureanu. După micul dejun ne echipăm
pentru întoarcerea spre casă,
dar nu înainte de a ne lua rămas bun de la gazda noastră primitoare, doamna
Nico, care a stat numai şi numai la dispoziţia noastră, pentru că doar noi am
fost cazaţi aici în aceste zile. Degivrăm geamurile maşinii care au fost
acoperite cu o crustă de gheaţă şi pornim.
Astăzi stratul de nori pare să fi coborât şi mai mult,
aşa încât raza noastră de vizibilitate este şi mai scăzută. Totuşi, ne dăm
seama că peste noapte munţii şi-au mai pus peste umeri o mantie subţire de nea.
Coborâm prin Luncile Prigoanei până la barajul Oaşa. Imediat ce trecem peste
dig, oprim pe dreapta lângă cabana Oaşa. Un indicator turistic ruginit, abia
descifrail, aflat pe stânga şoselei, indică direcţia spre vârful Cindrel. Timpul
necesar pentru parcurgerea traseului: între 4 ore şi jumătate şi 5 ore şi
jumătate. E bine de ţinut minte! Străbatem drumul de contur al barajului şi
începem să urcăm spre pasul Tărtărău. Pe măsură ce ne apropiem de vârful pantei,
peisajul devine tot mai hibernal: crengile brazilor sunt încărcate cu zăpadă,
asfaltul devine alunecos şi ceaţa pune stăpânire pe toată pădurea. O atmosferă
de Crăciun!
Odată ce ajungem la Obârşia Lotrului, încep să cârâie
telefoanele, care au reuşit să prindă ceva semnal. Şoseaua spre Novaci este
închisă şi acum şi probabil că aşa va rămâne până la începutul verii viitoare.
Din pasul Groapa Seacă ne dăm drumul în cheile Jieţului, unde parcă ne
întoarcem în timp. Aici nu este iarnă, ci toamnă. Ca dovadă stau copacii
coloraţi în nuanţe galbene, portocalii, roşii şi maro. O adevărată simfonie de
culori! Din loc în loc oprim pentru a admira şi asculta câte un şuvoi de apă
care se prăbuşeşte cu zgomot, fie de pe stâncile Parângului (stânga), fie de pe
povârnişurile Şureanului (dreapta). După ieşirea din chei luăm direcţia
oraşului Petrila, iar de aici ne îndreptăm spre Haţeg. De la Haţeg deja spunem
că suntem aproape ca acasă, pentru că nu mai avem nevoie decât de circa 2 ore
până la Reşiţa.
Barajul Oaşa, Luncile Prigoanei, Poarta Raiului,
vârful Şureanu... sunt câteva din superlativele munţilor Şureanu, unde am
petrecut cam două zile. Prea puţin pentru a explora culmile golaşe şi rotunjite,
dar îndeajuns pentru a ne convinge despre frumuseţea acestui tărâm de basm. Chiar
dacă acum pe valea Frumoasei nu mai circulă ciobani ca pe vremea lui M.
Sadoveanu, ci mai degrabă turişti, această „apă viforoasă” şi-a păstrat
farmecul. „Poarta Raiului” ne-a deschis cartea de poveşti a regatului Şureanu, carte
pe care o pot citi numai iubitorii naturii.
https://www.mcdv82.net/
11-13 octombrie 2016
Cosmina-Daniela-Vlasta M.
