La poalele vârfului Arjana - At the foot of peak Arjana

 

La poalele vârfului Arjana 

At the foot of peak Arjana

 

 

    De câte ori veneam dinspre Caransebeş spre Băile Herculane şi coboram dealul Ciregău (320 m) spre comuna Plugova, apărea în faţa noastră un vârf ţanţoş şi impunător. Nu este nimeni altul decât vârful Arjana (1.512 m) din munţii Cernei. De atunci ideea unei incursiuni spre acest vârf nu ne-a mai dat pace. Ne-am tot gândit cum am putea să ne apropiem de el. Iată că în sfârşit s-a ivit şi ocazia potrivită. Am aflat că sâmbătă, 24 august 2013, va avea loc în satul Eibenthal din judeţul Mehedinţi Festivalul Minorităţii Cehe din Banat. Pentru că lucrăm la un proiect foto cu etnicii cehi din Banat şi avem mai multe zile libere, am hotărât să mergem acolo.

   
   Vineri, 23 august 2013, în jurul orei 10:30, plecăm din Reşiţa cu intenţia de a ajunge până seara în comuna Dubova de pe malul Dunării. Mergem mai intâi prin Lugoj până la Timişoara, unde avem de rezolvat o problemă. Apoi ieşim din Timişoara, ocolim Logojul pe centură, trecem prin Caransebeş (centura oraşului a fost inaugurată, dar acum este închisă!) şi călătorim până la Orşova, unde facem o pauză. Aici admirăm golful Cernei tocmai când soarele mai are puţin până apune. Apoi, trecând peste dealul Moşului, ajungem în comuna Eşelniţa, o localitate care s-a extins enorm în doar câţiva ani, datorită vilelor care au răsărit pe malul Dunării până la intrarea în Cazanele Mici. După o scurtă oprire de fotografiat, ne continuăm drumul până la ieşirea din Dubova, unde, aproape de peştera Ponicova, ridicăm cortul.

**********

    A doua zi dimineaţa, sâmbătă, 24 august 2013, la ora 9 şi 20 de minute urcăm spre satul Eibenthal, unde ajungem la ora 10. Aici ne întâlnim cu prietenii şi cunoscuţii, suntem bine primiţi şi ospătaţi, iar după-amiază fotografiem şi filmăm la Festivalul Minorităţi Cehe din

Banat. În jurul orei 17 coborâm din sat spre Dunăre, trecem prin Orşova şi ne oprim doar dincolo de Băile Herculane, lângă şoseaua ce duce spre Baia de Aramă, în grădina unor cunoscuţi, unde ridicăm cortul pentru a înnopta. Fundul grădinii este străjuit de un perete aproape vertical şi înalt al munţilor Mehedinţi, iar în faţa noastră, dincolo de şosea şi râul Cerna, se înalţă munţii Cernei despicaţi de un   

 

fir de apă care vine de la cascada Vânturătoarea. Tocmai se înserează. În ciuda câtorva petrecăreţi care ascultă muzică la maşină în apropierea noastră şi în ciuda furtunii care se năpusteşte asupra noastră după lăsarea întunericului, adormim repede.

**********

    Duminică dimineaţa, 25 august 2013, soarele străluceşte din nou pe cer. Coborâm la Băile Herculane (cam 10 km), pentru a imortaliza aici câteva cadre şi pentru a ne aproviziona cu alimente. Cadrul natural al staţiunii este foarte frumos, dar drumurile şi clădirile arată dezolant. Greu de înţeles cum o staţiune renumită şi cunoscută cum e Băile Herculane, cu atâtea izvoare termale curative, a ajuns într-o asemenea stare! Nu suntem aici pentru prima dată. De fiecare dată când revenim sperăm să vedem drumuri noi, clădiri renovate, o faţă mai proaspătă a staţiunii. Dar de fiecare dată găsim aceeaşi imagine dezolantă. Ne întoarcem la cortul nostru şi ne odihnim. Mâine avem de gând să iniţiem ascensiunea spre vârful Arjana.

    

   După câteva ore de repaus nu mai rezistăm să stăm pe loc şi hotărâm să ne facem „încăzirea” pentru mâine urcând în cheile Ţesnei. Suntem campaţi la doar 1 km de pensiunea Dumbrava, de unde începe urcuşul spre cheile Ţesnei. După circa 40 minute de urcuş ajungem sus. Încă nu este ora 18. Admirăm vârfurile Cernei de pe partea cealaltă a văii. Vârful Arjana care se vede şi de aici iese în evidenţă. Coborâm în chei şi ne rotim privirile şi aparatele foto-video. Am mai fost aici de două ori, dar niciodată la această oră când soarele se apropie de orizont şi aruncă o lumină piezişă şi caldă peste stâncile de deasupra cheilor. De cât timp şi câtă perseverenţă a avut nevoie această apă pentru a-şi croi drum printre stânci! Şi nu s-a oprit până nu şi-a găsit drumul. Pinul negru de Banat este aici la el acasă. Creşte pe cele mai imposibile abrupturi, cu rădăcinile înfipte între stânci şi nu se lasă doborât de vânt, furtuni sau viscol. Câtă tenacitate! După momentele sublime de reverie de care avem parte aici, trebuie să coborâm la şosea şi să ne întoarcem la tabăra de bază. Mâine vom avea probabil o zi lungă şi frumoasă. Dar, înante de a adormi, avem parte din nou de o furtună.

**********

    Dimineaţa la ora 6:30 ne trezim şi ne bucurăm că este senin. Este luni, 26 august 2013. La ora 7:10 trecem podul peste Cerna şi începem să urcăm spre cascada Vânturătoarea. Poteca este marcată şi ne conduce prin pădure. După mai multe opriri, la ora 8:35 

 

ajungem la punctul de belvedere din apropierea cascadei. De aici putem observa cascada, dar şi valea cu podul peste Cerna de unde am urcat. Ne mai eliberăm de câteva haine şi în câteva minute ajungem la cascadă. Suntem aici a doua oară. Volumul de apă nu este mare, dar înălţimea cascadei este impresionantă: aproximativ 40 m. Ne aşezăm să ne odihnim şi să luăm micul dejun, în timp ce grupuri de rândunele se învârt gălăgios deasupra cascadei. La 9:55 plecăm mai departe pe traseul marcat care ocoleşte peretele de stâncă din stânga cacadei. Urcuşul devine foarte abrupt. Dar... merită! Când ieşim sus, undeva deasupra cascadei, pe o stâncă vizibilă din vale, putem cuprinde dintr-o privire valea Cernei. Suntem la altitudinea de 820 m. Pe fundul văii şerpuieşte apa Cernei de culoarea smaraldului. Chiar în faţa noastră, dincolo de vale, se conturează culmile munţilor Mehedinţi. La capătul de jos al văii se întrezăresc câteva clădiri din staţiunea Băile Herculane, iar la capătul de sus se ivesc culmile munţilor Cernei.

 

    

   După pauza de fotografiat şi filmat mergem mai departe pe poteca marcată. Traseul ne duce tot prin pădure şi nu mai este aşa de abrupt. Ne dăm seama că urcăm uşor pe o şa împădurită. După câteva ore de mers ne trezim în poiana Cicilovete. De aici mergem înainte pe marcajul panglică roşie şi dăm peste doi tineri din Germania care vin din sens opus. Intrăm în vorbă cu ei şi aflăm că sunt pe munte cu cortul de vreo 3 zile. Vin dinspre staţiune, pe un traseu foarte abrupt şi sunt în căutare de apă. Consultăm o hartă pe care o au la ei şi ne dăm seama că ne îndreptăm spre staţiune. Drumeţii din Germania merg spre poiana Cicilovete şi apoi au de gând să urce în munţii Godeanu. Noi facem o scurtă pauză şi ne întoarcem tot spre poiana Cicilovete, pentru că nu vrem să coborâm în staţiune. De aici prindem o potecă spre stânga care ne bagă din nou în pădure. Aici apare marcajul cruce roşie care este foarte vechi şi foarte rar. Înaintăm prin pădure pe o potecă abia conturată până ajungem la o porţiune de pădure defrişată. Aici marcajul dispare cu totul, iar noi, după câteva momente de deliberare şi învârteală, hotărâm să mergem mai departe pe un drum forestier care ne scoate la marginea pădurii. În faţa noastră răsare în toată splendoarea sa vârful Arjana, luminat de soarele după-amiezii târzii. Aici... pe cine credeţi că găsim? Pe tinerii din Germania odihnindu-se! În timp ce ne oprim şi ne tragem sufletul şi noi, dinspre pădure se aud clopote de vite. Vin câteva vaci urmate de o femeie care ne spune că în vale se află un izvor. Dincolo de vale, la poalele Arjanei, răsar câteva colibe. Tocmai acolo se îndreaptă femeia cu vacile, pentru că acolo este şi coliba ei. Le dăm şi drumeţilor din Germania vestea cea bună despre izvor şi începem coborârea spre sursa de apă. Aproape de firul apei ne întâlnim din nou, pentru a treia oară, cu nemţii, care au luat-o pe scurtătură, ghidaţi de busolă. Ei decid să rămână peste noapte pe o pajişte din apropiere, iar noi mergem pe urmele femeii cu vacile, căreia i-a venit în ajutor şi nepoata.

     

   Odată ajunşi la coliba femeii cu vacile, suntem hotărâţi să rămânem aici peste noapte, deoarece suntem destul de obosiţi şi peste puţin timp se va însera. Suntem primiţi imediat cu multă amabilitate. Apare şi bărbatul femeii şi suntem poftiţi înăuntru, după ce savurăm câteva prune foarte gustoase. De fapt, nu suntem primii drumeţi care ajung la casa lor şi probabil că nici ultimii. Coliba este în realitate o casă în toată regula. În afară de vacile pe care le-am văzut, pe lângă casă mai sunt şi cai, oi şi găini. Şi, bineînţeles, nelipsitul câine, mare, dar foarte cuminte. Gazda are şi o turmă de oi care se află acum sus pe munte. Oamenii locuiesc aici doar vara. Iarna coboară la casa lor din Valea Bolvaşniţa. Sunt bucuroşi de oaspeţi şi nu ne lasă să ne culcăm flămânzi. Suntem serviţi cu ţuică, suc, mămăligă cu brânză, roşii, peşte. Parcă niciodată n-am mâncat ceva mai bun! În jurul orei 22 suntem poftiţi la culcare într-o cameră curată şi aranjată.

**********

    Dimineaţa ne trezim în jurul orei 7:30. Aflăm că noaptea a plouat iarăşi, dar noi n-am auzit nimic. Este aproape ireal că în această zi de marţi, 27 august 2013, ne trezim la poalele Arjanei. Din păcate, oricât ne-am freca ochii, nu vedem prea multe din ceea ce ne înconjoară,

 

deoarece este o ceaţă foarte deasă. Ne luăm rămas bun de la oamenii care ne-au găzduit cu atâta generozitate şi suntem conduşi la drum pentru a nu rătăci. Nu am planificat să rămânem aici peste noapte. Dar, până la urmă, nu avem ce să regretăm. Dimpotrivă! Am cunoscut oameni noi şi peisaje inedite. Avem de gând să coborâm la şoseaua care duce spre Băile Herculane. Ascensiunea spre vârful Arjana suntem nevoiţi s-o amânăm. Aşa cum am sperat şi prevăzut însă, ceaţa începe să se ridice încet iar noi suntem spectatorii privilegiaţi ai unei dimineţi la poalele vârfului Arjana. Admirăm şi surprindem cu nesaţ fiecare moment al grandiosului spectacol. Armonia dimineţii ni se dezvăluie puţin câte puţin odată ce ceaţa se ridică, aşa cum descoperim scena unui teatru odată cu ridicarea treptată a cortinei. Este imnul de dimineaţă al naturii adresat Creatorului! 

   

   Ne mai învârtim câteva ore prin acest peisaj matinal mirific şi până să ajungem la bisericuţa din cătunul Dobraia facem cunoştinţă cu doi câini înverşunaţi care vor cu orice preţ să ne rupă. În apropierea unei case suntem acostaţi de primul câine fioros. Din lanul de porumb iese o femeie care se plânge că noaptea mistreţii au făcut acolo prăpăd. Noi ne întrebăm atunci ce a făcut acest câine în timp ce mistreţii se îndopau în lanul de porumb? Probabil că i-ar fi alungat dacă s-ar fi răţoit la ei aşa cum o făcea cu noi. Al doilea câine vine după noi puţin mai încolo, după ce trecem de o casă aşezată deasupra drumului. Oricât de tare latră câinele la noi, din casă nu apare nimeni care să se sinchisească de tot acest tărăboi. Câinele nu se lasă înduplecat nici de „dialogul” pe care încercăm să-l purtăm cu el. Până la urmă însă scăpăm nevătămaţi. Deci, nu chiar toţi câinii sunt aşa de cuminţi cum este câinele oamenilor la care am înnoptat! Înainte de a ajunge la bisericuţa din Dobraia, apare la o intersecţie de drumuri marcajul punct roşu, care vine tocmai de la şoseaua Băile Herculane – Baia de Aramă, din dreptul pensiunii Dumbrava.

   

   Bisericuţa din Dobraia, unde facem o scurtă pauză, a fost ridicată în anul 2005. Pentru că bisericuţa a fost sfinţită în ziua de 24 iunie, în această zi se ţine în fiecare an hramul acestei biserici. Lângă bisericuţă un simplu panou ne aminteşte că aici a copilărit cântăreaţa de muzică populară Mariana Drăghicescu. În apropierea bisericii este îngrădit un cimitir nou, unde se află... un singur mormânt! După ce mai aruncăm o privire spre peisajul de basm din jurul nostru, părăsim drumul care coteşte spre stânga şi apucăm cărarea care coboară prin dreapta bisericii. Pe lângă punctul roşu acum apare pe pomi şi punctul galben. Cele couă marcaje merg până la şosea. Trecem pe lângă un izvor, ne răcorim şi ne reîmprospătăm proviziile de apă, ne desfătăm simţurile cu mure delicioase şi după circa 2 ore ajungem la un pod pietonal peste Cerna care ne scoate la pensiunea Dumbrava. De aici mai mergem 1 km pe marginea şoselei până ajungem la tabăra noastră de bază. Oamenii care ne-au găzduit în grădina lor sunt bucuroşi să ne vadă. Şi-au făcut griji pentru noi. Îi asigurăm că nu era cazul. Coborâm cu maşina până în staţiune pentru aprovizionare şi până ne întoarcem suntem surprinşi de o aversă de ploaie sănătoasă. Ne odihnim în jurul cortului, ne hidratăm cu apa cristalină de izvor şi savurăm alimentele gustoase din cămara generoasă a naturii.

**********

    În dimineaţa zilei de miercuri, 28 august 2013, după ce împachetăm cortul, plecăm în direcţia Timişoara. De acolo cu un ocol prin Lugoj, Buziaş şi Bocşa ajungem seara, în jurul orei 19, acasă la Reşiţa.Chiar dacă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg şi nu

am reuşit să ajungem până pe vârful Arjana, suntem totuşi mulţumiţi. Am cunoscut locuri noi, oameni noi şi ne-am dat seama că mai există pe pământ şi oameni de omenie. Mai sunt şi oameni care ştiu ce să facă cu avuţia lor, care ştiu să împartă cu alţii bunurile lor, care ştiu că „mai mare fericire este să dai decât să primeşti”. Planeta noastră este îndeajuns de darnică şi rodnică încât să ne hrănească pe toţi. Şi totuşi există mulţi oameni care suferă de foame, pentru că darurile pământului nu sunt împărţite în mod echitabil şi pentru că se risipesc şi se aruncă multe alimente. Depinde numai de noi, oamenii de pe această planetă, ca nimeni să nu sufere de foame. La urma urmei, pacea nu poate fi realizată fără dreptate socială. În ceea ce priveşte vârful Arjana... nu vom putea lăsa treaba neterminată şi prin urmare, cu prima ocazie ivită, vom porni din nou spre vârf!

                
                                      https://www.mcdv82.net/

                                                                                                                                                       23 - 28 august 2013  
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.