Letargia unui sat - The lethargy of a village

 

Letargia unui sat

The lethargy of a village

   Oare câţi bănăţeni au auzit de satul Calina din judeţul Caraş-Severin? De curând am aflat că acolo s-ar afla un izvor de apă minerală plată cu proprietăţi deosebite. Localitatea Calina nu este chiar aşa de izolată pe cât s-ar putea crede. De la Reşiţa sunt până aici doar 41 km dacă venim prin localitatea Secăşeni pe DJ581, acesta fiind cel mai bun traseu. Se mai poate veni şi pe DN58B şi apoi pe DJ586 prin Bocşa, Ocna de Fier şi Dognecea, traseul având o lungime de 58 km. Dar, cel mai scurt drum de la Reşiţa la Calina trece doar prin Dognecea, pe DJ581 şi DJ586A şi însumează numai 37 km. Acesta este însă şi cel mai degradat drum. De fapt, Calina aparţine de comuna Dognecea, dar drumul între cele două localităţi, care măsoară cam 12 km, este un dezastru, constituind o adevărată provocare pentru maşini şi şoferi.

    
   Luna aprilie nu se dezminte nici de data aceasta. Reprizele de ploaie alternează rapid cu episoadele de soare arzător. Suntem cu ochii pe cer sperând să prindem o zi prielnică unei ieşiri în natură. Iată că şansa mult aşteptată se iveşte în ziua de miercuri, 23 aprilie 2014, când ne trezim dimineaţa cu soarele pe cer. La ora 9:30 plecăm din Reşiţa şi urcăm dealul pe DJ581 în direcţia Oraviţa. Lăsăm în urmă localităţile Goruia şi Giurgiova, apoi virăm la dreapta spre Secăşeni. Traversăm localitatea Secăşeni şi la ieşire zburătăcesc în stânga noastră două pupeze superbe. Înainte de a ajunge la o mică intersecţie, vedem miraţi în stânga noastră staţia de îmbuteliere a apei Perenna Premium. Bănuim că este vorba despre apa minerală care izvorâşte la Calina. Hala de îmbuteliere a fost construită în anul 2006 şi are peste 20 de angajaţi. Trebuie să recunoaştem că am văzut prin magazine sticle de apă cu această inscripţie, dar nu ne-a trecut prin cap că această apă ar putea proveni tocmai din acest colţişor al Banatului. Aici se termină şi drumul asfaltat. La intersecţia aflată în apropiere ne întâmpină un indicator ruginit din care descifrăm că drept înainte drumul duce spre Dognecea, iar spre stânga se poate ajunge la Calina. În consecinţă, întoarcem spre stânga şi după circa 3 km ajungem la primele case din sat. Am avut nevoie cam de o oră să ajungem până aici. Străbatem satul încetişor şi ne oprim la celălalt capăt, unde se termină casele. După ce am trecut peste mai multe podeţe, aici, la capătul de sus al satului, trebuie să trecem cu maşina direct prin apa pârâului. 

    
   De aici o luăm la pas pe un drum din pământ bătătorit, care înaintează pe valea unui pârâu şi se afundă în pădurea de foioase a Munţilor Dognecei. La un moment dat drumul nostru se intersectează cu apa pârâului, în care se scaldă o salamandră. Trecem cu uşurinţă pârâul fără să ne udăm, chiar dacă în ultimele zile a tot plouat şi după câteva minute drumul se bifurcă. Sunt aici două podeţe destul de solide. Drumul care merge spre dreapta – am aflat noi mai târziu – ajunge la Dognecea. Decidem să ne întoarcem. După ce servim la maşină o scurtă gustare, intrăm din nou în sat, nu înainte însă de a ne opri şi la cimitir, care este cam năpădit de vegetaţie. 

    
   Când ajungem la primele case, apare un biciclist care fotografiază casele şubrede. După câteva clipe se întoarce, trece cu bicicleta prin pârâu şi pleacă înapoi la vale. Două boxe amplasate la geamul unei case scot nişte sunete muzicale de parcă ar vrea să explodeze. Trecem pe lângă o casă abandonată şi pătrundem pe dreapta într-o vale. După câţiva paşi ajungem la renumitul izvor de apă minerală. Dar... izvorul este zidit, captat, acoperit şi închis, astfel că pe ţeavă nu iese nici măcar un strop de apă. În urma noastră apare un localnic. Văzându-ne cu apartura foto-video, încearcă să-şi spună oful, gândindu-se probabil că vocea lui va fi auzită de cine trebuie s-o audă. Omul este cam supărat, dar nu pe noi, ci din cauza faptului că sătenilor li s-a confiscat acest izvor. Apa captată a izvorului este direcţionată la staţia de îmbuteliere pe lângă care am trecut, aflată la circa 3 km de localitate. Nemulţumirea omului s-ar putea să fie îndreptăţită. Chiar dacă apa a fost captată pentru a fi îmbuteliată, se putea lăsa totuşi să mai curgă un firicel, aşa de bun simţ. Doar apa este un dar al naturii şi un dar al lui Dumnezeu făcut nouă, oamenilor. Apa minerală de la Buziaş şi Lipova este şi ea captată şi îmbuteliată, dar mai curge destulă şi la liber, astfel că oricine poate să vină şi să bea. Oare de ce nu s-a rezolvat problema la fel şi aici la Calina? De ce nu-i ascultă şi pe aceşti oameni cineva dintre cei care şi-au asumat o funcţie publică şi o responsabilitate?

    
   După ce ascultăm păsul localnicului, lăsăm în stânga izvorul închis şi intrăm în pădure. Părăsim drumul şi urcăm pieziş spre dreapta prin pădure. După ce speriem fără să vrem o căprioară, ieşim pe coama dealului, deasupra satului, vizavi de izvorul captat. Dincolo de valea pe care se întinde satul, se înalţă o coamă de deal înverzită care ne îmbie. Începe să ne apese căldura soarelu. Tot fotografiind şi filmând, coborâm la drum şi ne răcorim cu... apa adusă cu noi în sticle de la oraş! Am fost prevăzători. 

    
   Mai înaintăm puţin prin sat şi când zărim în stânga un drum care urcă pe coama dealului, oprim. După ce suntem luaţi la întrebări de câţiva câini, urcăm pe drumeag, scurtăm pe o cărare şi ieşim deasupra satului, de data aceasta pe partea cealaltă a văii. De aici ni se deschide o splendidă panoramă spre vârfurile împădurite ale Munţilor Aninei. Ne simţim aici privilegiaţi. Călcăm pe un covor verde crud, decorat pe alocuri cu cromatica parfumată a florilor. Simţurile ne sunt răsfăţate de întregi insuliţe cu orhidee. Florile albe ale fragilor anunţă o recoltă bogată. Aruncăm o privire şi în sat. Se vede clar cursul şerpuit al pârâului Brusnicel care traversează satul. Jos, în vale, vedem şi bisericuţa, înconjurată de câteva clădiri care formează un grup compact şi distinct. Se pare că acolo este centrul localităţii.

    
   Coborâm în sat şi ne apropiem de biserică. Câţiva cai pasc aici în voie. Singura biserică de aici, cea ortodoxă, este foarte joasă, iar turnul este acoperit cu şindrilă vopsită. Iniţial biserica a fost în întregime din lemn. Biserica este încadrată pe stânga de clădirea şcolii cu clasele I-IV, iar pe dreapta de căminul cultural. Portiţa şcolii însă pare cam înţepenită şi probabil că n-a mai fost deschisă demult. Nici căminul cultural nu pare prea frecventat. În schimb, peste drum de biserică, răsună muzica la terasa unui bar, unde-şi petrec timpul câţiva tineri.

    
   Este ora 16:30 şi tocmai începe să picure când părăsim satul, lăsând în stânga încă un cimitir şi o grămadă de buşteni. Plecăm de aici cu un gust amărui, fiindcă n-am reuşit să bem apă din renumitul izvor. De asemenea, ne gândim, oare cât timp va mai putea acest sat să rămână în picioare, luptându-se cu nepăsarea şi indiferenţa autorităţilor? La recensământul din anul 2002 au fost înregistraţi aici 116 locuitori. Sunt câteva case bine aranjate, dar pe acestea poţi să le numeri pe degetele de la o mână. Cele mai multe case sunt modeste, multe stau deja să se prăbuşească, chiar dacă sunt încă locuite, iar unele sunt deja pustii, abandonate şi ruinate. Pe alocuri satul începe să semene cu fosta localitate de etnici germani Lindenfeld, aflată la 24 km de Caransebeş, din care au mai rămas doar ruinele năpădite de buruieni.

    
   De la intersecţie mergem la stânga, spre Dognecea. Drumul este tot „o apă şi-un pământ”. Noroc cu peisajul care ne înviorează sufletul. Când vedem grupuri de copii jucând fotbal, o turmă de oi, dar mai ales gunoaie aruncate pe pajişte de-a lungul râului Dognecea, ne dăm seama că ne apropiem de „civilizaţie”. Suntem la intrarea în Dognecea, unde apare din nou asfaltul pe drum. De la intersecţie până aici am parcurs 9 km. Oprim puţin la Lacul Mare din Dognecea, dar ploaia nu ne lasă să zăbovim prea mult. Celălalt lac, Lacul cu Nuferi, aflat la ieşirea din comună, nu putem să-l mai vizităm astăzi. La Ocna de Fier oprim să mai luăm o sticlă de apă, până mai curge, deoarece umblă zvonuri cum că şi izvorul de aici va fi captat şi închis. Când ajungem la Bocşa, ploaia este deja în plină desfăşurare. De aici mai avem doar câţiva kilometri până acasă.

    
   Am respirat puţin din aerul pădurilor cu care sunt acoperiţi Munţii Dognecei. Sunt munţi cu înălţimi modeste, cel mai înalt vârf (Culmea Poeţii sau Culmea Mare) atingând doar 617 m. Dar farmecul unor munţi nu constă doar în înălţimea lor. Ani la rând s-a extras din adâncul acestor munţi minereu de fier. Poate că a venit timpul ca natura din acest colţ al Banatului să fie lăsată să-şi revină şi să renască. Izvorul de apă minerală plată de la Calina reprezintă doar o atracţie a acestor meleaguri. Atracţia ar fi însă şi mai mare dacă s-ar putea şi bea din acest izvor. Câteva zile mai târziu am cumpărat de la un supermarket o sticlă de apă minerală plată Perenna Premium. Din curiozitate. Sticla era din plastic, avea 1,1 l şi a costat 2,49 lei! No comment! Apa minerală de la Calina face parte din rândul apelor minerale rare din lume şi se încadrează între primele 10 cele mai bune ape minerale plate din lume.

                                      https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                                23 aprilie 2014                                                                                                                                               Cosmina-Daniela-Vlasta M.