De la Râuşor spre stâna Vălăreasca
From Râușor to sheepfold Vălăreasca
Ne apropiem de jumătatea lunii decembrie, dar la
noi, la Reşiţa, încă nu este zăpadă. Ştim însă un loc, printre multe altele,
unde putem să ne bucurăm de zăpadă chiar şi acum şi nici nu este prea departe
de noi: staţiunea Râuşor din munţii Retezat. Avem de străbătut până acolo circa
125 de km. Dar credem că merită osteneala.
După câteva zile de ploaie rece, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 13 decembrie 2014, cerul este curat şi vremea foarte promiţătoare. În aceste condiţii, imediat după ora 8 pornim la drum. La Poarta de Fier a Transilvaniei, în parcarea dintre judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, la o altitudine de 700 m, dăm peste primele urme de zăpadă. Semn bun, credem noi!
Coborâm spre satul Zeicani, trecem prin Sarmizegetusa şi după câteva minute semnalizăm dreapta pentru a ne îndrepta spre Clopotiva. După ce traversăm localitatea Clopotiva, ajungem la o intersecţie. La dreapta drumul urcă spre cabana Gura Zlata şi barajul Gura Apelor. Noi mergem spre stânga şi lăsăm în urmă localităţile Brazi şi Suseni. La ieşirea din Suseni apar în stânga, cocoţate pe stânci, ruinele unei fortăreţe. Sunt zidurile cetăţii Colţ, despre care se presupune că ar fi scris scriitorul francez Jules Verne. Deci, acesta ar fi castelul din romanul său „Castelul din Carpaţi”. Tot aici, în dreapta drumului, vizavi de ruinele cetăţii, dar mult mai jos, este o biserică din piatră (vezi articolul Barajul Gura Apelor, locul unde se îmbină munţii Ţarcu, Godeanu şi Retezat).
De la Clopotiva şi până aici sunt mai multe intersecţii, dar peste tot sunt puse indicatoare care ne-au îndrumat foarte bine. De aici mai avem de urcat circa 8 km până la Râuşor. Pe măsură ce urcăm, stratul de zăpadă din pădure devine tot mai consistent. Ultima parte a drumului este acoperită de zăpadă. Dar, după bulgării mari de zăpadă de pe marginea drumului, se vede că cineva a curăţat totuşi zăpada de pe carosabil.
În jurul orei 10:30 ajungem în staţiunea Râuşor.
Drumul este asfaltat până aici. Apariţia Complexului Alpin Râuşor are legătură
cu Combinatul Siderurgic din Hunedoara. Primele unităţi de cazare, precum şi
pârtia de schi au apărut aici la începutul anilor 1970. Din această staţiune se
poate ajunge pe vârful Retezat în circa 4 ore. Soarele blând ne proiectează în
ochi albul strălucitor al zăpezii. Este nevoie de ochelari. Părăsim maşina şi
ne îndreptăm spre pârtia de schi. Capătul de jos al pârtiei se află la
altitudinea de 1240 m. Linişte şi pace! Dintr-o maşină venită în urma noastră
coboară în zăpadă un bărbat cu doi copii, care se bucură sincer de puful imaculat
şi moale. Apare şi un câine simpatic care are chef de joacă şi se târâşte prin
zăpadă. Pe pârtie nu este nimeni. Chiar şi cele două tunuri de zăpadă sunt
amorţite. E bine!
Pentru că mai avem la dispoziţie câteva ore bune de lumină naturală, în jurul orei 11 pornim pe valea pârâului Râuşor spre stâna Vălăreasca. Zăpada are cam 15 cm grosime şi este proaspătă. Zăpada de pe drumul pe care înaintăm este neatinsă de vreo urmă de bocanc sau anvelopă. Doar din loc în loc apar urme de căprioare, iepuri şi vulpi. Bineînţeles că înaintarea printr-o asemenea zăpadă nu se poate face la fel de repede ca vara, când drumul este uscat. Dar vara nu există zăpadă şi tot farmecul în care ea îmbracă pădurile de brad şi vârfurile golaşe ale munţilor. După circa o oră de mers apar în stânga noastră câteva vârfuri ce sclipesc în lumina soarelui. Imediat după aceea drumul se termină, lăsăm pârâul în dreapta, iar noi ne continuăm urcuşul pe coasta muntelui din stânga, urmând o potecă prin pădure. De fapt, traseul este marcat cu un triunghi roşu. Din loc în loc soarele se strecoară printre crengile brazilor şi aruncă o rază de lumină fermecătoare peste urmele lăsate de noi în zăpadă. Din când în când, sub acţiunea razelor solare sau a unei adieri uşoare de vânt, câte un brad îşi scutură o parte din podoaba de iarnă, provocând o scurtă şi miraculoasă ninsoare cu soare.
După circa 2 ore şi jumătate de înaintat prin zăpadă, iată-ne la stâna Vălăreasca, care la această dată este părăsită. Pe traseu am văzut în mai multe locuri afişe prinse pe pomi care spuneau că păşunatul este interzis în Parcul Naţional Retezat. Atunci... care-i treaba cu această stână?! Să fie doar o stână de decor?! Anul trecut, când am fost la lacul Bucura, am întâlnit o cireadă întreagă de vaci, care păşteau acolo în voie (vezi articolul Din nou pe Retezat, după 10 ani). Să fie încă o dovadă a faptului că legile din această ţară rămân doar pe hârtie şi nu sunt aplicate?
Ne învârtim pe aici circa o oră admirând liniştea imaculată a zăpezii aşternută peste brazi şi căutând instantanee foto memorabile. Soarele călduţ ne dezmiardă feţele. Nu mai avem timp să mergem mai departe şi să ieşim pe creste. Trebuie să ne mulţumim deocamdată cu atât, sperând ca într-o viitoare incursiune să ajungem mai sus. Şi pe munte, dar... şi în viaţă!
În jurul orei 15:30 suntem înapoi lângă pârtia de schi din staţiune. O familie cu doi copii se zbenguie pe pârtie şi se bucură de feeria zăpezii. Copiii pur şi simplu chiuie de bucurie! Ieşim din staţiune şi la prima curbă oprim. Un indicator ne informează că în 20 de minute putem ajunge la cascada Râuşor. Încercăm să urcăm prin zăpadă, urmând marcajul. După circa 20 de minute pierdem marcajul şi nu mai putem înainta. Trebuie să ne întoarcem. După încă un scurt popas făcut sub ruinele cetăţii Colţ, plecăm spre casă. Iată că iarna totuşi a venit şi pe meleagurile noastre. Trebuie însă să ştim unde s-o căutăm. Bineînţeles că zăpada şi iarna se simt cel mai bine la munte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu