Vârful lui Stan – între două anotimpuri
Stan's Peak - between two seasons
Vremea s-a încălzit destul de bine.
Tocmai de aceea suntem hotărâţi să ieşim undeva şi să petrecem noaptea în cort.
Din multitudinea de destinaţii relativ apropiate alegem să escaladăm vârful lui
Stan din munţii Mehedinţi. Este deja ora 17 a zilei de joi, 23 aprilie 2015,
când plecăm spre Băile Herculane. Urcăm până la Anina, iar de aici coborâm prin
valea Minişului. De la Bozovici, unde apele Minişului se unesc cu cele ale
râului Nera, străbatem valea Almăjului şi înainte de a urca dealul Ciregău (320
m) ieşim în şoseaua E 70. La ora 20 trecem prin centrul nou al staţiunii Băile
Herculane. Urcăm pe valea Cernei şi la circa 10 km de staţiune campăm în
grădina vechilor noastre cunoştinţe. Se pare că suntem primii lor oaspeţi în
acest an. Iarba este proaspătă, încă
neatinsă de vreun cort. Merii dau în floare. După ce îmbucăm ceva pe
înserate, apar lângă noi doi câini vânjoşi şi frumoşi. Au venit de pe malul
opus al Cernei, atraşi de mirosul mâncării. Se pare că vom fi păziţi bine la
noapte!
**********
Lăsăm cortul pe loc şi plecăm cu maşina în amonte, pe drumul ce duce spre Baia de Aramă. În vârful pantei, unde drumul începe să coboare spre satul Godeanu, tragem maşina pe dreapta într-o mică poieniţă.
Pe copaci vedem 3 marcaje turistice: triunghi albastru, bandă roşie şi punct roşu. De asemena, este vizibil şi un pătrat roşu care desemnează limita Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei. De aici vom merge mai departe „per pedes” (pe picioare). Urcăm abrupt pe drumul încropit printr-o zonă defrişată. În jurul nostru e plin de cioturi şi crengi. În faţă avem faţa nord-estică a muntelui, luminată acum de soarele care tocmai a răsărit. Abrupturile aproape verticale sunt impunătoare.
După o scurtă pauză pentru reglarea respiraţiei, intrăm în pădure şi înaintăm pe poteca care ne direcţionează spre stânga, pentru a ocoli versantul abrupt. Pe măsură ce ne apropiem de culme, urcuşul devine tot mai accentuat. Ne ghidăm cu uşurinţă după marcajele prezente pe copaci. După circa o oră de urcuş, ieşim pe culmea presărată din abundenţă cu lapiezuri, mai mici sau mai mari.
Înaintăm încet, având chiar în dreapta noastră prăpastia. În vale se văd frânturi din panglica şoselei pe care am urcat. În depărtare se conturează tot mai clar culmile munţilor Cernei, care se continuă spre dreapta cu crestele munţilor Godeanu. Munţii au încă o căciulă albă de nea, destul de consistentă. Dar... să ne mai uităm şi pe jos! Pentru că la un pas în faţa noastră, la baza unei pietre, tresare un pui de viperă (Vipera berus) şi încearcă să se ascundă. E uşor de recunoscut după V-urile de pe spinare. Până la urmă dispare sub piatră. Nu trebuie să ne mire prezenţa viperei în aceste locuri. Este habitatul ei preferat. Doar că la câţiva metri mai sus încă persistă o pată mare de zăpadă. Deci, o viperă încălzindu-se la soare şi o pată de zăpadă, la doar câţiva metri distanţă una de alta!
Sărind din piatră în piatră sau strecurându-ne printre ele, parcurgem o zonă mai abruptă şi ajungem în vârf. Dar acest vârf încă nu este ţinta noastră finală de azi. Privim în jos printre turnurile de piatră. Povârnişul abrupt încă este parţial acoperit de zăpadă. Coborâm scurt într-o vale împădurită şi încă înzăpezită. Dar sunt şi porţiuni mai primăvăratice, unde prin iarba umedă răsar viorelele. Jos aceste flori de primăvară au înflorit deja la începutul lunii martie. Din această vale urcăm din nou foarte abrupt şi intrăm în pădurice. Pe jos este zăpadă tasată. Păşim cu grijă pe zăpada care mai rezistă în ciuda soarelui care străluceşte pe cer. Din când în când însă zăpada cedează sub greutatea noastră şi atunci ne afundăm în ea cu câte un picior, până la genunchi sau chiar până la şold. Sub crusta de zăpadă sunt goluri de aer.
Vârful este marcat doar printr-o mică cruce de lemn, la baza căreia sunt îngrămădiţi mai mulţi bolvani. Marcajul triunghi albastru coboară spre poienile suspendate. GPS-ul nostru indică altitudinea de 1466 m. Deci, suntem pe vârful lui Stan, cel care deţine recordul de înălţime al munţilor Mehedinţi. Aici nu mai este zăpadă. Panorama care se desfăşoară în faţa noastră este de-a dreptul paradisiacă.
Spre nord, în plan mai apropiat, se profilează o adâncitură care semnalează partea superioară a văii Cernei. Cleanţurile semeţe însoţesc valea până în localitatea Cerna Sat. Nord-estul e dominat de Piatra Cloşanilor, iar în spatele acestui munte se zăresc vag crestele ninse ale Retezatului. Partea de sud-est a peisajului este ocupată de podişul Mehedinţi, ornamentat din loc în loc cu case răsfirate prin văi. În zona sudică din apropiere se întinde minunata poiană Beletina, unde luceşte un ochi de apă.
https://www.mcdv82.net/
23-24 aprilie 2015
Cosmina-Daniela-Vlasta M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu