Scurtă incursiune prin cheile Minișului
Short incursion through the Miniș gorge
Chiar dacă nu mai suntem copii, vrem să ne păstrăm sufletul tânăr şi
flexibil. De aceea în ziua de miercuri, 1 iunie 2016, nu vom sta în casă. Vom
petrece ziua în mijlocul pădurii, relaxându-ne, delectându-ne cu concertul
păsărelelor, iar spre finalul zilei vom mai descoperi una din minunile
subterane ale carstului bănăţean.
Venind dinspre Anina spre Oraviţa, pe DN 57B, în dreptul fostei colonii de la Crivina deviem la stânga. Aici au fost amplasate de curând 2 indicatoare turistice (vezi finalul articolului Perle redescoperite în munţii Aninei). Ne angajăm pe un drum presărat cu pietre, cândva terasament al unei căi ferate industriale. După doar 600 de metri ne oprim şi ne instalăm mai întâi pe marginea drumului, apoi ne refugiem la umbră. Pentru că astăzi vremea este destul de instabilă, avem parte de câteva picături de ploaie, dar şi de soare. Acest lucru nu ne deranjează însă prea mult. În dreapta drumului, jos, se aude clipocitul râului Miniş.
După o pauză mai lungă şi o gustare binefăcătoare, ne pregătim să ne întoarcem. Dar, mai întâi, încercăm să explorăm partea superioară şi sălbatică a cheilor Minişului. Drumul coboară lin şi ne afundă în pădurile munţilor Aninei, având mereu în dreapta cursul zbuciumat al Minişului. La doar circa 1 km de la ieşirea din şoseaua DN 57B, oprim în dreptul indicatorului de lemn, care ne informează că am ajuns la peştera Ponor – Plopa. Coborâm abrupt prin pădure şi căutăm cu privirea intrarea în peşteră. Un fir de apă se iveşte în stânga noastră. Ne dăm seama că acest pârâu trebuie să iasă din peşteră. Întra-adevăr, după încă câţiva paşi, descoperim crăpătura înaltă şi îngustă prin care se scurge apa pârâului Ponor. La numai 30 de m după ieşirea din peşeră, pârâul Ponor îşi uneşte apele cu râul Miniş.
Coborâm la pârâu şi îl traversăm sărind pe bolovani. Avem în faţa noastră intrarea Ponor a peşterii, o intrare activă, la altitudinea de 570 m. Galeria a fost explorată pe o lungime de 53 m. Cealaltă intrare, dinspre Plopa, este o intrare fosilă, fiind explorată pe o lungime de 710 m. La ieşirea din peşteră pârâul Ponor formează un minicanion de circa 30 m. Pe această porţiune este amenajată o punte din lemn, care ne conduce până la intrarea în peşteră. Peştera ascunde mai multe lacuri subterane şi formaţiuni stalagmitice. Nu avem acum echipamentul necesar pentru a intra în peşteră.
Facem câteva fotografii şi ne îndreptăm pe o cărare, ce ne poartă pe malul stâng al Minişului. O punte lungă, improvizată din doi brazi, traversează râul. Dincolo de această punte, pe malul opus al râului, un drum se afundă în pădure. Presupunem că acest drum vine de la şoseaua DN 57B, de pe valea inferioară a Minişului. Nu reuşim să găsim vreo cale de a urca pe aici până la drumul pe care am venit. De aceea facem cale întoarsă spre gura peşterii, traversăm pârâul Ponor şi urcăm exact pe unde am coborât.
Plăcut surprinşi de această apariţie subterană din versantul stâng al Minişului, continuăm periplul nostru spre lacul Buhui. Da, spre lacul Buhui, pentru că acest drum, însoţit mai nou de o bandă roşie, trebuie să iasă la lacul Buhui! Mai parcurgem încet 1 km de drum şi ne trezim într-o poieniţă fermecătoare: poiana Ponor. Lângă râu se vede o stână, fără locuitori în acest moment. Conform unui indicator turistic postat aici, ar mai fi 9 km până la lacul Buhui. Din această poieniţă drumul începe să aibă accente mai dramatice. Adică apar multe bălţi destul de adânci, porţiuni cu noroi consistent şi numeroase pietroaie înfipte bine în drum. Înaintarea noastră devine tot mai greoaie. Acum cursul râului este aproape de nivelul drumului.
Se pare că surprizele de azi încă nu s-au terminat, pentru că la circa 600 m de la poiana Ponor ne trezim în faţa unui scurt tunel, rămas de pe vremea când pe aici circula o mocăniţă. În noroi se văd urme de camioane. Trecem prin tunel şi după încă 1,2 km ajungem la al doilea tunel, la fel de scurt ca şi primul. Ambele tunele însă sunt într-o stare avansată de degradare. După cel de-al doilea tunel suntem nevoiţi să ne oprim de-a binelea. Adică nu mai putem înainta. Urmele lăsate de camioanele grele sunt adânci, iar mijlocul drumului este înalt. Având în vedere ora târzie, nu mai putem s-o luăm la pas spre lacul Buhui. Ar mai fi până acolo cam 7 km. În aceste condiţii ne întoarcem şi trecem din nou prin chinul noroaielor, până ieşim la poiana Ponor şi apoi la şoseaua asfaltată, în dreptul fostei colonii de la Crivina. După un scurt respiro, ne întoarcem spre miazănoapte şi ne lăsăm purtaţi spre Reşiţa de ultimele raze de soare ale zilei.
Azi, de ziua copilului, am avut surpriza să descoperim una din peşterile carstului bănăţean şi ne-am bucurat ca nişte copii. Natura este mereu surprinzătoare. Am mers cam 3,5 km de la fosta colonie de la Crivina în aval, prin cheile superioare ale Minişului. Nu este un drum pentru maşinile obişnuite. Poate doar pentru cele de teren. Dar, traseul se pretează cel mai bine pentru mersul pe jos. Doar... mersul pe jos este sănătos! Restul traseului, neexplorat de noi, urmează să-l parcurgem de la lacul Buhui până la tunelul la care ne-am oprit azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu