Iarna pa Transsemenic - Winter on the Transsemenic

 

Iarna pe Transsemenic

Winter on the Transsemenic

 

   Dacă ne uităm în calendar, atunci remarcăm că suntem la finalul sezonului de iarnă. O iarnă care s-a manifestat destul de blând, cel puţin în Banat. După câteva zile cenuşii, în care cerul a fost acoperit de nori şi a plouat, azi, vineri, 23 februarie 2018, soarele îşi face loc pe cer. O zi tocmai bună pentru a străbate munţii Semenic, urmând şoseaua Transsemenic (DJ 582).

    Pornim de dimineaţă din Reşiţa. Din cartierul Minda urcăm spre Cuptoare, o localitate care aparţine de municipiul Reşiţa. Drumul este curat, dealurile înconjurătoare parcă emană un suflu primăvăratic. Din Cuptoare continuăm urcuşul prin pădure. Drumul reabilitat se desfăşoară în serpentine tot mai dese. Apoi începem să coborâm, executăm două viraje la stânga de 180 de grade şi intrăm în comuna Văliug. Pe lângă case observăm stive mari de lemne, semn că aici sezonul rece durează mai mult decât jos, în oraş.

    La ieşire din Văliug facem dreapta şi ne oprim la barajul Gozna. Nivelul apei este destul de scăzut. În apropiere, de la capătul inferior al pârtiei, răsună acorduri melodioase. Pârtia de schi este funcţională, telescaunul este în mişcare, iar pe pârtie alunecă câţiva schiori. O atmosferă degajată, fără aglomeraţie, de început de weekend. În vale cuprindem cu privirea casele din Văliug.

    Megem mai departe spre înălţimile Semenicului, urmând şoseaua pe alocuri umedă. Prin pădure începe să-şi facă apariţia zăpada. Lăsăm în stânga cantonul silvic Şafra şi ajungem în pasul Prislop. De aici ieşim de pe şoseaua Transsemenic şi deviem spre dreapta, pentru a urca circa 8 km spre staţiunea Semenic. Porţiunea aceasta de drum are şi ceva denivelări şi este acoperită aproape în întregime de zăpadă. Dar cu anvelope de iarnă se poate urca.

    La un moment dat, unde porţiunea de sub drum este defrişată, apare în faţă releul de pe vârful Piatra Goznei (1.447 m), parţial învăluit în ceaţă. Jos, printre dealurile împădurite, zărim o bucată din lacul de acumulare Gozna. În depărtare observăm chiar şi o parte din municipiul Reşiţa. La această altitudine simţim răsuflarea rece a iernii, care încă domneşte pe munte. Pe măsură ce ne apropiem de staţiune, zăpada de pe marginea drumului devine tot mai mare. Facem o întoarcere strânsă spre stânga şi în câteva momente suntem pe platoul Semenicului.

    Platoul Semenicului, întins pe o suprafață de peste 4.000 de metri pătrați, a început să devină destinație turistică abia după Primul Război Mondial. ”Abia după 1920 preotul catolic Paul Fulda și  profesorul de matematică Bruno Windhager au început să orienteze tineretul către drumețiile pe Semenic” (Mircea Rusnac). După al Doilea Război Mondial, pe Semenic erau deja mai multe cabane cu sute de locuri de cazare. Dezvoltarea turismului pe Semenic nu a continuat însă la fel de bine așa cum a început, deoarece stațiunea a intrat în declin și a ajuns într-o stare deplorabilă.

    Aici, după cum ne şi aşteptam, iarna este în plină desfăşurare. Dar... nu suntem deloc surprinşi de acest lucru! În timp ce jos a plouat, aici a nins şi s-a aşternut un strat serios de zăpadă. Se vede că drumul a fost desfundat de un utilaj de deszăpezire. De-o parte şi cealaltă a drumului zăpada se ridică până la 2 metri. Chiar dacă drumul este flancat pe ambele părţi de şiruri de brazi care atenuează viscolul, pe alocuri troienele ating 3-4 metri şi formează figuri spectaculoase. Soarele se luptă din greu cu ceţurile. Nu putem vedea, din cauza nebulozităţii, nici măcar vârful Semenic (1.446 m), aflat în stânga drumului.

    Coborâm uşor, întâlnim o maşină de deszăpezire care aruncă pe drum material antiderapant, urcăm şi suntem în staţiunea Semenic. Pe pârtia de la intrare nu este nici o mişcare. Încercăm să ajungem la releul de pe Piatra Goznei, dar nu reuşim. O maşină oprită chiar în drum ne barează trecerea. În dreapta se înalţă schitul sfântului Ilie, iar în apropiere funcţionează teleschiul. În stânga se întinde deşertul îngheţat. Ceaţa este destul de deasă, aşa încât nu putem vedea nici măcar releul aflat în apropiere. Doi schiori coboară din teleschi şi se retrag în clădirea apropiată. Se pare că vremea cam neprietenoasă nu atrage aici prea mulţi turişti.

    În aceste condiţii ne întoarcem din staţiune. Totuşi, întâlnim câteva maşini cu turişti din alte judeţe, care urcă. Probabil că îşi vor petrece aici weekend-ul. Noi mai admirăm o dată formele şi grandoarea nămeţilor de pe marginea drumului şi ne angajăm în coborâre. Din pasul Prislop intrăm din nou pe şoseaua Transsemenic care ne conduce în vale. Trecem de satul Gărâna şi ajungem până la locul unde pârâul Semenic intră în lacul Trei Ape. Avansăm cu lacul în dreapta noastră şi oprim la Brebu Nou. Aici se termină lacul. Nivelul apei este foate scăzut. Suprafața lacului, îngheţat acum în întregime, este de circa 50 de hectare, iar adâncimea lui poate atinge 30 de metri. Barajul de acumulare Trei Ape a fost dată în folosință în anul 1970.

    

   Din cauza nivelului foarte scăzut al apei lacului, se vede foarte bine albia pârâului Brebu. Peninsula de la acest capăt al lacului este acum mai mare. Dacă tot am ajuns până aici, vom urca acum spre pasul Brebu şi apoi vom coborî spre Slatina Timiş. Porţiunea aceasta a şoselei Transsemenic, dintre Brebu şi Slatina Timiş, a fost reabilitată şi asfaltată cu fonduri europene (iarăşi!) şi dată în folosinţă în anul 2014. Se întâmplă însă ca tocmai acest sector să fie uneori închis iarna, din cauza viscolului sau a dezinteresului celor responsabili.

    La ora 16 oprim pentru câteva momente în pasul Brebu. Dincolo de depresiunea Timişului se înalţă conturul crenelat al munţilor Ţarcu, domolit şi îndulcit de covorul de nea. Masivul Godeanu însă, situat în dreapta Ţarcului, este sub stăpânirea negurilor. În stânga spaţiul este ocupat de cupola Muntelui Mic, acoperit şi el cu o mantie albă.

    Ne dăm drumul la vale, urmând şoseaua curată şi sinuoasă. Nici urmă de zăpadă. Zăpada şi iarna au rămas sus, pe munte. Curând ajungem pe firul râului Slatina, care îşi sapă albia de-a lungul drumului. Iată-ne ajunşi la Slatina Timiş, de unde ne întoarcem la stânga şi avansăm pe un drum pietruit până la intersecţia cu drumul spre localitatea Goleţ. De aici drumul este asfaltat şi ne conduce în câteva minute spre Bucoşniţa. Mai aruncăm câte un ochi spre dreapta, unde domneşte Muntele Mic.

    Din localitatea Petroşniţa virăm din nou la stânga, cu intenţia de a ajunge la schitul ”Înălțarea Sfintei Cruci”. Mănăstirea este suită în deal, la circa 6 km distanţă. Am văzut-o de mai multe ori de la distanţă, de pe şoseaua E 70 (DN 6), dar acum avem ocazia să ajungem până acolo. Prima parte a drumului pietruit urcă foarte uşor. Apoi trecem peste firul unei ape şi panta devine mult mai accentuată. Sus, la mănăstire, suntem imediat apostrofaţi de o măicuţă. Aceasta ne ceartă de la distanţă, dându-ne de înţeles că nu avem voie să fotografiem şi să filmăm. O surpriză neplăcută! Oare cei de aici au ceva de ascuns?! De ce se tem de obiectivul camerei?! De fapt, pe noi ne interesa în primul rând panorama Țarcului, nu construcțiile ridicate aici.

    Nu ne rămâne decât să ne întoarem spre natură, care nu ne apostrofează niciodată. Cercetăm cu privirea masivul Ţarcu, care se vede de aici foarte bine. Totul dormitează sub plapuma albă şi rece. Coborâm în Petroşniţa, unde traversăm podul peste Timiş, ieşim la şoseaua E 70 (DN 6) şi pornim spre casă. Transsemenicul este una din şoselele pitoreşti de munte din România, care traversează o zonă mirifică din Banatul Montan.

 
                                      https://www.mcdv82.net/

                                                                                                                                                           23 februarie 2018                                                                                                                                             Cosmina-Daniela-Vlasta M.