Început de primăvară pe valea Comarnic
Start of spring in the Valley Comarnic
Profitând de
soarele prietenos carea zâmbea pe cer şi vrând să accelerăm puţin venirea
primăverii, am hotărât să culegem urzici şi ghiocei. Ne gândeam că urzicile
ne-ar prinde bine pentru întărirea trupului (combaterea anemiei şi completarea
rezervelor de fier), iar ghioceii ne-ar revigora spiritul cătrănit de
intemperiile iernii.
Zis şi făcut. Pornim mai întâi la locul nostru obişnuit cu urzici, pe marginea drumului ce duce spre lacul Secu. Aici s-au apucat deja de treabă doi cetăţeni, care culeg de zori aceleaşi urzici. Ne apucăm să culegem valoroasele plante, protejându-ne mâinile cu ajutorul unor pungi de plastic. Dar tot nu scăpăm în totalitate de senzaţia de urzicături. Apropiindu-ne de cascada care s-a format aici, observăm că debitul apei este foarte scăzut. Cascada este formată de fapt din câteva firicele subţiri de apă, care se preling agale peste stâncile învelite în muşchi verzui. Înălţimea ei nu depăşeşte 5-6 metri.
După ce ne-am
aprovizionat cu urzici pentru întărirea trupului, ne gândim să ne deplasăm pe valea
Domanului, prin Iabalcea, până în valea Comarnic, pentru a ne îngriji şi de
înviorarea spiritului. Adică, vrem să ne delectăm cu ghiocei şi alte flori de
primăvară. După ce părăsim şoseaua ce duce spre Anina şi cotim la stânga spre
Iabalcea, un indicator sfrijit din lemn ne informază că mai avem 10 km până la peştera
Comarnic. Trecem prin satul Iabalcea şi ne oprim dincolo de cantonul silvic
Padina Seacă. Aici abandonăm maşina şi o luăm la pas pe drumul desfundat şi
noroios până ajungem la locul cu ghiocei. Am mai fost aici şi am mers, cum se
spune, la sigur. Într-adevăr, pe o pantă uşor înclinată, la liziera pădurii,
apar grupuri de floricele albe şi strălucitoare. Este zona ghioceilor. Ei sunt
stăpânii aici, chiar dacă apare pe ici-colo şi câte o viorea.
După ce terminăm şedinţa foto cu aceşti vestitori ai primăverii, părăsim drumul şi intrăm pe o cărare, însoţită de un marcaj turistic vechi, pentru a ajunge după circa 45 de minute în poiana Comarnic. Începe să burniţeze, dar noi mergem tot înainte. Aici suntem întâmpinaţi doar de urletele unui vulpoi şi câteva plăcuţe de avertizare, care ne spun că suntem în zona viperelor. În rest, linişte! Peştera nu se vede nici măcar acum, când vegetaţia este în repaus. De altfel, peştera poate fi vizitată doar cu programare şi cu ghid. Aici se întâlnesc cursurile de apă aleTopliţei şi Comarnicului. După ce apele lor se îngemănează, cursul de apă porneşte cu puteri sporite să se arunce în Caraş. Pornim şi noi în urmărirea acestei ape, dar nu prin albia ei, ci pe terasametul fostei căi ferate ce ducea la Anina. Ploaia măruntă parcă s-a hotărât să nu ne mai părăsească. După vreo circa 30 de minute de mers ajungem la tunelul Cheia. Odată ce am traversat tunelul, ne trezim de cealaltă parte a tunelului în valea Caraşului. Deoarece vegetaţia încă nu s-a trezit la viaţă, jos, în vale, zărim apele şerpuite ale Caraşului. Mai parcurgem o bucată de traseu, dar apoi hotărâm că e vremea să ne întoarcem. În curând se va întuneca şi ploaia se ţine scai de noi. Devine tot mai insistentă. În valea Comarnicului traversăm apa, trecem prin poiană şi de data aceasta urcăm pe drum până ajungem la maşină. Tocmai se înserează.
A fost joi, 7
martie 2013. Cu mersul pe jos şi florile de primăvară ne-am împrospătat
spiritul, iar cu urzicile culese şi gătite ne vom întrema şi trupul. „Cu o
floare nu se face primăvară”, spune un proverb. Dar noi suntem convinşi că
primăvara este foarte aproape, pentru că am văzut nu o floare, ci multe flori. După ce terminăm şedinţa foto cu aceşti vestitori ai primăverii, părăsim drumul şi intrăm pe o cărare, însoţită de un marcaj turistic vechi, pentru a ajunge după circa 45 de minute în poiana Comarnic. Începe să burniţeze, dar noi mergem tot înainte. Aici suntem întâmpinaţi doar de urletele unui vulpoi şi câteva plăcuţe de avertizare, care ne spun că suntem în zona viperelor. În rest, linişte! Peştera nu se vede nici măcar acum, când vegetaţia este în repaus. De altfel, peştera poate fi vizitată doar cu programare şi cu ghid. Aici se întâlnesc cursurile de apă aleTopliţei şi Comarnicului. După ce apele lor se îngemănează, cursul de apă porneşte cu puteri sporite să se arunce în Caraş. Pornim şi noi în urmărirea acestei ape, dar nu prin albia ei, ci pe terasametul fostei căi ferate ce ducea la Anina. Ploaia măruntă parcă s-a hotărât să nu ne mai părăsească. După vreo circa 30 de minute de mers ajungem la tunelul Cheia. Odată ce am traversat tunelul, ne trezim de cealaltă parte a tunelului în valea Caraşului. Deoarece vegetaţia încă nu s-a trezit la viaţă, jos, în vale, zărim apele şerpuite ale Caraşului. Mai parcurgem o bucată de traseu, dar apoi hotărâm că e vremea să ne întoarcem. În curând se va întuneca şi ploaia se ţine scai de noi. Devine tot mai insistentă. În valea Comarnicului traversăm apa, trecem prin poiană şi de data aceasta urcăm pe drum până ajungem la maşină. Tocmai se înserează.
https://www.mcdv82.net/
7-10 februarie 2013
Cosmina-Daniela-Vlasta M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu