După 1 mai... pe lângă lacul Secu
After May 1... beside lake Secu
Dacă s-a terminat minivacanţa de 1 mai, atunci putem să ieşim şi noi în
natură. De ce?! Din 3 motive: în perioada amintită vremea a fost foarte
capricioasă; la sfârşitul acelei săptămâni eram ocupaţi; încercăm să evităm pe
cât posibil „îngrămădeala”. Iată de ce în ziua de miercuri, 3 mai 2017, plecăm
spre „Şură”, adică spre lacul Secu de lângă Reşiţa. De fapt, „Şura Ortacilor” a
fost primul motel-restaurant ridicat aici în anii ‘60. Observăm că în cartierul
Lend s-a turnat un strat nou de asfalt. Dar, odată ieşiţi din localitate,
şoseaua se prezintă aproape în mod „tradiţional”, adică împânzită de cratere,
ceea ce ne obligă să încetinim.
Urcăm spre baraj, ajungem pe marginea lacului, care se întrevede în stânga
drumului şi ne oprim tocmai la capătul lui superior, într-o poieniţă. Fiindcă
suntem din zonă, bineînţeles că nu suntem aici pentru prima dată. E însă prima
dată când scriem despre asta. Suntem luaţi în primire de 3 căţei care ne ceartă
de zor. Sunt companionii unui bărbat care a ieşit cu văcuţele la păscut. Trei
căţei, trei văcuţe şi un păstor. Facem o scurtă recunoaştere până la râul
Bârzava. Apoi ne aşezăm la umbră şi ascultăm glasul pădurii... pentru că între
timp căţeii s-au potolit.
Nu durează mult până se apropie bărbatul cu vacile. Profităm de ocazie
pentru a înfiripa o discuţie. Omul are grijă de cantonul de pe malul celălalt
al Bârzavei. Aflăm că a fost aici destulă lumă în acest weekend. În momentul în
care scoatem gustarea noastră, câinii, ca prin minune, încep să se apropie de
noi şi să devină mai prietenoşi. Unul dintre ei seamănă leit cu o vulpe. Doar
coada o are cam mică. Omul ne spune că se poate merge cu maşina pe firul
Bârzavei în sus, deoarece drumul a fost pietruit. Oare, chiar se poate ajunge pe
aici până la Văliug? Pe de altă parte, aflăm că pe lângă canton se poate urca
pe drum deasupra lacului şi se poate ajunge la Târnova. E bine că am aflat
măcar acum!
Stăm cât stăm, dar la un moment dat ne ridicăm. Nu ne dă pace ceea ce am
aflat şi vrem să verificăm situația pe teren. Lăsăm în dreapta pensiunea
Mihăilescu, traversăm podul construit peste Bârzava şi urmăm drumul pietruit,
cu râul în dreapta. Imediat apare pe stânga clădirea cantonului Stârnicul de
Sus. Nu se vede nimeni, cantonul pare neîngrijit, dar are o curte generoasă. Drumul
este cât de cât practicabil, doar cu unele porţiuni mai dificile. Pe parcurs
întâlnim două maşini de teren venind din sens opus. După circa 40 de minute şi
10 km sutem la cantonul silvic Groposu. Spre stânga se desprinde un drumeag pe
care se ajunge (dar nu cu maşina!) la satul dispărut Lindenfeld (vezi articolul
Lindenfeld, un sat pierdut în negura timpului).
Un trailer este în curs de încărcare cu buşteni. Şoferul, cu mâinile
unse de motorină şi uleiuri, se apropie de noi şi ne întreabă unde vrem să
ajungem. Nu ne recomandă să mergem cu maşina de oraş spre Văliug. Drumul este
impracticabil. Mulţumim pentru informaţie şi ne întoarcem. Cu o altă ocazie
sperăm să explorăm şi porţiunea aceasta până la lacul Breazova, din vecinătatea
comunei Văliug.
Nu ne vom întoarce însă la Reşiţa pe drumul deja arhicunoscut şi prăpdit
pe care am venit. În apropierea poieniţei unde ne-am relaxat nu mai trecem
peste pod, ci mergem drept înainte pe lângă Bârzava şi ajungem la cantonul
omului nostru cu vacile. De aici începem să urcăm abrupt prin pădure, cu abisul
în stânga şi cu povârnişul în dreapta. Căutăm cu privirea lacul şi reuşim să-l
întrezărim jos, în stânga, prin vegetaţia aflată în plină expansiune.
Trecem pe sub dealul Tâlva Oraşului (481 m), înălţat în dreapta noastră.
La ieşirea din pădure avem în faţă o mică răscruce de drumuri. Un drum se
întoarce la stânga şi se duce spre dealurile situate deasupra lacului. Noi mergem
drept înainte, pe un drum ce pare ceva mai circulat. Urcuşul se domoleşte şi
apar casele şi sălaşele, încadrate de pâlcuri de copaci şi parcele de pământ
lucrat. Avem impresia că suntem într-un ocean colinar cu valuri colorate în diferite
nuanţe de verde. Începem să simţim apăsarea soarelui.
Iată-ne la o altă răscruce. Drept înainte coboară un drum în direcţia
caselor din Târnova. Noi însă întoarcem la stânga şi începem să coborâm lin. În
dreapta apar câteva case din Târnova, iar în faţă, dincolo de drumul judeţean DJ
582A ce vine din Reşiţa, cimitirul. Intrăm în localitate cu intenţia de a găsi
un drum care să ne urce înapoi la ultima răscruce. Din centrul localităţii
virăm la dreapta şi prindem un drumeag ce începe să urce. Dar... chiar de la
început dăm peste un prag mare, imposibil de trecut. Un localnic ne spune că pe
aici nu se mai circulă.
Facem stânga-mprejur şi ne îndreptăm spre ieşire, exact pe unde am
venit, cu cimitirul în dreapta. Suntem acum pe un sector de drum pavat cu
piatră cubică. Tocmai când ajungem pe covorul de asfalt, înainte ca drumul să
urce, într-o curbă la stânga, în dreptul unui adăpost ce seamănă cu o staţie de
autobuz, cotim la dreapta. Nu este aici nici un indicator, dar conform hărţii
ar trebui să ajungem la Bratova, un sat ce aparţine de comuna Târnova. Ne
deplasăm pe un drum pietruit, cu firul pârâului Ţerova în dreapta. În câteva
minute pârâul se mută în stânga noastră şi ajungem în dreptul unei poieni care
se întinde pe malul apei. Nu putem rezista farmecului poienii înverzite şi
facem o pauză. După cele câteva case pe care le vedem risipite în jur,
presupunem că suntem la intrare în Bratova.
După un urcuş lin şi scurt, oprim lângă o misă biserică, unde este o
intersecţie. Nu există nici un indicator. Privim în spate, unde se ridică o
culme atrăgătoare. Aproape de vârf paşte în tihnă o turmă de oi. Acum...
încotro?! Mergem drept înainte... nu e bine. Cotim la dreapta... iar n-am
nimerit-o! În fine, încercăm ultima variantă, la stânga, care ar trebui să fie
bună. Într-adevăr, după cum ne lămureşte un tractorist localnic, pe acest drum
vom ajunge la Reşiţa. După doar 5 minute traversăm un podeţ metalic foarte
îngust şi suntem la Ţerova. Lăsăm biserica ortodoxă în stânga şi în câteva
clipe trecem pe lângă „munţii atificiali” (halda de steril) care sluţesc
peisajul şi ne facem intrarea în Reşiţa.
După cum spuneam, suntem născuţi în zonă, bănăţeni get-beget şi cu toate
acestea mai avem multe de descoperit pe aici. În copilărie auzeam deseori:
„Curioşii mor repede”. N-am crezut nici atunci şi nu credem nici acum în
asemenea zicale. Curiozitatea e cea care ne face să evoluăm, ne face să devenim
oameni mai buni. Curiozitatea e cea care ne urneşte din loc, cea care ne scoate
din confortul locuinţei şi ne îmboldeşte să descoperim locuri noi, oameni
adevăraţi, care nu se văd pe ecrane şi nu dau din coate să ajungă în faţă. Iar
oamenii autentici care au ceva de spus, nu neapărat prin cuvinte, pot fi găsiţi
doar dacă mergem să-i căutăm acolo unde ei trăiesc, unde trăiesc cu adevărat
fiecare clipă, fără să aştepte fapta aceea mare ieşită din comun care să-i
scoată din anonimat şi să-i aşeze pe vreun piedestal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu