Prin împărăţia Ţarcului
The kingdom of the mountains Țarcu
Este o zi frumoasă de miercuri, 20 iunie 2012. Plecăm din Reșița în
jurul amiezii, trecem prin Caransebeș cu gândul doar la munți și începem să
urcăm spre Muntele Mic. În jurul orei 14:30 apar primele fotografii făcute la
devierea din drumul principal (acum asfaltat) spre stația meteo Cuntu. Pentru
că mai sunt destule ore de lumină, ne îndreptăm pe drumul forestier de pe valea
Șucului spre stațiunea Poiana Mărului. Nu pentru a admira vilele din stațiune,
ci pentru a explora un nou drum.
După o tură prin staţiune ne întoarcem pe acelaşi drum şi
ne oprim la cascadele Şucului, sălbatice şi destul de greu accesibile. Privim
încântaţi căderile de apă zgomotoase şi sprinţare, care se desfăşoară în lăţime
şi coboară în mai multe trepte. Apoi ieşim la drumul asfaltat şi urcăm spre
staţiunea de pe Muntele Mic. Acolo scoatem trepiedul şi DSLR-ul şi aşteptăm
momentul magic al apusului de soare. Nu scăpăm din vedere nici povârnişurile
apusene ale Ţarcului, care încep să se îmbrace în lumina caldă a apusului de
soare. Imortalizăm momentul mult aşteptat, ne aşezăm cortul aproape de crucea
imensă de deasupra staţiunii şi trecem la somn, conştienţi fiind că dimineaţa
devreme trebuie să fim în picioare înaintea soarelui. Doar că după lăsarea
întunericului, apare în parcarea de
lângă cruce o maşină cu câţiva tineri zgomotoşi, cu muzică, sticle şi toate
cele... Din fericire, „petrecerea” n-a durat mult.
**********
A doua zi, 21
iunie 2012, întâmpinăm solstiţiul de vară cu aparatul pe trepied şi aşteptând
răsăritul soarelui. Prima fotografie este înregistrată la ora 05:20. Urmează
spectacolul răsăritului de soare! Merită din plin să te scoli cu noaptea-n cap
ca să prinzi această
magie. După vreo oră de admirat şi fotografiat coborâm la
traseul spre Cuntu şi luăm micul dejun. Apoi o luăm la pas spre staţia
meteorologică Cuntu (1.450 m). Pe traseu dăm şi peste câteva panouri cu
informaţii despre flora şi fauna Ţarcului. Din păcate, multe sunt distruse....
şi nu de animale!
Trecem peste vârful Şeroni şi după ora 9 apare în faţa noastră peisajul pitoresc de la Cuntu. Din Șaua Jigorei (de la intersecția cu drumul asfaltat) până aici am făcut o oră şi jumătate. După o scurtă pauză începem urcuşul spre vârful Ţarcu şi ieşim în golul alpin. Ajungem la vârful Sadovanu (1.996 m) şi începem să facem tot mai multe opriri ca să ne „spălăm” ochii, să fotografiem şi să ne tragem sufletul. Mergem pe creastă până unde traseul se ramifică: în dreapta urcă tot pe creastă până la staţia meteo Ţarcu, iar în stânga coboară în căldarea Ţarcului.
Deoarece data trecută am mers pe creastă până la staţia meteo şi apoi
am coborât peste vârful Căleanu la drumul forestier care vine de la Poiana
Mărului, de data aceasta am ales traseul care ne coboară în căldare. Pe locul
tăului tronează chiar şi acum, la începutul verii, un petec mare de zăpadă. În
căldare ne interesectăm cu o turmă de oi, păzită de nişte câini cuminţi, care
nici măcar nu latră la noi. Intrăm în vorbă cu stăpânul oilor, care este acum
şi cioban. Omul este destul de vorbăreţ, se miră puţin că am venit aici pe jos
(oare alţii vin aici cu mijloace de transport?!) şi se plânge cât de greu este
să găsească un cioban veritabil şi cinstit. Pentru că este ora 13, luăm o
gustare pentru refacerea forţelor, ne înviorăm cu apa rece a muntelui, direct
de la sursă şi ieşim în Șaua Plaiului.
Lăsăm în stânga traseul ce duce prin Șaua Iepei până la barajul Gura Apelor, ne delectăm ochii şi sufletul cu panorama Godeanului, aruncăm câte o privire spre căldarea Ţarcului şi pornim spre vârful Ţarcu (2.190 m). Aici iarăşi ne oprim, ne desfătăm privirile scrutând zările şi trecând pe lângă staţia meteo, începem coborârea pe creastă. Cam la 100 de metri de staţie ne oprim lângă două cruci. Aici au pierit în luna decembrie a anului 2009 un meteorolog şi soţia lui.
Lăsăm în stânga traseul ce duce prin Șaua Iepei până la barajul Gura Apelor, ne delectăm ochii şi sufletul cu panorama Godeanului, aruncăm câte o privire spre căldarea Ţarcului şi pornim spre vârful Ţarcu (2.190 m). Aici iarăşi ne oprim, ne desfătăm privirile scrutând zările şi trecând pe lângă staţia meteo, începem coborârea pe creastă. Cam la 100 de metri de staţie ne oprim lângă două cruci. Aici au pierit în luna decembrie a anului 2009 un meteorolog şi soţia lui.
Mărim pasul, deoarece e
trecut de ora 16 şi simţim cum ne arde soarele solstiţiului de vară. În jurul
orei 17:30 ajungem la Cuntu, unde ne potolim setea cu apa cristalină a
muntelui. Între timp, lângă lacul de aici a răsărit un cort. Noi ne îndreptăm
însă prin pădure spre maşina abandonată la intersecţia cu drumul asfaltat.
Suntem „rupţi”,
dar sufletul ne e primenit şi revigorat.
Cum ar putea să fie altfel, după atâtea minunăţii care au trecut prin retina
ochilor noştri şi ni s-au întipărit în suflet? Suntem cu adevărat fericţi! Am
mai descoperit o frântură din planeta noastră frumoasă! „Geniul omenesc nu va
putea niciodată născoci invenţii mai desăvârşite ca acelea create de natură, în
care nu lipseşte nimic şi nimic nu-i de prisos” (Leonardo da Vinci).
Cosmina-Daniela-Vlasta
M.
