O drumeție prin munții Almăjului
A hike through the Almăj mountains
Joi, 27 iunie 2019, ora 14. Se sună adunarea în satul Sfânta Elena din
județul Caraș-Severin. Copii și tineri, însoțiți și de câțiva adulți, se
îmbarcă în două microbuze pentru a pleca spre satul Ravensca. Bagajele
voluminoase cu corturi și saci de dormit sunt plasate într-o remorcă. Sâmbătă
ar trebui să ne întoarcem aici, dar pe jos.
Întreaga drumeție este organizată de o învățătoare inimoasă împreună cu
soțul ei, ambii din Republica Cehă. De fapt, toți participanții, cu excepția
familiei învățătoarei din R. Cehă, sunt etnici cehi născuți în România, iar
traseul planificat include trei sate de cehi: Ravensca, Gârnic și Sfânta Elena.
Coborâm spre comuna Coronini și ne deplasăm pe malul stâng al Dunării
până la Liubcova. De la intrare în Liubcova cotim spre stânga pe un drum
pietruit (circa 17 km). Intrăm curând în pădure și drumul se îngustează. Mai
virăm o dată la stânga și apoi începem să urcăm în serpentine pe un drum
brăzdat de șanțuri. În jurul orei 16 oprim la Ravensca, în micul parc din fața
bisericii.
Satul Ravensca aparține de comuna Șopotu Nou și este locuit de etnici
cehi. Satul a început să prindă contur în anul 1827. Aflat la circa 750 m
altitudine, a început să se depopuleze rapid după 1989. În prezent locuiesc
aici în jur de 60 de persoane, majoritatea fiind vârstnici (vezi articolul Ravensca – Banatul cehilor).
Microbuzul cu bagaje merge înainte, iar noi îl urmăm la pas spre locul
nostru de cazare. Iată-ne undeva la capătul sud-estic al satului, pe panta unui
deal domol, în vecinătatea unei case.
Desfacem bagajele și începem să ne instalăm corturile. Ar fi păcat să
dormim înăuntru pe o asemenea vreme frumoasă!
Soțul învățătoarei din Cehia, însoțit de câțiva tineri, coboară cale de
circa 2 km spre o colibă pe care a ridicat-o chiar el. Pe drum culeg ciuperci
și fragi și aduc lemne uscate pentru focul de tabără. E timpul pentru cină.
Încă este mult până la lăsarea întunericului. De aceea plecăm spre
centrul satului. Străduțele din sat sunt asfaltate. În parcul din centru copiii
se joacă la trambulină.
Nu pot să lipsească nici cei 2 patrupezi care ne vor însoți pe parcursul
drumeției: cățeaua neagră și cuminte Malach și ”chiștocul” Leo, un cățel
maroniu și foarte simpatic.
La magazinul din apropiere cumpărăm gustări și ne răcorim cu câte o
băutură. Vizităm cu toții biserica romano-catolică aflată tot aici, aruncăm o
privire în mica încăpere amenajată ca muzeu și apoi ne urcăm pe un deal din
apropierea cimitirului.
Suntem din nou la locul de campare, unde băieții încearcă să aprindă un
foc. Suflă cu putere, se afumă, dar nu se dau bătuți. Învățătoarea noastră din
Cehia ia chitara și dă tonul la cântec. Copiii și tinerii intră repede în ritm.
Veselia devine molipsitoare.
Urmează la chitară o învățătoare din Eșelnița. Atmosfera de voie bună
devine dominantă. Între timp culmile acoperite cu pădure care coboară spre
Dunăre încep să se cufunde în întuneric. Se înserează și peisajul devine tot
mai misterios.
La ora 22:30 se dă stingerea, având în vedere că mâine ne așteaptă un
drum destul de lung. Nu apucăm însă să adormim, pentru că de jur-împrejur cerul
începe să fie brăzdat de fulgere. Datorită furtunii iminente, se decide mutarea
copiilor în casă. Se declanșează o vânzoleală de zile mari. Noi însă rămânem pe
loc în cortul nostru.
Curând începe să plouă. Fulgerele luminează cerul, iar trăsnetele sunt
responsabile cu sonorizarea împrejurimilor. Bineînțeles că nu putem închide
ochii, chiar dacă am mai avut parte de furtuni la cort. În jurul orei unu totul
se liniștește. De fapt, furtuna s-a rotit în jurul nostru și nu ne-a afectat
așa de mult. Să trecem acum la somn!
**********
În dimineața zilei de vineri, 28 iunie 2019, la ora 6 suntem în
picioare, chiar dacă trezirea a fost programată la ora 7. La răsărit soarele
este obstrucționat de câțiva nori rămași în urma furtunii, dar suntem
siguri că vom avea o zi însorită. Sub pătura de nori, în lumina aurie a
răsăritului de soare, se conturează vârful Svinecea Mare (1.224 m), cel mai
înalt vârf din munții Almăjului. Imediat lângă el se află și geamănul lui,
Svinecea Mică.
În jurul orei 8 dinții noștri se înfig într-un mic dejun consistent. Dar
nu uităm să luăm cu noi la drum și un pachețel cu mâncare și apă. Plecăm spre
centrul satului, unde ne regrupăm. La ora 9 pornim spre vest, spre localitatea
Gârnic. În fața noastră merge și un ghid din satul Eibenthal.
Suntem în total 28 de persoane, cu vârste cuprinse între 9 și 57 de ani.
Avem de parcurs cam 16 km până la Gârnic. Traseul este și marcat, dar să nu ne
facem iluzii că treaba asta ar fi făcut-o cumva autoritățile din România!
Înaintăm pe un drum care ne conduce alternativ prin poieni însorite,
unde transpirăm din abundență, și prin pădure, unde avem parte de răcoare. N-am
putea spune că urcăm, dar nici nu coborâm.
În dreapta noastră se deschide treptat o vale. Dincolo de ea, în partea
opusă, pe povârnișul dealului, șerpuiește printre casele cătunului Răchița drumul parțial asfaltat care vine de
la Ravensca și coboară spre Șopotu Nou. Urmează o scurtă pauză de hidratare la
umbra pădurii, timp în care grupul care s-a lungit, se strânge din nou.
La 10:30 deja zărim spre sud, în spatele culmilor împădurite, o
părticică din apele Dunării. După un sfert de oră trecem prin dreptul unei
case, unde suntem întâmpinați de câini. Dar... nici o grijă! Cățeaua noastră
mare și neagră impune respect celorlalți patrupezi.
După încă 5 minute ne intersectăm din dreapta cu drumul care urcă din
vale. Apoi, la doar câteva minute după ora 11, ne așezăm în dreptul unei alte
intersecții, marcate de o cruce. Facem o pauză mai lungă de gustare și
hidratare. Căldura devine tot mai apăsătoare. Din stânga vine drumul care urcă
din Sichevița, un drum destul de dificil pentru autoturismele de oraș.
Cățelul Leo se trântește în iarbă și trece la somn, probabil obosit de
drumul parcurs cu piciorușele lui foarte scurte. Savurăm din plin gustarea din
rucsac. Dar... nu suntem singurii care umblă pa aici! Tot de unde am venit și
noi apar 2 turiști cu motociclete de teren. Scurmă pământul și ridică în urma
lor un nor de praf, dar ne și salută.
După circa o jumătate de oră plecăm mai departe. Lăsăm în dreapta o
casă, în fața căreia curge un izvor de apă. Profităm de ocazie și ne refacem și
rezervele de apă. De acum încolo vom fi, în general, în coborâre.
La nord se conturează munții Aninei, situați dincolo de valea Almăjului.
În depărtare se zăresc câteva case din comuna Sichevița și o mică parte din
Dunăre.
Drumul pe care înaintăm se transformă treptat într-o cărare mai largă.
Intrăm în pădure și coborâm tot mai abrupt. Ne intersectăm cu un drum forestier,
traversăm un pârâiaș și poposim în locația numită ”U Petra” (”La Pătru”). Este
ora 13. Aici sunt câteva mori care par încă funcționale. Cei cu mai mulți ani în
spate se așază și se odihnesc, în timp ce copiii și tinerii încă mai au energia
să alerge și să se stropească cu apă.
La circa 45 de minute după acest moment lung de respiro, traversăm apa
și atacăm pe potecă urcușul abrupt care ne scoate pe câmpurile din vecinătatea
comunei Gârnic. Grupul se întinde iarăși, cei din față intrând deja în
localitate.
La 14:30 zărim primele case din Gârnic și trecem prin dreptul unei cruci
albe. Comuna Gârnic a luat ființă în anul 1827 și în prezent numără 180 de
locuitori, toți de etnie cehă. Numărul locuitorilor a scăzut drastic după 1989
(vezi articolul Gârnic – Banatul cehilor).
Intrăm în localitate aproape de capătul de sus. În consecință, străbatem
comuna pe drumul asfaltat până la școală, unde va fi stabilită tabăra pentru
noaptea ce urmează. În curtea școlii deja ne așteaptă bagajele grele care au
ajuns aici într-o remorcă.
Fiecare se retrage pentru un timp, făcând duș și schimbându-și hainele.
Nu durează însă mult până când grupul este din nou adunat. Băieții încing o
partidă de fotbal. Energia tinereții!
La 18:30 toți suntem invitați la masă. Pulpele de pui cu cartofi sunt
mai bune ca niciodată! Dar.... ne mai așteaptă o surpriză! La ora 20 participăm
în biserica din Gârnic la o liturghie specială pentru copii și tineri. Chitara
acompaniază cântecele ritmice, iar glasurile copiilor înviorează atmosfera. În
final, după toate emoțiile acestei zile frumoase, mergem la culcare. Mâine ne
așteaptă o altă zi cu alte trăiri!
**********
Sâmbătă dimineața la ora 8 suntem prezenți la micul dejun. Savurăm untul
galben de casă preparat chiar la fața locului și sorbim
licoarea magică a ceaiului de tei, preparat din florile culese aici. Așa începe pentru noi ziua de 29 iunie 2019.
La ora 9 începem să urcăm dealul abrupt din fața bisericii. Azi suntem
cu 5 mai puțini decât ieri, dar voia bună nu ne-a părăsit. Vrem să ajungem la
Sfânta Elena, un alt sat de etnici cehi, ce aparține de comuna Coronini. Avem
de parcurs cam 14 km.
Ieșim deasupra localității, de unde aruncăm o privire în urma noastră. Valea din care am urcat s-a adâncit. După circa o oră ne oprim pe un platou și ne tragem sufletul.
De acum încolo nu vom mai avea urcușuri prea dificile. Observăm că
pajiștea este năpădită de frăguțe. Nu putem să le lăsăm acolo! Ne punem pe
cules și ne convingem încă o dată că aroma lor o întrece cu mult pe cea a
căpșunilor.
La ora 11 ne intersectăm cu traseul ce vine din dreapta de la peștera
Gaura Turcească (Turecká Díra) sau peștera Haiducilor (vezi articolul O peșteră ascunsă în munții Locvei). După încă 10 minute
ne așezăm la umbră pentru o scurtă gustare.
Căldura începe să devină din nou înăbușitoare, dar traseul marcat ne
duce mai departe prin umbra pădurii. Îndrumați de învățătoare, unii dintre
copii adună ciuperci.
La un moment dat cărarea este blocată de un copac doborât. Ghidul nostru
își croiește drum prin crengile lui, iar noi îl urmăm.
Traversăm o zonă cu ferigă înaltă. În depărtare apare un triunghi de
apă. E Dunărea. Apoi ieșim din pădure și la ora 13 avem în față mai multe
turbine eoliene. Înseamnă că suntem deja aproape de ținta noastră. De aici însă
deviem de la traseul marcat pentru a ajunge la tractoarele care ne-au venit în
întâmpinare.
Mai mergem circa o oră prin arșița după-amiezii până ne întâlnim cu
băieții care au venit după noi cu tractoarele. La ora 14 ne tolănim la umbră și
așteptăm ”taxiurile” noastre, pitite și ele undeva la umbra pădurii.
După circa un sfert de oră ne îmbarcăm în două remorci dotate cu băncuțe
și pornim încet spre Sfânta Elena. Satul Sfânta Elena este cel mai vechi dintre
satele de coloniști cehi, el datând din anul 1824. Dar și acest sat a avut de
suferit din cauza emigrației intervenite după 1989. La momentul actual trăiesc
aici circa 200 de persoane (vezi articolul Sfânta Elena – Banatul cehilor).
Suntem bucuroși și puși pe glume. Călătoria durează aproape o oră.
Astfel că la ora 15:15 ajungem la barul din sat, în uralele victorioase ale
copiilor și ale turiștilor așezați la o bere. Unii dintre turiști ne întreabă
mirați ce se întâmplă?!
După debarcare, adulții se năpustesc spre bere, iar copiii spre
înghețată. Fiecare savurează ceea ce are. Ca să punem punct cum se cuvine
acestei drumeții, la final suntem invitați cu toții la unul dintre copii care
își serbează onomastica. Doar azi, 29 iunie, e sărbătoarea sf. Petru, nu?
Fiecare primește o bucățică apetisantă de tort cu care încheiem această
drumeție. A fost minunat, ne-am simțit bine împreună, nimeni nu s-a plâns din
cauza oboselii. Așteptăm cu nerăbdare următoarea ieșire!
