„Micul paradis” din valea Cernei
„The little paradise” from Cerna valley
Valea Cernei, cu staţiunea Băile Herculane, este o zonă în care oricând
revenim cu plăcere. Această vale mirifică, ce desparte munţii Cernei de munţii
Mehedinţi, oferă o mulţime de trasee şi cărări spre tărâmuri fermecătoare. În
dimineaţa zilei de miercuri, 31 mai 2017, suntem hotărâţi să plecăm spre
această lume de vis. Plecăm dinspre Reşiţa şi prima oprire o facem la ieşirea
râului Timiş din strânsoarea munţilor, la popasul Piatra Scrisă, aproape de
intrarea în localitatea Armeniş. Aici intrăm în micul lăcaş de cult zidit în
stâncă, schitul Piatra Scrisă, aflat chiar în apropierea viaductului de cale
ferată. Înăuntru ne întâmpină un aer răcoros şi o linişte deplină. De fapt,
este o grotă. O parte din ziduri şi tavanul sunt alcătuite din stâncă. La
capătul celălalt al parcării sclipeşte în soare turnul mănăstirii. În timp ce o
trupă de copii coboară dintr-un autobuz şi se îndreaptă spre schit, noi ne
continuăm drumul spre Băile Herculane.
La ora 11 trecem podul peste râul Belareca şi intrăm în staţiunea Băile
Herculane. Oprim în centrul nou, în parcul Vicol, să ne răcorim şi să tragem o
gură de aer proaspăt. Staţiunea pare liniştită. S-ar putea să fie însă doar
liniştea dinaintea furtunii. Mâine este 1 iunie, o zi liberă pentru majoritatea
oamenilor. Stânca masivă a Domogledului ne impune respect şi admiraţie. Puţin
mai sus facem o nouă oprire în parcul Centrall. Ne bucurăm de aerul puternic
ionizat şi privim clădirile istorice din jur. Am putea spune că lucrurile se
mişcă, dar numai cu viteza melcului. Adică, foarte greu! Multe clădiri cu
statut de monument istoric s-ar putea să fie deja la pământ, până se vor gândi
cei responsabili la ele şi le va veni rândul să fie renovate. Podul din fier
forjat, întins peste Cerna, este şi el afectat de trecerea vremii şi aşteaptă
să-l bage cineva în seamă. Aşa se explică de ce este închis. Probabil că e mai
simplu pentru autorităţi să-l închidă, decât să-l repare.
Trecem prin centrul vechi şi ieşim din staţiune. Imediat oprim într-o
mică parcare pe dreapta. Dincolo de apele Cernei, pe malul stâng, a fost
ridicată recent o clădire nouă: „Centru de vizitare Parcul Naţional Domogled –
Valea Cernei”. E prima dată când o vedem. Traversăm podeţul trainic şi intrăm
înăuntru. Intrarea este liberă (deocamdată!). Sunt prezentate aici informaţii
despre flora şi fauna parcului naţional, precum şi despre diferitele habitate
din perimetrul parcului. De asemenea, sunt informaţii despre diferite trasee
din perimetrul zonei protejate. La subsol există şi o imitaţie de peşeră cu
stalactite şi o machetă foarte bună a parcului naţional, cu toate vârfurile din
munţii Cernei, Mehedinţi şi Godeanu ce intră în componenţa parcului. La etaj
descoperim câteva costume populare specifice zonei, o căruţă şi un război de
ţesut cam paradit. Totul este bine aranjat, scos în evidenţă şi iluminat. De
fapt, investiţia s-a făcut cu fonduri europene (iarăşi!), datoria românilor
fiind doar aceea de a întreţine această clădire. Credem că este un lucru bun,
în primul rând pentru cei care vin aici pentru prima dată şi apoi şi pentru cei
care nu pot să se aventureze pe cărările abrupte ale parcului naţional.
Urcăm mai departe pe şoseaua ce duce spre Baia de Aramă, trecem podul
peste Cerna şi facem un nou popas în zona „Şapte Izvoare”. Deocamdată zona este
destul de liberă şi se poate respira în voie. Coborâm pe drumul îngust, dar
asfaltat, spre piscinele cu apă termală. Zona de campare şi piscinele sunt încă
foarte aerisite, încă nu se vede atmosfera încărcată şi aglomerată din timpul
verii. Mai traversăm un podeţ peste Cerna şi mergem câteva sute de metri până
în zona unde drumul e închis, în apropierea barajului Prisaca. Aici sunt deja
postate câteva rulote şi corturi, cu toate anexele aferente, inclusiv antene
parabolice şi panouri solare. Pe marginea drumului se ridică un turn de stâncă
dominat de un pin negru de Banat.
Mai înaintăm câţiva km pe şoseaua DN 67D şi facem un popas la limita
judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi. La dreapta, pe lângă motelul Dumbrava, se
desprinde o potecă marcată cu cruce albastră ce urcă spre cheile Ţesnei, un spectacol
maiestuos în aer liber oferit de munţii Mehedinţi. Noi coborâm în stânga, pe o
potecă marcată cu punct roşu şi punct galben şi ne apropiem de albia Cernei. Poteca
aceasta urcă până la bisericuţa din Dobraia (vezi articolul La
poalele vârfului Arjana). Nu avem însă de gând să urcăm acum în munţii
Cernei. Trecem peste podeţul metalic suspendat şi ne oprim pe malul drept, la
moara lui Duduroni. Pe uşă este un lacăt, semn că moara este funcţională.
După 1,3 km parcurşi de la limita celor două judeţe, suntem în dreptul
unui alt podeţ. De data aceasta podul este construit din lemn, este ceva mai
lat decât precedentul şi are în mijloc un picior care se sprijină pe un bolovan
uriaş. Pe aici se poate intra, urmând marcajul bandă galbenă, în cheile
Prisăcinei. Mai străbatem pe şosea o distanţă de 2,7 km pentru a ajunge la podul Ineleţului. De
fapt, este o punte îngustă, din structură metalică acoperită cu scânduri. După
cum sugerează şi denumirea, dacă trecem podeţul şi ne angajăm în urcuş, vom
ajunge la Ineleţ, unul din cătunele risipite sub crestele munţilor Cernei.
Iată-ne la intersecţie. Şoseaua asfaltată începe să urce cu spor, cotind
la dreapta şi ocolind vârful lui Stan. Spre stânga drumul coboară spre apele
Cernei şi intră în cheile Bobotului. În stânga noastră se ridică spre cer,
direct din albia râului, un bloc de stâncă copleşitor. Aproape că ne sucim
gâtul uitându-ne în sus! Cale de 13 km vom urma şi noi acest drum care ne va
conduce spre localitatea Cerna Sat. De câte ori am trecut pe aici, am văzut că
pe indicatorul de la intersecţie erau trecuţi 18 km, ceea ce nu corespundea
realităţii şi putea induce în eroare. Acum eroarea a fost corectată de cineva. Dacă
de la motelul Dumbrava am intrat în judeţul Mehedinţi, după circa 15 minute de
mers cu maşina pe acest drum intrăm iarăşi în judeţul Caraş-Severin. Dar...
doar pentru 5 minute! Pentru că imediat pătrundem pe teritoriul judeţului Gorj.
Între timp lăsăm pe rând în urmă valea Iaunei şi valea Craiovei, afluenţii
râului Cerna, care apare acum în dreapta drumului.
Valea se lărgeşte, iar pe malul drept al Cernei se aşterne o fermecătoare
luncă. Malul stâng e străjuit de culmi semeţe. Ne apropiem de sat. În dreptul
văii Olanului drumul face o uşoară buclă şi apoi ne îndreptăm în linie dreaptă
spre primele case din Cerna Sat. E aproape ora 15:30 şi suntem fericiţi că am
răzbit pe acest drum plin de gropiţe şi prafuit. De fapt, de când îl ştim, mereu
a fost aşa. Doar iarna, când e acoperit de zăpadă, e mult mai neted şi practicabil!
În dreapta apare un ochi de apă îmbietor flancat de câteva căsuţe de camping. Trecem
încet prin localitate. La ieşire avem grijă să nu călcăm un arici care
traversează drumul. La apropierea noastră cu aparatul foto ariciul se
fâstâceşte, se opreşte şi lasă capul în jos. La fiecare declanşare trâcneşte.
De îndată ce ieşim din sat, tragem pe dreapta, într-o pajişte numai bună
de campat şi înnoptat. Suntem la confluenţa râului Cerna cu pârâul Corcoaia. La
doar câţiva metri de noi se desfăşoară cheile Corcoaia, o operă de artă a
naturii. Nu suntem aici pentru prima oară, dar nu putem să nu intrăm în chei,
unde ne delectăm cu pereţii de stâncă modelaţi de apa lină. Simţim din plin răcoarea
curenţilor de aer ce străbat despicătura îngustă. Cheile nu sunt lungi (cam 300
de metri) şi nici mari, dar au farmec şi statut de rezervaţie naturală. S-ar
putea amenaja însă mai bine, pentru ca turiştii să vadă mai mult din această minunăţie.
Dar... cine s-o facă? Cei de la Ministerul Turismului nu par interesaţi de
turism! Cu ani în urmă am staţionat aici câteva zile şi chiar am făcut şi baie
la confluenţa celor două cursuri de apă. Apa e foarte rece, indiferent de
anotimp. Singura schimbare notabilă pe care o sesizăm este apariţia unei
pensiuni, puţin mai sus de chei, aflată în curs de finalizare.
Pentru noi urmează pauza şi relaxarea. Luăm o gustare în acest decor
încântător, la gura cheilor Corcoaia, departe de aşa-numita „civilizaţie”. Nu
se putea să nu vedem şi două trailere încărcate cu buşteni, care coboară din
munţi, ridicând praful şi adâncind gropile! Se pare însă că frumuseţile din jur
nu ne dă pace. Aşa că pornim în sus, spre barajul Valea lui Iovan (vezi
articolul Lacul
Valea lui Iovan în miez de iarnă). Avem de străbătut circa 8 km. La primul
viraj spre dreapta ne întâlnim cu pârâul Naiba, venind din stânga, unul din
afluenţii râului Cerna. Tot aici încearcă să ne scoată ochii un indicator care
arată în direcţia spre care mergem şi noi şi pe care stă scris: „66A Petroşani”.
Teoretic da, e advărat. Practic însă e mai degrabă o capcană! Ca să ajungi pe
aici până la Petroşani, trebuie să urci şontâc-şontâc până la barajul Valea lui
Iovan, trebuie să te aventurezi apoi pe un drum dificil până la Izbucul Cernei,
de acolo trebuie să urci din nou pe un drum îngust şi greu şi, în fine, trebuie
să cobori prin nişte şanţuri mari ca să ajungi în judeţul Hunedoara, de unde
începe drumul asfaltat spre Câmpu lui Neag şi Petroşani. Şi totuşi... e vorba
de un drum naţional!
Ieşim în vârful pantei, de unde cuprindem cu privirea valea din care
răsar casele din Cerna Sat. Din dreapta culmile împădurite se scurg oblic în
vale. De aici drumul coboară şi ne conduce prin pădure. Lăsăm în stânga un
izvor amenajat şi ajungem într-o zonă mai largă şi mai deschisă. Din stânga,
însoţit de un drum forestier de 12 km, vine pârâul Balmeş, un alt afluent al
Cernei. În apropiere vedem o clădire mare ce seamănă cu o pensiune. Pare însă
lăsată în voia sorţii. Curând ne trezim într-o altă poieniţă, de unde se vede
deja barajul. Viraj la stânga şi începe urcuşul final. Acest urcuş reprezintă
însă o adevărată probă de foc pentru maşină şi şofer. Urcăm printre bucăţele de
beton despărţite de numeroase şanţuri. Este tot ce a mai rămas dintr-un fost drum.
Noroc că această hurducăială nu ţine prea mult.
Suntem sus, la barajul Valea lui Iovan. Apa este calmă. Avem senzaţia că
avem în faţă o oglindă şi nu un lac. Conturul lacului e tivit de o panglică
galbenă lăsată de nivelul apei. Se vede că lacul nu este la volumul său maxim. În
amonte zarea este dominată de vârfuri şi culmi care atrag privirea ca un
magnet. Povârnişurile care coboară spre lac sunt îmbrăcate în mantia verde a
pădurilor. Drumul care urmează conturul lacului, precar şi greu abordabil, pe o
distanţă de 22 de km, duce spre Izbucul Cernei (vezi articolul Cum
am ajuns la Izbucul Cernei).
Ne întoarcem în Cerna Sat pentru a surprinde câteva cadre la apusul
soarelui. Sunt câteva case mai noi şi locuite, dar majoritatea caselor sunt
vechi, multe sunt închise, unele sunt chiar în pragul ruinei. O casă plasată
lângă drum este de vânzare. În stânga drumului un indicator turistic ne arată direcţia
spre Motru Sec. Puţin mai departe descoperim clădirea şcolii. Şcoala pare mare
pentru un sat atât de mic, dar este închisă de-a binelea. Adică, nu mai are
cine să vină la şcoală! Acoperişul dă semne de prăbuşire. Observăm şi 3 case
acoperite cu şindrilă. Aşa ajungem din nou la fermecătorul iaz de la intrarea
în sat. Suprafaţa lacului, netedă şi lină, redă în acuarelă peisajul
înconjurător. Întregul ambient, întregit de căsuţele de camping, sugerează un
loc de relaxare şi reflecţie ideal.
În timp ce ne învârtim pe lângă lac, de la drum ne ţine sub observaţie o
fetiţă pe bicicletă. S-ar părea că ne aşteaptă să revenim la drum. Într-adevăr,
cum ajungem la drum, suntem luaţi în primire: „Făcurăţi poze?” După un moment
de uimire, ne ajustăm şi noi limbajul, pentru a fi pe aceeaşi lungime de undă:
„Făcurăm!” Pentru un moment am uitat că suntem în judeţul Gorj şi de aceea am
fost puţin surprinşi. Ne mirăm puţin întâlnind aici un copil. Probabil a venit
încoace la bunici doar în acest weekend prelungit, datorat Zilei Copilului şi Rusaliilor.
După ultimul recensământ al populaţiei (2011), în Cerna Sat ar trebui să fie
peste 70 de locuitori. Satul este destul de izolat. Până în comuna Padeş, de
care satul aparţine, sunt peste 50 de km.
Ne retragem spre cheile Corcoaia, în
lunca înverzită. Pe povârnişul împădurit, pe unde stau înşiraţi stâlpii de
curent electric, se vede pâlpâind un foc. Cine să aprindă focul într-o asemenea
zonă accidentată?! În câteva minute ne lămurim. Flacăra se măreşte brusc şi se
aude o pocnitură puternică. A fost un scurt circuit. Probabil că cineva a rămas
fără curent electric. Ne pregătim de culcare. Cineva însă nu e de acord cu
asta. Dinspre sat vine în valuri o mare turmă de oi. Oile îl urmează fidel pe
cioban care merge în fruntea lor şi fluieră în fel şi chip. Se pare că turma se
pregăteşte să înnopteze şi ea pe această pajişte. Deci, vom avea vecini şi
companie. În urma turmei vine încă un cioban. Turma de oi e însoţită de vreo 10
măgăruşi, unii dintre ei purtând în spinare bagaje. Probabil că se duc în sus,
la munte. Profităm de această ocazie pentru a face o şedinţă foto cu
patrupedele. Când privim spre sat, ne dăm seama că în spate mai staţionează o
turmă de oi. Turma este ţinută la o oarecare distanţă pentru a nu se amesteca
cu cea de lângă noi. Oile şi măgăruşii rup cu poftă iarba fragedă, în sunetul tălăngilor.
Pe înserate behăiturile scad în intensitate. Animalele încep să se pună pe jos
şi se pregăteasc de culcare. Ar fi timpul să trecem şi noi la somn, având în
vedere că mâine ne aşteaptă ceva inedit.
**********
La ivirea zorilor, după ora 5, ne punem în mişcare. Începe o nouă lună,
începe o nouă zi. Începem ziua de joi, 1 iunie 2017. Este Ziua Copilului şi de
aceea ne propunem să ne bucurăm ca nişte copii de ceea ce vom vedea. Facem
slalom printre oile care încă stau culcate pe pajişte şi pornim pe valea Cernei
în jos. Valea se trezeşte încet la viaţă. La răsărit, în
spatele nostru, cerul se luminează tot mai mult. După ora 6 intrăm pe
şoseaua asfaltată ce coboară spre Băile Herculane. Nici acest drum nu arată
prea grozav. Lăsăm în dreapta podul de beton peste Cerna de la valea Topenia şi
oprim la următoarea punte. Aici nu am oprit ieri. Suntem la podul Scărişoara.
În realitate este o punte suspendată din lemn aşezată pe o structură metalică.
Ne pregătim de drumeţie şi la ora 6:40 traversăm puntea şi intrăm pe traseul
marcat cu triunghi roşu.
Urcăm susţinut şi după 20 de minute ajungem la scările de lemn plasate
spectaculos pe stânci. Suntem la altitudinea de 400 de metri. Sunt 4 segmente,
ultimul dintre ele fiind cel mai lung. În dreapta vedem o masă însoţită de două
bănci. Urcăm scările cu băgare de seamă. Nu ni se pare un exerciţiu prea
dificil. Doar greutatea din spinare trebuie ţinută sub control pentru a nu ne
dezechilibra. De la capătul de sus al scărilor privim înapoi. Valea Cernei se
adânceşte, iar dincolo de ea începe să se descopere pereţii de stâncă ai
munţilor Mehedinţi.
Urcăm mai departe în zig-zag până nimerim peste 2 cai. Sunt singuri şi
se pare că le e dor de prezenţa umană. O tăbliţă de lemn semnalează în
apropiere prezenţa unui izvor. Trecem printr-o portiţă pe care o închidem după
noi şi păşim mai departe în umbra pădurii. În doar câteva minute ieşim din
pădure. Continuăm să mergem la liziera pădurii, culegând şi gustând fragii aromaţi
răsăriţi din iarbă.
Încă nu este ora 8 când ieşim pe o coamă presărată din belşug cu flori.
Avem aici din nou o masă şi bănci, iar în apropiere se înalţă o cruce de lemn.
Este un adevărat loc de belvedere la 650 de metri, unde merită să te opreşti şi
să iei o pauză. În spate, de unde am urcat, orizontul este dominat de blocurile
stâncoase uriaşe ale munţilor Mehedinţi. Sub pereţii de stâncă, într-o poieniţă
tainică, desluşim o gospodărie. Înspre Băile Herculane vedem o bucată de cer
prin despicătura făcută de râul Cerna. În direcţia nord-est se conturează, sub
pânza subţire a norişorilor albicioşi, crestele nord-estice ale munţilor
Mehedinţi. În dreapta noastră, în direcţia de mers, se cască valea Topenia,
închisă în partea superioară de trapezul Vlaşcului Mare (1.618 m). Spectacolul
este total!
Continuăm să urcăm pe coamă învăluiţi de parfumul florilor, oprindu-ne
din loc în loc pentru a le admira de aproape. Trecem prin dreptul unor ruine
îmbătaţi de parfumul unei tufe de iasomie şi în faţa noastră apare o bisericuţă
cu acoperiş cărămiziu. Este mica biserică dintre cătunele Scărişoara şi Ineleţ,
aşezată într-un loc de vis, la altitudinea de 750 de metri. În dreapta, pe
povârniş în jos, se întrezăreşte o gospodărie din cătunul Scărişoara. De la
biserică spre dreapta se poate ajunge în 2 minute la un izvor. Deschidem
portiţa şi trecem pe sub clopotniţa cu 2 clopote. În spatele bisericii se
odihnesc cei care au trecut în eternitate. Pe morminte înfloresc irişi, crini,
bujori, garofiţe şi multe alte flori, semne clare ale vieţii. Vârful Vlaşcu
Mare domină cu autoritate valea Topenia. Dincolo de vale, pe Cracul lui Stepan,
sunt risipite casele din cătunul Ţaţu.
De la bisericuţă prindem o cărare spre stânga, în direcţia gospodăriilor
din cătunul Ineleţ. În doar câteva minute de mers apare în stânga noastră o
pajişte verde inundată de floricele galbene, iar la capătul ei clădirea şcolii
din Ineleţ (clasele I-IV). Este o clădire mică. Nu este nici o mişcare. Oricum,
azi e 1 iunie, o zi fără cursuri şcolare. Suntem întâmpinaţi de un căţel de
buzunar, nervos nevoie mare. În dreapta, pe o parcelă puţin înclinată, 3 femei
prăşesc porumbul. Pentru cei străini de loc este aici un veritabil colţ de rai.
Dar cei care trăiesc şi trudesc în aceşti munţi nu au o viaţă uşoară. Pâinea
cea de toate zilele şi-o câştigă numai în sudoarea frunţii. Poteca ne conduce pe deasupra unui izvor, unde gospodarii locului şi-au
lăsat ligheanul cu rufe. Lăsăm în stânga jos o gospodărie şi trecem prin
dreptul unui alt izvor, unde este amenajată şi o adăpătoare pentru animale,
scobită dintr-un fag. Mai sunt 5 minute până la ora 10 când ne aşezăm la o masă
aflată pe marginea potecii. Iarba din jurul mesei este cosită. Am ajuns la
altitudinea de 830 de metri. Ne vom hidrata şi ne vom reface puterile cu o
gustare.
După 15 minute urmăm firul potecii mai departe. La numai 5 minute distanţă o cărăruie se desprinde în urcuş spre dreapta. Un mic indicator din lemn ne anunţă că pe această potecă putem atinge în 2 ore creasta munţilor Cernei. Noi mergem înainte şi după încă 5 minute ne oprim la o răscruce de trasee. În dreapta, la capătul superior al unei poieniţe, se întrevede printre copaci o gospodărie. Marcajul triunghi roşu pe care am venit va coborî acum la stânga spre puntea Ineleţului, însoţit de-acum şi de marcajele punct roşu şi punct galben. Spre dreapta aceste marcaje dion urmă trec prin cătunele Cracu Mare şi Prisacina şi ajung până la bisericuţa din Dobraia. De acolo coboară continuu în valea Cernei şi ies la şosea la limita judeţelor Mehedinţi şi Caraş-Severin.
Noi plecăm spre stânga şi începem coborârea. Traversăm o mică poiană şi intrăm în pădure. Poteca coboară abrupt în serpentine, ceea ce ne va solicita mai mult genunchii. De-acum nu mai avem sub picioare iarbă, ci pietriş şi pământ. După circa o jumătate de oră poteca trece pe sub un perete de stâncă vertical. Curând ne oprim la un izvor amenajat şi gustăm din apa rece. Ne răcorim, ieşim din nou într-o poieniţă, de unde privim înapoi să vedem pe unde am coborât. Intrăm în pădure şi lăsăm în dreapta, la umbra pomilor, o gospodărie.
Deja se aude vuietul apelor. Semn că suntem aproape de râul Cerna. Printre crengi se întrevede panglica asfaltului, precum şi casa ridicată pe partea opusă a văii, deasupra şoselei, în dreptul punţii. Suntem jos, pe malul drept al Cernei. Este ora 11:45. Am parcurs 5,5 km prin locuri mirifice. Două femei și un copil însoţite de un cal încărcat pornesc pe potecă în sus. După ce traversăm puntea Ineleţului, la care am oprit ieri, mai avem de străbătut 3 km până la podul Scărişoara, unde am lăsat maşina. Coborâm cu maşina în Băile Herculane, unde luăm apă de la izvorul Domogled şi servim prânzul. Între timp începe să tune şi să picure. În câteva minute porneşte o aversă violentă cu picături mari. Printre picăturile de ploaie se aud răpăind şi bobiţe de grindină. Nu durează mai mult de o jumătate de oră. Drumul însă se umple de şuvoaie repezi de apă. În fine, trebuie să ne întoarcem acasă, la „civilizaţie”. Dar ducem cu noi toate minunăţiile pe care le-am văzut şi care ne-au rămas întipărite în minte, în suflet şi pe cardurile de memorie. Vom reveni!
31 mai - 1 iunie 2017 Cosmina-Daniela-Vlasta M.
