Zăpadă de septembrie în Făgăraş
September snow in Făgăraș
Am prins o ocazie
excelentă de a merge în Făgăraş la sfârşit de septembrie: întâlnirea membrilor
site-ului carpati.org. Data: 22
septembrie. Locaţia: cabana Suru din Făgăraş (1.450 m). Pentru a profita din
plin de această oportunitate, am pornit la drum deja joi, 20 septembrie. Vremea este foarte instabilă. Înainte de
Haţeg aruncăm o privire în dreapta noastră, în direcţia Retezatului. Nu se văd
însă decât dealurile înconjurătoare, din cauza norilor foarte joşi. Cu cât mai
mult înaintăm spre Sibiu, cu atât mai tare burniţează şi se lasă un frig
pătrunzător. În jurul orei 16 trecem de localitatea Sebeşu de Sus şi tragem
într-un loc mai înalt, situat între drum şi râu. Plouă mărunt şi persistent.
Norii stă atârnaţi parcă deasupra capetelor noastre. Nu ne rămâne decât să ne
instalăm cât putem de bine şi să aşteptăm cuminţi ziua următoare, cu speranţa
că ploaia va înceta.
**********
În dimineaţa zilei de vineri, 21 septembrie, lumina îşi face loc greu printre norii înghesuiţi deasupra
noastră şi a munţilor, din care se cerne spre noi un potop de picături fine de apă
rece. Aşteptăm în continuare degajarea cerului de nori înspre amiază, aşa cum ne-a
asigurat prognoza meteo de la radio. Se pare însă că această prognoză nu se
potriveşte cu situaţia de la faţa locului. Vremea nu vrea să asculte de cei
care alcătuiesc prognoza meteo! Plouă în reprize toată ziua. Facem o incursiune
până la capătul drumului forestier, unde acesta se intersectează cu apele Moaşei.
Dar aici plouă şi mai tare. Ne întoarcem la locul nostru de campare şi începem
să ne gândim la ziua următoare: ce vom face dacă nici sâmbătă ploaia nu se
opreşte? Şi uite-aşa a trecut ziua de vineri, în timp ce noi priveam spre cer
şi băteam pasul pe loc!
**********
Sâmbătă, 22 septembrie, ne
trezim în jurul orei 7, când se luminează de ziuă. Ne uităm afară... Nu mai
plouă! Uraaa! Ieşim afară, unde norii s-au ridicat şi zărim un vârf pudrat,
împodobit de sărbătoare, îmbrăcat cu o mantie albă. E vârful Suru, care abia
acum
binevoiește să se arate în faţa noastră. Probabil că două zile la rând s-a
pregătit şi s-a dichisit, vrând să ne primească aşa cum se cuvine! Ne trezim
aproape instantaneu văzând această splendoare. Nu mai avem nevoie nici de
înviorare! Mâncăm, ne împachetăm şi mergem cu maşina până la capătul drumului
forestier. De aici, în jurul orei 8.30, ne luăm rucsacii şi pornim spre cabana
Suru. Traversăm de vreo 4-5 ori râul Moaşa şi după vreo oră de mers ne îndepărtăm
de el, cotind spre stânga. Aici începe şi urcuşul mai solicitant, poteca fiind
presărată şi cu numeroşi copaci căzuţi de-a curmezişul. Urcăm, urcăm, urcăm şi
mai luăm câte o pauză de hidratare. La un moment dat suntem învăluiţi de ceaţă.
Nu ne facem însă griji, deoarece traseul este bine marcat. După aproximativ 2
ore de urcuş accentuat ieşim într-o poieniţă, unde ne întâmpină un indicator.
Suntem informaţi că mai avem 13 minute până la cabană. Încercăm să privim în
vale prin deschizătura formată între brazi, dar nu putem desluşi nimic din
cauza ceţii dese şi lăptoase. Intrăm iarăşi în pădure şi după câteva minute de
asalt ieşim lângă cabana Suru, reconstruită, care apare aproape pe nepregătite
în sânga noastră.
Suntem bucuroşi că am ajuns până aici şi că,
în sfârşit, apare soarele. Ceaţa a rămas în urma noastră, în vale. E trecut de
ora 12. În faţa cabanei, şezând la soare, găsim vreo 6 montaniarzi, secondaţi
de o căţea zdravănă, dar prietenoasă. Ne odihnim puţin, ne alimentăm, ne refacem
rezervele de apă şi începem să imortalizăm imaginile magice pe card. Jos, în
vale, de unde am venit, se vede oraşul Sibiu, precum şi panglica râului Olt,
presărată cu numeroase localităţi. Sus, deasupra cabanei, tronează falnic, îmbrăcat
în haine albe de sărbătoare, vârful Suru (2.283 m).
După ce inspectăm împrejurimile cabanei, ne uităm la ceas şi hotărâm să
urcăm spre vârf. Este aproape ora 14.30 şi avem timp să ne şi întoarcem până la
lăsarea serii. Timp de vreo 15 minute urcăm prin pădure, pentru ca apoi să
ieşim în golul alpin. Peticele de zăpadă devin tot mai dese. Tot mai dese devin
şi opririle noastre pentru a răsufla şi a privi în vale. Ceaţa prezintă în faţa
noastră un adevărat spectacol, oferindu-ne imagini memorabile. Ajungând pe
marginea văii Găvanului, ne oprim la o cruce ridicată în memoria
salvamontistului Robert Ungurean Baltres, surprins de o avalanşă în timpul unei
operaţiuni de salvare în anul 1.980. Mai departe urmăm traseul prin valea
Găvanului, ca să ieşim în şaua Surului. Aici zăpada depusă ne creează anumite
dificultăţi şi înaintăm mai încet. Ne întâlnim cu câţiva iubitori de munte care
coboară spre cabana Suru.
Cam la ora 17.30 ajungem în şaua Suru, unde suntem
întâmpinaţi de un vânt tăios şi rece, care ne aminteşte că suntem la peste
2.100 m. Aici muntele îşi etalează tot ce are mai frumos în acest anotimp. Nu
mai avem timp să urcăm pe vârf. Ne aşezăm la o mică gustare pentru refacerea
forţelor, luăm cu noi imaginile superbe oferite de munte şi pornim înapoi,
pentru că soarele se apropie deja de orizont. De data aceasta ne întoarcem pe
creastă, până la crucea salvamontistului amintit mai sus, ca să admirăm
vârfurile Făgăraşului în apusul soarelui. Genunchii ne sunt tot mai solicitaţi
la coborâre. Jos, în depărtare, apar grupuri de luminiţe, ca nişte licurici
îngrămădiţi. Pe înserate deja intrăm în pădure şi străbatem ultima porţiune a
traseului până la cabană la lumina reflectorului camerei de filmat.
Ajungem la cabană la ora
20. Aici s-au adunat între timp mai mulţi montaniarzi, care discută aprins
afară, la o masă. Chiar dacă iniţial am vrut să coborâm la maşină, acum ne
hotărâm să rămânem la cabană până dimineaţa. S-a întunecat de-a binelea, iar
traseul spre valea Moaşei este abrupt şi are multe obstacole. Afară se aprinde
un foc de tabără. O parte din monaniarzi sunt cazaţi la cabană, iar o parte
stau cu corturile în jurul ei. La cabană ne încălzim cu un ceai şi participăm
la un concurs tematic organizat de Asociaţia Montană Carpaţi. Atmosfera este
civilizată, veselă şi încălzită de soba tocmai instalată în cabană. Nu sunt
aici doar oameni tineri. Sunt prezenţi şi bunici, dar şi doi copii. De
asemenea, sunt aici şi 2 femei, în afară de mine. În jurul orei 22 ne retragem
la etaj şi adormim aproape instantaneu. Doar că peste cam o jumătate de oră
suntem treziţi cu toţii de un sforăit cât se poate de ritmic şi sonor. Oamenii
se amuză, fac haz de necaz şi până la urmă adormim din nou.
**********
Spre
dimineaţă, pe la ora 7, când deschidem
ochii, descoperim că cel responsabil cu sforăitul se afla chiar în
dreapta
noastră! Suntem în 23 septembrie și se anunță o zi superbă de duminică.
Ne echipăm, mai aruncăm câte o privire în vale şi spre vârful Suru şi
în jurul orei
9 începem coborârea. Pe traseu ne intersectăm cu mai multe
grupuri de drumeţi mai cutezători, care urcă spre cabană. Când ajungem la râu,
facem câţiva paşi în amonte pentru a ajunge la două cascade superbe. Admirăm şi
fotografiem aceste adevărate minuni ale naturii. Cascadele îşi etalează
frumuseţea în faţa noastră fără reţinere şi ne oferă un spectacol de neuitat. Apoi
pornim mai departe spre maşină.
Ajunşi iarăşi la locul nostru de campare de pe
malul Moaşei, ne întindem la soare, ne lăsăm mângâiaţi de razele lui blânde, ne
odihnim şi ne alimentăm. Am ajuns aici în jurul orei 12.30. Admirăm din nou
vârful Suru de aici, de jos. De data aceasta cerul din jurul lui este azuriu. Se
anunţă o zi superbă de duminică. Suntem obosiţi, dar totuşi fericiţi. Nu vrem
să plecăm încă acasă. De aceea ne hotărâm s-o luăm spre Transfăgărăşan, unde
avem de gând să campăm şi a doua zi să mai vedem ceva din tainele Făgăraşului. Este
duminică seara şi noi suntem la complexul turistic de la cascada Bâlea de pe
Trasfăgărăşan. Ridicăm cortul şi ne odihnim până dimineaţa.
**********
Luni
dimineaţa, 24 septembrie, este răcoare, dar se vede că va urma o zi minunată. Pornim
pe firul apei ca să ne apropiem de cascadă. Nu reuşim acest
lucru aşa de mult precum ne-am fi dorit. Şi aici găsim o cruce, ce aminteşte de
un medic salvamontist, care a fost
surprins de o avalanşă în februarie 2010. Admirăm
cascada de la distanţă şi ne întoarcem la şosea. Urcăm cu maşina spre lacul
Bâlea. Facem câteva opriri pe traseu, pentru că nu putem trece doar aşa pe
lângă asemenea splendori naturale. Sus la lac, la 2.034 m, tragem în parcare,
suntem taxaţi rapid cu 5 lei pentru acest fapt şi aruncăm o privire de jur
împrejur. Constatăm că de la ultima noastră vizită aici, în 2005, comerţul
ambulant a invadat şi acest loc, înmulţindu-se mai ales buticurile.
După ce admirăm
lacul mare, ne decidem să urcăm spre şaua Caprei. Traseul este scurt, dar
destul de abrupt şi desfundat de la zăpada care se topeşte. În faţa noastră
urcă o pereche de polonezi. Cu ceva alimente, cu rezerve de apă şi cu aparatura
foto-video, urcăm vârtos şi transpirăm din abundenţă. Cam după o oră ajungem în
şaua Caprei (2.315 m). Coborâm puţin spre partea opusă, sudică şi rămânem cu
ochii lipiţi de oglinda lacului Capra. Aici razele soarelui sunt mai calde,
iarba este mai grasă şi vântul nu este aşa de aspru sau lipseşte cu
desăvârşire. O familie, probabil venită de la complexul turistic
Capra, se destinde aici şi se odihneşte. Apar după noi şi câţiva tineri care se
îndreaptă spre vârful Vânătoarea lui Buteanu (2.507 m).
Ne odihnim ochii
în oglinda lacului şi nu putem să ne săturăm de privelişte. După ce înconjurăm
lacul, urcăm spre partea vestică a tunelului. De aici ne căţărăm spre vârful
Iezerul Caprei (2.417 m). Vântul se propteşte în noi, parcă vrând să ne spună
că aici este teritoriul lui. Noi însă ne ţinem bine. Vârfurile Făgăraşului stau
înşirate în faţa noastră, ca la parada modei. De asemenea, sunt acum în bătaia
privirii noastre cele două lacuri de pe partea nordică (Bâlea) şi cea sudică
(Capra). Spre vest soarele se oglindeşte în lacul Doamnei. În spate de tot, în
aceeaşi direcţie, se profilează la orizont Negoiul (2.535 m). Din vârful
Iezerul Caprei coborâm cu oarecare dificultate, din cauza zăpezii, spre şaua
Caprei. De aici, pe acelaşi traseu ca la urcare, ajungem la lacul Bâlea.
Nu mai este mult
până se înserează. De aceea urcăm în maşină şi coborâm Transfăgărăşanul pe
partea sudică. Puţin după miezul nopţii ajungem la peştera Muierii, unde
rămânem peste noapte.
**********
A doua zi, marţi, 25 septembrie, plecăm pe Transalpina,
pentru a prelungi farmecul munţilor care trăiește în sufletele noastre. De acolo coborâm
spre Petroşani prin Obârşia Lotrului, iar de aici ne îndreptăm spre casă, spre
Reşiţa.
Ce se mai poate spune după o asemenea escapadă de toamnă? "Am trăit s-o vedem şi pe asta!" Adică natura, mereu schimbătoare şi mereu aceeaşi, dar întotdeauna încântătoare!
20-25 septembrie 2012
Cosmina-Daniela-Vlasta
M.