Început de iarnă în munții Semenic
Beginning of winter in the mountains Semenic
Este o zi cețoasă de sâmbătă, 12 decembrie 2015. Plecăm de dimineață
spre stațiunea Semenic. Nu pentru a ne desfăta la vreo pensiune (există acolo
vreuna?!), ci pentru a admira natura hibernală. Chiar dacă în Reșița nu este
zăpadă, acolo, la altitudinea de peste 1400 m, s-a așternut deja un strat
destul de consistent.
Pe măsură ce urcăm cu mașina pe șoseaua reabilitată, începem să bănuim că acolo sus strălucește soarele. Într-adevăr, abia trecem de localitatea Cuptoare și soarele deja începe să-și facă loc prin vălătucii de ceață. Până ajungem la Văliug, soarele este deja stăpânul de necontestat al boltei cerești. De la pasul Prislop virăm la dreapta pentru a urca spre stațiunea Semenic. De aici șoseaua nu mai arată așa de bine.
Prima noastră oprire o facem pe marginea unei zone defrișate, de unde zărim în vale o bucățică din barajul Gozna (Văliug) și câteva case din Văliug. Deasupra noastră tronează Piatra Goznei (1.447 m) cu binecunoscutul releu. Aceasta este altitudinea maximă a munților Semenic. Copacii desfrunziți și împachetați cu chiciură ne duc cu gândul la o pădure de argint. Puțin după ora 10 ajungem pe platoul Semenicului. Oprim și facem câțiva pași prin zăpada întărită. Brazii care străjuiesc drumul sunt doar puțin pudrați, dar în jurul lor este zăpadă din belșug.
Mai punem o haină pe noi, ne echipăm cu aparatele de fotografiat și filmat și pornim spre stânga, în direcția vârfului Semenic (1.446 m). Se pare că acest vârf a pierdut competiția cu vârful Piatra Goznei la doar 1 m diferență! Din când în când ne oprim și privim în jurul nostru. Zăpada scârțâie sub picioarele noastre. De când am așteptat sunetul acesta! Sus, în vârf, simțim din plin curenții de aer rece. Dar pe noi ne interesează acum peisajul. Dincolo de valea Timișului, plină de ceață, se înalță cupola Muntelui Mic (1.802 m), crestele Țarcului și Godeanului, toate împodobite cu căciulă albă. Mai aproape de noi se văd în vale localitățile Gărâna și Brebu Nou. Pentru a ne mai trage suflarea tăiată de vântul rece, ne refugiem în spatele stâncilor. Merită efortul să urci până aici!
Ne continuăm drumul spre centrul stațiunii. Curând însă virăm la stânga, trecem pe lângă clădirea Salvamontului și prindem cărarea ce ne duce spre un mic lac înghețat. În dreptul unei vile abandonate ne întâmpină un câine prietenos. Între timp, de la etajul unu al vilei, ne privește de la fereastră... un alt câine! Se pare că această vilă părăsită a devenit un fel de hotel al câinilor. Înconjurăm micuțul lac înghețat în care se reflectă soarele, facem fotografii și ne întoarcem în stațiune.
Trecem prin stațiune și ne îndreptăm spre vârful Piatra Goznei, împânzit
de relee. Drumul este îngustat și acoperit cu zăpadă și gheață. Din vârf vedem
că în vale ceața persistă și acum, chiar dacă este trecut de ora 12. Aici găsim
câțiva tineri care se pozează. Ne rotim privirea de jur împrejur și coborâm. E
timpul pentru o scurtă gustare. Apoi deviem puțin spre stânga pentru a ajunge
la scitul ortodox sfântul Ilie. Aici însă ușile sunt ferecate. În aceste
împrejurări, cu imaginea munților Țarcu în dreapta noastră, părăsim stațiunea.
https://www.mcdv82.net/
12 decembrie 2015
Cosmina-Daniela-Vlasta M.