Peste Muntele Găina, spre iezerul Ighiel - Over the hill Găina, toward the lake Ighiel

 

Peste muntele Găina, spre iezerul Ighiel

Over the hill Găina, toward the lake Ighiel

 

   Profităm de ultimele zile de concediu pentru a ne aerisi spiritul. În după-amiaza zilei de duminică, 28 august 2016, plecăm spre Arad. Avem de îndeplinit acolo o sarcină, chiar dacă e duminică şi suntem în concediu. Spre seară ne deplasăm apoi spre Ghioroc, unde vom înnopta pe malul lacului Ghioroc 1 (în apropiere mai sunt 3 ochiuri de apă). La ora 19 oprim la marginea apei. Un sector din malul lacului este amenajat pentru plajă. Când am fost aici la începutul lunii septembrie a anului 2014, plaja era pustie (vezi articolul De la Complexul Turistic Căsoaia spre vârful Highiş).

    
   Acum plaja este animată de tineri care stau întinşi la soare sau se bălăcesc în apă, chiar dacă soarele este deja aproape de linia orizontului. De fapt, temperatura se apropie de 30 de grade. Se vede şi o scenă de unde răsună muzica şi glasul unui animator. Pe lac plutesc câteva bărcuţe. Maşinile care vin şi pleacă ridică praful. Lacul este foarte aproape de Ghioroc şi totuşi nu vedem pe nimeni venind pe jos. După lăsarea întunericului animaţia de pe plajă se mută în restaurantul din apropiere. Noi însă ne transbordăm în lumea viselor, acompaniaţi de sunetele ce răzbat din restaurant şi însoţiţi de şuieratul trenurilor ce trec prin gară.

**********

    Odată cu ivirea zorilor suntem pregătiţi să mergem mai departe. Acum liniştea acestei dimineţi de luni, 29 august 2016, din jurul lacului este aproape deplină. În spatele munţilor Zarandului cerul se luminează tot mai mult. Plecăm din Ghioroc pe Drumul vinului (proiect

 

finalizat în noiembrie 2015), lăsăm în urmă localităţile Cuvin şi Covăsânţ, iar la Şiria facem dreapta, spre ruinele cetăţii. Cu ani în urmă (3 octombrie 2010) am urcat la ruinele cetăţii pe jos, într-o după-amiază de duminică. Acum suntem plăcut surprinşi de drumul asfaltat ce urcă până aproape de cetate. Sunt plasate şi indicatoare turistice. Unul din trasee, lung de peste 11 km, iese din drumul asfaltat la dreapta şi duce spre Complexul Turistic Căsoaia.

    
   La peste 450 m altitudine oprim şi ne apropiem de ruine pe jos. Este ora 7:20. Soarele abia ieşit din spatele culmilor împădurite aruncă o lumină perfectă asupra cetăţii şi asupra peisajului din jur. Începem să fotografiem şi să filmăm. Localităţile aşezate în câmpie, la limita nord-vestică a munţilor Zarand (Galşa, Măderat, Pâncota), se trezesc la viaţă încet în lumina matinală. Privim, privim şi nu ne vine să ne mai mişcăm din loc. Suntem fascinaţi. Până la urmă ne retragem la umbră pentru a servi o gustare, în acest cadru natural matinal. Aproape de ora 9 coborâm de la ruinele cetăţii Şiria.

    
   Mai avem ceva drum de mers. Ţinta noastră de azi ar fi staţiunea Muntele Băişorii din judeţul Cluj. Ne ducem spre est, prin depresiunea Zarandului, pe firul Crişului Alb. În ultima parte a drumului munţii Codru Moma şi munţii Zarandului se apropie de noi şi apar pădurile de conifere. În comuna Vârfurile ieşim la drumul european E 79 şi mergem spre sud-est până la Hălmagiu. De aici deviem în direcţia nord-est, spre Muntele Găina. Un marcaj turistic (bandă albastră) indică aproape 20 de km până pe Muntele Găina. Doar că acest traseu nu urmăreşte în totalitate drumul pe care urcăm noi. Trecem prin Hălmăgel şi începem să urcăm mai întâi lin, apoi tot mai accentuat. Drumul devine tot mai dificil. Aproape de ieşirea în golul alpin dăm de o intersecţie şi deviem spre stânga. După o oră de mers din Hălmagiu ieşim în gol alpin şi ne „spălăm ochii” cu imaginile din jurul nostru. 

    
   Spre nord-vest vedem un vârf împodobit cu releu. Pe culmea ce urcă spre vârf au răsărit câteva eoliene. Ne avântăm în direcţia vârfului, dar nu ajungem prea departe. Ne întâlnim cu o maşină de teren. După o scurtă discuţie cu cei doi ocupanţi ai maşinii aflăm că „am deraiat”. Adică vârful pe care l-am văzut este vârful Bihor (1849 m), cunoscut şi sub numele de Curcubăta Mare, cel mai înalt vârf din munţii Apuseni. Dar noi vrem pe Muntele Găina! Ne întoarcem până la ultima intersecţie, iar de acolo înaintăm spre nord-est. Ieşim din nou în gol alpin şi apar câteva indicatoare turistice. De data aceasta suntem pe drumul cel bun. Suntem pe culmea Găinii şi vedem deja în faţă vârful Găina. 

    
   Aproape de vârf îi găsim pe caii moţilor care pasc aici în voie, bucurându-se de libertate. În circa 40 de minute străbatem culmea Găinii şi iată-ne acum, la ora 13:40, pe vârful Găina (1466 m). Sunt vizibile încă urmele aşa-numitului Târg de Fete, ce are loc aici în fiecare an în duminica cea mai apropiată de ziua sfântului Ilie (20 iulie). Chiar în vârf este amenajat un mic platou, unde tronează o cruce şi bustul lui Avram Iancu. Ambele sunt din piatră. Dacă spre nord domină vârful Bihor şi culmea pleşuvă ce se desprinde din el, spre sud înălţimea culmilor împădurite scade. O panoramă ce merită văzută. Prima dată când am ajuns aici am înnoptat sub vârful Găina (18 iulie 2011) şi am avut parte de un răsărit de soare ca în basme. Toate aceste peripeţii, precum şi căldura ne-au cam vlăguit. Aşa că luăm o pauză. 

    
   La ora 15 începem coborârea spre comuna Avram Iancu din judeţul Alba. Este drumul pe care am urcat în 2011, drum ce trece prin valea Dobrani şi valea Uţului. După circa o oră trecem prin apropierea cascadei Pişoaia şi ajungem în comuna Avram Iancu. Înainte de oraşul Câmpeni ieşim la şoseaua DN 75. Urmăm şoseaua de pe valea Arieşului în direcţia oraşului Turda. Peisajul ne distrage atenţia la tot pasul. Nu ajungem însă până la Turda, pentru că la Buru virăm la stânga (nord), spre comuna Băişoara. De aici mai întoarcem o dată la stânga (vest) şi urcăm spre staţiunea Muntele Băişorii. Drumul este asfaltat până sus.

    
   Ceasul arată ora 18:30 când intrăm în staţiunea Muntele Băişorii. Este o staţiune dedicată în primul rând sporturilor de iarnă, aşa cum este şi staţiunea Semenic. Doar că staţiunea Muntele Băişorii, situată în munţii Gilău, este mult mai întinsă, cu mai multe case de vacanţă, cabane şi pensiuni. Altitudinea la care se situează cele 2 staţiuni este aproximativ aceeaşi (în jur de 1400 m). Doar că Muntele Băişorii este o staţiune răsărită în mijocul unei păduri de conifere. Clădirile sunt pur şi simplu mascate de copaci. Probabil că aceasta este staţiunea unde mulţi clujeni îşi petrec sfârşiturile de săptămână. Campăm în apropierea Salvamontului şi a Jandarmeriei Montane. Prima dată când am trecut pe aici, în 25 iulie 2011, vremea era mohorâtă şi ploua, aşa încât n-am putut să vedem prea multe în jurul nostru. De data aceasta vremea ţine cu noi. Cerul înstelat ne confirmă acest lucru.

   

********** 

    Marţi, 30 august 2016. Încă o zi, încă o şansă de a vedea o frântură din spectacolul naturii. La 6:30 căscăm ochii şi ne pregătim să explorăm împrejurimile. Am dormit la altitudinea de 1350 m. Putem să confirmăm încă o dată că somnul la munte este foarte odihnitor și

relaxant. Urcăm spre pârtiile de schi ale staţiunii. Pe lângă colibele vechi vedem aici şi câteva cabane mai noi. Se fac pregătiri pentru sezonul de iarnă. Suntem acum la 1570 m altitudine. Ne întoarcem în staţiune şi înainte de a pleca, scrutăm cu privirea valea din stânga noastră, unde alternează cabanele, molizii şi pajiştile. Pe un povârniş înverzit au ieşit la înviorare mai mulţi tineri şi copii, practicanţi de arte marţiale. Sunt aliniaţi pe un rând şi costumaţi în alb. Coborâm din staţiune şi ne plimbăm ochii pe culmile ondulate din dreapta noastră.

    
   Trecem de comuna Băişoara, iar la Buru ajungem din nou la şoseaua DN 75. De aici ne întoarcem la dreapta (spre sud), în direcţia municipiului Aiud. După doar câţiva kilometri oprim la intrare în comuna Râmetea. Din stânga ne sare în ochi capătul nordic al Pietrei Secuiului (1128 m). O falnică stâncă apărută din senin fără vreo introducere. Înaintăm până în centru localităţii unde facem un popas. Un şuvoi de apă cristalină şi rece vine pe ţeavă şi se scurge într-un bazin amenajat deschis. În jurul apei se răcoresc câţiva câini. Din portiţa unei case iese un grup de turişti care vorbesc în limba maghiară. Sunt veniţi din Ungaria. De fapt, majoritatea locuitorilor din localitate sunt de naţionalitate maghiară. 

    
   Casele dreptunghiulare sunt întoarse cu latura mică spre stradă. Faţadele caselor aliniate sunt în cea mai mare parte albe, dispun de câte două obloane verzi şi o fereastră ce iese din pod. Între case se întinde un gard şi câte o portiţă, ambele din lemn. Arhitectura caselor creează o atmosferă inedită. Localitatea are deja un renume printre turiştii străini. Tot în arhitectura locului se încadrează şi biserica unitariană (sec. XVII-XVIII). Peste drum de ea a fost ridicată mai recent o biserică ortodoxă. Până în anii '60 ai secolului XX localitatea se numea Trascău. Localitatea are şi o denumire în limba maghiară (Torockó) şi 3 variante în limba germană (Eisenmarkt, Eisenburg, Traschen). 

    
   Vizităm buticurile cu obiecte artizanale din lemn şi piele. Ne oprim şi la dulceţurile şi siropurile făcute din produsele locale. O localitate vie care ştie să atragă turişti şi să-şi promoveze produsele locale, plasată într-un cadru natural de excepţie. Bineînţeles că nu lipsesc nici indicatoarele turistice. În partea estică localitatea este străjuită de imensa  fortăreaţă de stâncă formată din Piatra Secuiului, crestată la mijloc. Partea nordică, mai joasă, este cunoscută şi sub denumirea de Colţii Trascăului. Va trebui neapărat să revenim, pentru că la Râmetea sigur nu ne vom plictisi. 

    
   Luăm cu noi un colac secuiesc, lăsăm în urmă Piatra Secuiului şi imediat după satele Colţeşti şi Vălişoara şoseaua intră în cheile Vălişoarei (Aiudului). Cheile săpade de apele Aiudului se întind pe o distanţă de 2 km. Pe dreapta, suit în deal, remarcăm castelul Templul Cavalerilor. Este o clădire veche de peste 600 de ani care a fost renovată de un medic, iar acum adăposteşte o pensiune cu aer medieval. Clădirea a funcţionat ca punct vamal al Imperiului Austro-Ungar, iar în cele două războaie mondiale a avut rolul de cazarmă militară românească. Locul este un ideal punct de pornire pe mai multe trasee turistice. 

    
   În municipiul Aiud completăm rezerva de alimente şi ne grăbim să părăsim învălmăşeala ce domneşte pe străzi. După ce trecem de oraşul Teiuş, facem dreapta spre Galda de Jos. Apoi lăsăm în urmă localităţile Cricău, Ighiu, Ighiel şi începem să urcăm pe un drum pietruit spre iezerul Ighiel. Trecem pe lângă doi bicilişti şi înainte de ora 14 depăşim reşedinţa pădurarului. Din dreapta ne întâmpină un ochi de apă de culoarea smaraldului. Suntem la iezerul Ighiel din judeţul Alba, ţinta periplului nostru. Ocolim lacul prin stânga şi poposim la capătul lui superior. Aici vom campa.

    
   Numai ce ridicăm cortul şi începe să tune. Norii se învârt ameninţător deasupra noastră. Repriza de ploaie nu durează mai mult de o oră. După ploaie plecăm în recunoaştere în jurul lacului. Un tractor cu lemne coboară din pădure şi se opreşte lângă casa pădurarului. La întoarcere suntem acostaţi de pădurarul pe bicicletă. Din discuţia purtată reise că el are în grijă ochiul de apă. Pescuitul este interzis. Abia ajungem la cortul nostru când norii îngrămădiţi pe cer încep să duruie din nou. Pe loc repaus! E timpul să luăm o pauză mai lungă. 

**********

    În dimineaţa zilei de miercuri, 31 august 2016, soarele răzbate printre norii goliţi de apă. Avem speranţe întemeiate că astăzi vremea ne va răsfăţa. Astăzi vom sta pe loc. Adică ne vom învârti în jurul lacul Ighiel. Indicatoarele turistice din vecinătatea lacului oferă mai multe posibilităţi de drumeţie: spre platoul Ciumărna, spre cheile Ampoiţei sau spre Întregalde. Dacă la capătul inferior al lacului este reşedinţa

 

pădurarului, pe partea opusă, mai greu accesibilă, este amplasată o vilă cochetă. Pădurea de fag se reflectă în apa iezerului ca într-o oglindă, generând nuanţe fantastice de smarald. Iezerul Ighiel, situat la altitudinea de 925 m, este declarat rezervaţie naturală. Adâncimea maximă a lacului natural este de 9 metri, iar suprafaţa lui depăşeşte 4 hectare.

    

   
   Iezerul este destul de izolat şi liniştea este deplină. Deci, este un loc ideal de relaxare, fără gemete şi răcnete muzicale! După-amiază trecem la observarea peştilor din lac. Vieţuitoarele subacvatice se strâng imediat în jurul oricărei bucăţi de pâini aruncate în lac, formând cercuri concentrice pe suprafaţa apei. Sunt peşti de mărime mijlocie, sunt şi peştişori mai mărunţei, dar sunt şi peşti mari. Ne cade sub ochi chiar un exemplar ce ar putea cântări cam 5 kg. Spre seară ne retragem spre cortul nostru. De la gura cortului urmărim salturile pe care le fac peştii în goana lor după insecte. Pe înserate, probabil atrasă de mirosul de mâncare, încearcă să se apropie de noi o vulpe. Precaută şi vigilentă însă cum e, la prima noastră mişcare o zbugheşte în pădure.

**********

    Abia se luminează de ziuă că ne trezim cu două maşini pe marginea lacului. Una din ele are numere de Timiş, iar cealaltă e de-a casei, cu numere de Alba. În timp ce noi ne pregătim de plecare, cei doi cetăţeni din maşina de Alba îşi scot ustensilele de pescuit şi se pun pe

treabă. Adică încep să pescuiască. Dar... parcă era interzis pescuitul în lac! Aşa ne-a zis pădurarul şi aşa scrie şi pe tăbliţele agăţate prin copaci. Să se fi schimat legea peste noapte?! La noi în ţară e posibil. Doar e joi, 1 septembrie 2016, şi începe o nouă lună. Altă lună, altă lege! Sau să fie nişte „baştani” cunoscuţi de-ai pădurarului şi atunci pentru ei legea nu se aplică?! Sau să se fi strecurat şi să fi scăpat pe moment de vigilenţa pădurarului?!

    
   Ne urnim din loc, ocolim lacul aruncând o ultimă privire spre luciul de apă de culoarea smaraldului şi coborâm spre Galda de Jos. Din Galda de Jos mergem spre nord-vest până în satul Cetea. Imediat după ieşirea din sat oprim. De aici vom merge pe jos până la cheile Cetii (Băile Romane), o rezervaţe naturală, una din numeroasele minuni cu care sunt binecuvântaţi munţii Trascău. Traversăm o poieniţă pitorească cu pruni şi urcăm uşor. Din dreapta ne privesc câteva stânci semeţe. În 15 minute suntem în faţa cheilor. Doi pereţi de stâncă falnici tăiaţi de un firicel de apă aparent neputincios. Cheile sunt foarte înguste. Prindem o cărare spre dreapta şi după încă 15 minute ieşim deasupra cheilor. Priveliştea este superbă! Aici, pe sus, trece drumul ce se îndreaptă spre cătunul Tecşeşti şi spre Piatra Cetii.

    
   După acest colţ de natură fermecător de la cheie Cetii ne vom îndrepta încet spre casă. Dar nu înainte de a opri la Alba Iulia, pentru a vedea cum arată cetatea renovată. Ultima dată când am văzut-o, în 2008, cetatea arăta ca un uriaş şantier. La ora 12 poposim la Alba Iulia, în parcarea de lângă Casa de Cultură. În faţă, dincolo de frumosul parc, domină cele două catedrale, cea ortodoxă şi cea romano-catolică. Coborâm între zidurile cetăţii cu intenţia de a înconjura măcar jumătate din fortificaţie.

    

   
   Atmosfera este de-a dreptul medievală. Aleile pavate alternează cu fâşii de gazon. Există şi piste pentru biciclete. Turiştii mişună peste tot în acest tablou de epocă. Centrul de Informare Turistică este deschis (!) şi în faţa lui se plimbă o doamnă îmbrăcată în uniformă. Pentru vizitarea cetăţii se pot închiria bicilete sau alte vehicule electrice nepoluante. De asemenea, cetatea poate fi înconjurată şi cu biciclete de tip „Flintstone” cu 4 locuri.

    

   
   Pătrundem într-un tunel amenajat şi iluminat, unde mai scăpăm pe moment de razele fierbinţi ale soarelui. Trecem prin spatele Bibliotecii Batthyaneum şi mai încolo, într-o zonă mai largă, găsim câteva fântâni arteziene. Se mai lucrează pe aici, pentru că mereu se găseşte ceva ce trebuie renovat sau amenajat. Aproape de poarta a treia, pe marginea aleii, o mulţime de peşti coloraţi înviorează un bazin cu apă. Ieşim dintre zidurile cetăţii între poarta a doua şi a treia. Faţă în faţă cu poarta a treia se înalţă obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan, de unde se deschide o panoramă largă asupra sectorului de jos a municipiului. Un minibus electric îşi aşteaptă clienţii. În faţa porţii a treia trecem peste un pod mobil, care se pare că este şi funcţional. Odată trecuţi de această poartă, suntem din nou în incinta cetăţii.

    

   
   Puţin mai sus, pe stânga, funcţionează hotelul Medieval de 5 stele, amplasat într-o clădire veche de 300 de ani. Intrarea este vegheată de un portar îmbrăcat în haine de epocă. De lângă hotel se poate intra, contra sumei de 15 lei, pe Traseul Celor 3 Fortificaţii. Am avut nevoie de o oră şi jumătate pentru a vedea cam jumătate din cetate. Bineînţeles că n-am mers fără oprire şi am făcut şi câteva fotografii. Alba Carolina este o cetate ce a fost renovată cu grijă şi se vede că nu duce lipsă de vizitatori. Felul cum s-a făcut restaurarea cetăţii din Alba Iulia şi promovarea acestui obictiv turistic sunt două exemple pozitive demne de urmat. După o masă servită în oraş ieşim pe autostradă în direcţia Deva. La Simeria ieşim de pe autostradă, străbatem valea Streiului, trecem prin depresiunea Haţegului şi alunecăm apoi în jos pe valea Bistrei, apropiindu-ne de casă. 

     

   
   Am avut parte de multe satisfacţii în aceste zile. Am contemplat apusul şi răsăritul soarelui pe malul lacurilor Ghioroc şi Ighiel, am respirat aerul înălţimilor pe Muntele Găina şi în staţiunea Muntele Băişorii, am admirat imensitatea stâncilor de la Piatra Secuiului, cheile Vălişoarei şi cheile Cetii, ne-am convins de frumuseţea arhitecturală şi peisagistică a comunei Râmetea, am urcat în aerul dimineţii la ruinele cetăţii Şiria şi am colindat printre zidurile pline de istorie ale cetăţii Alba Carolina. Au fost adevărate zile de graţie. Ne-am simţit cu adevărat liberi. Am învăţat să fim cu adevărat liberi. Liberi pentru a face bine. Ne-am întors acasă mai bogaţi sufleteşte. Credeţi-ne! Încercaţi şi veţi vedea!

                              https://www.mcdv82.net/

                                                                                                          28 august - 1 septembrie 2016

                                                                                                              Cosmina-Daniela-Vlasta M.

Cătunele din munţii Cernei - Hamlets in the mountains Cernei

Cătunele din munţii Cernei 

Hamlets in the mountains Cernei

   Ne aflăm aproape de sfârşitul lunii august şi plănuim o incursiune în câteva cătune pitite prin munţii Cernei. Plecăm la drum din Reşiţa în dimineaţa zilei de vineri, 26 august 2016. La Caransebeş ieşim la şoseaua E 70 (DN 6) şi ne îndreptăm spre sud (Orşova). După comuna Armeniş şoseaua este înghesuită din partea dreaptă de munţii Semenic, iar din stânga de albia râului Timiş. Imediat după ieşirea din strânsoare şi traversarea podului peste Timiş virăm la stânga (DJ 608). Drumul ne conduce prin satul Rusca şi prin valea Pârâului Rece (Hideg), după care începem să urcăm cu imaginea lacului de acumulare în stânga noastră. În spatele lacului prind contur vârfurile munţilor Ţarcu.

    
   Odată ajunşi în şaua Furca Obiţii (830 m), începem să coborâm spre centrul comunei Cornereva, traversând localităţile Obiţa, Arsuri, Gruni şi Pogara de Sus. Casele apărute deja în şa fac parte din cătunul Obiţa, una din cele 40 de localităţi ce aparţin de comuna Cornereva. În dreapta se întinde Culmea Cănicei (Cornereva), în timp ce în stânga se ridică abrupt vârful Cozia (vezi articolul Vârful Cozia în luna florilor).

    
   În centrul comunei Cornereva facem o scurtă oprire. În stânga se desprinde un drum care face legătura cu mai multe cătune (Dolina, Zănogi, Zmogotin, Sub Crâng, Camena, Sub Plai, Studena, Topla, Zoina). Prin aceste localităţi am cutreierat puţin chiar la sfârşitul anului trecut (vezi articolul O zi de iarnă la Cornereva). Acum vom merge pe drumul judeţean ce străbate comuna şi coboară spre Plugova. Străbatem localitatea Pogara şi după circa 4 km deviem spre stânga şi intrăm în satul Bogâltin. 

    
   Satul, cândva o comună de sine stătătoare, aparţine acum şi el de Cornereva. Aici înfiripăm o discuţie cu un tractorist şi întrebăm dacă am putea ajune cu maşina în cătunul Poiana Lungă. Săteanul ne spune că e un drum dificil pentru o maşină de oraş. Sunt şi câteva pante abrupte. GPS-ul nostru indică 8 km de la Bogâltin până la Poiana Lungă. Când vede că suntem hotărâţi să urcăm spre Poiana Lungă, omul ne face loc să trecem şi se oferă să ne ajute cu tractorul, dacă va fi cazul, după ce ne va ajunge din urmă. 

    
   Cotim spre dreapta strecurându-ne printre câteva gospodării şi ne angajăm pe un povârniş abrupt spre cătunul Cracu Teiului. Pe măsură ce urcăm, privirile ne sunt atrase de priveliştea din jurul nostru. Abia acum ne dăm seama de imensitatea văii prin care am coborât din şaua Furca Obiţii. Ajungem la o intersecţie de drumuri de unde mergem spre stânga. Urcuşul se mai domoleşte, dar drumul devine presărat cu bolovani parţial îngropaţi în pământ. Înaintăm încet şi cu mare grijă. În stânga se înalţă muntele, iar în dreapta se adânceşte valea. Un tractor cu semiremorca încărcată cu lemne ne aşteaptă la următoarea curbă, unde drumul se mai lărgeşte. Oamenii cu tractorul, trei la număr, ne confirmă că suntem aproape de Poiana Lungă. Noi am vrea să ajungem la gospodăria unde am înnoptat cu trei ani în urmă, când am urcat din valea Cernei pe la cascada Vânturătoarea (vezi articolul La poalele vârfului Arjana). 

    
   Mai mergem o bucată de drum, după care ne oprim. Considerăm că de aici încolo ar fi mai bine să mergem pe jos. Deocamdată ne aşezăm şi ne refacem forţele vlăguite de căldură şi de configuraţia drumului. Linişte deplină, aer curat şi peisaj minunat! Ne adâncim în visare cu ochii deschişi. După ora 17 pornim la pas să găsim casa gospodarilor ospitalieri la care am rămas cândva peste noapte. După circa 1 km ne intersectăm cu un drum pietruit care face aici o cotitură de 90 de grade. Ieşim spre dreapta şi coborâm pe acest drum. Curând însă abandonăm drumul şi deviem spre stânga, tăind dealul înierbat în diagonală. 

    
   În faţă ne apare vârful Arjana (1.512 m) cu care debutează şirul vârfurilor din munţii Cernei. În apropiere se vede o clădire. Se apropie doi ţărani, însoţiţi de un câine. Şi cum pe-aici toţi se cunosc, aceştia îi cunosc pe oamenii pe care-i căutăm. Clădirea ce se vede este chiar grajdul de la gospodăria lor. Casa este ceva mai la vale. 

    
   În faţa casei gazda bate coasa. Am nimerit-o! Suntem luaţi în primire de doi câini. Omul este vorbăreţ. Încetul cu încetul îşi aminteşte de noi. Au trecut 3 ani. Soţia lui ne recunoaşte din prima, întâmpinându-ne cu cuvintele: „Ne-aţi găsit!” Stăm pe băncuţă şi discutăm cu gospodarii, veniţi încoace din Valea Bolvaşniţa. Îşi petrec aici toată vara, alături de animalele şi păsările de casă. Aflăm că au trecut pe aici şi în acest an câţiva turişti autohtoni, precum şi un grup mai mare de turişti străini.

    
   Suntem serviţi cu un pahar de bere. Parcă este cea mai bună bere din lume! Drumul spre Dobraia şi chiar spre Prisacina s-a pietruit. De asemenea, s-a vehiculat pe aici ideea de a continua acest drum până în valea Cernei. La drept vorbind, ni se pare mai degrabă o fabulaţie electorală, legată de alegeile locale din această primăvară. Gazda noastră ne informează că drumul ce coboară spre Valea Bolvaşniţa este mai bun decât cel pe care am venit noi de la Bogâltin. 

    
   Nu vrem să abuzăm de bunătatea şi ospitalitatea acestor oameni. Ne luăm rămas bun şi promitem să-i mai căutăm când vom ajunge în zonă. Parcurgem cei 1,8 km până la maşină şi între timp analizăm configuraţia drumului. Dacă drumul a fost pietruit până la Prisacina, atunci ar fi o oportunitate pentru noi să aungem până acolo. Dar pentru ziua de azi ne ajunge. Încă avem circa o oră de lumină naturală. Vom campa lângă bisericuţa din Dobraia. Ne strecurăm încetişor pe bucata de drum mai dificil şi îngust şi reuşim să ieşim la drumul pietruit ce urcă din Valea Bolvaşniţa. De aici mergem spre stânga, trecem pe lângă două gospodării, coborâm în valea pârâului Bedina şi urcăm spre biserica din Dobraia. Un loc ideal de popas, la peste 900 m altitudine. După câteva fotografii făcute pe semiîntuneric, plonjăm în lumea viselor. 

  
 **********

    Odată cu ivirea zorilor suntem şi noi în picioare. Cum am putea să mai dormim într-o zi aşa de frumoasă, înconjuraţi de atâtea minuni naturale?! Este sâmbătă, 27 august 2016. În spatele munţilor Mehedinţi, ce se ridică dincolo de valea Cernei, 

cerul începe să se coloreze. Culorile devin tot mai intense. Tonurile de culoare se schimbă rapid pe măsură ce soarele se apropie de răsărit: mov, galben, portocaliu, roşu. Lămpile solare din micul cimitir se sting, lăsând loc luminii naturale a soarelui. Trei câini jucăuşi aleargă prin preajmă, învioraţi de răcoarea dimineţii. Discul solar apărut pe cer luminează razant faţa somnoroasă a vârfului Arjana.

    
   După şedinţa foto de la răsăritul soarelui pornim spre cătunul Prisacina. Drumul îngust ne coboară prin pădure. Imediat apare pe stânga clădirea şcolii din Dobraia, singuratică şi izolată. Apoi urcăm din nou spre înălţimi. Priveliştea ne încântă sufletul. Deschidem o poartă de lemn şi începem să coborâm spre Prisacina. La ieşirea din pădure ne întâmpină o coborâre foarte abruptă.

    
   Oprim să căutăm cu privirea casele pierdute în vale, mascate de vegetaţie. Nu sunt prea multe. În partea opusă se înalţă stânci falnice. Coborâm până la primele case şi mai trecem printr-o poartă, pe care o deschidem şi închidem în urma noastră. De la biserica din Dobraia am făcut până aici 2,5 km. În grădina unei gospodării paşte liniştit un cal alb. 

    
   Înapoi spre Dobraia. Urcăm pe povârnişul extrem de abrupt. Bineînţeles, doar cu viteza întâi. După ce depăşim clădirea şcolii din Dobraia, oprim lângă un corn, crescut sub drum, pentru a gusta din fructele delicioase ce au început să se înmoaie. Deasupra drumului stau înşirate 11 căpiţe de fân, hrana de nelipsit a vitelor pentru perioada hibernală. Creşterea animalelor reprezintă pentru oamenii din aceste cătune mijlocul principal de supravieţuire. 

 

    

   Poposim lângă bisericuţa din Dobraia şi trecem la micul dejun. De jos, pe cărarea marcată ce urcă din valea Cernei din dreptul pensiunii Dumbrava, la limita judeţelor Mehedinţi şi Caraş-Severin, apar câteva vite urmate de un ţăran. Suntem bucuroşi să mai discutăm cu un om de-al locului. Din cauza urşilor, vitele nu le poate lăsa afară peste noapte.

    
   Aerul este curat, peisajul este mirific, dar condiţiile de trai sunt aspre. Nu toţii oamenii de-aici coboară la toamnă mai jos, spre o climă mai blândă, pentru că pur şi simplu aici e casa lor şi alta mai jos nu au! Iarna trebuie să fie aprovizionaţi, pentru că zăpada este mare, drumurile nu le deszăpezeşte nimeni, magazine nu există, iar jos n-au cum să ajungă în asemenea condiţii.

    
   La ora 11 pornim înapoi spre Poiana Lungă. Nu putem zăbovi mai mult timp, deoarece mâine ne aşteaptă un alt drum. Într-o zonă ceva mai lărgită, unde un drum secundar urcă până la o casă, ne întâlnim cu 2 maşini de teren. În urma lor un bătrânel cu grebla pe umăr merge agale să adune fânul. Ca toţi oamenii pe care i-am întâlnit aici, bătrânelul este simplu, deschis şi dispus imediat să sară în ajutor, parcă neatins de microbul vicleniei şi al făţărniciei ce bântuie „societatea civilizată a oraşelor”. Din Poiana Lungă începem să coborâm spre Valea Bolvaşniţa. 

    
   Avem din nou în drum 2 porţi de lemn pe care le deschidem şi închidem după noi. Rostul lor este să ţină vitele într-o anumită zonă, pentru a nu rătăci şi pentru a le proteja cât de cât de animalele sălbatice. Drumul este ceva mai bun decât cel spre Bogâltin, dar nu putem să-l lăudăm nici pe acesta. Chiar dacă la intrare în localitatea Valea Bolvaşniţa apare asfaltul, casele de aici este invadate de praf. Jumătate din asfalt este distrus, probabil de la ceva lucrări de sistematizare. E o veche meteahnă românească: după ce se termină o lucrare (dacă se termină!), nu se face curăţenie şi nu se pune totul la loc, aşa cum a fost înainte! 

    
   După o oră şi jumătate şi 18 km parcurşi de la bisericuţa din Dobraia, ne intersectăm cu drumul european E 70 şi virăm la dreapta, spre Caransebeş. De la Plugova urcăm peste dealul Ciregău (320 m), iar după localitatea Cornea cotim spre dreapta, chiar lângă o staţie de alimentare. Încă nu ne grăbim spre acasă. Ne îndreptăm spre satul Cănicea (vezi articolul Cănicea – satul de sub culme) cu intenţia de a urca şi pe Culmea Cănicei. De la ieşirea din sat drumul pietruit taie dealul în diagonală şi execută o primă curbă strânsă spre stânga. Imaginea din vale începe să se lărgească. Intrăm în pădure şi urmăm serpentinele care se înteţesc. La ieşirea din pădure ultima parte a drumului devine bolovănoasă şi ceva mai dificilă. 

    
   Suntem aproape de culme. La baza unei stânci se ascunde o stână. Ne plimbăm privirea prin vale. La nord (dreapta) drumul de centură al localităţii Domaşnea urcă spre pasul Poarta Orientală sau pasul Domaşnea (535 m), cumpăna de ape dintre Timiş şi Cerna. Chiar sub culme vedem casele din Cănicea, iar puţin mai departe observăm configuraţia localităţii Domaşnea. Dincolo de drumul european desluşim de la nord spre sud localităţile Luncaviţa, Verendin şi Mehadica, odihnindu-se la poalele munţilor Semenic. 

    
   Mai urcăm puţin spre culme pentru a arunca o privire şi spre partea estică a muntelui. Am ajuns la altitudinea de 1200 m. În vale desluşim centrul comunei Cornereva. Panorama se întinde de la pasul Furca Obiţii (în nord) până spre localitatea Plugova (în sud). Se vede clar şi satul Bogâltin, precum şi drumul pe care am urcat ieri ca să ajugem la Poiana Lungă. Dincolo de valea adâncă tronează vârfurile munţilor Cernei, în ordine crescătoare, de la sud-vest spre nord-est. 

    
   E vremea să coborâm. Cei 10 km până la intersecţia cu drumul european îi parcurgem în circa 30 de minute. Din pasul Poarta Orientală coborâm spre Teregova, unde ne întâlnim din nou cu râul Timiş, iar de la Caransebeş drumul ne duce direct spre Reşiţa. Am revăzut cu plăcere câteva din cătunele comunei Cornereva (Poiana Lungă, Dobraia). Cătunul Prisacina l-am vizitat pentru prima dată. Au mai rămas însă multe cătune care aşteaptă să fie descoperite. Sunt aici şi oameni care duc o viaţă aspră, însă nu se plâng de nimic. Dar aceasta nu înseamnă că autorităţile ar trebui să-i ignore şi să-i caute numai atunci când au nevoie de votul lor! 

                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                       26 - 27 august 2016
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.