Poveștile Apusenilor 1
The stories of the Apuseni Mountains 1
O bucățică de rai supraviețuind încă pe Pământ. Aceștia sunt munții
Apuseni. Au altitudinile cele mai modeste din cele 3 grupe ale Carpaților
românești, dar sunt împânziți de păduri de conifere și ascund comori care
încântă ochii drumețului obosit: peșteri, cascade, cătune, ochiuri de apă,
platouri, poienițe, ponoare unde apa dispare în subteran, animale sălbatice...
De fapt, partea centrală a Apusenilor este declarată parc natural.
În ziua de miercuri, 15 august 2018, o zi frumoasă de sărbătoare, pornim spre tărâmul de basm al Apusenilor. Venim dinspre Reșița, iar adevărata aventură începe doar după ce traversăm râul Mureș și începem să urcăm lin pe șoseaua E 79 (DN 76) spre municipiul Brad. Din Brad ne deplasăm spre răsărit prin depresiunea Crișului Alb până în localitatea Crișcior.
Din Crișcior drumul ne reorientează spre nord-est, devenind treptat tot
mai sinuos, pe măsură ce ne apropiem de localitatea Buceș-Vulcan. De aici
drumul urcă mai abrupt spre pasul Buceș (763 m), unde se întâlnesc județele
Hunedoara și Alba. În mod inevitabil ne atrage atenția un bloc calcaros
singuratic, care se ridică până la 1.263 de m. Este muntele Vulcan, situat în
sudul munților Bihor și declarat rezervație naturală.
Intrăm în județul Alba și coborâm în direcția orășelului Abrud, aflat în
letargie. Din Abrud ne îndreptăm spre nord pe șoseaua DN 74A. Traversăm podul
peste râul Arieș și ne intersectăm cu drumul DN 75. Pe marginea șoselei
dormitează o locomotivă cu aburi, de care sunt atașate câteva vagoane. Se pare
că nu s-a mai mișcat demult din loc! Trecem pe sub portalul de lemn specific
Țării Moților, mergem puțin spre vest și imediat ajungem la Câmpeni, centrul urban
cel mai însemnat din zonă. După o scurtă pauză plecăm mai departe spre
nord-vest și apoi nord, urmând firul șoselei DN 75.
În comuna Albac părăsim drumul DN 75 și ne înscriem pe DN 1R, numit și
Transursoaia. Acest drum, modernizat și inaugurat în august 2016, face legătura
între Albac și Huedin, traversând o zonă deosebit de frumoasă. De la Albac
urcăm pe vale, străbătând comuna Horea. Apoi ne cocoțăm spre casele satului
Mătișești, de unde scrutăm cu privirea valea din care tocmai am urcat și povârnișurile
înconjurătoare. Pe măsură ce urcăm tot mai sus, drumul se îngustează și se
afundă în pădure. Din loc în loc trecem pe lângă un popas îmbietor, udat din
belșug de câte o sursă de apă zglobie.
Așa ne trezim în pasul Ursoaia, la altitudinea de 1.324 de metri, unde
se întâlnesc județele Alba și Cluj. Aici predomină pădurea de conifere
(molizi). Intrăm în județul Cluj și începem coborârea spre localitatea Poiana
Horea. Din când în când oprim pentru a admira pe îndelete peisajul împădurit,
mângâiat de ultimele raze de soare ale zilei. Înaintăm prin pădurea de molizi,
până ce în stânga drumului întrezărim un ochi de apă. Suntem deja la brațul
sudic și lung al lacului de acumulare Beliș-Fântânele. Apoi lacul dispare din
raza noastră vizuală, pentru a reapărea tocmai la baraj, unde ajungem la ora 20:30.
Lumina zilei e aproape pe sfârșite.
Traversăm barajul și trecem prin stațiunea climaterică Fântânele, micuță
și cam neglijată. Urcăm spre comuna Beliș, iar aici părăsim șoseaua DN 1R. Virăm
la stânga și după câteva minute suntem în satul Bălcești. La ieșire din sat
prindem un drum pietruit care coboară în stânga până pe malul lacului. Aici vom
poposi la noapte. Nu suntem aici chiar singuri. Ne învecinăm cu o mașină și o
rulotă. Pe malul apei vedem o grămadă de bușteni. Începe să burnițeze și vremea
se răcorește. Suntem la circa 1.000 de metri altitudine.
***********
Dimineața zilei de joi, 16 august 2018, ne întâmpină cu ceață. După ora
7 suntem în picioare și încercăm să deslușim contururile neclare de pe malul
opus al lacului. Sperăm însă că această ceață persistă doar deasupra apei și
mai târziu se va risipi. Ceața de pe lac
ne ajută însă în realizarea fotografiilor de efect. După ce urcăm spre
Bălcești, ne dăm seama că ceața se menține într-adevăr doar deasupra lacului. Aici
ne bucurăm de soare și cer albastru. Vălătuci de ceață vin din vale, dar pe
măsură ce urcă, parcă dispar. Lăsăm în stânga două iazuri amenajate pentru
pescuit și ajungem la biserica ortodoxă de piatră, o construcție solidă.
În centrul comunei Beliș observăm o altă biserică, de data aceasta din
lemn, amplasată mai departe de drum, la marginea pădurii. Coborâm spre
Fântânele. Ne apropiem de malul lacului. Multe case sunt lăsate de izbeliște și
se ruinează. La unele însă sesizăm puțină activitate. Apa lacului este brăzdată
de tot felul de ambarcațiuni cu turiști.
Urcăm pe drumul pe care ieri am venit, până la o intersecție. Aici facem
stânga și atacăm o pantă destul de pronunțată. Este un drum pietruit. Jos vedem
o bucățică din lac. După doar câțiva km ieșim din pădure pe un platou frumos.
În față vedem deja gospodării ce aparțin de comuna Mărișel. Suntem în locul
numit Crucea Iancului. Este aici într-adevăr o cruce împrejmuită cu un gard și
un loc de popas cu masă și băncuțe. Nici nu se putea un loc mai potrivit pentru
o gustare!
După această pauză relaxantă și momentele unice de reverie de care avem
parte, hotărâm să coborâm spre Gilău, pe drumul DJ 107P. Drumul este asfaltat,
dar îngust. Între timp ne delectăm privirea cu platourile înalte presărate cu
casele localnicilor. Suntem la orele după-amiezii și de aceea nu ne miră
aversele de ploaie care se năpustesc asupra noastră. Traseul este spectaculos.
În vale ne întâlnim cu râul Someșul Cald, care a ieșit din barajul
Beliș-Fântânele.
În stânga drumului apare lacul de acumulare Tarnița, format tot pe
cursul Someșului Cald. Pe malul lacului răsar vile și pensiuni. Furtuna se ține
tot de noi. La capătul inferior al lacului drumul traversează barajul și se
mută pe partea opusă. Dar nu pentru mult timp, pentru că urmează imediat al
doilea lac de acumulare, Someșul Cald, unde drumul trece înapoi pe malul drept.
Drumul parcă se joacă cu noi. Între al doilea (Someșul Cald) și al treilea lac
(Gilău) drumul trece pentru scurt timp din nou pe malul stâng, pentru a reveni
imediat, în localitatea Someșu Rece, pe malul drept.
Ieșim la șoseaua DN 1 în apropiere de Cluj, alimentăm mașina și ne
pregătim să facem cale întoarsă. În localitatea Someșu Rece deviem spre stânga,
pe valea apei cu același nume. Aflăm că există pe aici un drum, prin
Măguri-Răcătău, care urcă spre Mărișel, dar este practicabil doar cu mașini mai
înalte. În aceste condiții revenim la Someșu Rece. Din localitatea învecinată,
Someșu Cald, urcăm abrupt spre mănăstirea sfântul Vasile cel Mare. Mănăstirea este
cocoțată pe un deal, de unde se deschide o panoramă splendidă asupra lacului de
acumulare Someșul Cald.
Ploaia a trecut, iar atmosfera a rămas curată, tocmai ideală pentru
fotografii de seară. Lăsăm în urmă lacul Tarnița și începem să urcăm înapoi spre
Mărișel. Pe măsură ce urcăm, pădurea de foioase este înlocuită cu pădure de
conifere. Gospodăriile comunei Mărișel apar răsfirate pe platouri flancate de
molizi. După numărul vacilor și al căpițelor de fân putem să ne dăm seama cu ce
se ocupă aici localnicii.
De la Crucea Iancului coborâm spre barajul Beliș-Fântânele. Din comuna
Beliș deviem pe drumul DJ 103K care ne duce la Râșca. Privirile ne sunt atrase
de o biserică mare cu ziduri albe. Este biserica mănăstirii RâșcaTransilvană,
începută în anul 2002, dar acum deja finalizată. Ansamblul, locuit de câțiva
monahi, se află într-un decor de vis.
Din centrul comunei Beliș intrăm pe un drumeag ce ne duce la un platou
situat deasupra lacului. Aici găsim o tabără de copii cu corturi. În vecinătate
ne instalăm și noi cortul, fără a deranja ordinea taberei. Spre sud, în vale,
se întrezărește apa lacului. Suntem la circa 1.100 metri altitudine.
**********
Astăzi, vineri, 17 august 2018, vom rămâne pe loc și ne vom delecta cu
priveliștile oferite de natură. Înainte de ora 7 cadranul solar aruncă spre noi
o lumină difuză prin pătura de ceață. Un efect care ne scoate din cort cu
aparatele în mână. Nu stăm prea mult pe
gânduri, deoarece știm că acest spectacol matinal nu va dura prea mult. Iarba
este decorată cu perle transparente de rouă. La ora 7 câteva sunete de fluier anunță
deșteptarea în tabăra de copii, unde începe activitatea.
În câteva minute ceața dispare și apare jos apa lacului Beliș-Fântânele.
Lacul de acumulare a fost amenajat între anii 1970-1974 pe cursul Someșului
Cald, la întâlnirea masivelor Gilău, Vlădeasa și Muntele Mare. Apa lacului se
întinde pe o distanță de 13 km, de la stațiunea Fântânele (est) până aproape de
Smida (vest). În urma amenajării barajului, mai multe cătune au fost inundate
(Giurcuța de Jos, Bolojești, Pleș, Dădești, Milioan) și au dispărut sub apă.
Locuitorii de acolo au fost strămutați pe platoul comunei Beliș. Doar în anii
de secetă, când apa lacului scade mult, mai apar ruinele fostelor așezări.
După micul dejun, copiii din tabăra vecină își primesc sarcinile zilei:
unii pregătesc prânzul, alții aduc apă, alții adună lemne din pădure... Într-un
cuvânt, fac mișcare în aer liber. Noi rememorăm în mintea noastră traseul pe
care am ajuns aici și ne fixăm la Beliș un reper pentru viitoarele incursiuni
în zonă. La sud și sud-vest avem sub ochi o parte din suprafața lacului, iar
spre est și sud-est vedem povârnișul pe care am urcat ieri spre Crucea Iancului
și câteva case din Mărișel. În partea de nord șoseaua Transursoaia străbate
comuna Beliș, iar vestul este dominat de munți împăduriți care țin în
strânsoare apa lacului.
Nu scăpăm nici azi de ploaie. În orele după-amiezii se adună norii și se
pornește o aversă zgomotoasă. Dar nu durează mult. Spre seară avem din nou
parte de soare, ceea ce ne determină să pornim pe un drum ce ne apropie de lac.
Nu însă atât de mult încât să atingem apa cu mâinile. La apusul soarelui
urmărim spectacolul formațiunilor de nori, care trezesc în mintea noastră
personaje de basm. La lăsarea întunericului copiii din tabără se strâng în
jurul focului, unde deapănă amintiri și cântă.
**********
Ziua de sâmbătă, 18 august 2018, începe tot cu ceață. Știm însă că
treptat ea va dispărea. Se pare că astăzi copiii din tabăra vecină se trezesc
mai târziu. În jurul orei 7 soarele se luptă cu predeaua de ceață. Valea unde
se află lacul este invadată de vălătuci de ceață.
Curând însă vedem și apa lacului printre ceața care se ridică. Noi trebuie să ajungem azi acasă. Strângem cortul, ne împachetăm și pornim la drum. Ne despărțim cu greu de locurile acestea mirifice.
Pornim spre vest pe un drum comunal îngust, dar asfaltat. Lăsăm în urmă satul Bălcești și urcăm în serpentine, însoțiți de miros de molid. Oprim la un punct de belvedere, de unde zărim din nou o bucată din lacul Beliș-Fântânele. Pe lângă apa lacului se răsfiră casele satului Dealu Botii. Ne apropiem de apă, coborând pe un drum destul de abrupt și dificil. Admirăm pe îndelete tot ne ce înconjoară.
Revenim la drumul asfaltat și ne lansăm în coborâre spre valea Răchițele. În vale ne intersectăm cu drumul DJ 108C, virăm la stânga, ieșim din sat și... începem să urcăm! Urcăm, urcăm... și pauză de masă! Apoi suntem din nou în coborâre spectaculoasă până la Doda Pilii, un sătuc unde ne reîntâlnim cu râul Someșul Cald.
De la Doda Pilii urmăm drumul DJ 763 și curând ajungem la satul de vacanță Ic Ponor. Aici facem o scurtă oprire și privim în jurul nostru. Se pare că este ceva viață pe aici! Sunt turiști cu mașini, cu motociclete și cu rucsacul în spinare, pe jos. De aici mai departe, spre platoul Padiș, drumul nu mai este modernizat.
Plecăm pe drumul menționat mai sus. Înaintăm încet, din groapă în groapă! Spre dreapta se desprinde drumul spre cheile Someșului Cald, situate în munții Bihor. Noi însă mergem înainte și întâlnim 2 motocicliști din Ungaria. Drumul, care ne introduce acum în județul Bihor, nu ne lasă să înaintăm prea repede.
La un moment dat întâlnim o mașină cu număr de Vaslui. Șoferul ne spune că mai departe, unde drumul începe să urce, „este jale”. Noi hotărâm să mergem totuși mai departe. Într-adevăr, drumul devine dificil: bolovani înfipți în pământ, colțuri de stânci ne îngreunează înaintarea. Panta tot mai accentuată și căldura solicită motorul. Până la urmă oprim într-o curbă strânsă și aruncăm o privire în valea din care am urcat. Nu poate să mai fie mult până sus, de unde coboară încet o mașină mai joasă decât a noastră.
Iată-ne sus, la capătul drumului de suferință! De aici înspre vest drumul este asfaltat. Ne întindem pe iarbă și facem un popas pentru a ne trage răsuflarea. Oamenii profită de soare și se lasă mângâiați de razele sale. Majoritatea turiștilor vin dinspre județul Bihor, pe șoseaua asfaltată și se opresc aici. Foarte puțini îndrăznesc să se aventureze în jos, spre Ic Ponor.
După pauza binevenită începem să coborâm. La circa doar 1 km oprim din nou într-o zonă pitorească, împânzită de corturi, popasul turistic Padiș. Se vede că mulți pleacă de aici în explorarea frumuseților naturale din împrejurimi. În spatele nostru cerul începe să capete trăsături dramatice. Se pregătește o furtună. Nici nu se putea altfel, doar suntem la munte!
Coborâm în serpentine spectaculoase până la întâlnirea cu râul Crișul Pietros, care vine din dreapta, de pe valea Boga. Puțin mai jos, în dreapta drumului, suntem întâmpinați de o stâncă ce se ridică vertical din albia râului, Piatra Bulzului. Apa macină cu perseverență baza stâncii, formând trepte înspumate.
După această ultimă oprire pornim mai departe pe DJ 763, trecem prin Pietroasa, iar la Sudrigiu ieșim la șoseaua E 79 (DN 76). De aici ne îndreptăm spre sud până în valea Mureșului. În apropierea termocentralei de la Mintia traversăm Mureșul pe malul stâng, iar de la Săcămaș deviem spre stânga pentru a ajunge la Lugoj și apoi la Reșița.
Aceasta a fost prima poveste a Apusenilor, o lume mirifică ruptă din basme, pe care am admirat-o la finalul verii, care ne purifică aerul, ne ridică spiritul și ne reface moralul după viața agitată petrecută în „civilizația urbană” a marilor orașe. Sperăm să revenim curând în zonă și într-un alt anotimp, pentru a vedea o altă părticică a acestui basm și pentru a surprinde o altă față a naturii veșnic schimbătoare.
https://www.mcdv82.net/
15-18 august 2018 Cosmina-Daniela-Vlasta M.
