Cu mocănița prin munții Maramureșului
By train through the Maramureș mountains
Cine n-a auzit de mocănița de pe valea Vaserului? Dar... una este să
auzi și alta e să vezi! Tocmai de aceea anul acesta pornim hotărâți spre
Maramureș, unde își duce traiul această minune arhaică. În ziua de luni, 15
iulie 2019, suntem cam toată ziua pe drum, strecurându-ne cu greu prin
ambuteiajele de la Alba Iulia și de la Dej. Avem parte și de câteva reprize de
ploaie. Dar, când ajungem la gara Vișeu de Sus, puțin după ora 8 seara, cerul
se limpezește.
Acum este liniște aici. Sunt doar câteva mașini parcate lângă
trenul-hotel Carpatia Express, compus din 2 vagoane de dormit și un vagon
restaurant. Avem timp să ne familiarizăm cu împrejurimile. Liniile de cale
ferată îngustă (760 mm) sunt ocupate de mai multe garnituri de tren, dar
locomotivele nu se văd. Probabil că se odihnesc în depou. Doar lângă
trenul-hotel este o locomotivă pe aburi expusă pentru turiști. Se poate urca în
ea. Bineînțeles, locomotiva nu este funcțională.
În fața vagonului restaurant dormitează un câine Husky foarte simpatic.
De partea cealaltă a trenului-hotel se zbenguie 4 cățeluși albi. Parcă ar vrea
să ne prezinte un număr de acrobație pentru care așteaptă și o recompensă.
WC-urile sunt curate și bine dotate. Este aici și un ansamblu de case
tradiționale, Satul Maramureșean. Totul este împodobit cu flori și construit
din lemn, un loc ideal pentru servirea cinei. În mijlocul curții se află o
scenă pentru spectacole. Întreaga atmosferă de la gară este foarte intimă și
romantică. Așteptăm cu bucurie ziua de mâine!
**********
Imediat după ivirea zorilor suntem deja treji. Emoțiile călătoriei care
ne așteaptă azi, marți, 16 iulie 2019, nu ne mai lasă să dormim. Calea ferată
de pe valea Vaserului este singura cale ferată forestieră care mai funcționează.
Exploatarea lemnului de aici a început în
sec. al XVIII-lea. Lemnul era adus la gaterele din Vișeu de Sus cu
ajutorul plutelor. În 1932 a început construcția căii ferate. După terminarea
ei s-a trecut la transportul lemnului cu vagoane pe calea ferată.
Trenurile sunt trase de locomotive Diesel și locomotive cu aburi. În
prezent, în timpul sezonului estival, circulă pe valea Vaserului trenuri trase
în special de locomotive cu aburi, spre deliciul turiștilor. Locomotivele
Diesel sunt folosite mai ales pentru transportul buștenilor.
După ora 7 încep să sosească angajații, iar după ora 8 peisajul gării
începe brusc să se anime. Un angajat dirijează mașinile ce intră pe poartă spre
locurile de parcare. Nu ne facem griji pentru bilete, pentru că am făcut
rezervare prin internet.
Mergem la casa de bilete pentru rezervările online și ne ridicăm
biletele și tichetele pentru mâncare. Am plătit 113 lei pentru un bilet, preț
în care este inclus un platou grill, o băutură răcoritoare, un produs de
patiserie și o ciocolată caldă sau cafea. Biletul simplu, fără mâncare, costă 74
lei. Tarifele diferă și în funcție de sezon, iar studenții și copiii au
reduceri.
Vânzoleala crește pe măsură ce se apropie plecarea primului tren la ora
9. Sosește și un autobuz din care se revarsă o mulțime de copii. Mașinile
sosite sunt din toate colțurile țării. Sunt aici și turiști străini.
La 8:30 vine prima locomotivă cu aburi și se lipește de prima garnitură
de vagoane. Fiecare locomotivă are un nume. Aceasta se numește Ioana. În
așteptarea plecării pe traseu scoate fum negricios și abur. Mulți se pozează
alături de locomotivă.
Trebuie să remarcăm organizarea foarte bună. Un angajat care dirijează
mașinile spre parcare, casele de bilete rezervate online și cumpărate pe loc
sunt separate, trenurile sunt foarte ușor de găsit după tăblițele postate. Nu
în ultimul rând e de apreciat amabilitatea personalului angajat. O parte dintre
ei sunt tineri, probabil fac un ban cinstit în vacanță.
La câteva minute după ora 9, după șuieratul specific, pleacă primul
tren, în vălătuci de fum și zgomotul inconfundabil al locomotivei cu aburi. Noi
vom pleca după o jumătate de oră cu al doilea tren. Ne ocupăm locurile într-un
vagon deschis și așteptăm să pornim din loc. Locomotiva care ne va tracta e tot
pe aburi și poartă numele de Bavaria. La fel ca prima locomotivă care a plecat
deja (Ioana), și locomotiva noastră (Bavaria) a fost fabricată la Reșița. O
tânără angajată cu chipiu ne dă câteva informații esențiale despre traseu și ne
punem în mișcare.
Avem de parcurs peste 21 de km, cu o viteză medie de 10 km pe oră, ceea
ce înseamnă că vom călători peste 2 ore. Vagoanele sunt arhipline. În partea
stângă defilează pe lângă noi câteva case ridicate pe malul râului Vaser.
Dincolo de apele destul de vioaie ale Vaserului șerpuiește un drum forestier. La
un moment dat observăm că după trenul nostru vine un microbuz, care însă este
echipat pentru a putea circula pe șine. Interesantă priveliște!
Pe măsură ce înaintăm spre inima munților Maramureșului, casele se
răresc treptat până ce dispar din peisaj. Valea se îngustează, albia Vaserului
se apropie de noi și culmile împădurite devin mai înalte. După 12 km ne oprim
și facem o pauză binevenită în stația Novăț. Încercăm să ne revenim din
zgâlțâieli. Coborâm și ne rotim privirile. Peisajul este dominat de pădure.
După încă 1 km ne intersectăm cu valea Novăț, care coboară din dreapta
noastră, iar la km 16 trenul oprește în stația Glimboaca. Urmează o pauză mai
lungă într-o poieniță, unde este un loc de picnic cu foișor. Turiștii se așază
la rând lângă vagonul cu gustări și băuturi. Savurăm un langoș și sorbim o
ciocolată caldă (cu cafeaua nu ne împăcăm deloc!). După circa 15 minute de
staționare, la șuieratul locomotivei, ne urcăm în vagoane și ne continuăm
periplul.
La 10 minute după plecarea din stația Glimboaca, apele Vaserului se mută
în dreapta noastră. Se lucrează la podul de cale ferată care trece peste râul
Vaser. Apoi apare în dreapta clădirea din lemn a gării Cozia și cantonul silvic,
unde se încarcă bușteni. Nu după mult timp traversăm din nou râul Vaser, trecem
pe sub o poartă de lemn maramureșeană, lăsăm în dreapta valea Novicior și la
ora 11:40 ajungem în stația finală Paltin. Am parcurs până aici peste 21 de km.
De fapt, calea ferată se întinde până la granița cu Ucraina (Izvorul Boului) și
are o lungime totală de peste 46 de km. Însă traseul turistic merge doar până
aici, la Paltinu.
Între calea ferată și albia râului sunt amplasate mese, bănci, foișoare
și chiar o scenă din lemn pe care dansează vârtos câteva perechi de tineri
maramureșeni. Servim un platou cu pui și ascultăm cântecele maramureșene vioaie
care răsună din difuzoare. Vizităm muzeul amenajat la Paltinu, care prezintă
istoria acestei linii ferate înguste și unde este expusă și o machetă.
La o jumătate de oră după noi sosește în stație încă un tren (Elveția),
în timp ce primul tren (Ioana) e gata de întoarcere. Între timp însă, pe când
noi ne delectăm cu dansatorii neobosiți, mai sosesc aici 2 trenuri tractate de
locomotive cu abur. Până acum au ajuns aici 5 trenuri.
La ora 13:15 trenul nostru e pregătit să facă cale întoarsă. După
sosirea în stație a trenului tractat de automotorul Rossia, pornim înapoi. În
ultimul vagon al trenului apare un angajat care manevrează frâna. Pe traseu mai
avem o scurtă oprire, iar la ora 15:30 suntem din nou în gara din Vișeu de Sus.
Aventura mocăniței de pe valea Vaserului nu este pentru cei învățați
doar cu confortul. Călătoria durează peste 2 ore, băncile din vagoane sunt din
lemn, iar zgomotul și fumul locomotivei pot fi deranjante pentru unii oameni.
Peisajul este frumos, dar nu spectaculos. Dar pentru oamenii cu spiritul aventurii în
sânge și care pot vedea dincolo de aparențe, traseul este perfect.
Mai este destul timp până se întunecă. De aceea mai urcăm spre pasul
Șetref sau Dealul Ștefăniței (817 m). Am trecut pe aici și ieri, dar nu am avut
atunci prea mult timp la dispoziție. Vrem să admirăm pe îndelete peisajul care
se deschide de la această altitudine. Aici este limita dintre județele
Bistrița-Năsăud și Maramureș. Spre vest se înalță munții Țibleș, iar la est
domină munții Rodnei cu cel mai înalt vârf din Carpații Orientali (Pietrosul
Rodnei – 2.303 m). La nord, dincolo de depresiunea Maramureșului, se zăresc contururile formate de munții
Maramureșului.
A venit vremea să ne retragem la odihnă. Coborâm spre Borșa, unde ne
instalăm la campingul Pietrosul Rodnei. Suntem chiar la poalele vârful
Pietrosul Rodnei. Cu amintirea vie a mocăniței de la Vișeu de Sus și cu ochii
ațintiți spre înălțimile Rodnei, așteptăm lăsarea serii și binefacerile
somnului în aer liber.
**********
În zorii zilei de miercuri, 17 iulie 2019 urcăm până la mănăstirea Borșa-Pietroasa,
situată la circa 1.000 m altitudine. Cadrul natural
este minunat. Ne plimbăm în voie prin curtea mănăstirii și admirăm simfonia
florilor. În spatele mănăstirii se ridică chiar vârful Pietrosul Rodnei,
acoperit acum de nori. Jos se vede orașul Borșa, care se întinde de-a lungul
șoselei DN 18.
Azi nu suntem pregătiți să facem o drumeție prea lungă, așa că nu urcăm
spre Pietrosul Rodnei. Coborâm la Borșa, mergem până la capătul estic al
orașului și ne oprim în complexul turistic Borșa. De aici ne urcăm în
telescaunul care ne duce până la altitudinea de 1.364 m.
Telescaunul, inaugurat în anul 1982, se întinde pe o lungime de 2.100 m
și străbate o diferență de nivel de 500 m. Călătoria durează 17 minute și este
un adevărat răsfăț pentru ochi datorită peisajelor încântătoare care se
derulează prin fața noastră. La capătul de sus al telescaunului suntem
întâmpinați de muzică (preferam liniștea!) și o mulțime de turiști. Suntem în
Parcul Național Munții Rodnei. Locul este vizitat atât vara, cât și iarna. O
linie de teleschi mai urcă 1.000 de metri.
Trecem pe sub o poartă de lemn (doar suntem în Maramureș!) și ne îndreptăm spre cascada Cailor.
Coborâm pe un drum îngust și în 15 minute avem în față căderea de apă
considerată de mulți cea mai înaltă din România (peste 90 m). Cascada Cailor se
desfășoară în mai multe trepte pe versantul nordic al munților Rodnei și este o
minune a naturii. Turiștii sunt prezenți și aici într-un număr mare.
Adevărul este că există în România o cascadă cu mult mai înaltă, dar
foarte puțin cunoscută și greu accesibilă. Este cascada Scurtele (o denumire
paradoxală) din munții Godeanu, care are o înălțime de 293 m (între cotele
1.322 – 1.615 m altitudine).
Urcăm înapoi spre punctul de plecare și prindem spre stânga un drumeag
care se îndreaptă spre tăul Știol, locul de unde izvorăște Bistrița Aurie. Ieșim
pe un platou înierbat, situat la peste 1.500 m și ne rotim privirile. Vârfurile
munților sunt învăluite în ceață și trage un curent de aer destul de rece. Până
la urmă un marcaj turistic echivoc ne determină să ne întoarcem la telescaun.
Turiștii continuă să vină de jos în valuri. Câțiva dintre ei se
îndreaptă spre stâna din apropiere pentru a degusta brânza produsă la fața
locului. Noi ne urcăm în telescaun și între timp admirăm ceea ce ne oferă
natura cu generozitate. Dincolo de șosea se ridică munții Maramureșului, în
mare parte împăduriți.
La Borșa luăm prânzul, iar apoi ne îndreptăm spre locul nostru de
campare. Gazda noastră este foarte amabilă cu toți oaspeții. Respirăm aerul
curat al munților și depănăm amintiri. În acest fel încheiem ziua de astăzi, o
zi memorabilă pentru noi, în care am văzut locuri inedite.
**********
Ziua de joi, 18 iulie 2019, se anunță frumoasă și însorită de dimineață.
Azi vom merge spre casă. Dar, ca să evităm aglomerația, vom evita ruta pe care
am venit. La Săcel ieșim de pe șoseaua DN 17C, mergem spre nord-vest până la
Șieu, iar de acolo schimbăm direcția
spre sud. Urcăm pe un drum îngust, dar asfaltat și pitoresc. În vârful
dealului, în pădure, oprim lângă o mică capelă, de unde coborâm spre Groșii
Țibleșului. Trecem prin Târgu Lăpuș, unde ne intersectăm cu DN 18B. Apoi ne
deplasăm pe drumurile județene 109F și 110C până ajungem la Ileandra. De aici
ne ținem de râul Someș pe șoselele DN 1C și 1H până la Tihău. De aici circulăm
pe șoseaua DN 1G până la Huedin, unde doar traversăm aglomerata șosea DN1 și ne
înscriem pe DN 1R, adică Transursoaia.
Urcăm spre Beliș pe sectorul de drum pe care nu am reușit să-l facem
anul trecut. De aici mai departe traseul ne este cunoscut de anul trecut (vezi
articolul Poveștile Apusenilor 1). Dar, nu putem să ne
plictisim, pentru că mereu descoperim ceva ce ne-a scăpat data trecută. De
fapt, natura îmbracă mereu alte haine și de aceea merită admirată.
Coborând pe Transursoaia spre Albac, ne mai oprim puțin la pensiunea
rustică Căsuța din Povești din localitatea Horea, o locație originală acoperită
cu șindrilă și ornamentată cu paie. Din Albac ajungem prin Câmpeni, Abrud și
Brad până în valea Mureșului, în apropiere de termocentrala de la Mintia. În
fine, de la Simeria mai avem de mers până la Reșița doar 2 ore și jumătate.
În concluzie, mocănița de pe valea Vaserului este o minune arhaică care
merită văzută și trăită. Bineînțeles, călătoria cu acest tren nu este pentru
cei comozi, ci pentru cei cu simțul aventurii. Peisajele nu sunt așa de
spectaculoase ca la Semmering-ul bănățean, adică calea ferată Oravița – Anina (vezi
articolul Semmering-ul bănățean – o cale ferată de 150 de ani și Un traseu feroviar la înălțime între Anina și Gârliște), dar locomotivele cu
abur, fumul și zgomotul lor, sunt o experiență unică. Iar cascada Cailor putem
s-o catalogăm ca fiind un miracol al naturii, unde omul se poate destinde și uita
de goana după bani din marile orașe.
