Peisajul din jurul satului Secu
The landscape around the village Secu
Astăzi, vineri, 29 august 2014, suntem pe drum
spre localitatea Secu. Soarele ne însoţeşte şi el. La ora 11:45 părăsim maşina
în satul Secu şi urcăm în dreapta pentru a ajunge la apeductul ce trece pe deasupra
văii. Apeductul, sprijinit pe 5 piloni metalici zdraveni, situat la o înălţime
maximă de peste 50 m deasupra văii şi lung de 210 m, este plin cu apă ce vine
de la lacul Secu. Pe lângă el se văd încă două şine înguste de cale ferată care
a fost construită între anii 1868-1870 şi care făcea legătura între mina Secu
şi Reşiţa. Anul 1795 poate fi considerat anul de naştere al satului, pentru că
atunci reşiţeanul Georg Herglotz deschide în zonă galeriile de mină şi aduce
mineri din Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Italia. Între 1862-1968 Secu
formează împreună cu Cuptoare o comună.
După ce ne săturăm de privelişte, mergem înainte pe un drum pietruit. La un moment dat drumul se termină la o casă şi noi coborâm în vale pe o cărare. După mai multe căutări reuşim să ieşim la pârâul din vale. Urcăm la drumul ce vine din sat şi pe măsură ce ne îndepărtăm de localitate, valea se adânceşte tot mai mult. Ajungem la o poiană destul de largă. De aici intrăm în pădure şi după circa 30 de minute coborâm la un drum forestier. Drumul este plin de noroi, abia putem să ne croim o potecuţă mai uscată pe care să înaintăm. După coborârea din pădure mergem pe drum spre dreapta până ieşim la o poineiţă unde copacii tăiaţi blochează trecerea. De aici urcăm uşor spre dreapta şi ajungem la un alt drum pe care pornim înapoi spre Secu. După circa 3 km ajungem la intrare în sat, pe valea pârâului, exact acolo de unde am plecat, sub apeduct.
Ieşim la drumul ce duce în sat şi urcăm pe lângă cimitir până ajungem la celălalt capăt al apeductului aflat la înălţime. Nici o picătură de apă nu se prelinge din apeduct. La ieşire din apeduct apa coteşte dreapta printr-un canal amenajat, dar neacoperit. Urmăm canalul pe partea dreaptă, unde se văd urmele căii ferate. După circa 200 m canalul face curbă spre stânga şi intră într-un tunel îngust. Se vede şi luminiţa de la celălalt capăt.
Urcăm prin dreapta deasupra tunelului şi ieşim pe coama dealului. Facem stânga şi imediat ieşim din pădure. În dreapta cărarea se transformă în drum şi coboară pe lângă o casă până la şoseaua asfaltată. Tot în dreapta, dincolo de vale şi şoseaua ce o străbate se văd casele din satul Cuptoare. Drept în faţă avem chiar vârful Piatra Goznei din munţii Semenic. Este uşor de recunoscut după releul înfipt în el. În valea din stânga noastră sunt înşiruite casele din Secu. Se vede şi o parte din apeduct. Cu aceste privelişti la îndemână ne aşezăm ca să ne adunăm puterile.
Coborâm în sat, ne hidratăm şi de îndată urcăm pe partea cealaltă a văii. Nici această panoramă nu este mai prejos decât ceea ce am văzut de pe partea cealaltă. În aval se proiectează pe cer scheletul apeductului, iar în amonte se văd în depărtare câteva case din satul Cuptoare şi dealurile înconjurătoare. Coborâm la drumul principal şi ne oprim la biserica romano-catolică, construită între 1865-1868. Suntem luaţi în primire imediat de un copil mai bruneţel care spune că e ziua lui şi şi-a luat de la magazin o sticluţă de suc pe datorie! Noi... ce să mai zicem?! Ne suim în maşină şi ne îndreptăm spre casă.
