Vernisajul expoziţiei foto "Evreii din România"
Photo exhibition „Jews in Romania''
Este vineri, 13 decembrie 2013, ora 22:08. După
un şuierat scurt, trenul nostru se pune în mişcare din gara Reşiţa Nord, ducându-ne
spre Caransebeş, iar de acolo la Bucureşti. Credeţi că am plecat spre capitală
ca să vedem luminiţele de sărbătoare ale oraşului? Nu chiar! Am trimis câteva
fotografii la Salonul Naţional de Fotografie „Evreii din România”, organizat de
Euro Foto Art din Oradea. S-a întâmplat ca o fotografie făcută la sinagoga din
Reşiţa să fie acceptată la acest salon şi am fost invitaţi să participăm la
vernisajul expoziţiei de la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti, care are
loc duminică, 15 decembrie 2013, la ora 11. Acesta este motivul pentru care
plecăm la un drum destul de lung, cu două nopţi petrecute în tren şi într-un
sezon friguros. Şi în plus, cheltuielile de cazare, masă şi
călătorie dus-întors cu trenul la clasa I, pentru toţi fotografii cu lucrări
acceptate, sunt suportate de Departamentul de Relaţii Interetnice, datorită
demersurilor întreprinse de Asociaţia Euro Foto Art din Oradea.
Vagonul nostru este aproape plin şi este bine încălzit. La Caransebeş vagonul este legat de trenul interregional care vine din Timişoara. Tot la Caransebeş trecem la vagonul de clasa I, unde suntem vecini în compartiment cu un domn. Dar... parcă vagonul de clasa a II-a cu care am venit din Reşiţa arăta mai bine decât acest compartiment de clasa I! Asta ne aduce aminte că suntem în România, dacă cumva am uitat! Tragem mai multe reprize de somn, dar nu e ca-n pat. La Craiova domnul din compartimentul nostru coboară şi vine în locul lui un alt domn şi o doamnă.
Tot moţâind şi trezindu-ne, ajungem la ora 7:30, în ziua de sâmbătă, 14 decembrie, în gara Bucureşti Nord. Nu am văzut zăpadă niciunde pe traseu şi nici aici nu există aşa ceva. Ne luăm gustarea de dimineaţă pe care am adus-o cu noi şi apoi pornim spre centru. La pas, pe jos, pentru că nu ne grăbim. Soarele tocmai se ridică la orizont. Trecem pe lângă Ateneul Român, iar puţin mai departe dăm cu ochii şi de teatrul Odeon. Încercăm să surprindem în imagini ceea ce vedem în jurul nostru. Oraşul se trezeşte greu şi forfota încă nu este prea mare. Căutăm magazinul de articole foto-video F64, care şi-a schimbat sediul de la ultima noastră vizită. Nu reuşim să dăm de el. Este deja ora 10 şi ne hotărâm să mergem spre Centrul Comunitar Evreiesc de pe strada Popa Soare, unde va avea loc vernisajul expoziţiei. Ca să nu întârziem, luăm un taxi. Acesta, după vreo 10 minute, ne debarcă în faţa unei case impunătoare. Sunăm la uşa de la intrare, dar... nimic. Nici o mişcare. Se pare că am ajuns prea devreme! Încă nu este aici nimeni. Căutăm o băncuţă la câteva străzi depărtare şi ne aşezăm. Privim traficul care se înteţeşte şi între timp, oboseala acumulată noaptea pe tren, începe să ne moleşească.
Cam după o oră şi jumătate revenim la Centrul Comunitar Evreiesc. De data aceasta este deschis şi putem intra. La etaj preşedintele Asociaţiei Euro Foto Art, domnul Ştefan Tóth, venit de la Oradea, deja aranjează pe pereţi, împreună cu câţiva fotografi, fotografiile acceptate la expoziţie. Este atmosferă destinsă şi prietenoasă. După aranjarea expoziţiei şi prezentările de rigoare, plecăm spre hotelul Rin Central unde vom fi cazaţi şi unde vom servi mesele. Ne instalăm în camere, servim prânzul şi ieşim în oraş pentru a surprinde ceva din atmosfera ce domneşte pe străzi înainte de Crăciun. Între timp găsim şi magazinul F64 şi admirăm aparatura expusă. Lumina zilei se termină însă destul de repede, iar noi pornim spre piaţa Universităţii, la Târgul de Crăciun, pentru a surprinde valurile de oameni şi luminiţele care împodobesc oraşul. Imortalizăm în fotografii câteva frânturi din vânzoleala acestui târg, ne minunăm de diversitatea specimenelor de care dispune omenirea în această parte a lumii şi suntem puţin şocaţi de contrastele societăţii în care trăim, în care poţi fi prinţ sau poţi fi cerşetor. Se înserează deja şi noi mergem agale prin centrul vechi al capitalei. Din loc în loc ne oprim, punem aparatul de fotografiat pe trepied şi declanşăm. Profităm de oportunitatea ivită, fiind conştienţi de faptul că şansa oferită trebuie folosită la maxim. Luminiţe multicolore, colinde de Crăciun, mirosuri îmbietoare de cârnaţi, dulciuri şi vin fiert cu scorţişoară, agitaţie... Fac parte din atmosfera Crăciunului, dar să nu uităm esenţa acestei sărbători: naşterea unui Prunc la Betlehem, Isus Cristos, Mântuitorul lumii. Dar curând frigul începe să ne muşte de mâini. Aceasta ne determină să ne întoarcem la hotel. La cină avem ocazia să-i cunoaştem mai bine pe ceilalţi fotografi prezenţi: Ovi D. Pop, Adela Lia Rusu, Markus Adrian Sorin şi mulţi alţii. Cu gândul la vernisajul expoziţiei de a doua zi, adormim aproape instantaneu în momentul în care ajungem în cameră şi ne cufundăm în patul moale şi cald.
Iată că a sosit şi ziua de duminică, 15 decembrie 2013. Capitala este învăluită în ceaţă şi frig. După micul dejun pornim cu emoţii spre Centrul Comunitar Evreiesc, unde la ora 11 este anunţat vernisajul expoziţiei „Evreii din România”. Aici pluteşte în aer o atmosferă de sărbătoare şi se observă o rumoare plăcută. În sala de la etaj începe să se adune lumea. De pe scena sălii se aud acordurile clasice ale unui pian mângâiat de mâinile iscusite ale unui talent promiţător. Admirăm fotografiile expuse, între care se află şi fotografia făcută de noi la sinagoga din Reşiţa, intitulată „În aşteptare...”. A trecut de mult ora 11, dar manifestarea încă nu începe. Se aşteaptă sosirea unui oficial care întârzie... nu ştim dacă din obişnuinţă sau din alte motive! Mai facem o tură pe la fotografiile expuse şi avem parte de o surpriză plăcută. O întâlnim aici pe atleta campioană Gabriela Szabó. Foarte modestă, fără fiţe de vedetă şi receptivă, acceptă să facă fotografii cu toţi cei care i-o cer. Totuşi, în jurul orei 12, începe prezentarea albumului „Evreii din România”, unde, la pagina 45, se regăseşte şi fotografia noastră. Cuvântează, pe rând, reprezentantul din Parlament al evreilor din România, domnul Aurel Weiner, precum şi alte persoane mai mult sau mai puţin oficiale. Punctul culminant este atins odată cu înmânarea distincţiilor pentru fotografiile premiate. Această onoare îi revine domnului Ştefan Tóth. La final, o tânără pianistă ne încântă auzul cu două partituri clasice. Se dă autografe pe albumele cu fotografii, se face schimb de cărţi de vizită, facem o fotografie de grup şi pornim spre hotel pentru masa de prânz.
După-amiază ne luăm rămas bun de la toată lumea, fiecare pleacă pe drumul lui spre casă, iar noi suntem hotărâţi să mai dăm un tur foto prin oraş înainte de a merge la gară. Deoarece ceaţa persistă şi la ora aceasta în oraş, chemăm un taxi cu care mergem la Centrul Ceh, unde vrem să vizităm expoziţia fotografului ceh Josef Koudelka, despre invazia din 1968. Dar... este închis, deoarece este duminică.
Pătrunşi de atmosfera Crăciunului, de frig şi de umezeală, ne suim într-un taxi cu care mergem până la Gara de Nord. Mai avem destule ore până la plecarea trenului spre Timişoara (21:45). De aceea ne instalăm confortabil la McDonald’s, comandăm ceva produse şi încercăm să completăm nişte integrame. La un moment dat apare la masa vecină o cucoană trecută de vârsta a doua, foarte vorbăreaţă, cu o doză de bere în mână. Tot încearcă să intre în vorbă cu noi. Aflăm că merge la Turnu Severin cu acelaşi tren cu care mergem şi noi. Ne rugăm să nu se nimerească cu noi în compartiment! Ne încredinţează chiar bagajele în timp ce merge la toaletă. Ori este o persoană foarte naivă, ori avem noi o faţă de încredere. La întoarcere de la toaletă cucoana vine cu încă o doză de bere. Îi trage pompa, nu glumă!
Într-un final ieşim pe peron şi după câteva plimbări prin ceaţa densă apare şi trenul nostru. Ajungem exact în acelaşi compartiment în care am şi venit la Bucureşti. Avem chiar şi aceleaşi locuri. Suntem acompaniaţi de un bătrânel împeună cu nepotul său, care vin din străinătate. Se duc până la Turnu Severin. De data aceasta nu reuşim să dormim prea mult. La ora 6 dimineaţa ajungem la Caransebeş, unde ne mutăm în vagonul de clasa a doua. La 7 dimineaţa ajungem în gara Reşiţa Nord, de unde ne îndreptăm grăbiţi spre casă. Este timpul să ne culcăm... în patul nostru.
A fost o experienţă inedită şi plăcută, dacă trecem cu vederea oboseala drumului destul de lung. Suntem fericiţi, mulţumiţi şi satisfăcuţi de cele văzute şi auzite. Ne-am dat seama că mai sunt oameni care ştiu să trăiască frumos, care ştiu să vadă frumosul din jurul lor şi care ştiu să-şi transpună ideile creative în imagini. Mai sunt oameni care văd şi dincolo de aparenţe. Mai există oameni sensibili care vorbesc prin imagini. Acest fapt ne inspiră o nouă speranţă şi ne dă un nou impuls creativ. Rezultatele muncii încep să se vadă, munca depusă începe să dea roade.
