Prin împrejurimile satului Cuptoare
Around the village Cuptoare
Turele scurte de o zi sunt o alternativă pentru
noi atunci când nu putem rămâne afară peste noapte sau nu avem suficient timp
pentru o aventură în natură de mai multe zile. Aşa se face că în ziua de
miercuri, 20 august 1014, am plecat într-o tură scurtă în împrejurimile
localităţii Cuptoare, aflată la doar câţiva km depărtare de Reşiţa.
După ieşirea din localitatea Cuptoare mai înaintăm până la cantonul silvic Poiana Bichii, unde şoseaua modernizată face o cotitură de 90 de grade spre stânga. De aici mergem mai departe pe jos şi ne orientăm spre primul drum din dreapta. După câţiva paşi ajungem în Poiana Bichii, dacă putem să-i mai spunem aşa, pentru că o mare parte din ea este îngrădită şi răvăşită de utilaje care transportă buşteni. Ocolim stâncile din faţă prin stânga şi ieşim la crucea amplasată deasupra satului. Pe postamentul crucii din beton este inscripţionat anul 1924. Ne delectăm cu panorama care se deschide în vale, unde se ascunde satul Secu. Până în 1968 cele două sate (Cuptoare şi Secu) formau comuna Cuptoare-Secu. Din 1968 ele au trecut în administrarea primăriei din Reşiţa.
Intrăm în pădure pe lângă o stână şi după un urcuş scurt şi abrupt printr-o zonă defrişată, ajungem la avenul de la Cantonul Bichii. La intrare este instalată o tăbliţă, dar ca să ajungi până aici şi să-l găseşti îţi trebuie o mare doză de noroc. Intrarea în aven este foarte îngustă şi este blocată cu un grilaj metalic, din motive de siguranţă. Avenul are o dezvoltare de peste 43 m şi o denivelare de peste -22 m.
Mergem mai departe prin pădure pe calea deschisă de utilajele forestiere, la prima intersecţie ne îndreptăm spre stânga şi după circa un km de la aven ne intersectăm cu drumul forestier care vine de la cantonul Padina Seacă şi peştera Comarnic. Ne atrage atenţia un câine legat sub rulota muncitorilor forestieri, care mârâie la noi. Nu-l băgăm în seamă şi prindem drumul spre cantonul Poiana Bichii de la şosea.
După 5 minute trecem peste tunelul fostei căi ferate forestiere care lega odinioară Anina de Reşiţa. Din păcate, în 1968 linia ferată dintre Secu şi Reşiţa a dispărut. Iar în 1971 a fost dezafectată linia dintre Anina şi Portul Secu. Coborâm pe terasamentul fostei căi ferate şi vedem că tunelul de circa 30 m lungime este într-o stare bună. După câteva fotografii urmăm în continuare terasamentul fostei căi ferate până ajungem din nou în Poiana Bichii. Ne aşezăm, ne odihnim şi ne refacem puterile. Cam după o jumătate de oră ne întoarcem la maşina parcată la cantonul Poiana Bichii.
Încă este prea devreme pentru a ne întoarce acasă. Mergem până în centru satului Cuptoare, iar de aici virăm la stânga şi ne oprim doar la capătul uliţei. De aici mai departe pornim pe jos, oprindu-ne din loc în loc pentru a savura delicioasele fructe ale sfârşitului de vară: murele. La ieşirea pe culme ne întoarcem spre dreapta pentru a ajunge în vârful dealului „împodobit” cu un grup de 3 stâlpi de înaltă tensiune. Sus, în vârf, efortul ne este răsplătit cu fermecătoarea privelişte ce se desfăşoară în faţa noastră. Spre sud-est tronează vârful Piatra Goznei (1447 m), la sud se vede releul de pe vârful Ponor (808 m), în direcţia nord-vest se zăresc furnalele şi câteva clădiri din Reşiţa, iar spre nord privirea ne pluteşte până departe spre localitatea Brebu.
La picioarele nostre se întinde satul Cuptoare şi panglica şoselei ce urcă de la Reşiţa. Este un spectacol desăvârşit cu care ne putem încheia ziua. Ne întindem într-o poieniţă cosită şi împodobită cu 3 căpiţe de fân. După clipe îndelungate petrecute în contemplare şi reverie, putem să ne întoarcem acasă cu sufletul primenit.
Se întâmplă ca de multe ori să trecem pe lângă minunile naturii şi nici să nu le observăm. Atunci trebuie să ne oprim din tumultul vieţii cotidiene şi urbane şi să ne uităm în interiorul nostru. Natura este darnică cu noi, ni se oferă în totalitate. Trebuie doar să ne întoarcem la ea. Şi întoarcerea la natură este de fapt întoarcerea la Dumnezeu şi la noi înşine!
