Munții Aninei, prin ploaie
Aninei mountains, through rain
Chiar dacă este o zi închisă și se anunță ploaie, noi plecăm spre munții
Aninei. Acești munți nu excelează prin altitudini mari și nici prin vârfuri
golașe, dar au multe comori ascunse în desișul pădurilor care îi îmbracă.
Vegetația încă nu s-a trezit la viață, pădurea încă n-a înfrunzit, ceea ce ne
ușurează explorarea acestor munți.
Urcăm dinspre Reșița spre Anina. Înainte de a intra în orașul Anina,
oprim pentru a admira o mică cădere de apă formată de un pârâiaș zglobiu.
Mergem până la locul de unde firul de apă iese de sub munte. Din păcate, aici
gunoaiele de tot felul zburdă în voie! Oare când vor înțelege locuitorii acestor
plaiuri mioritice că locul gunoaielor nu este în pădure și nici în albia
râurilor?!
Ca să ajungem azi, vineri, 6 martie 2020, la Ciclova Montană, ar trebui
să trecem prin chinul drumului dezastruos, compus din gropi și bucăți de
asfalt, care trece prin Ciclova Română. Din fericire, am aflat nu demult despre
un drum mai accesibil și proaspăt modernizat care face legătura între Oravița
și Ciclova Montană. La intrare în Oravița, chiar de sub barajul Lacului Mare
ieșim din drumul principal și virăm la stânga. Imediat suntem la o bifurcație:
spre stânga drumul urcă spre cabana 7 Brazi, iar spre dreapta ne înscriem noi
pe un drum proaspăt betonat (nu asfaltat!), care înainte se prezenta ca un drum
de căruțe.
Pe măsură ce drumul urcă în serpentine pe dealul Vodari, în dreapta se
adâncește valea Oraviței și se deschide orizontul. Când ajungem în vârf de
pantă, în depărtare putem zări eolienele postate la ieșirea din Oravița spre
Răcășdia. Imediat ce începem să coborâm spre valea Ciclovei, în depărtare
întrezărim mănăstirea romano-catolică Maria-Fels (vezi Ciclova), iar în față apare
Muntele Rol (913 m).
După circa 5 km ajungem la ruinele fabricii de bere, cândva renumită
pentru calitatea berii care se producea aici. Berea de aici a avut de-a lungul
vremii mai multe denumiri: Ciclova, Montana, Caraș, Semenic... Fabrica a fost
ridicată în anii 1726-1728 la baza stâncii pe care se află mănăstirea catolică,
dar în 1820 a fost mutată pe locul actual.
Pornim pe valea Ciclovei în sus și ne oprim în dreptul cantonului silvic
Ciclova. Pentru a ajunge însă la canton, ar trebui să traversăm un pod șubred
plasat peste albia râului. Spatele clădirii este asigurat de peretele abrupt al
Stâncii Simionului.
După o scurtă pauză înaintăm până la prima intersecție. Suntem deja pe
teritoriul Rezervației Naturale Valea Ciclovei – Ilidia, un sector unic din
cadrul Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița. La dreapta drumul urcă spre
mănăstirea ortodoxă Călugăra (circa 1 km) și mai departe spre culmea muntelui
Rol. Înainte, pe valea Ciclovei, o cărare urcă prin poiana Iulia până la
sanatoriul Marila.
Ploaia începe să devină mai insistentă și cam supărătoare. Ne întoarcem
spre Oravița, urcând tot spre dealul Vodari. La coborâre admirăm în stânga
noastră Tâlva Mare și Tâlva Mică două culmi împădurite, care se ridică dincolo
de valea Oraviței. În vale sunt înghesuite ultimele case ale cartierului
Forviz. După un foarte scurt popas la Lacul Mare, pornim în serpentine
ascendente spre sanatoriul Marila, o clădire aflată în pragul descompunerii ce
nu spune nimic despre renumele său de altădată.
Imediat părăsim șoseaua DN 57B ce duce spre Anina și ne angajăm spre
stânga pe drumul vechi (DJ 572B), care se îndreaptă tot spre Anina. Înaintăm
încet, drumul fiind într-o stare jalnică. Nu vrem să ajungem acasă cu mașina în
rucsac! Trecem prin două poienițe, unde se află cantoanele silvice Lup și Răuț.
Lăsăm în stânga intersecția spre Colonia Brădet și începem să coborâm spre
Anina. De fapt, Colonia Brădet este un cartier al orașului Anina. Doar că acest
cartier se află la 5 km distanță de oraș și nu există transport în comun! Pe
deasupra, este o zonă frecventată de lupi, așa cum s-a întâmplat și în toamna
anului 2012, când mai multe animale domestice ale localnicilor au fost sfâșiate
(nu este o poveste, ci o realitate pe care locuitorii din Brădet o trăiesc!).
Pe măsură ce ploaia se întețește, pe drum încep să curgă apele. Suntem
la o răscruce de drumuri, deasupra orașului Anina. În acest loc se afla cândva Colonia
Cehă, întemeiată în 1851 de câțiva coloniști veniți din Boemia. Drept înainte
se poate coborî în cartierul Steierdorf, iar la dreapta drumul înaintează spre
ruinele de la Crivina din valea Ponor.
Noi întoarcem spre stânga și ne îndreptăm spre cartierul Sommerfrische,
trecând pe lângă ruinele stațiuni climaterice Aurora Banatului, descrisă la
sfârșitul sec. al XIX-lea ca o „lucrare de artă” și comparată cu peisaje
idilice din Elveția și Tirol. În dreapta jos apare turnul bisericii
romano-catolice din Steierdorf și câteva case. În ușoară coborâre ieșim la
șoseaua principală în dreptul cimitirului din Steierdorf.
Chiar dacă ploaia nu încetează, parcă ar fi prea devreme să mergem
acasă! Ieșim din Anina, lăsăm în urmă comuna Carașova și urcăm până la
intersecția spre Iabalcea. Cotim la dreapta pe un drum îngust, dar asfaltat,
care ne conduce spre localitatea amintită. Din Iabalcea drumul pietruit merge
în direcția peșterii Comarnic.
Înainte de cantonul silvic Padina Seacă ne intersectăm cu drumul
StEG-ului (Staats Eisenbahn Gesellschaft, adică „Societatea privilegiată
cezaro-crăiască austriacă de căi ferate de stat”, o societate
austriaco-franceză înfințată în 1834), care apare în stânga noastră (vechiul
drum ce făcea legătura între Reșița și Anina). De aici până la poiana Comarnic
acesta va fi și drumul nostru. De la canton drumul începe să coboare și curând
ieșim din pădure. Avem în față poiana Sumbrac (Certej), unde drumul face un viraj
larg spre dreapta. Înainte de a intra din nou în pădure, în stânga drumului, pe
pajiștea care mărginește pădurea, apar covoare întregi de ghiocei, care vestesc
venirea primăverii (vezi articolul Început de
primăvară pe valea Comarnic). O adevărată încântare pentru ochi și suflet!
Ne deplasăm iarăși prin pădure, cu muntele împădurit în stânga și cu un
hău prăpăstios în dreapta. La intersectarea cu valea Topliței drumul face o
nouă buclă de 180 de grade spre dreapta și coboară mai departe. După circa 1 km
și jumătate cu pârâul Toplița în dreapta, ajungem în poiana Comarnic. Cantonul
silvic pare destul de mare, el fiind compus din mai multe clădiri.
Mai executăm o curbă spre dreapta și suntem în dreptul unei cabane cam
ponosite, sub intrarea în peștera Comarnic. De fapt, intrarea în peșteră este
închisă, pentru vizitarea ei fiind nevoie de un anunț prealabil. De pe
versantul stâng al văii sare năvalnic de pe o piatră pe alta pârâul Ponicova
(originar din Culmea Beții – 873 m), artizanul peșterii Comarnic, un curs de
apă care se unește aici cu râul Comarnic, iar acesta, la rândul său, după circa
2 km de chei adânci, intră în râul Caraș. Din poiana Comarnic drumul StEG-ului
urcă prin pădure, trece pe la cantoanele silvice Naveșu Mare și Jervani și
ajunge la final în cartierul Orașul Nou din Anina.
Suntem pe drumul de întoarcere. Oprim pe valea Topliței ca să privim mai
de aproape cascada Sumbrac, o capodoperă a naturii. Firul de apă ce vine
dinspre poiana Sumbrac coboară în adevărate drepte, iar la final se răsfiră
pentru a se uni cu apele Topliței. Dacă apa pârâului Toplița este tulbure, apa
ce formează cascada este cât se poate de limpede.
Puțin după cantonul Padina Seacă lăsăm în stânga drumul pe care am venit
și continuăm înainte pe drumul StEG-ului. Drumul pietruit ne poartă mereu prin
pădure. La un moment dat vedem în dreapta Avenul din Drumul Comarnicului, cu
zăbrele la intrare. Trecem peste Șaua Baciului, apoi începem coborârea. În
dreapta se cască abisul prin care curge Valea Baciului; după confluența cu
pârâul Sodol cursul de apă poartă denumirea de Valea Mare. În depărtare zărim
prin negura amurgului, a norilor joși și a perdelei de ploaie câteva case din
Cuptoare și Secu. Ploaia devine tot mai insistentă și se pare că va dura.
Spre stânga se desprinde drumul ce urcă la șoseaua Reșița – Văliug și
iese în dreptul cantonului silvic Poiana Bichii (vezi articolul Tunelurile din valea Sodol). Coborâm, coborâm,
evitând pe cât posibil noroaiele de pe mijlocul drumului, chiar dacă suntem cu
o mașină de teren (Duster). Pe întuneric deja zărim jos de tot niște luminițe.
Într-adevăr, sunt luminile de la pensiunea Casa Bănățeană, situată chiar lângă
cantonul silvic Minda, unde drumul nostru se intersectează cu șoseaua Reșița – Văliug
– Slatina Timiș (DJ 582). Virăm la stânga pentru a ajunge la Reșița.
Drumul modernizat dintre Oravița și Ciclova Montană și vechiul drum
dintre Reșița și Anina (peste Șaua Baciului) sunt 2 dintre căile care ne pot
aduce mai aproape de inima naturii. Primăria din Reșița intenționează să
reabiliteze vechiul drum dintre Reșița și Anina, care trece tocmai pe lângă
peștera Comarnic. De altfel, acest drum, până nu demult impracticabil, are
statut de drum județean (DJ 582C). Oare acesta să fie efectul alegerilor locale
care vor avea loc în acest an?! Oricum, să sperăm că, pe de-o parte, modernizarea
acestor drumuri nu va duce la o invazie nedorită de turiști care lasă în urmă
gunoaie și dezastru și, pe de altă, parte reabilitarea drumurilor nu se va opri
după încheierea alegerilor!
