Urcând spre Știnăpari și coborând spre Șopotu Nou
Going up to Știnăpari and down to Șopotu Nou
Am prins din zbor o ştire care ne-a pus în mişcare: sâmbătă, 11 iunie,
Sasca Română va fi punctul de plecare al unei competiţii cicliste. Pasionaţii
de mountain bike vor pedala prin munţii Locvei. De ce n-am surprinde şi noi
atmosfera împătimiţilor de biciclete şi de ce n-am putea să ne răsfăţăm cu
povârnişurile împădurite ale munţilor Locvei? Plecăm din Reşiţa, trecem de
Oraviţa, iar după comuna Răcăşdia facem la stânga şi ne înscriem pe drumul ce ne
duce spre Sasca Română. Ultima parte a drumului, de la intersecţie până la Sasca
Română, cam lasă de dorit! La intrare în Sasca Română traversăm podul peste
Nera, mergem spre stânga şi ne oprim în apropierea stadionului.
E trecut de ora 10. Atmosfera este plină de voie bună şi energie. Bicicliştii îşi fac încălzirea, pedalând în zig-zag prin iarbă. Copiii sunt conectaţi şi ei într-un fel sau altul la eveniment. Sunt şi câteva corturi şi o scenă. Pe lângă gazdele din Caraş-Severin, s-au adunat aici mulţi oameni din judeţul Timiş. Dar se pot vedea şi maşini venite din judeţele Arad, Hunedoara, Mehedinţi. Ne bucurăm să-i găsim aici cu câteva broşuri informative şi pe cei de la WWF România (World Wide Fund for Nature), care împreună cu Rewilding Europe se ocupă de repopularea munţilor Ţarcu cu bizoni. Apropo de această iniţiativă europeană, mâine, duminică, 12 iunie, va sosi la Feneş (comuna Armeniş) al treilea transport de bizoni, după cele din anii 2014 şi 2015. De data aceasta vor ajunge pe meleagurile noastre 10 exemplare, aduse din Belgia şi Germania.
Cu puţin înainte de ora 11 iau startul cei care s-au înscris la traseul mai lung (64 km), iar la doar câteva minute după ei pleacă în cursă şi cei care participă la traseul mai scurt (37 km). Mai este aici şi o grupă de copii cu biciclete, care pedalează şi ei pe măsura lor. Toţi participanţii pedalează pentru o cauză nobilă, deoarece banii încasaţi pentru taxa de înscriere sunt direcţionaţi spre Spitalul de Copii Louis Ţurcanu din Timişoara. Aflăm că mâine se va pleca de aici şi într-o cursă de alergare. Pe măsură ce bicicliştii încep să urce coasta dealului spre satul Ştinăpari, şirul de participanţi se alungeşte şi se subţiază.
După ce pierdem din vedere sportivii care pedalează, ne îndreptăm spre râul Nera. Ne oprim la puntea lungă şi suspendată pe cabluri. Puntea se leagănă puternic în timp ce o traversăm. Puţin mai sus Nera se eliberează din chingile stâncilor şi cursul ei devine mai lin. Pe o distanţă de 5 km, o potecă săpată în stâncă şi suspendată pe malul drept al Nerei înaintează până la Podul Beiului. Traseul, care este şi marcat, este presărat cu mai multe tunele înguste, farmecul acestui sector din cheile Nerei. De la Podul Beiului se poate înainta prin cheile Nerei până la Driştie sau se poate devia la stânga, spre lacul Ochiul Beiului şi cascadele Beuşniţei (vezi articolul Perle redescoperite în munţii Aninei). La întoarcere de la podul suspendat peste Nera ne intersectăm cu un grup de tineri, care merg spre tunelurile din chei. Am înţeles că s-a amenajat acolo o tiroliană, pe care ei vor s-o încerce.
Pentru că vrem să-i mai prindem pe biciclişti undeva pe traseu, ne urnim din loc şi după ce trecem prin localitatea Sasca Montană, atacăm urcuşul în serpentine spre Ştinăpari. Căldura începe să devină apăsătoare. Gropile din asfalt devin tot mai dese. Motorul maşinii gâfâie. O veveriţă îşi face de lucru în mijlocul drumului şi nu fuge până nu ne apropiem şi nu oprim în dreptul ei. Urcăm, urcăm, până ieşim din pădure şi ne trezim în satul Ştinăpari. Ne deplasăm încet prin sat, lăsăm în dreapta drumul spre Moldova Nouă şi începem să coborâm uşor. Atingem puţin şi localitatea Cărbunari, practic alipită de Ştinăpari. S-a făcut ora 12:30. Imediat după ieşirea din localitate, se desprinde spre stânga traseul ce coboară spre cascada Şuşara (o oră de mers pe jos). De fapt, cascada poate fi accesată şi din capătul de sus al localităţii Sasca Montană. Puţin mai departe, descoperim în dreapta drumului un punct de control al biciliştilor ce participă la competiţia de azi, amplasat la umbra pădurii. Din când în când apare câte un biciclist care se opreşte aici.
La 10 minute după ce părăsim punctul de control, ajungem în poiana Logor. Aici ne vom reface puterile cu o gustare şi îi vom aştepta cu aparatele foto şi video pe concurenţi. Participanţii la competiţie apar câte unul, câte doi, pedalând pe un drum forestier ce urcă încoace din Sasca Română. Între timp opreşte în dreptul nostru o maşină cu doi cetăţeni din judeţul Bihor, care vor să ajungă la Lacul Dracului. Îi îndrumăm cu plăcere şi aşteptăm să mai apară câţiva biciclişti. Se pare că majoritatea dintre ei au trecut deja de acest punct.
După această pauză, continuăm să coborâm pe drumul care trebuie să ne conducă la Şopotu Nou. Un drum pietruit şi totuşi mai bun decât asfaltul cu gropi. La numai câteva minute de poiana Logor, se ramifică spre sânga traseul marcat spre Lacul Dracului (o oră şi jumătate de mers pe jos). Traseul coboară prin Ogaşul Porcului şi trece print-un loc de popas denumit „La Scaune”. Din acest loc de popas se poate ajunge, mergând pe lângă Nera, la Driştie şi la Şopotu Nou (vezi articolul Trei zile, trei obiective – cascada Moceriş, morile de la Rudăria şi Lacul Dracului).
În dreapta noastră se cască acum o vale imensă, din care încep să răsară câteva case. Primul drum care se desprinde spre dreapta şi coboară în vale pare foarte lat şi chiar puţin aranjat. Intuim că drumul trebuie să coboare la casele situate în vale. Poate că vom reuşi să ieşim prin această vale chiar în Şopotu Nou. Casele risipite prin vale fac parte din satul Stăncilova. De asemenea, casele care se întind în josul văii formează cătunul Urcu, ce aparține de comuna Șopotu Nou. Jos suntem plăcut surprinşi, când vedem că drumul este proaspăt asfaltat. Nu ne deplasăm însă prea mult prin vale, pentru că drumul începe să urce şi ne întoarce spre stânga. Avem o panoramă foarte grăitoare a munţilor Locvei, de ambele părţi ale drumului. Fâneţele abundă cu flori de câmp. Mireasma florilor ne duce cu gândul ia imaginea paradisului, o natură nealterată de intervenţia brutală a omului.
Iată că ajungem şi la o bisericuţă izolată. Mică, nou-nouţă, cu un turnuleţ modest. Urcăm mai departe şi ieşim tocmai la drumul de pe care am coborât. Doar că suntem ceva mai jos şi mai aproape de Şopotu Nou. Acest drum nu este asfaltat. Mergem câteva minute pe el şi iată-ne din nou într-o intersecţie. În dreapta coboară încă un drum lat, şerpuind printre câteva case. Începem coborârea pe acest drum şi odată ajunşi în vale, suntem întâmpinaţi iarăşi de asfalt şi o nouă intersecţie fără nici un indicator. Virăm la dreapta şi oprim în dreptul unui ţăran care trebăluieşte în jurul casei. Omul cam rămâne mirat când aude că vrem să ajungem la Şopotu Nou, pentru că această localitate este chiar în direcţia din care venim noi! Deci, am greşit la ultima intersecţie! Omul ţine neapărat să ne spună că au un primar de milioane. De ce să nu-l credem? Drept înainte, după câţiva metri, se termină asfaltul şi drumul se ramifică: la stânga urcă spre satul de etnici cehi Ravensca (vezi Banatul cehilor - Ravensca), iar la dreapta suie spre localitatea Gârnic (vezi Banatul cehilor - Gârnic), locuită şi ea de etnici cehi.
Suntem nevoiţi să ne întoarcem. Continuăm să avansăm pe drumul asfaltat şi curând ajungem la Şopotu Nou, unde ne intersectăm cu drumul DJ 571B ce coboară prin pădure, venind de la Cărbunari. Traversăm podul peste pârâul Buceava, la capătul celălalt al comunei lăsăm în stânga podul peste râul Nera şi prindem direcţia spre Bozovici. Şoseaua este presărată cu gropi mai mari şi mai mici, care ne obligă să încetinim şi să le ocolim, dacă avem pe unde. Dacă nu... trebuie să trecem prin ele! Ca să mai scăpăm de calvarul acestui drum, la prima intersecţie ne deplasăm spre stânga, în direcţia satului Moceriş. Câteva pete roşii colorează un lan de grâu, care începe să se îngălbenească. Sunt maci de câmp, roşii ca focul. Luăm câteva cadre şi intrăm în Moceriş. De aici plecăm aproape în linie dreaptă spre Bozovici, aruncând din când în când câte un ochi spre culmile munţilor Aninei.
De la Bozovici ne angajăm într-un urcuş abia sesizabil pe valea Minişului. La Paralela 45 ne este aproape imposibil să nu ne împiedicăm de cascada Bigăr. Având în vedere că este sâmbătă, este multă lume pe aici şi nu ne vine să oprim. Până la urmă totuşi oprim în parcare şi ne întoarcem până la cascadă. Chiar când doi cetăţeni din Ungaria coboară din maşină, doi câini se ia la harţă lângă ei şi îi bagă în sperieţi. Ne gândim acum: Care va fi oare impresia cea mai puternică pe care o vor lua cu ei din România? Cea cu câinii bătându-se lângă ei sau cea cu fermecătoarea cascadă Bigăr?! La cascadă, îmbulzeală mare: pe marginea drumului, pe pod şi chiar şi jos, lângă cascadă. Lume pestriţă... Urcăm până la izbuc. Traversăm apa pe o punte de lemn şi ajungem şi la grotă. Cascada nu are prea multă apă. În schimb, muşchiul verde care o îmbracă îi conferă un farmec aparte.
Tot urcând pe valea Minişului, aruncăm din mers un ochi şi spre cascada Valea Minişului, aflată în stânga drumului. Când urcuşul începe să devină mai vizibil şi serpentinele se înteţesc, zărim în stânga un marcaj turistic şi oprim. Traseul vine de la cantonul şi fosta colonie Crivina şi nu este altul decât cel pe care ne-am angajat în data de 1 iunie (vezi articolul Scurtă incursiune prin cheile Minişului). Suntem puţin surprinşi. Ţinând cont de indicaţiile de pe indicator şi făcând un calcul pe loc, ne dăm seama că de la tunelul la care ne-am oprit atunci şi până aici nu mai aveam decât 1,2 km! Traseul traversează apa (nu există punte) şi urmează pe o porțiune scurtă şoseaua în amonte. Apoi taie o curbă, intersectează şoseaua şi urcă în dreapta prin pădure spre lacul Buhui (circa 2 ore de mers pe jos). De luat în seamă... După câteva serpentine virăm dreapta spre Anina şi coborâm prin Caraşova spre Reşiţa.
E bine să mai vezi măcar din când în când oameni care gândesc pozitiv şi să le simţi energia. Oamenii adunaţi azi la Sasca Română şi care au pedalat prin pădurile Locvei, şi-au folosit energia pentru un scop nobil. Pentru a face un bine şi în acelaşi timp pentru a-şi întări sănătatea, bunul cel mai de preţ. De asemenea, aceşti oameni au transmis energia lor pozitivă mai departe, altor oameni deschişi la suflet şi la minte. Am simţit şi noi energia lor şi ne-am convins, dacă mai era nevoie, că la noi, şi în lumea întreagă, există şi lucruri bune. Doar că aceste fapte bune nu sunt totdeauna vizibile pentru toată lumea! Tocmai de aceea scriem şi noi aceste rânduri, pentru a arăta şi altora, poate descurajaţi sau decepţionaţi, că în jurul nostru există multe lucruri bune, pe care trebuie numai să le descoperim. Şi există în jurul nostru şi oameni buni, pe care trebuie doar să-i vedem. Să învăţăm să vedem ceea ce este bun în oameni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu