Făgăraș, între soare și nori
Făgăraș, between sun and clouds
La ora 18 poposim lângă lacul Bâlea Mic de pe şoseaua Transfăgărăşan. În
această zi de luni, 25 iulie 2016, vom dormi în cort la altitudinea de 2.034 m,
chiar sub sediul Salvamontului Sibiu, la poalele vârfului Paltinul (2.398 m). Dacă
în partea inferioară a cascadei Bâlea încă ne-am bucurat de soare, aici, lângă
tunelul Transfăgărăşanului, persistă ceaţa. Chiar dacă este luni, agitaţia este
destul de mare. Rar se întâmplă ca vreo maşină sau motocicletă să treacă pe
aici fără să oprească.
Ne plimbăm în jurul lacului Bâlea (cel mare) şi urcăm până la mica capelă conică, de unde privim panglica şerpuitoare a şoselei ce se întinde în serpentine spre baza superioară a cascadei Bâlea. Lacul Bâlea, declarat rezervaţie naturală, are o adâncime maximă de peste 11 metri şi se întinde pe o suprafaţă de 4,6 ha. În amurg vânzoleala se potoleşte, comercianţii de la tarabe se retrag în rulotele lor şi majoritatea maşinilor coboară într-o parte sau alta a munţilor. În anul 2005, când am fost aici la mijlocul lunii iunie şi ne-am trezit dimineaţa cu 6 grade în termometru, încă nu existau pe marginea drumului comercianţi şi nici taxă de parcare. La lăsarea întunericului urmărim de la gura cortului apariţia stelelor care-şi fac loc cu greu printre nori.
**********
După mai multe reprize de ploaie ce au dansat pe cortul nostru în timpul
nopţii, ne trezim în zorii zilei de marţi, 26 iulie 2016, cu un cer albastru
ce ne dă speranţe. Dar la munte vremea se poate schimba foarte repede. Ne echipăm şi încă înainte de ora 7 începem să urcăm
spre şaua Caprei. Câinele care a dormit
lângă cortul nostru ne însoţeşte pe o porţiune din traseu. Prima parte a
urcuşului este formată dintr-o potecă ce urcă în zigzag. A doua parte este mai
abruptă şi afectată de scurgerile de apă. Din când în când oprim să ne tragem
sufletul şi aruncăm o privire spre lacul aflat acum la picioarele noastre.
Până la urmă ieşim în şaua Caprei, de unde avem sub ochii noştri două ochiuri de apă: lacul Bâlea în partea nordică, de unde am urcat şi lacul Capra, în partea sudică, spre care ne îndreptăm. Priveliştea superbă ne răsplăteşte pentru efortul depus. Suntem la altitudinea de 2.315 m. Lângă lacul Capra se vede un cort. Coborâm spre lac şi de lângă Monumentul Alpiniştilor luăm în vizor lacul Căpruţa, fratele mai mic al lacului Capra.
Ne angajăm într-un urcuş uşor în direcţia sud-est şi observăm o parte din sectorul argeşean al Transfăgărăşanului. Aproape de intrarea în tunel este vizibilă cabana Cota 2000 în care îşi are sediul Salvamontul Argeş. Ajungem în dreptul unui alt monument ce aminteşte de câţiva tineri care au fost surprinşi de avalanşă în 27 decembrie 2002. Ne întoarcem spre nord-est şi în faţa noastră apare Creasta Arpăşelului. De aici începem să coborâm, la început mai lin, apoi tot mai pronunţat spre valea Fundu Caprei.
O capră neagră paşte liniştită pe creasta din faţa noastră. Parcă ar şti că nu putem ajunge la ea! Doar din când în când ridică capul şi priveşte spre noi. Punem obiectivul aparatului foto pe ea şi coborâm mai departe. În stânga noastră, printre bolovani, parcă s-a mişcat ceva... Ne oprim din nou şi privim cu atenţie. Pe o stâncă răsare o marmotă care stă de pază şi se încălzeşte la soare. Apoi mai apare o capră neagră.
Vârfurile încep să se ascundă sub voalul ceţii. Lăsăm valea imensă în dreapta şi înaintăm spre est. În stânga se înalţă Creasta Arpăşelului, în dreapta se cască valea Fundu Caprei. În față, deasupra văii se întinde un platou pe care este amplasat refugiul de la Fereastra Zmeilor. De fapt, sunt două refugii, cel vechi şi cel nou. Ne oprim să fotografiem flori şi suntem ajunşi din urmă de 2 tineri din Cehia care merg spre cabana Podragu. Trecem peste două petice de zăpadă ce mai rezistă la această altitudine şi ne aflăm iarăşi în faţa unui urcuş abrupt. Câştigăm în altitudine cu fiecare pas. Urmează o coborâre mai domoală şi iată-ne la Fereastra Zmeilor. În dreapta coboară o cărare spre refugiul amintit, iar spre stânga, pe lângă Fereastra Zmeilor, poteca duce spre lacul Podrăgel.
Noi însă vom merge înainte şi vom trece peste Portiţa Arpaşului (Strunga Mică), unde vom da şi peste zona denumită „La Trei Paşi de Moarte”. Este, într-adevăr, o porţiune mai dificilă ce trebuie tratată cu atenţie, dar este scurtă. Păşim pe cărarea îngustă. În stânga hău, în dreapta prăpastie. Încă o cruce pe care este inscripţionat numele unui turist din Cehia, care şi-a pierdut aici viaţa în luna iulie a anului 2005. Ne căţărăm ţinându-ne de un cablu de oţel, apoi coborâm. Urcăm iarăşi ajutându-ne de un lanţ şi coborâm în acelaşi fel. Am trecut cu bine! Sectorul acesta s-ar putea numi fără nici o exagerare chiar şi „La Un Pas de Moarte”.
Ne aşezăm să ne refacem puterile şi să ne hidratăm. Între timp vin din urmă încă 3 drumeţi care se caţără cu grijă prin zona dificilă. Pornim mai departe având acum în stânga valea Arpaşului, învăluită în ceaţă, iar în dreapta, deasupra noastră, vârful Arpaşul Mic (2.460 m). Ne intersectăm cu 4 tineri din Bulgaria care vin de la cabana Podragu. După un scurt schimb de impresii ne continuăm drumeţia. Ieşim pe creastă la monumentul Nerlinger ce aminteşte de alţi doi drumeţi care au pierit în aceşti munţi în anul 1934. Jos, în partea sudică a crestei, întrezărim oglinda lacului Buda. Lacul are forma unui brad fără trunchi. Vălătucii de ceaţă plutesc în preajma lacului, iar noi aşteptăm momentul prielnic pentru a-l fotografia și filma. Deasupra lacului, pe coasta vârfului Arpaşul Mic, se înfruptă din iarba grasă o turmă de oi supravegheată de un cioban. La sud de Arpaşul Mic se înalţă printre ceţuri vârful Buda (2.431 m).
Intrăm pe cărarea îngustă şi ne deplasăm în direcţia vârfului Arpaşul Mare (2.468 m). Mai întâi însă suntem nevoiţi să escaladăm vârful Paru de Fier (2.315 m) şi să coborâm în şaua Vârtopului. Dinspre sud începe să urce în valuri o ceaţă densă care aduce cu ea şi picături de ploaie. În doar câteva momente ceaţa se strânge în jurul nostru, astfel că putem desluşi numai câţiva metri din creasta pe care suntem. Plutim printre nori. În timp ce ploaia se înteţeşte, încercăm să atacăm panta vârfului Arpaşul Mare. Nu ajungem însă decât la jumătatea povârnişului. Tunetele furtunii ce se apropie din partea opusă a vârfului ne fac să ne oprim şi să ne întrebăm ce şanse mai avem să avansăm spre şaua Podragului. După o scurtă deliberare hotărâm să ne întoarcem, având în vedere că deja este ora 14:45, iar ploaia nu semne să se oprească. Nu ar fi de dorit să ne intersectăm cu furtuna tocmai în vârful muntelui.
Pătrunşi de răcoarea picăturilor de ploaie, facem stânga împrejur şi pornim pe drumul de întoarcere. Turma de oi s-a retras în preajma lacului Buda. La Portiţa Arpaşului apar din nou cei 3 drumeţi care ne-au depăşit. Au trecut peste Arpaşul Mare, dar apoi s-au întors. Suntem din nou în zona „La Trei Paşi de Moarte”. Fiecare pas contează aici, mai ales acum când plouă şi stâncile sunt ude şi alunecoase. Traversăm cu bine zona şi de data aceasta.
Suntem udaţi de reprize scurte şi dese de ploaie. Soarele se mai arată din când în când, dar nu pentru mult timp. Perioadele scurte de soare alternează rapid cu averse de ploaie. Încercăm să grăbim pasul. Pâraiele îşi măresc volumul. De pe Creasta Arpăşelului se scurg şuvoaie înspumate. Cu pauze scurte şi tot mai dese urcăm pentru a ajunge la lacul Capra. Caprele negre sunt din nou pe povârniş. Peisajul este magnific, cu vârfuri ce apar şi dispar prin perdeaua lăptoasă a ceţii.
Lângă lacul Capra este instalat un cort, în ciuda ploii. Pe măsură ce urcăm spre şaua Caprei, mai întâlnim câţiva drumeţi care vin cu bagaje şi corturi, cu intenţia vădită de a se instala în preajma lacului Capra. Iată-ne din nou în şaua Caprei! Chiar dacă suntem uzi leoarcă, ne oprim pentru câteva clipe pentru a observa cum furnicarul de oameni şi maşini de la lacul Bâlea începe să dispară. Coborâm cu grijă spre lacul Bâlea. Chiar şi acum, pe înserate, câţiva tineri urcă încărcaţi spre şaua Caprei. Trecem pe lângă lac şi într-un final ne oprim la cort, tocmai când s-a înserat de-a binelea. Ne schimbăm hainele, ne uscăm şi trecem la somn.
**********
În dimineaţa zilei de miercuri, 27 iulie 2016, ne împachetăm şi ne
pregătim să mergem spre casă. Motociclete, autoturisme... toate urcă şi coboară.
Facem o incursiune de câţiva kilometri până dincolo de cabana Capra, pe partea argeşeană a Transfăgărăşanului, de unde
putem admira cascada Capra. În 7 septembrie 2001, urcând spre lacul Bâlea, am rămas blocaţi pe această parte a şoselei, la 14 km de lac, din cauza unei viituri ce a adus în drum bolovani, noroi şi copaci, iar cei ce trebuiau să-şi facă datoria şi erau plătiţi pentru asta, n-au catadicsit să elibereze această cale de acces, fiindcă era vineri după-amiază şi începea weekend-ul! Apoi urcăm înapoi, traversăm tunelul lung de aproape 900 m şi începem coborârea spre cascada Bâlea. Şoseaua este înţesată cu maşini oprite pe margine, cu oameni care fac poze. Sunt unii care filmează din mers. Cei mai mulţi dintre motociclişti au câte o cameră de acţiune montată pe cască. Trecem prin comuna Cârţişoara şi ieşim la intersecţia cu şoseaua DN 1, unde cotim la stânga, în direcţia oraşului Sibiu.
La Porumbacu de Jos însă deviem la stânga spre Porumbacu de Sus. Puţin mai sus de această localitate oprim în valea Zânelor, lângă Castelul de Lut, aflat încă în construcţie. O apariţie inedită în peisajul autohton! O construcţie ce aminteşte de castelele din basme. Proprietarul, Răzvan Vasile, este amabil cu vizitatorii, îi lasă să fotografieze şi să se urce în cele două turnuri. În faţa castelului sunt amplasate şi câteva corturi. Plăcut impresionaţi de acest castel original, ne desprindem cu greu din această ambianţă fermecătoare pentru a ne continua călătoria spre casă pe valea Mureşului şi apoi pe valea Bistrei.
Muntele trebuie respectat! Nu trebuie subestimat nici un vârf, fie el cât de mic şi accesibil la prima vedere. Traseul pe care l-am parcurs de la lacul Bâlea până sub vârful Arpaşul Mare este presărat cu cruci şi monumente în amintirea celor care au pierit aici. Drumeţiile prin munţi trebuie luate în serios şi trebuie abordate cu atenţie şi fără grabă. Uneori e nevoie să ne asumăm un risc, dar numai după evaluarea resurselor fizice şi psihice de care dispunem. Trebuie să ne cunoaştem limitele. Chiar dacă reprizele de ploaie ne-au dat de furcă la întoarcere, suntem mulţumiţi şi încântaţi de ceea ce am văzut: vârfuri cât se poate de semeţe învăluite în ceaţă sau profilându-se pe cerul azuriu, capre negre agăţate deasupra prăpastiei, o marmotă făcând plajă, o mulţime de flori viu colorate... De asemenea, aşteptăm cu interes finalizarea Castelului de Lut de la Porumbacu de Sus, un castel desprins din poveşti care-şi aşteaptă zânele şi prinţii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu