Atmosferă medievală la castelul Corvinilor - Medieval atmosphere at the Corvin castle

 

Atmosferă medievală la castelul Corvinilor

Medieval atmosphere at the Corvin castle

   
   Dacă ieri, 20 iulie 2017, ne-am delectat cu ochiurile de apă ale Retezatului, astăzi, vineri, 21 iulie 2017,  vom schimba decorul şi vom coborî spre castelul Corvinilor din Hunedoara. După un somn reconfortant, pornim în răcoarea dimineţii (în jurul orei 7) pe drumul îngust, înapoi spre barajul Gura Apelor, locul unde îşi dau întâlnire munţii Ţarcu, Godeanu şi Retezat. Este început de weekend şi de aceea nu ne mirăm când ne întâlnim cu câte o maşină venind din sens opus. Încercăm să ne strecurăm unul pe lângă altul, mai prin bălării, mai prin şanţ, mai prin tufe...

    Oprim într-un loc unde drumul se înalţă ameţitor deasupra văii prin care se strecoară râul Lăpuşnicul Mare. Pe hartă locaţia am găsit-o marcată sub denumirea de „La Zăton”. Avem impresia că apa clocoteşte, prăvălindu-se printre stânci. Albia e înţesată de molizi doborâţi de furtună şi purtaţi de apa îndârjită. O reprezentaţie matinală oferită de natura Retezatului!

    Curând drumul se apropie de cursul apei şi ajunge aproape de nivelul ei. În stânga sus se întrezăreşte vârful golaş, semeţ şi scăldat în soarele matinal,  Stănuleţii Mari (2.025 m). Imediat apare în stânga drumului o poieniţă, la capătul căreia desluşim refugiul Stănuleţi (1.270 m). Ne apropiem de clădire. Jos e deschis, nu e nimeni. Curăţenia cam lasă de dorit. Urcăm pe o scară externă din lemn, spre ceea ce pare a fi podul casei. Aici uşa e închisă. Când începem să coborâm, apare la uşă un bărbat somnoros. Ne cerem scuze pentru deranj şi plecăm mai departe.

    Doar după câteva minute lăsăm în stânga lunca Berhina, de unde traseul marcat cu triunghi roşu urcă spre şaua Stănuleţi (Soarbele). Este locul unde se întâlneşte Retezatul Mic cu munţii Godeanu şi de unde se poate pleca în explorarea acestor munţi. Imediat traversăm podul peste Lăpuşnicul Mare şi în dreapta găsim poteca spre Crucea Trăznitului (1.995 m), marcată cu punct galben. De acolo se poate ajunge la lacul Zănoaga şi Bucura.

    Razele de soare îşi fac cu greu loc printre crengile molizilor. După circa14 km parcurşi de la Gura Bucurei trecem din nou peste pod, firul apei trecând pe dreapta şi ne găsim în dreptul cabanei Rotunda, aşezată și ea în dreapta drumului. Nu se văd semne de viață. Poarta e ferecată cu un lanț și un lacăt. Cabana a fost construită la începutul anilor ᾽70, ea servind drept cabană de vânătoare pentru dictatorul comunist N. Ceaușescu. Actualmente este în administrarea Academiei Române și e închisă pentru renovare. Doar că... nu vedem nici o mișcare... de renovare! Poate se renovează singură, fără intervenția omului?!

    La vărsarea Lăpușnicului Mare în barajul Gura Apelor oprim pentru o pauză. Spre dreapta drumul trece din nou peste pod și se îndreaptă spre baraj. Drept înainte un drum destul de dificil pentru mașini urmărește conturul lacului și țintește spre gura de vărsare a Lăpușnicului Mic. Facem câțiva pași pe acest drum, observăm locul unde Lăpușnicul Mare se contopește cu apa lacului și ne răcorim la o frumoasă cădere de apă care vine dinspre Godeanu.

    În față (nord-vest), dincolo de apele lacului, se vede clar Șaua Iepei, unde am urcat cu o lună în urmă (vezi articolul Vârful Pietrii, grandoarea și pustietatea masivului Țarcu). Ne refugiem la umbră și luăm o gustare. Între timp oprește o mașină, venită de pe valea Lăpușnicului Mare, din care coboară un cioban. Ne întreabă de niște măgăruși, dacă nu i-am văzut cumva. I-au scăpat ieri și au plecat în lume! Acum încearcă să dea de urmele lor.

    Înainte de a ajunge la punctul de control, mai oprim în dreptul golfului format de Lăpușnicul Mic, situat pe partea opusă a lacului. În spatele golfului, sus, se întrezărește deja golul alpin al Godeanului. Trecem pe la punctul de control, de data aceasta fără să fim opriți și coborâm pe valea Râului Mare până la Hațeg. De aici urmăm șoseaua DN 66 (E 79) spre nord, iar înainte de Călan deviem la stânga, pe drumul DJ 687, pentru a ajunge la Hunedoara. La intrare în Hunedoara ochii ne sunt agresați de mulțimea vilelor împodobite cu nenumărate turnuri și turnulețe. După părerea noastră, cam strică peisajul! Ocolim centrul vechi al municipiului, care este închis circulației vehiculelor și parcăm în vecinătatea castelului Huniazilor.

    Intrăm pe poartă și ne regăsim în Curtea husarilor, în fața castelului. Este vineri, ora 13. Lume destul de multă, dar se poate respira. Nu e chiar aglomerație. Castelul, reședința lui Iancu de Hunedoara, datează din secolul al XV-lea și reprezintă stilul arhitectonic gotic și renascentist. De fapt, castelul e printre puținele obiective medievale conservate bine și renovate de pe teritoriul României.

    Pășim pe podul solid, sprijinit pe piloni din piatră, întins peste pârâul Zlaști. Podul destul de lung, așezat la o înălțime considerabilă deasupra pârâului, ne conduce spre curtea interioară a castelului. Taxa de intrare e de 30 de lei (în timpul sezonului estival), iar pentru fotografiat se mai plătește o taxă de 5 lei. Acceptabil, având în vedere starea bună în care se află castelul și multitudinea de încăperi de care dispune. Ar trebui să ia exemplu și cei de la Sarmizegetusa, unde taxa foto e de 15 lei și unde se văd doar niște ziduri ruinate!

    Încăperile castelului sunt numerotate și se poate apela și la ghidaj prin căști audio. Trecem pe lângă fântâna castelului, adâncă de 30 de metri, îngrădită și ieșim în terasa de artilerie, de unde avem o perspectivă frumoasă asupra podului. Intrăm în Lapidarium, unde vedem, printre altele, blazoanele familiilor nobiliare, sculptate în piatră. Facem un tur al turnurilor: turnul porții de vest (intrarea în castel), care adăpostește la primul nivel Sala domnițelor, unde sunt piese de mobilier din sec. XVIII-XIX; turnul toboșarilor; turnul pustiu (crinului); turnul buzdugan (pictat); turnul porții de est; turnul Capistrano (de la Ioan de Capistrano, călugăr franciscan, care l-a ajutat pe Iancu de Hunedoara să-i învingă pe turci la Belgrad în 1456); turnul și galeria Neboisa.

    Nu ne grăbim, pentru că în castel este răcoare. Intrăm în Loggia Matia, unde pot fi văzute câteva fresce din a doua jumătate a sec. al XV-lea, care ilustrează dobândirea stemei familiei Huniazilor de către Iancu de Hunedoara. Jos, în Sala cavalerilor, împărțită de coloane din marmură roșie, se servea masa la diferite ocazii festive. Aici vedem expuse diferite arme din acele vremuri (buzdugane, săbii, securi, pistoale, puști). Tavanul este împodobit cu arcade gotice. De asemenea merită vizitată și Sala Dietei, comparabilă ca dimensiuni cu Sala Cavalerilor. Ușile încăperilor sunt trainice, făcute din lemn de stejar masiv.

    Tot jos găsim un atelier meșteșugăresc, unde, printre altele, este expus un burduf de fierar pentru ațâțarea focului (foale). Ieșim din nou în curte și ascultăm unduirile melodioase ale unui nai, mânuit cu măiestrie de un artist. Melodia are o rezonanță deosebită în acest mediu și se potrivește perfect cu atmosfera medievală a castelului.

    Pe tot parcursul vizitării castelului am încercat să fotografiem cu calm, în ciuda valurilor de turiști cu care ne intersectam. Pe lângă limba română am auzit turiști care vorbeau în limba maghiară, germană, engleză, poloneză, cehă, sârbă. Ceea ce înseamnă că acest castel are un anumit renume internațional. Chiar și unele case de producții cinematografice vin aici ca să filmeze. Înainte de a pleca, mai intrăm în camera de tortură, o încăpere amenajată mai recent. Camera nu este destinată torturării turiștilor, ci prezintă diferite unelte de tortură folosite în evul mediu. La intrare este menționată vârsta minimă de acces (12 ani), dar am văzut înăuntru și părinți împreună cu copii. Oare ce le-au spus acolo copiilor despre acele instrumente de tortură?! Pe lângă tot felul de unelte de tortură, sunt aici și 3 manechine în mărime naturală, care-i înfățișează pe cei supuși torturii. Dar, călăul, un tip solid, cu capul acoperit cu o cagulă, se mișcă... E  cât se poate de viu! Mai trebuie să menționăm că există și un WC, curat și întreținut (mare lucru!).

    Am petrecut în castelul Corvinilor 2 ore și jumătate. Nu este mult. Nu am vrut doar să-l vizităm, ci să și înțelegem câte ceva din vremurile acelea în care castelul a fost construit. Am vrut să și înțelegem, nu numai să vedem. Pentru a putea trăi bine în prezent, este nevoie să înțelegem trecutul, evitând greșelile și preluând lucrurile bune din trecut, asigurându-ne astfel un viitor.

                              https://www.mcdv82.net/

                                                                                                                                                                  21 iulie 2017                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.