Competiție automobilistică în amonte de Oravița
Automotive competition upstream Oravița
Sâmbătă, 30 mai 2015, în jurul orei 10:30, parcăm maşina la Oraviţa,
lângă sediul Poliţiei. De aici mergem pe drum în sus, în direcţia sanatoriului
de la Marila. De ce?! Pentru că azi şi mâine se desfăşoară pe această porţiune
de drum (DN 57B) o competiţie automobilistică de viteză în coastă. Am aflat
despre acest eveniment cu o săptămână în urmă de la Radio Reşiţa. Bineînţeles
că în această perioadă drumul este închis circulaţiei publice. În dreptul
lacului de acumulare (Lacul Mare) veghează o maşină de poliţie asistată şi de
un jandarm. Aruncăm o privire spre apa verzuie a lacului şi ne desfătăm cu
briza răcoroasă ce adie deasupra lui. Din când în când ies la suprafaţă
păstrăvi de diferite mărimi, înotând în voie.
Toate maşinile care ajung până aici sunt oprite şi întoarse din drum. Totuşi, în timp ce poliţistul este ocupat cu o maşină, un motociclist reuşeşte să se strecoare şi să ţâşnească pe şosea în sus. Dar... după câteva minute motociclistul este adus înapoi şi i se cer documentele! Noi plecăm pe jos pe marginea şoselei mai departe. La intersecţia şoselei cu drumul de centură al oraşului Oraviţa se pare că este centrul de greutate al competiţiei de astăzi. Găsim aici o maşină de pompieri, o autospecială de intervenţie cu medici, jandarmi, poliţişti şi o mulţime de autoturisme colorate şi dichisite. Sunt maşinile înscrise la concurs.
Puţin mai sus este linia de start. Linia de sosire e undeva sus, lângă sanatoriul de la Marila. Prima rundă e deja pe terminate. Sunt şi câţiva iubitori de maşini şi curse, pe marginea drumului, dar nu prea mulţi. Când ajungem şi noi în dreptul liniei de start şi un BMW se pregăteşte să plece din loc, tocmai se anunţă că o maşină s-a răsturnat mai sus şi cursa e întreruptă pentru moment. După circa o jumătate de oră ajunge la noi pe o platformă autoturismul buclucaş, puţin „şifonat” în faţă şi cu parbrizul crăpat.
După terminarea primei runde mergem până la prima curbă pentru a aştepta întoarcerea maşinilor. Curând apare coloana de maşini care coboară. Numărăm 39 de autoturisme de diferite culori, modele şi forme. Multe maşini se prezintă cu o caroserie cât de cât normală (Renault, Volkswagen, BMW, Honda, Mitsubishi), dar ceea ce se ascunde sub capotă sigur este ceva deosebit. Dacă ne luăm după numerele de înmatriculare prezente pe unele maşini, atunci trebuie să spunem că multe dintre ele sunt din judeţul Timiş. Apoi mai sunt câteva şi din judeţele Hunedoara şi Cluj. Remarcăm câte o maşină din judeţele Gorj, Dolj, Bihor, Braşov, Caraş-Severin şi chiar din Dâmbovița și Constanţa. Mașina Mitsubishi este condusă de cunoscutul pilot de curse Valentin Porcișteanu. În mod deosebit ne atrage atenţia o maşină roşie, foarte joasă, mai lată decât celelalte şi foarte elegantă. Pare un adevărat bolid. Privirile ni se îndreaptă şi spre un Volkswagen foarte pestriţ, care după numărul de înmatriculare ar fi chiar din judeţul Caraş-Severin.
După ultima maşină coborâm la linia de start. Autoturismele s-au retras însă la standuri, semn că va fi puţină pauză. Intrăm printre standurile amplasate pe drumul de centură al oraşului Oraviţa. Avem ocazia să vedem câteva motoare care se ascundeau până acum sub capotă. Câteva autoturisme şi-au deschis capota sau pur şi simplu au dat-o jos. Motoarele se aerisesc, sunt verificate şi ajustate. Aerul se încinge şi temperatura creşte. În unele standuri se schimbă şi anvelopele. Orice detaliu contează într-o asemenea competiţie şi poate să decidă câştigătorul. Apoi maşinile încep să se deplaseze încet spre linia de start. Urmează o nouă cursă contracronometru.
Suntem din nou la linia de start, pe marginea drumului. Între timp au mai venit spectatori, unii chiar cu copii mici. Unii dintre ei se duc pe drum în sus. Din păcate, se pare că unii nu înţeleg că nu se pot plimba pe drum în voie în timp ce autoturismele urcă cu viteză! Observăm demarajul bolizilor la start, care pleacă cam la 1-2 minute diferenţă unul după altul. Unele maşini aproape sar în sus la plecare, aşa cum este şi cazul unei maşini negre pilotate de o femeie. Alte maşini fac multă gălăgie şi scrâşnesc din roţi la pornire. Uneia dintre maşini chiar i se opreşte motorul la linia de start, dar pilotul îl porneşte imediat din nou şi pleacă în trombă pe traseu. Fumul albăstrui care pluteşte în aer, mirosul înţepător de combustibil şi urletul motoarelor care se face auzit în întreaga vale, toate acestea sunt semnele unei competiţii automobilistice aflate în plină desfășurare. Când ajunge la start BMW-ul pe care l-am menţionat deja, cursa este întreruptă din nou. Pauza nu este însă lungă. Oficialul cu steguleţele galben şi roşu vorbeşte prin staţia radio, îi urează şoferului „Distracţie!” şi se dă la o parte.
Pleacă ultima maşină şi plecăm şi noi pe marginea drumului în sus. Ne
postăm la umbră şi aşteptăm întoarcerea maşinilor. Nu după mult timp apar
bolizii, unul după altul, coborând la
linia de start. Parada este completată de cei aflaţi pe marginea drumului,
care-şi încurajează favoritul. Până se va da din nou startul, urcăm până la
prima curbă strânsă spre dreapta, urmată imediat de o curbă strânsă spre
stânga. Aici intrăm în pădure şi ocupăm o poziţie care să ne permită o
vizibilitate cât mai bună asupra curbelor în cauză. Puţin mai sus este pe
marginea pădurii un post de control. După zgomotul motorului ce ajunge până la
noi ne dăm seama că a luat startul prima maşină. Începe runda a treia. Observăm
comportamentul piloţilor şi al maşinilor în curbe. Unii piloţi execută cubele
strâns, alţii le abordează mai larg. În dreptul postului de control, la
următoarea curbă, o maşină galbenă alunecă încet pe drum în jos. Se pare că i-a
cedat motorul. Oficialul începe să agite steguleţul galben.
Se încheie şi această rundă. Competiţia va mai continua până seara şi se va relua şi mâine. Noi însă coborâm în oraş să ne recuperăm maşina. Ne hidratăm, luăm o gustare şi plecăm spre gară. Din zona gării intrăm pe drumul ce duce la Ciudanoviţa. Chiar la intrarea în localitatea Răchitova ne strecurăm pe sub viaductul căii ferate Oraviţa – Anina, trecem prin satul Brădişoru de Jos şi apoi drumul nostru continuă la umbra pădurii. Depăşim câteva stupine. Îmbrăcaţi în costumul specific, stuparii sunt printre stupi, în mijlocul zumzetului de albine.
La un moment dat ieşim din umbra pădurii, începem să urcăm şi drumul se intersectează cu aceeaşi cale ferată. Se văd ruinele unui canton, precum şi semafoarele electrice postate de-o parte şi alta a căii ferate. Acestea însă nu mai funcţionează de mult. Şinele de cale ferată sunt cam ruginite, dat fiind faptul că pe aici mai circulă doar un singur tren pe zi. Autorităţile au încercat de mai multe ori să închidă această linie ferată, motivând că nu este rentabilă. N-au reuşit s-o facă până acum şi sperăm să n-o închidă nici în viitor, deoarece această linie ferată are în spate o întreagă istorie şi este un adevărat monument de arhitectură (vezi articolul Semmering-ul bănăţean – o cale ferată de 150 de ani).
Continuăm să urcăm până ieşim la o mică intersecţie. De aici şoseaua începe să coboare. În spatele nostru îşi etalează măreţia câteva vârfuri împădurite din munţii Aninei. Nu sunt munţi care să impresioneze prin altitudine, în schimb au un farmec unic şi inconfundabil. Spre stânga se desprinde un drum îngust şi pietruit, care începe să urce. O tablă înfiptă aici ne anunţă că drumul a fost realizat cu fonduri europene. Începem urcuşul pe drumul îngust. Curând ajungem în vârful dealului, unde se înalţă un releu. Impresionantă privelişte! Spre vest privirea ne zboară până în Serbia, la nord se zăresc munţii Dognecei, iar nord-estul este dominat de vârful Piatra Goznei (1447 m) din munţii Semenic.
Străbatem un mic platou şi începem să coborâm. Avem parte de serpentine strânse şi pante foarte abrupte. Tot coborând încet, intrăm într-o localitate. Nu reuşim să dăm de numele ei. Suntem puţin dezorientaţi. Hotărâm să ne întoarcem exact pe unde am coborât. Motorul maşinii este solicitat din plin. Urcuşul este foarte abrupt, iar pietrele se rostogolesc sub roţi. Reuşim să ieşim la releu şi ne propunem să mai revenim. Ajungem la şosea şi continuăm coborârea. După câteva minute trecem pe lângă staţia de cale ferată Ciudanoviţa. Executăm o curbă mare spre stânga şi intrăm în comuna Ciudanoviţa. De fapt, fosta colonie minieră Ciudanoviţa. Aici se extrăgea cândva uraniu. De la curbă în sus încep cheile râului Jitin.
Blocurile, în care se vede că locuiesc oameni, sunt într-o stare jalnică. Se pot vedea la tot pasul urmările nefaste ale intervenţiei omului în natura de aici. S-ar părea că oamenii şi animalele se zbat la limita supravieţuirii. Comuna pare abandonată şi lăsată în voia sorţii. Imediat ce se termină şirurile de blocuri, apar şi casele. Recunoaştem acum drumul şi casele pe care le-am văzut cu puţin timp în urmă. De fapt, tot în comuna Ciudanoviţa am ajuns, când am coborât de pe deal. Traversăm localitatea, continuându-ne drumul pe valea Jitinului. După ce ieşim din satul Jitin, oprim să ne odihnim şi să ne refacem forţele. Ne postăm pe malul râului, la umbră. Apoi ne continuăm deplasarea până la şoseaua ce leagă comuna Grădinari cu Reşiţa. De aici deja mergem direct spre casă.
Am asistat la o competiţie auto, unde a fost testată şi dusă la limită performanţa motoarelor şi unde a fost pusă la încercare îndemânarea şi curajul piloţilor. Apoi am ajuns în mijlocul unei naturi încântătoare, care însă a fost afectată serios de intervenţia dezordonată şi iraţională a omului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu