Un vârf escaladat – o dorinţă împlinită
A peak climbing - a wish fulfilled
De câte ori treceam cu maşina pe șoseaua
Reșița – Oravița, ne făcea „ochi dulci” un vârf ascuțit, acoperit de verdeață,
care apărea în stânga noastră şi ne însoțea până la intersecția spre
localitatea Gârliște. Vârful cu pricina face parte din munții Aninei şi, în
sfârşit, a sosit momentul să-l escaladăm.
Joi, 24 mai 2012. Vremea este cam nehotărâtă şi instabilă de dimineaţă.
Tocmai de aceea reușim să plecăm din Reșița abia în jurul orei 11. Intrăm în
satul Gârliște, cotim la dreapta şi parcăm la umbra unui copac, lângă o casă.
De aici o luăm pe jos, pe un drum desfundat. Tot urcând ieşim din sat şi trecem
pe lângă o cruce din lemn. Cu cât urcăm mai sus, cu atât priveliștea ce ni se așterne
în faţa ochilor devine mai fascinantă. Ajungem într-o şa, unde dăm peste câteva
văcuțe singurele. Începem să privim peisajul tot mai des prin vizorul
aparatului de fotografiat şi imortalizăm câteva imagini. De aici urcăm o pantă
abruptă, pentru a ajunge în vârful
dealului din apropierea satului. Dar acesta încă nu este vârful spre
care țintim. Ne oprim să ne tragem sufletul, tragem câte o gură de apă şi ne
minunăm de ce vedem jos, la picioarele noastre. Partea nordică este străjuită
de vârful Semenic. Înspre nord-est se
vede un perete de stâncă care marchează începutul cheilor Gârliştei. La
nord-vest se zărește un turn de biserică alb, probabil din satul de etnici croați
Rafnic. De pe acest vârf, care de fapt seamănă cu o cupolă, pornim pe o altă şa
care face legătura spre vârful nostru. În stânga avem o vale împădurită, în
dreapta altă vale care continuă până spre râul Caraș şi comuna Goruia. Vedem șoseaua
Reșița – Oravița care trece prin comună.
Începem să urcăm spre ţinta noastră finală, luând cu asalt coasta
nordică a dealului nostru, care este acoperită doar cu iarbă. În stânga se
ridică falnic vârfurile înverzite ale munților Aninei. Ne delectăm sufletul şi
ne odihnim ochii cu verdele crud care acoperă aceşti munți. Vârful dealului
este ocupat de bolovani, iar partea lui sudică este năpădită de arbuști şi
tufe. Ne simţim în largul nostru. Suntem în vârful dealului şi savurăm panorama
din jurul nostru. De la nord-est până spre sud-est orizontul este mărginit de
conturul munților Aninei. Iar dinspre nord-vest până spre sud-vest se întinde
valea Carașului. Jos, la poalele munților
Aninei, șerpuiește drumul care trece prin Ciudanovița. Nu se observă nici o
mişcare în localitatea care odinioară găzduia o exploatare minieră de
uraniu. Ne rotim privirile în jurul
nostru şi încercăm să prindem în aparatul foto şi video această explozie de
primăvară a naturii. Cerul este decorat cu tot felul de nori şi norișori, parcă
puși acolo special pentru un decor ideal la fotografiile de peisaj.
După ce ne-am împrospătat plămânii cu aerul de aici, ne-am delectat
privirea cu minunile naturii şi am luat imaginile cu noi, am pornit în grabă
înapoi. Nu pentru că ne-am fi săturat de priveliște, ci pentru că dincolo de
valea Carașului, înspre nord-est, norii se îngrămădeau, deveneau tot mai cenușii,
iar tunetele înfundate ne avertizau că baierele cerului sunt pe cale să se dezlănțuie.
Am ajuns cu bine deasupra satului Gârliște şi n-am putut să trecem doar aşa pe
lângă cerul dramatic care ne amenința cu ploaia. Ne-am oprit şi am pus
aparatele la lucru. Înspre vârful Semenic cerul parcă se unise cu pământul.
S-au dezlănțuit acolo stihiile naturii. Apoi am coborât cu viteză în sat. A
fost însă doar o alarmă falsă. Am avut parte numai de câteva picături de
ploaie. În rest... am fost mulţumiţi şi fericiţi că am mai văzut o părticică
splendidă din Banat şi că nu am cărat aparatura cu noi degeaba. Ne-am dat seama
că „frumuseţea naturii este egalată numai de frumuseţea sufletului” (V. Hugo). 
