vineri, 20 mai 2016

O localitate cu nume predestinat din Ţinutul Pădurenilor - A village with predestined name in the Country of the Woodsmen

Aparate Foto

 

O localitate cu nume predestinat din Ținutul Pădurenilor 

A village with predestined name in the Country of the Woodsmen



    În partea nord-estică a munţilor Poiana Ruscă a supravieţuit până în zilele noastre o zonă etnografică distinctă, cunoscută sub denumirea de Ţinutul Pădurenilor. Ocupaţia principală a localnicilor este creşterea vitelor şi lucrul în pădure. Obiectivul nostru din ziua de miercuri, 11 mai 2016, este să ajungem până în localitatea Bătrâna, situată tocmai în Ţinutul Pădurenilor. Vremea este nehotărâtă, cu cerul dominat de nori, prin care încearcă să răzbească soarele. Chiar dacă această localitate este accesibilă cu maşina, dinspre comuna Dobra, de pe DN 68A (E 673), noi am preferat o altă cale de acces, mai dificilă. De la Lugoj urcăm pe şoseaua deja amintită, dar la Coşava, unde se unesc cursurile de apă Bega Luncanilor şi Bega Poienilor, deviem spre dreapta şi ne angajăm pe drumul ce duce spre Tomeşti. Înainte de satul Româneşti, mergem spre stânga şi lăsăm în dreapta mănăstirea Izvorul lui Miron (Balta Caldă).

    
   De acum înainte urmăm firul râului Bega Poienilor. După ce traversăm podul peste râu, se desprinde spre dreapta drumul ce trece pe sub peştera Româneşti (vezi articolele Ecouri clasice în peştera Româneşti şi Concert aniversar în peştera Româneşti) şi ajunge până la Fărăşeşti. Valea se îngustează, dealurile se apropie. Drumul ne conduce prin comuna Pietroasa şi localităţile aparţinătoare, Crivina de Sus şi Poieni. La capătul de sus al satului Poieni, chiar după podul peste Bega Poienilor, se termină asfaltul. Trebuie să recunoaştem că de la Coşava până aici, drumul este într-o stare impecabilă. De la Reşiţa până aici am parcurs 125 de km.

    
   De aici mai departe înaintăm mult mai încet, drumul fiind presărat cu băltoace mai mari sau mai mici. După 4 km oprim la Poieni Cheia, unde Ocolul Silvic are o vilă şi o casă de vânătoare. Aici se îmbină pârâul Şasa cu pârâul Valea Mare, pentru a forma Bega Poienilor. Spre dreapta, un drum forestier şerpuieşte pe valea Şasa. În această direcţie se poate ajunge la Valea lui Liman (13 km, marcaj cruce galbenă), precum şi pe vârful Rusca (18 km, marcaj panglică galbenă). Spre stânga, unde ne îndreptăm şi noi, drumul, marcat cu o cruce roşie, urcă spre localitatea Bătrâna, pe valea pârâului Valea Mare. Doi câini, legaţi cu lanţul, ne privesc cu bunăvoinţă dintr-o cuşcă, deasupra căreia este fixat un panou cu traseele turistice din zonă. 

    
   De aici drumul este pietruit şi se prezintă mai bine. La doar un km în amonte, ajungem în dreptul taberei de copii de la Poieni Strâmbu. Există aici şi un teren de sport, în stare bună. Ne întâmpină o femeie, care ne informează că tabăra de copii funcţionează. O veste bună! La sfârşitul săptămânii va veni aici un grup de copii. De asemenea, aflăm că tot în acest weekend va trece pe aici o echipă de la TVR, care intenţionează să ajungă la Bătrâna. Doamna ne mai spune că până la Lunca Largă se poate ajunge cu maşina. Dincolo de pârâu, situat în stânga drumului, se întrevede, prin vegetaţia în plină dezvoltare, o vilă mare. Călcăm cu grijă pe puntea întinsă peste pârâu şi ne trezim în faţa vilei. Din păcate, este o clădire abandonată, cu ferestrele şi uşile larg deschise. 

    
   Durează doar câteva minute ca să ajungem de la tabăra de copii Poieni Strâmbu la un izvor, situat în dreapta drumului. Avem aici şi o masă cu două bănci, proaspăt vopsite, ceea ce ne determină să scoatem merindele şi să ne întremăm trupul în aerul curat al pădurii proaspăt înverzite. Între timp, o maşină de teren coboară spre Poieni. La numai un km şi jumătate distanţă de la Poieni Strâmbu, oprim lângă un pod de beton. Din dreapta se prăvăleşte un şuvoi de apă, care se strecoară pe sub drum, înainte de a se uni cu pârâul Valea Mare. Este vorba de pârâul Şopot. Aproape că ratăm indicatorul turistic din lemn (marcaj cerc albastru), agăţat într-un pom şi mascat de crengi, care ne arată direcţia spre cascada Şopot. Pornim pe o cărare abia schiţată. O punte încropită din doi buşteni ne permite să ajungem pe malul stâng al pârâului, după care începem să urcăm susţinut. Avem grijă la rădăcinile şi pietrele înfipte pe potecă. 

    
   După circa 10 minute ne oprim cu admiraţie în faţa cascadei Şopot. Două fuioare albe, unul mai viguros, celălat mai subţire, despărţite de o stâncă, se aruncă în gol de la o înălţime de circa 5 metri. Aşa cum ne şi aşteptam, volumul de apă este mare în acest sezon. Picăturile fine de apă ne învăluie şi ne înviorează. Urcăm deasupra cascadei şi observăm că apa curge în trepte succesive, înainte de a ajunge la cascadă. Albia pârâului este ticsită cu copaci căzuţi. Lumina, ingredientul de bază al fotografiei, este aici destul de slabă, ceea ce ne obligă să deschidem mai mult diafragma aparatelor şi să lungim timpul de expunere. Imaginea obţinută în acest fel ne dezvăluie o apă mătăsoasă. Dacă însă vrem să îngheţăm mişcarea apei, ca să ne apară în imagine picăturile de apă, trebuie să folosim un timp scurt de expunere. Iar ca să compensăm lumina deficitară, va trebui să ridicăm valoarea ISO, dacă chiar nu vrem să folosim bliţul. Dar, iată că între timp, soarele reuşeşte pentru câteva momente să se strecoare printre nori şi aruncă câteva raze asupra cascadei. 

    
   Ne întoarcem la drum şi continuăm să urcăm lin. Firul apei este acum în dreapta noastră. Apoi valea se lărgeşte şi cursul apei este flancat de o poiană largă. În stânga drumului, în coasta dealului împădurit, se întrezăresc câteva ruine. Suntem în locul numit „Şubere”, adică fostul depozit de mangal. Mangalul, obţinut prin arderea lemnului de fag în bocşe, era transportat cu funicularul până la furnalele de la Govăjdia, de lângă Hunedoara, pe o distanţă de circa 40 de km, folosindu-se doar forţa gravitaţională. Deasupra şuberelor se afla linia ferată cu ecartament de 500 mm, pe care se folosea tracţiunea hipo, iar pe actualul drum era o linie cu ecartament de 760 mm, folosită de o mocăniţă. La câteva minute în amonte, găsim în stânga drumului o stână pustie, pe care este pictată o cruce galbenă. Marcajul urcă spre un tunel al fostei căi ferate de 500 mm, iar de acolo se poate ajunge înapoi la tabăra de copii de la Poieni Strâmbu.

    
   La ora 14:40 poposim în Lunca Largă, o poiană frumoasă, străjuită de câţiva brazi. Spre dreapta drumul forestier este închis cu o barieră, spre stânga drumul începe să urce susţinut, iar la intersecţie este plasată o casă. În faţa casei un domn coseşte iarba cu motocositoarea. Nu ştie să ne spună dacă putem trece spre Bătrâna cu maşina. Ne aprovizionăm cu apă de la robinetul instalat aici şi pornim mai departe. Am parcurs 6 km de la intersecţia spre cascada Şopot până la Lunca Largă. Vom merge până unde se va putea, pentru a câştiga timp.

    
   Pe o distanţă de 2 km urcăm necontenit. Apoi suntem nevoiţi să oprim. Drumul care merge înainte este o capcană, deoarece după doar câţiva metri devine impracticabil şi năpădit de vegetaţie. Marcajul turistic ne îndrumă spre stânga. De aici încolo mergem pe jos. Şanţurile adânci fac drumul dificil chiar şi pentru maşini de teren. GPS-ul indică altitudinea de aproape 850 m. Urcăm abrupt şi din când în când ne uităm în spate, unde răsar culmile împădurite ale munţilor. Drumul se îngustează tot mai mult. După o jumătate de oră ne intersectăm cu un alt drum. Aici suntem la altitudinea maximă a traseului de azi: 960 m. 

    
   Cotim spre stânga pe noul drum, care pare mai lat şi ceva mai circulat. Mergem la liziera pădurii, până ce drumul ne întoarce uşor spre dreapta (nord). Coborâm pe o mică distanţă, apoi pantele dispar, ceea ce ne facilitează înaintarea. Ieşim din pădure, iar drumul începe să urce. Ne agăţăm cu ochii de releul de telefonie mobilă, ce apare în faţa noastră. Până la releu mergem prin golul alpin, pe un platou lung de circa 2 km. O vulpe, surprinsă de prezenţa noastră, aleargă în salturi mari la vale. La ora 18 suntem în dreptul releului. Am ajuns aici după o oră şi un sfert de drumeţie, de la maşina lăsată la 2 km de Lunca Largă. Pe dealul cu releu şi pe povârniş, sub drum, pasc în voie vitele localnicilor, muşcând cu nesaţ din iarba grasă şi suculentă. În faţa noastră se dezvăluie câteva case risipite, precum şi un turn de biserică, ce se ridică din valea aflată în dreapta noastră. Dacă la Poieni Strâmbu încă eram în judeţul Timiş, aici deja suntem pe teritoriul judeţului Hunedoara. 

    
   Nu este nici un panou, dar suntem convinşi că am ajuns la Bătrâna. O localitate cu statut de comună, dar cu aspect de cătun. La intrarea în localitate suntem la altitudinea de 940 m. Uliţele din localitate sunt proaspăt asfaltate, iar curentul electric a fost introdus aici doar cu câţiva ani în urmă. Observăm casele pe lângă care trecem: unele au fundaţie de piatră, peste care se ridică pereţii din bârne de lemn, altele sunt îmbrăcate cu ornamente din lemn, dar sunt şi câteva mai noi, construite din BCA. Multe case arată abandonate. Grajdurile pentru animale au acoperişuri din paie, care coboară foarte aproape de sol. 

    
   Ne oprim în dreptul unei case, în curtea căreia stau la taifas două pădurence. Ne apropiem de gard. Femeile vin şi ele către gard şi intrăm în vorbă. Bătrânele îşi dă seama repede că venim din Banat. Multe case sunt într-adevăr goale, proprietarii lor plecând în lume, în căutarea unei vieţi mai uşoare şi mai comode. Copii nu sunt în localitate, prin urmare nu există nici şcoală! Nu este aici nici preot. La biserica ortodoxă vine un preot din... Arad! Dar, nu știm cât de des. Și încă o surpriză: nici cimitir propriu-zis nu există în sat! Trupurile celor trecuţi în viaţa veşnică se odihnesc în grădinile localnicilor. Am văzut asta cu ochii noştri! 

    
   Începe să picure, dar nu aşa de tare, încât să fim nevoiţi să căutăm vreun acoperiş. Trecem agale printre casele liniştite. Prezenţa umană abia este sesizabilă. Căutăm o cale de a ajunge la biserică, situată în partea de jos a localităţii. Într-un final, o pădureancă care lucrează în grădină, ne arată portiţa prin care trebuie să trecem, pentru a ajunge la biserică. Coborâm pe o cărare pavată până în faţa bisericii. Biserica, construită din lemn şi aşezată pe pietre, este îmbrăcată în lambriuri! Ferestrele sunt mici şi au gratii, iar uşa este încuiată. În jurul bisericii sunt câteva morminte. Fotografiem şi ne retragem, închizând portiţele după noi.

    
   Urcăm pe uliţele comunei, pregătindu-ne de plecare, în timp ce vitele se întorc de la păşune şi aşteaptă să fie primite în ogradă. Există pe lângă case parcele mici de pământ lucrat, dar seminţele încă n-au încolţit la această altitudine. În timp ce la şes vremea liliacului a trecut deja, aici abia acum înfloreşte şi parfumează atmosfera. Ieşim din comună şi ne aşezăm pe iarbă, lângă o cruce, pentru a lua o gustare. Un ciobănesc mioritic, atras de mireasma bucatelor, încearcă să se lipească de noi. În depărtare, spre răsărit, se văd pe culme câteva case. Probabil că este cătunul Faţa Roşie, ce aparține de comuna Bătrâna. În Fața Roșie și în celelalte două sate aparținătoare (Răchițaua și Piatra) nu este nici curent electric. De fapt, la Piatra mai trăiește o singură familie, formată din 5 membri. Norii s-au mai risipit şi soarele încearcă să-şi facă din nou loc printre ei, înainte de a se ascunde după munţi. Reuşim să întrezărim în depărtare, spre miazănoapte, dincolo de valea Mureşului, culmile munţilor Zarand, care încep să se cufunde în beznă.

    
   Este ora 19:15 și ne întoarcem pe același drum la maşină. La plecare suntem acompaniaţi de câţiva cai frumoşi, care pasc în apropierea releului. Ciobănescul mioritic se ţine după noi. Ne oprim lângă un grup de toporaşi, care la această altitudine, înfloresc abia acum. Un tractor cu o remorcă de lemne se întoarce din pădure. Sunt lemne uscate, adunate din pădure, folosite de localnici în gospodării pentru a face focul. La ora 20:30 ajungem la maşină. Câinele ne-a însoţit până aici. Incredibil, dar adevărat! Îl răsplătim cu câteva bucăţi de caşcaval care ne-au mai rămas. Mai facem o oprire la Poieni, la biserica de lemn, care a fost mutată aici în jurul anului 1800 din Valea Bisericii. S-a întunecat deja, dar biserica este luminată de câteva reflectoare. Îndreptându-ne apoi spre Lugoj, suntem asediaţi de câteva averse violente de ploaie, care ne forţează să încetinim. 

    
   La 23:30 suntem acasă, în reşedinţa judeţului Caraş-Severin, obosiţi, dar mulţumiţi de ceea ce am văzut astăzi. Conform ultimului recensământ al populaţiei (2011), comuna Bătrâna ar avea 127 de locuitori, cei mai mulți dintre ei trăind în localitatea Bătrâna (86 de persoane). Este puţin. Media de vârstă a locuitorilor depășește 60 de ani. Dar, dacă luăm în considerare condiţiile de trai din zonă, precum şi izolarea, atunci poate vom înţelege de ce trăiesc acolo aşa de puţini oameni. Poate că ne plac astfel de localităţi izolate, rupte de lume şi de tumultul urbanistic cotidian. Poate că ne place să vizităm astfel de locuri şi să ne relaxăm acolo. Poate că ne place să ne mândrim cu tradiţiile care se păstrează în astfel de locuri. Dar, să trăim acolo, în acele condiţii grele, în izolare, cu muntele într-o parte şi valea şi pădurea în cealaltă parte, este cu totul altceva. Din perspectiva turistului care poposește la munte, viaţa la munte este frumoasă. Dar, din perspectiva ţăranului care trăieşte şi munceşte la munte, viaţa la munte este dură! Putem spune că viaţa la munte este frumoasă, dar dură. Sau, putem spune că viaţa la munte este dură, dar frumoasă! Depinde pe ce punem accentul şi din ce perspectivă privim viața și muntele.

     
                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                                    11 mai 2016
                                                                                                                Cosmina-Daniela-Vlasta M.