vineri, 11 septembrie 2015

Barajul Gura Apelor, locul unde se îmbină munții Țarcu, Godeanu și Retezat - Gura Apelor dam, the meeting point of mountains Țarcu, Godeanu and Retezat

Aparate Foto

 

Barajul Gura Apelor, locul unde se îmbină munții Țarcu, Godeanu și Retezat

Gura Apelor dam, the meeting point of Țarcu, Godeanu and Retezat mountains 

 


    E greu să ne decidem pentru o destinaţie anume atunci când avem în minte foarte multe obiective. Aşa se face că în dimineaţa zilei de duminică, 23 august 2015, pornim spre Rusca Montană. La intrare în comună oprim în parcul frumos amenajat pentru a ne răcori şi odihni. Tot aici se află acum şi Monumentul Turismului, adus de la locaţia sa iniţială, de la locul numit Şapte Izvoare, din amonte de cariera de marmură de la Ruşchiţa (vezi articolul Culorile toamnei în munţii Poiana Ruscă). Un grup de tineri vin agale pe drum şi se aşază pe balansoar şi pe iarbă. Este un loc de relaxare plăcut.

    
   După gustare şi puţină odihnă plecăm mai departe. Străbatem comuna Rusca Montană şi urcăm pe nesimţite spre satul Ruşchiţa. Pe traseu vedem pe marginea drumului mai multe locaţii unde se prelucrează marmura. La capătul de sus al satului oprim lângă cabina paznicului de la cariera de marmură. Aflăm că omul este de la Lunca Cernii de Jos (judeţul Hunedoara) şi de aceea îl întrebăm dacă se poate trece cumva de aici spre Gura Bordului şi Lunca Cernii de Jos (vezi articolul Capăt de drum la Gura Bordului). Nu reuşeşte însă să ne lămurească. 

    
   Hotărâm să înaintăm pe valea pârâului în sus. Ajungem la o intersecţie, de unde continuăm să urcăm cu maşina drept înainte, spre Tăul Ursului. Drumul brăzdat de apă devine tot mai dificil. Încet şi cu grijă reuşim să ieşim la Tăul Ursului. De fapt, nu este aici nici un tău. Este o intersecţie de trasee: spre vârful Padeş (1.374 m) şi spre vârful Rusca (1.355 m). Drept înainte drumul coboară spre Luncanii de Jos (judeţul Timiş). Ne gândim că dacă am ajuns până aici, nu ne vom mai întoarce pe acelaşi drum. După câteva fotografii şi o scurtă consfătuire, intrăm pe drumul ce coboară spre Luncanii de Jos (17 km). Pare un drum accesibil cu maşina. Dar după câteva serpentine şi 2 km străbătuţi… rămânem ţintuiţi locului. Un fag mare ne barează drumul. Copacul stă întins de-a curmezişul şi nu avem cum să-l îndepărtăm sau să-l ocolim. Puţin mai jos se vede că fagul doborât se mai întinde pe două porţiuni de drum. Fagul nu a căzut astăzi şi probabil că nici ieri. Totuşi, nici un responsabil pentru drumurile publice (este un drum public, DJ 684!) nu s-a sinchisit să-l îndepărteze şi să elibereze drumul! Între timp suntem stropiţi de o scurtă rafală de ploaie. 

     
    În aceste condiţii suntem nevoiţi totuşi să ne întoarcem. La Tăul Ursului oprim din nou. Dinspre Ruşchiţa apar pe drum trei motociclete. Motocicliştii opresc şi ei. Îi informăm despre drumul închis de copacul doborât. Totuşi, cu motocicletele s-ar părea că se poate trece. Motocicliştii pleacă, noi mai rămânem. Se pare că au reuşit să treacă, deoarece nu s-au mai întors. Din nou ne sfătuim şi într-un final decidem să coborâm exact pe unde am urcat. Nici n-am avea pe unde altundeva s-o facem! La ieşire din Rusca Montană facem încă o pauză în frumosul parc. Apoi ne continuăm călătoria, ieşim din Banat prin Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m) şi coborâm în judeţul Hunedoara. Deviem la dreapta spre Clopotiva şi urcăm până la barajul Gura Apelor. Deja s-a întunecat. Ultima parte a drumului este mai abruptă şi mai deteriorată. Rămânem aici până în dimineaţa zilei următoare.


**********
 
   Dimineaţa ne trezim odată cu ivirea zorilor. Cerul zilei de luni, 24 august 2015, este senin. Toate indiciile naturii ne duc spre concluzia că vom avea parte de o zi superbă. La această altitudine (peste 1.090 m) simţim din plin răcoarea dimineţii. Dar curând soarele va


apărea pe cer şi temperatura va creşte simţitor. Barajul a fost construit între anii 1975-1986. Volumul lacului este de peste 210 milioane metri cubi de apă, iar suprafața lui este de 420 hectare. Adâncimea lui maximă depășește 160 metri. În noaptea de 11/12 iulie 1999 ploile torențiale au provocat o viitură catastrofală pe valea Râului Mare. Debitul apei a ajuns la peste 1.000 metri cubi pe secundă și au murit 14 oameni. În lipsa barajului însă dezastrul ar fi fost mult mai mare.

    
   Ne echipăm de drumeţie şi pornim pe drumul de contur al lacului de acumulare. Lacul are multe golfuleţe pe care drumul le ocoleşte. După fiecare curbă admirăm o altă formă geometrică a lacului. Lăsăm în stânga drumului o rulotă distrusă, loc de popas pentru cineva, dacă judecăm după vatra de lângă ea. Din când în când lacul dispare din raza noastră vizuală. Drumul se strecoară prin pădure. 


   Ajungem la prima curbă mare, unde un şuvoi vioi de apă coboară de pe munte şi se scurge în lac. În dreapta drumului răsar culmile împădurite ale munţilor Ţarcu. Pe partea cealaltă coboară spre lac povârnişurile munţilor Godeanu. Curând ajungem la a doua curbă mare. Dinspre Ţarcu coboară zglobiu râul Corciova. Continuăm periplul nostru pe drumul de contur. Suntem acum în golful râului Şes care delimitează munții Țarcu de Godeanu. Aruncăm o privire în cheile adânci săpate de acest râu. Facem o scurtă pauză şi ne întoarcem. În depărtare, deasupra digului, se înalţă vârful Retezat (2.482 m). 


   Aproape de golfuleţul format de apele râului Corciova prindem un drum ce urcă abrupt prin pădure. Căutăm o ieşire în Şaua Iepei. Ne delectăm cu zmeura parfumată şi gustoasă. După un urcuş abrupt şi mai multe opriri scurte drumul se termină. Căutăm o potecă, o urmă de cărare… Nimic! Nu putem să răzbim prin tufele de zmeură. Facem stânga împrejur şi coborâm la drum. Soarele ne apasă cu razele sale arzătoare. Coborâm la râul Corciova şi ne răcorim şi înviorăm. Fotografiem flori. În fine, ajungem la maşina lăsată lângă dig.

    
   Ziua încă nu s-a terminat, aşa că urcăm în maşină şi pornim pe acelaşi drum de contur al lacului. Să vedem până unde ne duce drumul. Înconjurăm lacul şi coborâm până la râul Şes. Facem cale întoarsă. Oprim şi coborâm la lac, călăuziţi de un drum. Doi pescari şi-au ridicat aici cortul. Unul umblă cu plasa prin apă, în timp ce celălalt se plimbă pe apă cu o barcă gonflabilă. Urcăm la drum şi ne întoarcem la dig. Trecem peste baraj şi coborâm din nou la lac. În stânga noastră se întinde golful râului Lăpuşnicul Mare. Ne delectăm cu priveliştea. Ziua se apropie de sfârşit. Coborâm cu maşina pe valea Râului Mare ce iese din lac. La câţiva km depărtare, înainte de a intra în zona cabanelor şi vilelor, ieşim în stânga într-o poieniţă, unde sunt deja montate câteva corturi. Aici vom înnopta.


  **********
  
   În ziua de marţi, 25 august 2015, ne trezim dimineaţa în cort, într-o poieniţă aflată pe malul drept al Râului Mare. Răcoarea dimineţii ne forţează să ne mişcăm. Cerul este azuriu, dar datorită văii înguste în care suntem, soarele ajunge să ne mângâie cu razele sale abia pe


la ora 10. Azi ne vom odihni şi ne vom reface forţele. După un mic dejun savurat în aerul curat al pădurii înconjurătoare, pornim pe râu în jos ca să adunăm câteva lemne uscate pentru foc. Când ne întoarcem la cort, întreaga poiană este deja inundată de soare. Vecinii noştri de cort au plecat pe drum în sus. Apar două maşini care intră în poiană. Se vede treaba că ocupanţii maşinilor se pregătesc de un grătar. Noi coborâm la râu şi ne răcorim. Aerul începe să se încingă.

    
   Spre seară aprindem focul şi introducem în jar câţiva cartofi înveliţi în folie de aluminiu. Cartofii copţi în acest fel sunt o adevărată delicatesă. Mai punem în tigaia de fontă câteva ouă... şi gata. Masa e servită! Nu ţinem neapărat să mâncăm mititei sau grătare. Ni se pare că e cam cald pentru aşa ceva. Întreţinem focul până seara târziu şi stăm la poveşti în jurul lui. Lumina focului creează o atmosferă romantică şi visătoare. Între timp se întorc vecinii noştri de cort şi se mai stabilesc aici două maşini, cu corturi cu tot. Spre miezul nopţii ne băgăm în cort şi mergem la culcare. Noapte bună!

 
**********

    În jurul orei 8 suntem în picioare. Este ultima noastră zi de hoinăreală, miercuri, 26 august 2015. După un scurt şi mic dejun ne împachetăm lucrurile şi plecăm spre localitatea Suseni. Nu este prea departe. La intrare în Suseni apar în stânga drumului,


cocoţate pe o stâncă împădurită, ruinele cetăţii Colţ. Cetatea provine din sec. al XIV-lea și este legată de numele familiei Cândea (Kendeffy). Se presupune că ar fi vorba despre fortăreaţa pe care ar fi vizitat-o şi descris-o vestitul Jules Verne în romanul „Castelul din Carpaţi”. Jules Verne era un pasionat călător. Referirile și denumirile din roman ne duc cu gândul la această cetate. Cetatea Colț ar putea fi chiar locul unde Jules Verne a trăit o poveste de dragoste cu Luiza Teutch, o tânără din Homorod (jud. Brașov) care a fugit în ziua nunții sale. Nici unul dintre biografii scriitorului nu a reușit să descifreze pe unde a călătorit acesta între 1882-1886. Oprim în dreptul unui panou turistic, unde o cărare urcă prin pădure spre zidurile cetăţii. Pe partea cealaltă câţiva oameni harnici lucrează la ridicarea unei case, în acordurile unor melodii... mai orientale!

   
    Distanţa până la ruine nu este mare. Totuşi, nu plecăm într-acolo fără să luăm apă cu noi. Deci, echipaţi cu aparate foto şi video, intrăm pe cărare şi începem să urcăm încet la umbra pădurii. După circa o jumătate de oră ne intersectăm cu traseul care vine din valea Nucşoarei, de la cetatea Mălăieşti, şi se îndreaptă spre ruinele cetăţii Colţ. După încă 10 minute suntem la ruine. La capătul de sus al văii Râuşor care se întinde la picioarele noastre, se înalţă maiestuos vârful Retezat. Se distinge clar şi culmea Lolaia ce vine în prelungirea acestui vârf. 

    
   Coborâm câţiva metri în ceea ce era cândva un şanţ de apărare al cetăţii şi apoi urcăm spre ziduri. Cărarea bătătorită de vizitatori de îndrumă paşii printre ruinele cetăţii. Dacă aceste ziduri ar putea vorbi, să ne povestească ce s-a petrecut aici de-a lungul timpurilor! Cetatea a fost clădită chiar pe stâncă. Turnul central pare cel mai conservat. Intrăm şi aici şi privim prin deschizătură. În vale se văd casele din Suseni, iar în depărtare luceşte unul din barajele construite pe Râul Mare. Panorama ce se desfăşoară de aici este încântătoare. Păcat însă că nimeni din această ţară nu se îngrijeşte de consolidarea acestui monument. În multe locuri starea zidurilor este critică, existând riscul surpării şi al rănirii vizitatorilor. La încheierea turului nostru mai apare printre ruine o familie formată din 3 membri. Când suntem pe picior de plecare, ajung la cetate, pe o scurtătură, câţiva turişti străini. La coborâre scurtăm puţin traseul, astfel încât în 15 minute suntem jos. 

    
   Ne învârtim puţin şi în jurul bisericii ortodoxe din piatră, aflată pe dreapta, pe direcţia de mers în sus. Turnul este cât de se poate de original, din piatră, dar acoperişul naosului deja degajă un aer de modernitate. Biserica face parte dintr-un complex mănăstiresc şi datează din sec. al XIV-lea. Ne răcorim la un izvor situat chiar lângă drum, sub biserică, trecem pe partea cealaltă şi ne odihnim la umbră. E vremea să ne refacem forţele. Un turist singuratic din Cehia coboară de la Râuşor şi îşi umple bidoanele cu apă. Suntem acompaniaţi de o pisicuţă care încearcă să se dea bine pe lângă noi.

    
   Trecem prin localităţile Râu de Mori, Ostrovel, Unciuc, Sânpetru și Săcel şi ieşim la Sântămăria Orlea. De aici virăm la stânga, iar apoi la dreapta, spre Subcetate. Ajungem în dreptul barajului Covragiu, situat pe cursul râului Strei. Un pod traversează acumularea de apă şi duce spre localitatea Bucium Orlea, situată la poalele munţilor Şureanu. Noi înaintăm tot cu apa în dreapta noastră, până ajungem la un pod de beton frânt şi prăbuşit chiar în mijlocul râului. Podul frânt făcea legătura spre localitatea Bretea Română. Câţiva oameni lucrează pe pod, câţiva pescuiesc... Podul s-a prăbușit în februarie 2014, împreună cu mașinile aflate pe el! De atunci a trecut un an și jumătate. Oare cât timp va mai trece până se va putea circula pe el?! 

    
   Mai înaintăm puţin, virăm la stânga şi ieşim la şoseaua ce leagă Simeria de Haţeg. Pornim înapoi spre Haţeg. Evităm centrul oraşului şi prindem drumul spre comuna General Berthelot pentru a ajunge în final la Densuş. Atracţia principală a localităţii o reprezintă biserica din piatră, care provine din sec. al XIII-lea. Suntem aici pentru a doua oară. Biserica este înconjurată de un cimitir. În jurul bisericii roieşte un grup numeros de copii. Învăţătoarea lor le ţine o lecţie de istorie pe teren. Spre deosebire de prima noastră vizită făcută aici în anul 2008, acum nu se mai permite fotografierea în interiorul bisericii. Fotografiem biserica din mai multe unghiuri şi ne pregătim de plecare. Micuţa parcare începe să se aglomereze. 

 
     
   Mai oprim în localitatea Peşteana, unde fotografiem micuţa biserică reformată, aflată în pragul ruinării. În jurul bisericii prunii îşi îndoaie crengile pline de fructe şi ne îmbie să le gustăm. Ratăm din neatenţie drumul spre Mlaștina de la Peșteana ("Tăul Fără Fund") şi ne trezim după circa 2 km la şoseaua ce duce spre Caransebeş. Nu ne rămâne decât să ne întoarcem acasă.


    
   Spre finalul verii am înconjurat jumătate din barajul Gura Apelor, am admirat pe îndelete locul unde se întâlnesc munţii Ţarcu, Godeanu şi Retezat, ne-am relaxat pe malul Râului Mare, am mers pe presupusele urme ale lui Jules Verne de la cetatea Colţ şi ne-am încheiat aerisirea minţii şi a trupului la biserica din Densuş. O viaţă de om este prea puţin pentru a vedea toate minunăţiile naturii din jurul nostru şi pentru a descifra istoria locurilor în care trăim! Sperăm în ceva infinit mai bun şi fără sfârşit! 


                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                         23-26 august 2015
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.