sâmbătă, 31 octombrie 2020

În umbra Parângului Mic - In the shadow of the Parângul Mic peak

Aparate Foto

 

În umbra Parângului Mic

In the shadow of the Parângul Mic peak



    Suntem la începutul unei noi săptămâni și la începutul lunii august, într-o zi de luni, 3 august 2020. Vrem să explorăm în aceste zile un areal mai puțin umblat de noi până acum: munții Parâng. De aceea plecăm spre Petroșani, unde ajungem în după-amiaza zilei de 3 august. Cerul este curat și sperăm că vom avea parte de vreme bună. Depresiunea Petroșani este bogată în oferte montane, peste tot ochii ți se opresc în pereții masivelor înconjurătoare. De aici se poate urca în masivul Parâng și în munții Șureanu (vezi articolul Povestea din inima munților Șureanu); de asemenea, tot din Petroșani ne putem sui în munții Vâlcan (vezi articolul Drumul montan uitat și redescoperit, Transvâlcan) sau în Retezatul Mic. Noi suntem hotărâți acum să descoperim o parte din piscurile Parângului.
 

    Din municipiul Petroșani ne înscriem pe șoseaua DN 7A care duce spre Obârșia Lotrului, un loc mirific. La un moment dat șoseaua principală deviază spre stânga, iar noi continuăm drept înainte (direcția sud) pe drumul DJ 709F și urcăm tot mai abrupt spre hotelul Rusu. În fața hotelului, la 1.168 m altitudine, ne oprim și încercăm să ne lămurim ce se întâmplă aici. Pe porțiunea de drum rămasă până la Complexul Turistic Parâng se lucrează „pe rupte”, cât ține lumina zilei. Se vede că se apropie alegerile locale! De sus coboară încet un autoturism. După o pauză prelungită în care stăm cu ochii pe utilajele care scormonesc drumul, ne facem curaj și începem să urcăm, sperând că vom putea trece. Imediat ne trezim într-o coloană de vreo 4 mașini care așteaptă ca drumul să fie eliberat. Din fericire, nu stăm prea mult. Înaintăm în serpentine, scrâșnind din roți, prin norul de praf stârnit de mașinile din față.
 

   Aproape de intrarea în stațiune drumul devine asfaltat, dar numai pe o porțiune foarte scurtă. La final drumul presărat cu pietre devine destul de dificil pentru o mașină de oraș. Oprim pe un platou, lângă capătul superior al telescaunului. În apropiere se înalță un releu uriaș, clădit pe o fundație solidă. Am ajuns la 1.685 m. 
 

   După o scurtă recunoaștere a terenului hotărâm să ne cazăm la vila Iulian, vizavi de releu, chiar dacă aveam și cortul la noi. Lăsăm bagajele într-o cameră de la ultimul etaj și urcăm spre partea superioară a stațiunii, unde se găsește un alt releu. Priveliștea care se deschide de aici este impresionantă. Privirile ne sunt atrase spre vest, unde soarele se pregătește să se ascundă după culmile Retezatului Mic. Sud-vestul este ocupat de munții Vâlcan, despărțiți de Parâng prin Defileul Jiului, iar la nord-vest se întind munții Șureanu, care nu-ți dau de bănuit că ajung la altitudinea de 2.130 de metri în Vârful lui Pătru.
 

    În timp ce coborâm, un motociclist înfipt ambalează de zor motorul urcând pe munte și împrăștiind în urma sa pietre. Privind înapoi, nu putem să trecem cu vederea la nord-est un vârf impunător și măreț: Cârja (2.405 m). La capătul stației de telescaun aruncăm o privire în vale. Se apropie ora 21, soarele deja a dispărut de pe cer și în Petroșani încep să sclipească luminițele. În extremitatea dreaptă vedem valea care desparte munții Parâng de Șureanu, unde se află și orașul Petrila. În stânga deslușim intrarea în Defileul Jiului, precum și valea Jiului de Vest, presărată cu mai multe așezări umane. Este imaginea cu care ne urcăm în cameră și ne pregătim de odihnă. Mâine va fi o nouă zi pe care o așteptăm cu nerăbdare.
 

 **********
 
    După o noapte luminată de lună, luminițele din vale încep să se stingă pentru a face loc sursei principale de lumină a Pământului:
 

Soarele. În timp ce Retezatul Mic și munții Vâlcan sunt deja mângâiați de razele soarelui, creasta Parângului blochează pentru moment pătrunderea acestora în stațiune. Așa începe ziua de marți, 4 august 2020. 
 

    Deocamdată vom face un mic tur al complexului turistic. Cum ieșim afară, suntem întâmpinați de doi câini vânjoși, dar prietenoși, care se hârjonesc în răcoarea dimineții. Parcă ar fi un spectacol pe care-l dau pentru noi! În spatele Parângului Mic lumina devine tot mai puternică, semn că peste puțin timp va apărea de acolo soarele. 
 

    După gardul care împrejmuiește releul din apropiere patrulează câțiva câini Husky. Așezările umane din vale, scăldate deja de soare, par să se trezească la viață. Începe o nouă zi de forfotă urbană! Din fericire, noi suntem aici sus, unde domnește calmul și liniștea.
 

    În jurul orei 13 ieșim din nou, de data aceasta echipați de drumeție și hotărâți să urcăm pe creasta Parângului. Lăsăm în stânga sediul Salvamontului și urcăm abrupt pe lângă câteva cabane până la releul din partea superioară a stațiunii. Din când în când ne întoarcem ca să admirăm priveliștea din depresiunea Petroșani. 
 

    Puțin mai sus, unde staționează și o mașină a Salvamontului, ne oprim. Suntem în Aria Naturală Protejată Piatra Crinului, unde crește o plantă de stâncă denumită Potentilla haynaldiana, pe care o mai putem găsi și în munții Mehedinți. De aici un traseu urcă drept înainte spre vârful din apropiere, Parângul Mic (2.074m). Un alt traseu, pe care-l vom urma și noi, ocolește acest vârf prin dreapta și iese în creastă. 
 

    Pornim pe cărarea care ne duce spre piscurile muntelui. În dreapta se cască un abis monumental decorat cu pădure de brad, în timp ce în față privirea ne este atrasă de masivul Cârja. Orizontul sudic se deschide tot mai mult. Panorama devine tot mai cuprinzătoare.
 

    Ieșim pe culme în Șaua Izvorul, la 2.050 m altitudine. La nord, dincolo de cheile Jiețului, se întind parcă la nesfârșit liniile domoale ale munților Șureanu. Ne bucurăm de priveliștea superbă, nefiind deranjați nici de claxoane, nici de sirene și nici măcar de vânt. Vremea este ideală pentru drumeție. Puținii drumeți pe care-i întâlnim nu distorsionează cu nimic spiritul muntelui. 
 

    Plimbându-ne privirile în stânga și în dreapta ajungem în circa 15 minute în Șaua Scurtu (2.125 m). În față răsare vârful Scurtu (2.203 m). Spre stânga o cărare taie coasta muntelui și se îndreaptă spre lacul Mija. Noi ocolim vârful pe traseul din dreapta care urmărește creasta Parângului. 
 

    Urcăm, urcăm ușor și ne oprim în Șaua Caprelor (2.195 m). De aproape, vârful Cârja, situat chiar în fața noastră, ne copleșește cu grandoarea sa. Ne simțim așa de mici! În stânga se adâncește o căldare, ale cărei pereți sunt brăzdați de intemperii. Sunt urmele ploilor și ale zăpezilor care dăinuie aici până la începutul verii. 
 

    La ora 17 trecem pe lângă refugiul Cârja, un adăpost improvizat, pitit după o stâncă, aflat într-o stare avansată de degradare. Din acest moment vom urca tot mai abrupt, urmând o potecă șerpuită, pentru a ieși pe vârful Cârja.
 

    După mai multe pauze scurte ieșim în vârf, unde flutură steagul național. Din Șaua Caprelor până aici am străbătut o diferență de nivel de peste 200 m. Suntem la altitudinea de 2.405 m. Ne așezăm și scrutăm orizontul. Imaginile care ni se dezvăluie sunt uimitoare. Chiar la picioarele vârfului este cuibărit lacul Cârja, iar puțin mai departe, spre dreapta, sunt înșirate lacul Verde, lacul Mic și lacul Slivei. 
 

    La răsărit continuă creasta muntelui cu piscurile sale atrăgătoare: Stoienița (2.421 m), Gemănarea (2.437 m) și Parângul Mare (2.519 m). Ultimul dintre ele este al patrulea vârf din România, fiind depășit doar de Moldoveanu, Negoiu și Viștea Mare din masivul Făgăraș. 
 

    Am putea rămâne aici la nesfârșit, în această lume aproape ireal de frumoasă. Vârfurile de pe creasta principală sunt ademenitoare. Dar deja e trecut de ora 18 și trebuie să ne întoarcem. Suntem hotărâți însă să revenim. 
 

    Coborâm cu grijă pe cărarea șerpuită, lăsăm în urmă refugiul Cârja și ne îndreptăm pe creasta muntelui spre vest. Din când în când ne plimbăm privirea pe culmile munților Șureanu, mângâiate acum de soarele ce coboară spre apus. 
 

    În Șaua Izvorul se vede o turmă de oi. Ne gândim la strategia pe care trebuie s-o adoptăm vizavi de câinii ce păzesc turma. Până la urmă scăpăm destul de ieftin. La vederea noastră câinii dă alarma, dar se potolesc numaidecât la îndemnul ciobanilor. Poate și-au dat seama că nu vrem să le furăm oile?! 
 

    Pe cărarea de sub Parângul Mic pasc în voi câțiva cai. Liberi și fără griji! E trecut de ora 20. Toată coasta sudică a muntelui e învăluită de lumina caldă și roșiatică a apusului de soare. În jurul orei 20:30 suntem în stațiune. La noapte în mod sigur vom dormi buștean. Mai ales după berea care ni s-a părut a fi cea mai bună bere băută vreodată!
 

********** 
 
    Azi, miercuri, 5 august 2020, vom coborî din stațiune. Vremea se anunță bună și astăzi. Doar că planurile nu se potrivesc întotdeauna cu realitatea din teren. Imediat după ieșirea din stațiune suntem nevoiți să oprim lângă un autoturism. Proprietarii lui se plimbă pe lângă
 

drum și ne anunță că nu se poate trece până la ora 16, pentru că se toarnă beton la zidul de sprijin al drumului. 
 

    Coborâm din mașină și constatăm că într-adevăr se lucrează și drumul e blocat de o betonieră. Ce-i de făcut? Telescaunul s-a pus în mișcare, transportând turiști în sus. Un parapantist se învârte în aer privindu-ne de sus. Aflăm că ar exista un drum ocolitor pe lângă telescaun pe care am putea evita blocajul. Pentru o mașină de teren ar fi practicabil. Doar că nu găsim acel drum.