Valea Mureșului: Grădinile de la Banpotoc și cetatea Devei
Mureș valley: I Giardini di Zoe and Deva fortress
Suntem în ultima lună de primăvară și simțim nevoia să ieșim în natură, pentru a vedea cum se trezește totul la viață și pentru a ne reașeza prioritățile în viață. Plecăm la drum într-o zi de marți, 25 mai 2021, o zi care are toate șansele să fie frumoasă.
Pornim din Banatul Montan și ne îndreptăm spre nord. După valea Bistrei urcăm prin pasul Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m), care desparte Carpații Meridionali (Țarcu) de cei Occidentali (Poiana Ruscă) și coborâm spre Hațeg, de unde urmăm firul râului Strei în drumul său spre Mureș. De la Băcia însă deviem spre stânga pe drumul DJ 668D, intrăm în Simeria, lăsăm în stânga Parcul Dendrologic (vezi articolul Măgura Uroiului și Parcul Dendrologic din Simeria), traversăm podul peste Mureș și ajungem pe drumul DJ 107A de pe malul drept al Mureșului. Din apropiere ne privește de sus Măgura Uroiului, cunoștința noastră de anul trecut.
După circa 3 km de mers spre vest parcăm mașina și pornim la pas spre un loc care contrastează puternic cu meleagurile noastre mioritice: grădinile de la Banpotoc. Este un loc de relaxare aranjat cu mult gust de către un italian. Plătim taxa de intrare (10 lei) și intrăm... într-o altă lume!
Aleile placate cu piatră împart gazonul moale și verde-crud în diferite figuri mai mult sau mai puțin geometrice. În față, pe un teren drept, se întinde o grădină cum numai în filme am putut vedea până acum. Pomii ornamentali, tunși, se desfășoară pe verticală și parcă străjuiesc locul acesta mirific. Gardul viu și verde completează peisajul de basm.
Pe mijlocul grădinii în plan drept apar aliniate trei fântâni, din care curge și apă! Trebuie să precizăm acest lucru, pentru că am văzut și fântâni arteziene din care nu curgea absolut nimic! De fapt, grădina este de inspirație renascentistă și te poartă într-o lume de vis a aristocrației.
În capătul grădinii este o casă amenajată cu gust, care se integrează perfect în decor. De asemenea, se găsesc aici și toalete, ceva ce lipsește, din păcate, din multe locuri publice ale României. Se pare că grădina se va extinde, judecând după lucrările care se fac.
Întreaga grădină a fost concepută de un italian și este proprietatea lui. Tot ce se vede aici s-a format în urma unei munci asidue de circa 15 ani. Se vede că orice detaliu a fost studiat și plasat cu grijă la locul lui. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Trebuie să remarcăm că aici întotdeauna este ceva de făcut. Este o muncă titanică. Niciodată nu poți să spui că ai terminat cu munca.
Grădina are nevoie și de multă apă pentru a arăta așa de bine. Fără apa dătătoare de viață plantele de aici s-ar fi ofilit. Italianul a denumit locația după nepoata sa, Zoe, dorind să lase o amintire frumoasă în urma sa. Întreaga grădină aduce în România un colț fermecător al Toscanei.
Urcăm pe scări pentru a ajunge pe dealul împodobit mai ales cu copaci ornamentali. De aici, de sus, vedem și mai bine toate figurile și formele naturale care împodobesc grădina de jos. Avem în fața ochilor o imagine de-a dreptul ruptă din basme!
Dar... trebuie să mai coborâm și în lumea reală a junglei noastre urbane. Cu greu ne desprindem privirile de la această minunăție situată în județul Hunedoara și ne apropiem de râul Mureș. Traversăm râul pe malul stâng și poposim la Deva. Intenționăm să urcăm la cetate. Am mai fost odată, cu ani buni în urmă, la această cetate, dar atunci încă nu era renovată. Renovarea a durat 3 ani și a fost finalizată în anul 2016. Bineînțeles... cea mai mare parte a reabilitării a fost finanțată din fonduri europene!
Cetatea își are originile în sec. al XIII-lea. În 1849, în urma unei explozii, cea mai mare parte a cetății s-a dărâmat. De atunci nu s-au mai făcut lucrări de reabilitare.
Urcăm în așa-numită telecabină (după ce plătim 20 de lei pentru biletul dus-întors) și în mai puțin de 3 minute suntem sus, la altitudinea de 378 m. Așa de înalt este Dealul Cetății, monument al naturii. Telecabina de aici a fost montată de o firmă austriacă și este, de fapt, un ascensor care alunecă pe un suport metalic (șine). Deci, nu este o cabină suspendată pe cablu cum e, de exemplu, cea de pe Transfăgărășan.
Privind spre nord de la înălțimea cetății, vedem jos o parte a municipiului Deva, iar în plan îndepărtat, dincolo de râul Mureș și de autostradă, se profilează culmile munților Metaliferi. Se vede că cetatea a fost amplasată într-un punct strategic, pe valea Mureșului, la granița dintre Transilvania și Banat. Panorama este copleșitoare.
Urcăm pe scara semicirculară și pătrundem în cetate, fără a fi nevoiți s-o asediem sau să ne luptăm cu cineva! Plecăm în direcția vest cu intenția să înconjurăm cetatea. Ne oprim în zona cuptoarelor, unde era localizată bucătăria garnizoanei. Apoi trecem pe sub Poarta Cezarului și începem să coborâm pe podul de lemn. O parte a podului, situată lângă poartă, este mobilă și poate fi ridicată.
Ne întoarcem la Poarta Cezarului și urcăm lângă zidul cetății, sprijinindu-ne de balustradă. Pe măsură ce ne întoarcem încet spre sud și începem să coborâm din nou, aruncăm câte o privire prin crenelurile zidului și admirăm imaginile care se deschid spre vest și nord-vest.
Din când în când ridicăm capul și privim spre partea superioară a cetății, unde o structură de lemn destul de șubredă trepidează în rafalele vântului. Ne oprim la Bastionul semicircular Bethlen, înalt de 13 m, păstrat într-o stare bună.
Coborâm mai departe, privind spre centrul cetății. Acolo este o zonă năpădită de vegetație, neamenajată. Practic, partea centrală cetății nu este accesibil publicului. Coborâm până la platformele artileriștilor. Acum cetatea este deja deasupra noastră. Putem s-o privim de jos, din latura sudică.
Trecem prin camera artileriștilor, apoi coborâm și mai jos și ajungem la capătul superior al scărilor ce duc spre poarta sudică a cetății (Poarta I). Acum ne dăm seama că se putea ajunge în cetate și pe jos, urcând pe aceste scări.
Până la urmă ne întoarcem la ascensor, de vreme ce am plătit biletele dus-întors. Altfel, am fi coborât din cetate pe aceste scări. Problema este că nu se poate cumpăra un bilet doar pentru urcare sau eventual doar pentru coborâre. Poate că cineva ar vrea să urce cu cabina și apoi să coboare pe jos pe scări spre partea sudică?
Iată-ne din nou jos, în parcare. Totuși, nu plecăm până nu ocolim Dealul Cetății prin est și până nu ajungem în apropierea porții sudice. Acum putem să privim scările și de jos în sus. Par fără sfârșit! Observăm că puțin mai departe, la poalele munților Poiana Ruscă, se află campingul „La Cetate”. Pare însă pustiu...
Cam așa a arătat ziua noastră de 25 mai a anului 2021. O zi frumoasă și însorită. Am simțit pe pielea noastră soarele arzător. Dar... nu putem să ne plângem, pentru că l-am așteptat toată iarna!
Plecăm spre casă cu imaginea întipărită în minte a mirificei grădini de la Banpotoc, un loc aproape ireal situat în județul Hunedoara. De asemenea, suntem bucuroși că cetatea Devei a fost renovată și am putut s-o vizităm. Doar că partea ei centrală este încă în paragină și inaccesibilă publicului!
Bineînțeles, nu putem să mergem acasă fără să oprim în zona Hațegului, ca să admirăm vârfurile ascuțite și încă pe alocuri ninse ale Retezatului, o cetate naturală, clădită nu de mâna omului, ci de o Forță mult superioară!
