sâmbătă, 23 iunie 2012

Un vârf escaladat, o dorinţă împlinită - A peak climbing, a wish fulfilled


Un vârf escaladat – o dorinţă împlinită

A peak climbing - a wish fulfilled



    De câte ori treceam  cu maşina pe șoseaua Reșița – Oravița, ne făcea „ochi dulci” un vârf ascuțit, acoperit de verdeață, care apărea în stânga noastră şi ne însoțea până la intersecția spre localitatea Gârliște. Vârful cu pricina face parte din munții Aninei şi, în sfârşit, a sosit momentul să-l escaladăm.


   Joi, 24 mai 2012. Vremea este cam nehotărâtă şi instabilă de dimineaţă. Tocmai de aceea reușim să plecăm din Reșița abia în jurul orei 11. Intrăm în satul Gârliște, cotim la dreapta şi parcăm la umbra unui copac, lângă o casă. De aici o luăm pe jos, pe un drum desfundat. Tot urcând ieşim din sat şi trecem pe lângă o cruce din lemn. Cu cât urcăm mai sus, cu atât priveliștea ce ni se așterne în faţa ochilor devine mai fascinantă. Ajungem într-o şa, unde dăm peste câteva văcuțe singurele. Începem să privim peisajul tot mai des prin vizorul aparatului de fotografiat şi imortalizăm câteva imagini. De aici urcăm o pantă abruptă, pentru a ajunge în vârful  dealului din apropierea satului. Dar acesta încă nu este vârful spre care țintim. Ne oprim să ne tragem sufletul, tragem câte o gură de apă şi ne minunăm de ce vedem jos, la picioarele noastre. Partea nordică este străjuită de vârful Semenic. Înspre nord-est  se vede un perete de stâncă care marchează începutul cheilor Gârliştei. La nord-vest se zărește un turn de biserică alb, probabil din satul de etnici croați Rafnic. De pe acest vârf, care de fapt seamănă cu o cupolă, pornim pe o altă şa care face legătura spre vârful nostru. În stânga avem o vale împădurită, în dreapta altă vale care continuă până spre râul Caraș şi comuna Goruia. Vedem șoseaua Reșița – Oravița care trece prin comună.
 

    Începem să urcăm spre ţinta noastră finală, luând cu asalt coasta nordică a dealului nostru, care este acoperită doar cu iarbă. În stânga se ridică falnic vârfurile înverzite ale munților Aninei. Ne delectăm sufletul şi ne odihnim ochii cu verdele crud care acoperă aceşti munți. Vârful dealului este ocupat de bolovani, iar partea lui sudică este năpădită de arbuști şi tufe. Ne simţim în largul nostru. Suntem în vârful dealului şi savurăm panorama din jurul nostru. De la nord-est până spre sud-est orizontul este mărginit de conturul munților Aninei. Iar dinspre nord-vest până spre sud-vest se întinde valea Carașului.  Jos, la poalele munților Aninei, șerpuiește drumul care trece prin Ciudanovița. Nu se observă nici o mişcare în localitatea care odinioară găzduia o exploatare minieră de uraniu.  Ne rotim privirile în jurul nostru şi încercăm să prindem în aparatul foto şi video această explozie de primăvară a naturii. Cerul este decorat cu tot felul de nori şi norișori, parcă puși acolo special pentru un decor ideal la fotografiile de peisaj.


   După ce ne-am împrospătat plămânii cu aerul de aici, ne-am delectat privirea cu minunile naturii şi am luat imaginile cu noi, am pornit în grabă înapoi. Nu pentru că ne-am fi săturat de priveliște, ci pentru că dincolo de valea Carașului, înspre nord-est, norii se îngrămădeau, deveneau tot mai cenușii, iar tunetele înfundate ne avertizau că baierele cerului sunt pe cale să se dezlănțuie. Am ajuns cu bine deasupra satului Gârliște şi n-am putut să trecem doar aşa pe lângă cerul dramatic care ne amenința cu ploaia. Ne-am oprit şi am pus aparatele la lucru. Înspre vârful Semenic cerul parcă se unise cu pământul. S-au dezlănțuit acolo stihiile naturii. Apoi am coborât cu viteză în sat. A fost însă doar o alarmă falsă. Am avut parte numai de câteva picături de ploaie. În rest... am fost mulţumiţi şi fericiţi că am mai văzut o părticică splendidă din Banat şi că nu am cărat aparatura cu noi degeaba. Ne-am dat seama că „frumuseţea naturii este egalată numai de frumuseţea sufletului” (V. Hugo). 
 


                                     https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                                   24 mai 2012
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.