marți, 22 martie 2016

Prin Defileul Dunării, de la Coronini la Eşelniţa - Through the Danube Gorge, from Coronini to Eșelnița

Aparate Foto

 

Prin Defileul Dunării, de la Coronini la Eșelnița

  Through the Danube Gorge, from Coronini to Eșelnița

 


    Cel mai spectaculos sector traversat de fluviul Dunărea este cuprins între comuna Coronini (în aval de orașul  Moldova Nouă) și comuna Eşelniţa (în amonte de orașul Orșova). Suntem la începutul primăverii, într-o zi de miercuri, 9 martie 2016. La ora 9:15 plecăm din Reșița și după ce trecem prin Oravița și traversăm dealul Piatra Albă, coborâm spre bătrânul fluviu. Prima oprire o facem la Pojejena. De la drumul principal virăm la dreapta, iar după câteva sute de metri intrăm la stânga pe un drum nou și îngust. Ne apropiem de apele Dunării și încercăm să ne dăm seama ce reprezintă obiectivul pe care-l avem în fața noastră, împrejmuit cu gard. Se pare că este o bază de agrement pentru locuitorii din împrejurimi și pentru puținii turiști care se opresc aici. Sunt aici două piscine cu foarte puțină apă în ele, provenită probabil de la ploaie. Ocolim terenul împrejmuit prin stânga și trecem pe lângă un teren sportiv cu două porți de handbal. Terenul este inundat, iar plasele ce-l înconjoară sunt deteriorate.

    
    Ajungem chiar pe malul Dunării, unde este un loc de acostare pentru bărci și vaporașe. De fapt, am venit aici ca să vedem mult lăudatul vaporaș (catamaran) care ar trebui să facă curse de agrement până pe malul sârbesc al Dunării. Radio Reșița a tot vorbit despre acest eveniment anul trecut. Dar... nu vedem aici nici un vaporaș! Suntem dezamăgiți! Dincolo de apele Dunării se văd casele de pe malul sârbesc. Puțin în amonte o insuliță de stuf prinde viață de la rațele sălbatice care se învârt în jurul ei. Ne apropiem de bazinele de înot, deoarece această latură nu este împrejmuită. Trecem pe lângă câteva gherete care reprezintă vama locală și ne oprim lângă o căsuță acoperită cu stuf. Este un Centru de Promovare și Informare Turistică. Aflăm că este vorba despre un proiect de aproape 800.000 Euro, finalizat la 31.07.2012 (cel puțin așa scrie!), din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia. Acum observăm că poarta de la intrare este închisă, dar nu și încuiată. Prin urmare, ieșim prin ea și ne îndepărtăm.

 
    
    Următoarea noastră oprire este puțin mai jos de comuna Coronini, lângă fostul pichet de grăniceri. Acum funcționează aici un hostel ce aparține de Universitatea Eftimie Murgu din Reșița. Dunărea se îngustează, fiind strânsă între chingile munților. Pe Dunăre se profilează conturul stâncii Babacaia, reper singuratic în apele Dunării. Pe deal, printre arbuști, rezistă un zid vechi. Este tot ce a mai rămas din cetatea Ladislau (sec. al XV-lea). Pe malul sârbesc se zăresc vizavi de noi ruinele cetății Golubac (sec. al XIV-lea), pe sub care trece șoseaua. După o scurtă pauză de masă pornim mai departe, pe malul stâng al Dunării în jos.

 
   
    Doar după câteva minute poposim în dreptul peșterii Gaura cu Muscă. Urcăm câțiva metri deasupra drumului și ne oprim în fața unei scobituri în stâncă. De sus se revarsă un șuvoi cristalin de apă care formează o mică cascadă. Dar peștera propriu-zisă este ceva mai sus. Nu dispunem însă acum de timp pentru a urca până acolo. Cu ani în urmă am intrat și în peșteră, de unde se deschide o priveliște idilică spre Serbia. Coborâm la șosea și urmărim cu privirea o barjă încărcată cu utilaje agricole, care alunecă destul de repede la vale. Vântul, foarte activ în această zonă, ne lasă astăzi în pace. Avem parte chiar și de soare.

     

    La ora 15 suntem la intrarea în comuna Berzasca. Suntem nevoiți să oprim, pentru că în dreapta se conturează un semicerc format din căsuțe de lemn fixate pe piloni. Este chiar satul lacustru, despre care am auzit deja anul trecut. Ne apropiem de complex prin nisipul amestecat cu noroi, din care răsar cochiliile scoicilor, unele destul de mari. Între timp cerul a fost acoperit de nori și soarele a dispărut. Nivelul Dunării este destul de scăzut. Se așteaptă în aceste zile un volum mare de apă la intrarea în țară și se pare că la Porțile de Fier I s-au pregătit pentru acest lucru. Acum pilonii pe care se sprijină satul lacustru sunt pe uscat, dar la o creștere a nivelului Dunării acești piloni ajung în apă. Satul lacustru este o investiție privată. O parte din semicerc este deja gata (14 căsuțe), iar restul pilonilor își așteaptă căsuțele cochete. Căsuțele sunt orientate cu fața spre sud, spre malul sârbesc al Dunării, pentru ca turiștii cazați aici să se bucure cât mai mult de razele soarelui.

    
    Imediat după ieșirea din Berzasca, drumul coboară pe lângă portul Drencova, folosit în prezent de Poliția de Frontieră. Puțin în aval de port răsar din apele Dunării ruinele unei cetăți a cărei măreție a apus demult. De fapt, un singur zid mai amintește de fosta cetate de la Drencova (sec. al XV-lea). Fâșia de apă care ne desparte acum de zid nu are o lățime mai mare de 30 de metri. Înainte de a părăsi județul Caraș-Severin și de a intra în județul Mehedinți, trecem printr-un sector cam răvășit din cauza căderilor de pietre și stânci. De fapt, în ultimele luni, drumul a fost închis de mai multe ori datorită acestor probleme. Mai mult ca sigur că aceste căderi  vor mai continua, și nu numai aici, de vreme ce munții au fost pur și simplu dinamitați. Oare se mai întâmpla asta dacă se făceau tunele, viaducte și ziduri de sprijin, așa cum s-a procedat pe malul sârbesc al Dunării?!

   

    Începe să plouă mărunt, în reprize scurte. Dar asta nu ne împiedică să aruncăm o privire plină de respect spre neck-ul vulcanic Trescovăţ. O stâncă singuratică ce se înalță până la 755 m și pe care am escaladat-o la începutul lunii aprilie a anului 2014 (vezi articolul O ascensiune de primăvară pe Trescovăţ). După câteva minute oprim din nou pentru a admira o cascadă formată chiar lângă șosea. Apa se prăvălește de la circa 5-6 m înălțime, sărind în diagonală pe stâncile lustruite. Probabil că apare doar în sezonul ploilor mai abundente, pentru că am trecut de multe ori pe aici, dar nu am văzut-o până acum. Pe de altă parte, cascada este și bine mascată de vegetația luxuriantă din jurul ei.

     

   Doar la vreo 10 minute după ce depășim comuna Svinița, ochii ne sunt atrași de două turnuri înfipte în albia Dunării, aflate la numai câțiva metri de mal. În mod sigur, pe vremea când încă nu exista barajul de la Porțile de Fier I, aceste turnuri stăteau pe uscat. Acestea sunt turnurile fostei cetăți Tricule (sec. al XV-lea). Pentru a le putea lua mai bine în cadru, ne urcăm pe dealul de deasupra drumului. Abia acum observăm că pe lângă cele două turnuri, la nivelul apei se vede și fundația celui de-al treilea turn. Mai mergem circa 5 minute și ne oprim în dreptul unei creste împădurite cu pinul negru de Banat. Este Cioaca Borii, un adevărat amfiteatru natural format din conglomeratele Jurasicului inferior (200 milioane ani). Lângă șosea este plasat chiar și un indicator turistic are oferă informații despre traseul ce trebuie urmat până acolo.
  
        

   Încă 10 minute mai durează până ajungem la podul construit peste râul Tisoviţa. Un râu care vine de la colonia minieră de huilă antracitoasă Baia Nouă (în prezent mina este închisă), traversează satul de etnici cehi Eibenthal (vezi Banatul cehilor - Eibenthal) și aici se varsă în Dunăre. Apa Dunării s-a retras din micul golf, iar râul și-a croit cursul prin pământul moale de culoarea ciocolatei. O panglică argintie care se scurge în meandre spre Dunăre.

     
   Admirăm din mers Cazanele Mari, străbatem golful Dubovei, intrăm în Cazanele Mici și puțin după ora 18 trecem prin dreptul mănăstirii ortodoxe de la Mraconia. Lăcașul de cult se sprijină chiar pe stâncile scăldate de valurile Dunării. Dacă în urmă cu doi ani se mai lucra la acoperiș, acum construcția este terminată. De la mănăstire vedem deja viaductul de la golful Mraconiei, unde facem o nouă oprire. De aici pornește un drum pe valea râului Mraconia în sus. De la înălțime ne atrage atenția vestitul și uriașul cap al lui Decebal, sculptat în stâncă. Cu ani în urmă, când treceam pe aici, îi puteam vedea pe sculptori la lucru, atârnați de o frânghie. Între timp a apărut la intrare în golf și un mic ponton care deservește ambarcațiunile cu turiști.

    
    În pitorescul orășel Orșova ajungem deja pe înserate. Mai avem circa 130 de km până la Reșița. Șoseaua de pe malul Dunării, de la Moldova Nouă până la Orșova, se prezintă acum mult mai bine decât în urmă cu 2 ani, când ne-am urcat pe Trescovăţ. Una rece, una caldă... Dacă la Pojejena am fost dezamăgiți, văzând starea în care se află baza de agrement și nevăzând vaporașul, la Berzasca am fost plăcut surprinși de satul lacustru care prinde contur văzând cu ochii. Pe lângă toate acestea, de-a lungul drumului, mai ales între Svinița și Dubova, am consemnat panourile și indicatoarele turistice și ne-am făcut planuri pentru viitoare descinderi în zonă.

 
                                      https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                                 9 martie 2016
                                                                                                                Cosmina-Daniela-Vlasta M.