miercuri, 7 decembrie 2016

Atracția irezistibilă a munților Țarcu - Irresistible attraction of the mountains Țarcu

Aparate Foto

 

Atracția irezistibilă a munților Țarcu

Irresistible attraction of the mountains Țarcu

 


   Aproape de o săptămână soarele apare zilnic pe cer şi ne îmbie să ieşim afară, chiar dacă suntem la finalul lunii noiembrie. În munţi s-a aşternut deja un strat de zăpadă. Ne gândim unde am putea să mergem la întâlnire cu covorul alb de nea, ca să nu fie nici prea departe. Aşa se face că în dimineaţa zilei de vineri, 25 noiembrie 2016, plecăm spre masivul Ţarcu. Nu e prea departe de Reşiţa, dar suntem siguri că vom călca pe zăpadă.

    
 
   Din municipiul Caransebeş ne îndreptăm spre staţiunea Muntele Mic. Temperatura de afară se învârte în jurul valorii de 15 grade Celsius. Suntem plăcut surprinşi de noul strat de asfalt. Dacă până nu demult drumul prin localităţile Zerveşti, Turnu Ruieni şi Borlova era distrus, acum trecem pe aici foarte lin şi fără scuturături. După ieşirea din Borlova versanţii muntelui se apropie unul de celălalt, cuprinzând între ei şoseaua şi firul râului Sebeş. Aici apare pentru prima dată zăpada şi gheaţa pe drum. Începem să urcăm pe nesimţite pe valea Craiului, urmând serpentinele.


   La staţia de telescaun, situată la circa 9 km de Borlova, totul pare încremenit. Nu ştim cât de funcţional mai este telescaunul, dacă mai funcţionează în sezonul sporturilor de iarnă. În ianuarie 2012, când am trecut pe aici, telescaunul funcţiona şi l-am şi folosit pentru a urca în staţiune (vezi articolul Pe Muntele Mic). Nu credem că ar fi o idee bună să se renunţe la telescaun, chiar dacă s-a reabilitat drumul spre staţiunea Muntele Mic. De aici drumul începe să urce mai vertiginos şi devine mai îngust. Dar este asfaltat. Porţiuni mari din drum sunt acoperite de gheaţă. După o curbă strânsă spre stânga, ne trezim în bătaia soarelui, iar drumul devine aproape uscat.


   Odată ajunşi în şaua Jigorei (1.215 m), tragem pe dreapta şi oprim. L-am văzut de atâtea ori, în toate anotimpurile. Şi totuşi, ne atrage ca un magnet şi ne farmecă pe mai departe. În dreapta se întrezăreşte masivul Ţarcu, împodobit cu o mantie albă şi rece. Sunt aici şi câteva maşini. Probabil că ocupanţii lor au plecat spre staţia meteo Cuntu şi vârful Ţarcu. Facem câţiva paşi pe marginea pădurii. Acum copacii nu mai au frunze şi ne permit să aruncăm o privire şi spre vârful Brusturu (2.116 m), aflat în stânga vârfului Ţarcu (2.190 m), dincolo de valea Şucului. Vârful Brusturu, o cocoaşă verde în timpul verii, dormitează acum sub plapuma albă de nea. Chiar şi la această altitudine şi în aceast perioadă a anului, razele soarelui au puterea să ne încălzească. Vremea este ideală pentru drumeţii. Nici măcar vântul nu ne deranjează.

    

   Ne angajăm acum pe serpentinele ce ne coduc prin povârnişul aproape depădurit spre poalele Muntelui Mic. Din când în când oprim şi admirăm panorama masivului Ţarcu, care se dezvăluie tot mai mult pe măsură ce urcăm. Pe vârful Ţarcu desluşim staţia meteo, iar în spatele vârfului Brusturu se vede acum şi vârful Căleanu (2.190 m).

 
    
   Încă o scurtă porţiune de urcuş şi suntem în staţiunea Muntele Mic, la circa 1.600 m altitudine. Cele câteva clădiri din staţiune par nelocuite. Unele sunt cam neglijate, altele sunt în construcţie, dar sunt şi câteva noi sau renovate. Scheletul fostului hotel Sebeş însă cam strică peisajul. La marginea pădurii se înalţă o bisericuţă şi cabana Slavamontului. Pe povârnişul muntelui tronează crucea uriaşă, iluminată pe timp de noapte. Sus, în vârful muntelui, la 1.802 m, se vede vârful releelor de telefonie mobilă. De fapt, muntele acesta nu are un vârf propriu-zis. Este un vast platou rotunjit de forma unei cupole. Nici nu ne-am da seama că suntem la 1.600 m altitudine, dacă n-am simţi din când în când un curent de aer rece şi tăios, venit dinspre Ţarcu. Muntele este decorat cu imense petice de zăpadă. Observăm că dintr-un singur coş iese fum, semn că acolo sunt oameni. Deasupra depresiunii Caransebeşului staţionează o pâclă întunecată.


   Ne deplasăm spre sud-est, de unde vedem foarte bine şaua Jigorei, ce uneşte Muntele Mic de masivul Ţarcu. În stânga, dincolo de valea Şuculeţului, se întinde lunga Culme a Nedeii, de la ieşirea din pădure până pe vârful Nedeia sau Mătania (2.150 m). Culmea măsoară circa 8 km şi am străbătut-o în luna iunie a anului 2014 (vezi articolul Vedere de pe Culmea Nedeii). La miazăzi se profilează culmile zimţate ale munţilor Cernei, care pornesc în prelungirea munţilor Godeanu (pitiţi în spatele Ţarcului) şi coboară până la Băile Herculane. Tot în sud, dar mai aproape de noi, desluşim conturul inconfundabil al unei cocoaşe izolate: Culmea Cănicei.


   Începem coborârea de pe Muntele Mic, dar în şaua Jigorei ieşim de pe asfalt. De aici ne înscriem pe drumul forestier ce coboară în valea Şucului şi duce până în staţiunea Poiana Mărului. Drumul acesta, lung de circa 10 km, l-am mai parcurs, dar nu în asemenea condiţii. Coborând în vale, mai aruncăm o ultimă privire spre vârful Brusturu, aflat în dreapta noastră. Aşa cum ne şi aşteptam, drumul este brăzdat de roţile camioanelor grele care transportă buşteni. Odată ajunşi în vale, dăm peste un drum cât se poate de variat: bălţi îngheţate, zăpadă, gheaţă, noroi. La podeţul care ne trece pe partea dreaptă a pârâului Şucu admirăm o superbă cascadă. Apa ei însă este cam cafenie! Doar la câţiva metri mai departe observăm de la distanţă cum apa Şucului coboară zgomotos în trepte, formând un întreg şir de cascade.


   Trecem şi podeţul construit peste apele Şuculeţului, unde apele acestuia se unesc cu cele ale Şucului şi suntem nevoiţi să ne oprim. Aşteptăm câteva momente pentru ca un TAF (tractor articulat forestier) să mute buştenii din drum şi apoi ne avântăm în noroiul slinos ce seamănă cu ciocolată topită. Reuşim să ieşim cu bine şi curând valea se lărgeşte. Semn că suntem deja aproape de Poiana Mărului.

    

   De data aceasta nu vom zăbovi la Poiana Mărului. Ne-am relaxat aici câteva zile în vara acestui an, la începutul lunii august (vezi articolul Câteva zile la Poiana Mărului şi o zi prin Ţinutul Pădurenilor). Facem stânga, trecem podeţul construit peste apele Şucului şi pornim pe malul stâng al lacului de acumulare. Şoseaua urmăreşte conturul lacului. Ocolim un braţ al apei şi oprim într-un loc unde o limbă de pământ pătrunde în lac. Se pare că este o zonă preferată de pescari. Ne dăm seama că este o poziţie bună pentru campare. Nu însă acum, la sfârşitul lunii noiembrie! În depărtare se întrevede o părticică a masivului Bloju.

    

   Este ora 16 şi în circa o oră se va întuneca. Înainte de a ajunge la capătul barajului, mai trecem printr-o zonă împroşcată cu noroi. Un muncitor se străduieşte să îndepărteze cu lopata noroiul de pe şosea, noroi adus de utilajele ce au scos buştenii tăiaţi în pădure. Coborâm spre localitatea Măru, iar în localitatea Zăvoi ieşim la şosedaua DN 68, care ne duce prin Caransebeş spre casă. De remarcat că drumul de la Poiana Mărului până la Zăvoi (DJ 683) are multe capcane şi nu se ridică la nivelul celui de la Caransebeş spre Muntele Mic (DJ 608A). Adică, ar fi nevoie urgentă de un strat de asfalt. În mod sigur, munţii Ţarcu reprezintă o atracţie irezistibilă pentru iubitorii naturii. Trebuie doar să hoinăreşti prin ei cu mintea şi inima deschisă. Vei fi răsplătit mai mult decât te aştepţi!



                              https://www.mcdv82.net/

                                                                                                                             25 noiembrie 2016
                                                                                                              Cosmina- Daniela-Vlasta M.