vineri, 18 decembrie 2015

Început de iarnă în munții Semenic - Beginning of winter in the mountains Semenic

Aparate Foto

 

Început de iarnă în munții Semenic

Beginning of winter in the mountains Semenic

 


   Este o zi cețoasă de sâmbătă, 12 decembrie 2015. Plecăm de dimineață spre stațiunea Semenic. Nu pentru a ne desfăta la vreo pensiune (există acolo vreuna?!), ci pentru a admira natura hibernală. Chiar dacă în Reșița nu este zăpadă, acolo, la altitudinea de peste 1400 m, s-a așternut deja un strat destul de consistent.

    
   Pe măsură ce urcăm cu mașina pe șoseaua reabilitată, începem să bănuim că acolo sus strălucește soarele. Într-adevăr, abia trecem de localitatea Cuptoare și soarele deja începe să-și facă loc prin vălătucii de ceață. Până ajungem la Văliug, soarele este deja stăpânul de necontestat al boltei cerești. De la pasul Prislop virăm la dreapta pentru a urca spre stațiunea Semenic. De aici șoseaua nu mai arată așa de bine.

   
    Prima noastră oprire o facem pe marginea unei zone defrișate, de unde zărim în vale o bucățică din barajul Gozna (Văliug) și câteva case din Văliug. Deasupra noastră tronează Piatra Goznei (1.447 m) cu binecunoscutul releu. Aceasta este altitudinea maximă a munților Semenic. Copacii desfrunziți și împachetați cu chiciură ne duc cu gândul la o pădure de argint. Puțin după ora 10 ajungem pe platoul Semenicului. Oprim și facem câțiva pași prin zăpada întărită. Brazii care străjuiesc drumul sunt doar puțin pudrați, dar în jurul lor este zăpadă din belșug.

    
   Mai punem o haină pe noi, ne echipăm cu aparatele de fotografiat și filmat și pornim spre stânga, în direcția vârfului Semenic (1.446 m). Se pare că acest vârf a pierdut competiția cu vârful Piatra Goznei la doar 1 m diferență! Din când în când ne oprim și privim în jurul nostru. Zăpada scârțâie sub picioarele noastre. De când am așteptat sunetul acesta! Sus, în vârf, simțim din plin curenții de aer rece. Dar pe noi ne interesează acum peisajul. Dincolo de valea Timișului, plină de ceață, se înalță cupola Muntelui Mic (1.802 m), crestele Țarcului și Godeanului, toate împodobite cu căciulă albă. Mai aproape de noi se văd în vale localitățile Gărâna și Brebu Nou. Pentru a ne mai trage suflarea tăiată de vântul rece, ne refugiem în spatele stâncilor. Merită efortul să urci până aici!

    
   Ne continuăm drumul spre centrul stațiunii. Curând însă virăm la stânga, trecem pe lângă clădirea Salvamontului și prindem cărarea ce ne duce spre un mic lac înghețat. În dreptul unei vile abandonate ne întâmpină un câine prietenos. Între timp, de la etajul unu al vilei, ne privește de la fereastră... un alt câine! Se pare că această vilă părăsită a devenit un fel de hotel al câinilor. Înconjurăm micuțul lac înghețat în care se reflectă soarele, facem fotografii și ne întoarcem în stațiune.


    Trecem prin stațiune și ne îndreptăm spre vârful Piatra Goznei, împânzit de relee. Drumul este îngustat și acoperit cu zăpadă și gheață. Din vârf vedem că în vale ceața persistă și acum, chiar dacă este trecut de ora 12. Aici găsim câțiva tineri care se pozează. Ne rotim privirea de jur împrejur și coborâm. E timpul pentru o scurtă gustare. Apoi deviem puțin spre stânga pentru a ajunge la scitul ortodox sfântul Ilie. Aici însă ușile sunt ferecate. În aceste împrejurări, cu imaginea munților Țarcu în dreapta noastră, părăsim stațiunea.


    De la pasul Prislop virăm la dreapta și coborâm spre Gărâna. Oprim lângă platoul unde se țin anual festivalurile de jazz și de folk. Sunt parcate aici o grămadă de mașini. Aruncăm o privire spre scena unde, în acordurile muzicale specifice Crăciunului, evoluează un grup de copii. Jos, în fața scenei, oamenii îi susțin în fel și chip pe acești copii și îi admiră cu mândrie. Un alt grup de copii, însoțiți de învățătoarea lor, se agită nerăbdători privind spre cadourile pregătite sub pomul de Crăciun și scandează în cor: „Moș Crăciun, vino-acum!”. Din păcate timpul nu ne mai permite să așteptăm aici sosirea lui Moș Crăciun.


   La Brebu Nou oprim lângă lacul Trei Ape. Nivelul apei este foarte scăzut și pe margini apa este înghețată. Urcăm apoi în serpentine și oprim din nou înainte de a începe coborârea spre Slatina Timiș. Ne mai delectăm o dată privirile cu imaginea munților Țarcu și pornim la vale pentru a ne îndrepta spre casă.


   Am avut parte de această mică evadare în natură după o perioadă mai lungă în care n-am putut să ieșim din oraș. Imaginile care au trecut prin retina ochilor noștri ne-au revigorat. Chiar dacă traseul pe care am circulat și am mers pe jos este unul foarte cunoscut pentru majoritatea reșițenilor și l-am făcut și noi de mai multe ori, de fiecare dată natura ne oferă ceva inedit. Mereu descoperim lucruri și nuanțe noi, neobservate până atunci. Ne descoperim și pe noi înșine și încercăm să trăim în armonie cu natura.


 
                              https://www.mcdv82.net/

                                                                                                                          12 decembrie 2015
                                                                                                              Cosmina-Daniela-Vlasta M.
 

joi, 8 octombrie 2015

La câțiva pași de Reșița... - A few steps from Reșița...

Aparate Foto

 

La câțiva pași de Reșița...

A few steps from Reșița...



   După două zile de ploaie şi vreme închisă de toamnă autentică, zărim în sfârşit soarele pe cer. Îşi face loc cu greu printre norii dolofani şi încruntaţi. Suntem hotărâţi să ieşim în natură şi să fugim de zdrăngănitul muzical persistent ce se scurge dinspre parcul Tricolorului. În parc s-au instalat începând de miercuri tot felul de comercianţi cu tot felul de maşinării şi tentaţii culinare, fiind acum pregătiţi să uşureze buzunarele oamenilor. Nu putem să plecăm de dimineaţă datorită fiemei de cablu tv, telefonie şi internet, care a promis că vine să remedieze problemele apărute la internet şi telefon. Dar... să promiţi e una şi să faci e alta! La ora 13 plecăm din oraş, sătui să mai aşteptăm apariţia depanatorilor.


   Intrăm pe drumul ce ne duce spre Ţerova. În localitatea Ţerova ne strecurăm printre puzderia de maşini împodobite de nuntă, dar nu reuşim să ne încadrăm pe drumul ce ne-ar conduce spre localitatea Bratova. Prin urmare, ne întoarcem la centura municipiului Reşiţa şi începem să urcăm în direcţia comunei Târnova. Asfaltul arată de parcă ar fi bombardat! În vârful dealului oprim şi urcăm uşor câţiva paşi spre dreapta. Ne rotim privirile în jurul nostru. Jocurile de lumini şi umbre create de norii închişi şi lumina soarelui ne ajută la fotografiat. Pădurea situată dicolo de şoseaua ce şerpuieşte spre capătul barajului Secu este încă verde. Este însă verdele închis al pădurii obosite, ce-și așteaptă odihna. Dar iarba de pe dealurile golaşe de pe partea noastră este deja îngălbenită. Porţiunile cu ferigă uscată etalează pete de maro închis.


   După câteva serpentine apar pe marginea drumului mai multe case şi noi începem să coborâm. Ieşim de pe asfaltul ciuruit şi virăm la dreapta pe un drum îngust, străjuit de case şi livezi cu pomi fructiferi. Înaintăm cu maşina încet, fericiţi că am scăpat de gropile din asfaltul distrus. După circa un km oprim în vârful unui deal, lângă o epavă ruginită, care a fost cândva un autoturism Dacia. În stânga drumului, într-o curte, un om gospodar se pregăteşte pentru iarnă şi taie o stivă de lemne cu drujba. Coborâm câţiva metri pe panta dealului şi zărim o mică porţiune din apele barajului Secu. De fapt, acesta a şi fost scopul nostru pentru ziua de astăzi: să admirăm barajul Secu de pe aceste dealuri. Bineînţeles că am mai fost pe malul acesui lac, dar întotdeauna pe partea cealaltă, pe unde este şi şoseaua. Nu am văzut însă niciodată lacul din această perspectivă, de sus. 

    
   Mai mergem puţin cu maşina pe drum şi la un moment dat ne oprim. Drumul este plin de argilă. Am putea să ne împotmolim. Tocmai de aceea lăsăm maşina pe iarbă, la marginea drumului, şi ne continuăm aventura pe jos. Într-adevăr, drumul este moale. După încă un km de mers pe jos trecem pe lângă o casă aşezată în dreapta, pe povârnişul unui deal. Un gospodar însoţit de câţiva câini adună în vale fructele căzute. Puţin mai încolo, în stânga, la o distanţă apreciabilă, o turmă mică de oi este îmgrămădită într-un staul. Tot în stânga, în plan îndepărtat, se disting casele din Târnova şi extremitate vestică a munţilor Semenic. Soarele jucăuş luminează câte o porţiune din aceste povârnişuri. În dreapta însă, dincolo de barajul Secu, spre staţiunea Semenic, cerul este asaltat de nori grei şi negri. Printre ceţurile tomnatice se zăresc vag câteva culmi împădurite.

  
    Urcăm în vârful dealului îmbrăcat în iarbă uscată, apoi coborâm câţiva metri spre valea unde bănuim că se întinde barajul Secu. Bănuiala ni se adevereşte. În faţa  noastră se desfăşoară în vale apele lacului Secu în toată splendoarea lor. În amonte lacul face o cotitură spre dreapta şi se ascunde. Apa reflectă verdele închis al pădurii înconjurătoare. Malul opus a lacului este franjurat de numeroase golfuleţe şi peninsuliţe. Se văd şi doi pescari şezând pe malul apei şi observând mişcările peştilor. La limita apei iese în evidenţă o linie galbenă. Într-un cuvânt: frumos! De pe partea noastră coboară spre lac mai multe culmi, în partea de sus golaşe, iar jos împodobite cu o fâşie de pădure. 

    
   Ne întoarcem la maşină şi ieşim la şosea. Aceeaşi şosea bombardată! Coborâm spre comuna Târnova. Încet. Înainte de a ajunge în centrul comunei, mai multe indicatoare, postate din loc în loc, ne îndrumă spre Centrul de Informare Turistică. Vrem să vedem şi noi minunea! Se pare însă că Centrul de Informare Turistică, aflat în centru, vizavi de poliţie, nu este funcţional. Alţi bani aruncaţi pe apa sâmbetei!

    
   La ieşire din Târnova ne întâmpină un drum proaspăt asfaltat. Plăcută surpriză! Doar că asfaltul proaspăt turmat este cam îngust; abia se pot strecura două maşini mici care se întâlnesc pe traseu. La intrare în comuna Soceni asfaltul proaspăt se termină. N-a durat prea mult minunea! Trecem prin Soceni, ocolind gropile şi şanţurile şi ieşim la DN 58. De aici ne îndreptăm spre Reşiţa. 

    
   Am avut parte de o zi răcoroasă, tocmai bună de drumeţie. Jocurile de lumini și umbre, cu soarele jucându-se cu noi de-a v-aţi ascunselea, ne-au însoţit tot timpul. A fost o incursiune în natură foarte scurtă, dar suficietă pentru a ne limpezi mintea. Uneori e nevoie doar de schimbarea perspectivei pentru a vedea lucrurile într-o lumină mai bună şi mai optimistă!  


                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                       26 septembrie 2015
                                                                                                               Cosmina-Daniela-Vlasta M.