joi, 19 septembrie 2013

Spendoarea pădurilor din munţii Poiana Ruscă - The splendor of forests in Poiana Ruscă mountains

Aparate Foto

 

Spendoarea pădurilor din munţii Poiana Ruscă

The splendor of forests in Poiana Ruscă mountains

 


   De câteva zile bune urmărim prognoza meteo pentru a putea ieşi undeva în natură. În sfârşit, se iveşte o „fereastră” de vreme bună  în ziua de luni, 16 septembrie 2013. Este adevărat că este chiar ziua când încep cursurile şcolare, dar noi am terminat mai demult şcoala şi nici nu lucrăm în domeniul învăţământului. Deci, putem să lipsim de la şcoală!


   La ora 9:05, când plecăm din Reşiţa, soarele străluceşte pe cer acompaniat de câţiva nori. Din localitatea Soceni (unde se găseşte o brutărie cu pâine foarte bună!) o luăm spre stânga în direcţia municipiului Lugoj. Nu vrem însă să trecem prin aglomeraţia oraşului şi de aceea, după ce lăsăm în urmă localitatea Remetea Pogănici şi urcăm dealul care urmează, la prima intersecţie mergem spre dreapta, spre satul Scăiuş. După Scăiuş trecem în judeţul Timiş, pe un drum îngust, dar asfaltat şi ajungem în localitatea Dragomireşti. De aici mai trecem prin Ştiuca şi Găvojdia, traversăm calea ferată care leagă Timişoara de Bucureşti, ieşim la drumul european E70, înaintăm spre Caransebeş cam 2 km şi virăm la stânga în direcţia comunei Nădrag. Trecem podul peste râul Timiş şi înainte de intrarea în Nădrag oprim lângă un loc de popas frumos amenajat, presărat cu mobilier rustic. Totul este făcut cu mult gust. Aici ne odihnim şi luăm o mică gustare. Imediat suntem asaltaţi de doi căţei care se pare că „patronează” acest loc şi care se dă bine pe lângă noi din motive lesne de înţeles.

   
   În centrul comunei Nădrag intrăm în parc şi facem un tur de recunoaştere. Nu suntem aici pentru prima dată, dar vrem să vedem dacă s-a schimbat ceva... în  bine. Comuna este mai vioaie decât ne aşteptam, poate şi datorită faptului că au început cursurile şcolare. Drumul care leagă comuna de şoseaua E80 a fost refăcut în totalitate iar drumurile din comună, chiar şi cele mărginaşe şi înguste, au un nume şi sunt proaspăt asfaltate. La acest capitol municipiul Caransebeş a rămas „de căruţă”, având în vedere cum arată drumurile pe acolo! Informaţiile turistice sunt însă puţine şi deficitare. Este un singur panou cu atracţiile turistice din zonă, aflat în apropierea primăriei, dar este atât de vechi şi jerpelit încât nu se înţelege nimic. Despre traseele din zonă nu găsim nimic în afară de câteva marcaje învechite!

     

   După această scurtă recunoaştere o luăm pe primul drum spre dreapta chiar din centrul comunei, pe valea Izvodea. Este ora 11:50. Înaintăm pe valea pârâului Izvodea urmând marcajul învechit cruce albastră. La un moment dat marcajul părăseşte valea şi coteşte spre dreapta, pe panta dealului în sus, punându-ne la încercare „tracţiunea 4x4”. Începem să ne cam mirăm de „traseul” pe care ne conduce marcajul: pomi picaţi, unii pe cale de descompunere, tufe, arbuşti... Se vede treaba că pe aici nu mai umblă turişti de mult! Când ne încălzim şi noi „motoarele”... dispare marcajul şi aşa-numita „potecă”. Încercăm să trecem printre crengile de brazi şi tufele de mure, dar renunţăm. Coborâm înapoi în vale şi continuăm să mergem prin albia pârâului în sus, chiar dacă nu avem aici nici un marcaj turistic. După vreo jumătate de oră de mers trecem peste pârâu, ajungem la izvorul Măgura şi ieşim pe coama dealului unde dăm din nou peste marcajul cruce albastră. De asemenea, găsim aici şi un marcaj în formă de bandă roşie. Se pare că aici este o intersecţie de trasee. Nu scrie însă niciunde de unde vin şi unde duc aceste trasee! Urcăm pe o potecă nemarcată până pe coasta unui deal şi ne oprim într-o zonă defrişată. Suntem la altitudinea de 580 m. De aici încercăm să ne aruncăm privirile în depărtări. Fără prea mare succes însă. Ne întoarcem la intersecţia traseelor şi ne aşezăm pe buşteni ca să ne reîmprospătăm forţele. La ora 14:55 pornim înapoi la Nădrag urmând acelaşi traseu pe care am urcat. Aproape de comună se văd câteva podeţe înguste din beton, dar destul de solide încă, chiar dacă au deja o vârstă venerabilă. Se vede că pe aici era cândva, pe vremuri demult apuse, un drum circulat. Ceasul indică ora 15:45 când ajungem din nou în comună.

    

   Pentru că ziua de astăzi mai are câteva ore de lumină, plecăm cu maşina prin comună pe valea pârâului Padeş în sus. Este un drum pietruit pe care se poate circula binişor şi care te duce până la cabana Căpriorul. La un moment dat lăsăm în dreapta drumul forestier, trecem un podeţ peste pârâul Padeş şi atacăm un urcuş mai serios. După câteva minute găsim în dreapta drumului, prins pe un copac, un indicator care ne spune că până pe vârful Padeş (1.374 m) putem să ajungem în 3 ore şi 15 minute. Este o potecă marcată cu cruce roşie. Noi însă continuăm urcuşul spre renumita cabană. Ultimii 500 de metri de drum sunt cei mai critici.


    

   Într-un final ajungem cu maşina pe un mic platou denumit Dâmbul cu Fier. Nu putem vedea mare lucru în jurul nostru, având în vedere că suntem înconjuraţi din toate părţile de pădure. Aici găsim încă 2 maşini şi 2 motociclete. Dar nu sunt turişti, ci localnici care adună fructe de pădure. Abandonăm maşina şi după un urcuş domol de circa 200 de m ajungem la cabana Căpriorul. Ne întâmpină o imagine dezolantă: obloane larg deschise şi scoase din balamale, geamuri sparte, ziduri surpate. În interior se mai văd lambriurile de lemn care îmbracă peretele, dar pe podea sunt grămezi de moloz. A mai rămas şi puţin muştar într-un borcan şi o mulţime de sticle, mai ales de bere. Delăsare, dezinteres, dezastru... O imagine 3D!!! Singurul lucru funcţional şi acum este... un izvor care-şi face treaba în continuare şi ne oferă apa dătătoare de viaţă. Se vede că această cabană a fost cândva renumită şi frecventată. Singura clădire mai conservată de aici şi cu uşa încuiată este cabana silvică. Datorită brazilor şi a altitudinii (peste 880 m), aerul de aici este excelent. Păcat însă că autorităţile şi oamenii cu bani nu sunt interesaţi de acest drum şi de această cabană. De altfel, întreaga zonă a munţilor Poiana Ruscă este cam neglijată. La plecare suntem întâmpinaţi de un câine cuminte, de vânătoare. Presupunem că stăpânul lui este aici cu maşina. La coborâre însă câinele se ţine scai de maşina noastră şi abia după câţiva km buni reuşim să scăpăm de el. Avem nevoie de circa 45 de minute ca să străbatem distanţa de 17 km până în centrul comunei Nădrag.

    

   Ca de obicei, căutăm o soluţie de a ne întoarce acasă pe alte drumuri decât pe cele pe care am venit. Imediat după ieşirea din Nădrag cotim la dreapta pe un drum care ne duce la lacul Surduc (Fârdea). Soarele este pe cale să apună, aşa că facem o scurtă şedinţă foto pe malul lacului şi mai vedem ce alimente avem prin desagă. Bineînţeles că şi aici ne sorb din priviri doi câini care aşteaptă să le pice ceva! Deja s-a înserat de-a binelea când plecăm mai departe. Mergem pe un drum pietruit prin satul Bucovăţ până în comuna Dumbrava, unde ieşim la şoseaua DN68A (E673) care leagă oraşele Lugoj şi Deva. De aici înaintăm până la Lugoj, iar de la Lugoj virăm  spre sud pe şoseaua DN58A până la Reşiţa.

    
   Comuna Nădrag se află într-o zonă cu păduri superbe care toamna îţi încântă ochiul cu o cromatică deosebită. De asemenea, localitatea este binecuvântată cu apă din belşug: pârâul Padeş, Cornet, Izvodea. Cândva circula pe aici şi o mocăniţă, o locomotivă pe ecartament îngust, care transporta masă lemnoasă. Azi însă trenul este înţepenit pe linie în aşteptarea unor vremuri mai bune. Dacă vrei să faci drumeţii în zonă şi în munţii Poiana Ruscă, atunci nu te bizui pe indicatoare şi marcaje.  E bine să fii echipat cu busolă, hartă şi eventual GPS. De mare ajutor ţi-ar fi şi o macetă, ca să-ţi croieşti calea prin traseele părăginite şi năpădite de vegetaţie. Cel mai bine ar fi să te bizui pe simţul tău de orientare în teren. Pare cam uzată propoziţia, dar trebuie să spun că zona are potenţial. Însă e nevoie şi de munca şi efortul oamenilor, de fapte concrete, pentru că „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă”!


                                      https://www.mcdv82.net/

                                                                                                                                                       17 septembrie 2013
                                                                                                                                           Cosmina-Daniela-Vlasta M.




sâmbătă, 7 septembrie 2013

La poalele vârfului Arjana - At the foot of peak Arjana

Aparate Foto

La poalele vârfului Arjana 

At the foot of peak Arjana

 

 
    De câte ori veneam dinspre Caransebeş spre Băile Herculane şi coboram dealul Ciregău (320 m) spre comuna Plugova, apărea în faţa noastră un vârf ţanţoş şi impunător. Nu este nimeni altul decât vârful Arjana (1.512 m) din munţii Cernei. De atunci ideea unei incursiuni spre acest vârf nu ne-a mai dat pace. Ne-am tot gândit cum am putea să ne apropiem de el. Iată că în sfârşit s-a ivit şi ocazia potrivită. Am aflat că sâmbătă, 24 august 2013, va avea loc în satul Eibenthal din judeţul Mehedinţi Festivalul Minorităţii Cehe din Banat. Pentru că lucrăm la un proiect foto cu etnicii cehi din Banat şi avem mai multe zile libere, am hotărât să mergem acolo.

   
   Vineri, 23 august 2013, în jurul orei 10:30, plecăm din Reşiţa cu intenţia de a ajunge până seara în comuna Dubova de pe malul Dunării. Mergem mai intâi prin Lugoj până la Timişoara, unde avem de rezolvat o problemă. Apoi ieşim din Timişoara, ocolim Logojul pe centură, trecem prin Caransebeş (centura oraşului a fost inaugurată, dar acum este închisă!) şi călătorim până la Orşova, unde facem o pauză. Aici admirăm golful Cernei tocmai când soarele mai are puţin până apune. Apoi, trecând peste dealul Moşului, ajungem în comuna Eşelniţa, o localitate care s-a extins enorm în doar câţiva ani, datorită vilelor care au răsărit pe malul Dunării până la intrarea în Cazanele Mici. După o scurtă oprire de fotografiat, ne continuăm drumul până la ieşirea din Dubova, unde, aproape de peştera Ponicova, ridicăm cortul.


**********

    A doua zi dimineaţa, sâmbătă, 24 august 2013, la ora 9 şi 20 de minute urcăm spre satul Eibenthal, unde ajungem la ora 10. Aici ne întâlnim cu prietenii şi cunoscuţii, suntem bine primiţi şi ospătaţi, iar după-amiază fotografiem şi filmăm la Festivalul Minorităţi Cehe din


Banat. În jurul orei 17 coborâm din sat spre Dunăre, trecem prin Orşova şi ne oprim doar dincolo de Băile Herculane, lângă şoseaua ce duce spre Baia de Aramă, în grădina unor cunoscuţi, unde ridicăm cortul pentru a înnopta. Fundul grădinii este străjuit de un perete aproape vertical şi înalt al munţilor Mehedinţi, iar în faţa noastră, dincolo de şosea şi râul Cerna, se înalţă munţii Cernei despicaţi de un   

 

fir de apă care vine de la cascada Vânturătoarea. Tocmai se înserează. În ciuda câtorva petrecăreţi care ascultă muzică la maşină în apropierea noastră şi în ciuda furtunii care se năpusteşte asupra noastră după lăsarea întunericului, adormim repede.

**********


    Duminică dimineaţa, 25 august 2013, soarele străluceşte din nou pe cer. Coborâm la Băile Herculane (cam 10 km), pentru a imortaliza aici câteva cadre şi pentru a ne aproviziona cu alimente. Cadrul natural al staţiunii este foarte frumos, dar drumurile şi clădirile arată dezolant. Greu de înţeles cum o staţiune renumită şi cunoscută cum e Băile Herculane, cu atâtea izvoare termale curative, a ajuns într-o asemenea stare! Nu suntem aici pentru prima dată. De fiecare dată când revenim sperăm să vedem drumuri noi, clădiri renovate, o faţă mai proaspătă a staţiunii. Dar de fiecare dată găsim aceeaşi imagine dezolantă. Ne întoarcem la cortul nostru şi ne odihnim. Mâine avem de gând să iniţiem ascensiunea spre vârful Arjana.

    

   După câteva ore de repaus nu mai rezistăm să stăm pe loc şi hotărâm să ne facem „încăzirea” pentru mâine urcând în cheile Ţesnei. Suntem campaţi la doar 1 km de pensiunea Dumbrava, de unde începe urcuşul spre cheile Ţesnei. După circa 40 minute de urcuş ajungem sus. Încă nu este ora 18. Admirăm vârfurile Cernei de pe partea cealaltă a văii. Vârful Arjana care se vede şi de aici iese în evidenţă. Coborâm în chei şi ne rotim privirile şi aparatele foto-video. Am mai fost aici de două ori, dar niciodată la această oră când soarele se apropie de orizont şi aruncă o lumină piezişă şi caldă peste stâncile de deasupra cheilor. De cât timp şi câtă perseverenţă a avut nevoie această apă pentru a-şi croi drum printre stânci! Şi nu s-a oprit până nu şi-a găsit drumul. Pinul negru de Banat este aici la el acasă. Creşte pe cele mai imposibile abrupturi, cu rădăcinile înfipte între stânci şi nu se lasă doborât de vânt, furtuni sau viscol. Câtă tenacitate! După momentele sublime de reverie de care avem parte aici, trebuie să coborâm la şosea şi să ne întoarcem la tabăra de bază. Mâine vom avea probabil o zi lungă şi frumoasă. Dar, înante de a adormi, avem parte din nou de o furtună.


**********

    Dimineaţa la ora 6:30 ne trezim şi ne bucurăm că este senin. Este luni, 26 august 2013. La ora 7:10 trecem podul peste Cerna şi începem să urcăm spre cascada Vânturătoarea. Poteca este marcată şi ne conduce prin pădure. După mai multe opriri, la ora 8:35 

 
ajungem la punctul de belvedere din apropierea cascadei. De aici putem observa cascada, dar şi valea cu podul peste Cerna de unde am urcat. Ne mai eliberăm de câteva haine şi în câteva minute ajungem la cascadă. Suntem aici a doua oară. Volumul de apă nu este mare, dar înălţimea cascadei este impresionantă: aproximativ 40 m. Ne aşezăm să ne odihnim şi să luăm micul dejun, în timp ce grupuri de rândunele se învârt gălăgios deasupra cascadei. La 9:55 plecăm mai departe pe traseul marcat care ocoleşte peretele de stâncă din stânga cacadei. Urcuşul devine foarte abrupt. Dar... merită! Când ieşim sus, undeva deasupra cascadei, pe o stâncă vizibilă din vale, putem cuprinde dintr-o privire valea Cernei. Suntem la altitudinea de 820 m. Pe fundul văii şerpuieşte apa Cernei de culoarea smaraldului. Chiar în faţa noastră, dincolo de vale, se conturează culmile munţilor Mehedinţi. La capătul de jos al văii se întrezăresc câteva clădiri din staţiunea Băile Herculane, iar la capătul de sus se ivesc culmile munţilor Cernei.

 
    
   După pauza de fotografiat şi filmat mergem mai departe pe poteca marcată. Traseul ne duce tot prin pădure şi nu mai este aşa de abrupt. Ne dăm seama că urcăm uşor pe o şa împădurită. După câteva ore de mers ne trezim în poiana Cicilovete. De aici mergem înainte pe marcajul panglică roşie şi dăm peste doi tineri din Germania care vin din sens opus. Intrăm în vorbă cu ei şi aflăm că sunt pe munte cu cortul de vreo 3 zile. Vin dinspre staţiune, pe un traseu foarte abrupt şi sunt în căutare de apă. Consultăm o hartă pe care o au la ei şi ne dăm seama că ne îndreptăm spre staţiune. Drumeţii din Germania merg spre poiana Cicilovete şi apoi au de gând să urce în munţii Godeanu. Noi facem o scurtă pauză şi ne întoarcem tot spre poiana Cicilovete, pentru că nu vrem să coborâm în staţiune. De aici prindem o potecă spre stânga care ne bagă din nou în pădure. Aici apare marcajul cruce roşie care este foarte vechi şi foarte rar. Înaintăm prin pădure pe o potecă abia conturată până ajungem la o porţiune de pădure defrişată. Aici marcajul dispare cu totul, iar noi, după câteva momente de deliberare şi învârteală, hotărâm să mergem mai departe pe un drum forestier care ne scoate la marginea pădurii. În faţa noastră răsare în toată splendoarea sa vârful Arjana, luminat de soarele după-amiezii târzii. Aici... pe cine credeţi că găsim? Pe tinerii din Germania odihnindu-se! În timp ce ne oprim şi ne tragem sufletul şi noi, dinspre pădure se aud clopote de vite. Vin câteva vaci urmate de o femeie care ne spune că în vale se află un izvor. Dincolo de vale, la poalele Arjanei, răsar câteva colibe. Tocmai acolo se îndreaptă femeia cu vacile, pentru că acolo este şi coliba ei. Le dăm şi drumeţilor din Germania vestea cea bună despre izvor şi începem coborârea spre sursa de apă. Aproape de firul apei ne întâlnim din nou, pentru a treia oară, cu nemţii, care au luat-o pe scurtătură, ghidaţi de busolă. Ei decid să rămână peste noapte pe o pajişte din apropiere, iar noi mergem pe urmele femeii cu vacile, căreia i-a venit în ajutor şi nepoata.

     

   Odată ajunşi la coliba femeii cu vacile, suntem hotărâţi să rămânem aici peste noapte, deoarece suntem destul de obosiţi şi peste puţin timp se va însera. Suntem primiţi imediat cu multă amabilitate. Apare şi bărbatul femeii şi suntem poftiţi înăuntru, după ce savurăm câteva prune foarte gustoase. De fapt, nu suntem primii drumeţi care ajung la casa lor şi probabil că nici ultimii. Coliba este în realitate o casă în toată regula. În afară de vacile pe care le-am văzut, pe lângă casă mai sunt şi cai, oi şi găini. Şi, bineînţeles, nelipsitul câine, mare, dar foarte cuminte. Gazda are şi o turmă de oi care se află acum sus pe munte. Oamenii locuiesc aici doar vara. Iarna coboară la casa lor din Valea Bolvaşniţa. Sunt bucuroşi de oaspeţi şi nu ne lasă să ne culcăm flămânzi. Suntem serviţi cu ţuică, suc, mămăligă cu brânză, roşii, peşte. Parcă niciodată n-am mâncat ceva mai bun! În jurul orei 22 suntem poftiţi la culcare într-o cameră curată şi aranjată.


**********

    Dimineaţa ne trezim în jurul orei 7:30. Aflăm că noaptea a plouat iarăşi, dar noi n-am auzit nimic. Este aproape ireal că în această zi de marţi, 27 august 2013, ne trezim la poalele Arjanei. Din păcate, oricât ne-am freca ochii, nu vedem prea multe din ceea ce ne înconjoară,

 
deoarece este o ceaţă foarte deasă. Ne luăm rămas bun de la oamenii care ne-au găzduit cu atâta generozitate şi suntem conduşi la drum pentru a nu rătăci. Nu am planificat să rămânem aici peste noapte. Dar, până la urmă, nu avem ce să regretăm. Dimpotrivă! Am cunoscut oameni noi şi peisaje inedite. Avem de gând să coborâm la şoseaua care duce spre Băile Herculane. Ascensiunea spre vârful Arjana suntem nevoiţi s-o amânăm. Aşa cum am sperat şi prevăzut însă, ceaţa începe să se ridice încet iar noi suntem spectatorii privilegiaţi ai unei dimineţi la poalele vârfului Arjana. Admirăm şi surprindem cu nesaţ fiecare moment al grandiosului spectacol. Armonia dimineţii ni se dezvăluie puţin câte puţin odată ce ceaţa se ridică, aşa cum descoperim scena unui teatru odată cu ridicarea treptată a cortinei. Este imnul de dimineaţă al naturii adresat Creatorului! 

   

   Ne mai învârtim câteva ore prin acest peisaj matinal mirific şi până să ajungem la bisericuţa din cătunul Dobraia facem cunoştinţă cu doi câini înverşunaţi care vor cu orice preţ să ne rupă. În apropierea unei case suntem acostaţi de primul câine fioros. Din lanul de porumb iese o femeie care se plânge că noaptea mistreţii au făcut acolo prăpăd. Noi ne întrebăm atunci ce a făcut acest câine în timp ce mistreţii se îndopau în lanul de porumb? Probabil că i-ar fi alungat dacă s-ar fi răţoit la ei aşa cum o făcea cu noi. Al doilea câine vine după noi puţin mai încolo, după ce trecem de o casă aşezată deasupra drumului. Oricât de tare latră câinele la noi, din casă nu apare nimeni care să se sinchisească de tot acest tărăboi. Câinele nu se lasă înduplecat nici de „dialogul” pe care încercăm să-l purtăm cu el. Până la urmă însă scăpăm nevătămaţi. Deci, nu chiar toţi câinii sunt aşa de cuminţi cum este câinele oamenilor la care am înnoptat! Înainte de a ajunge la bisericuţa din Dobraia, apare la o intersecţie de drumuri marcajul punct roşu, care vine tocmai de la şoseaua Băile Herculane – Baia de Aramă, din dreptul pensiunii Dumbrava.

   

   Bisericuţa din Dobraia, unde facem o scurtă pauză, a fost ridicată în anul 2005. Pentru că bisericuţa a fost sfinţită în ziua de 24 iunie, în această zi se ţine în fiecare an hramul acestei biserici. Lângă bisericuţă un simplu panou ne aminteşte că aici a copilărit cântăreaţa de muzică populară Mariana Drăghicescu. În apropierea bisericii este îngrădit un cimitir nou, unde se află... un singur mormânt! După ce mai aruncăm o privire spre peisajul de basm din jurul nostru, părăsim drumul care coteşte spre stânga şi apucăm cărarea care coboară prin dreapta bisericii. Pe lângă punctul roşu acum apare pe pomi şi punctul galben. Cele couă marcaje merg până la şosea. Trecem pe lângă un izvor, ne răcorim şi ne reîmprospătăm proviziile de apă, ne desfătăm simţurile cu mure delicioase şi după circa 2 ore ajungem la un pod pietonal peste Cerna care ne scoate la pensiunea Dumbrava. De aici mai mergem 1 km pe marginea şoselei până ajungem la tabăra noastră de bază. Oamenii care ne-au găzduit în grădina lor sunt bucuroşi să ne vadă. Şi-au făcut griji pentru noi. Îi asigurăm că nu era cazul. Coborâm cu maşina până în staţiune pentru aprovizionare şi până ne întoarcem suntem surprinşi de o aversă de ploaie sănătoasă. Ne odihnim în jurul cortului, ne hidratăm cu apa cristalină de izvor şi savurăm alimentele gustoase din cămara generoasă a naturii.


**********

    În dimineaţa zilei de miercuri, 28 august 2013, după ce împachetăm cortul, plecăm în direcţia Timişoara. De acolo cu un ocol prin Lugoj, Buziaş şi Bocşa ajungem seara, în jurul orei 19, acasă la Reşiţa.Chiar dacă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg şi nu


am reuşit să ajungem până pe vârful Arjana, suntem totuşi mulţumiţi. Am cunoscut locuri noi, oameni noi şi ne-am dat seama că mai există pe pământ şi oameni de omenie. Mai sunt şi oameni care ştiu ce să facă cu avuţia lor, care ştiu să împartă cu alţii bunurile lor, care ştiu că „mai mare fericire este să dai decât să primeşti”. Planeta noastră este îndeajuns de darnică şi rodnică încât să ne hrănească pe toţi. Şi totuşi există mulţi oameni care suferă de foame, pentru că darurile pământului nu sunt împărţite în mod echitabil şi pentru că se risipesc şi se aruncă multe alimente. Depinde numai de noi, oamenii de pe această planetă, ca nimeni să nu sufere de foame. La urma urmei, pacea nu poate fi realizată fără dreptate socială. În ceea ce priveşte vârful Arjana... nu vom putea lăsa treaba neterminată şi prin urmare, cu prima ocazie ivită, vom porni din nou spre vârf!


                
                                      https://www.mcdv82.net/

                                                                                                                                                       23 - 28 august 2013  
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.