sâmbătă, 30 aprilie 2016

Perle redescoperite în munţii Aninei - Rediscovered pearls in the mountains of Anina

Aparate Foto

 

Perle redescoperite în munții Aninei 

Rediscovered pearls in the mountains of Anina

 

    
   Având în vedere că suntem cam la mijlocul primăverii şi încă n-am avut parte de prioade lungi de caniculă, ne propunem să vizităm o cascadă. Cascadele sunt mai spectaculoase în perioadele cu debit mare de apă, mai ales la începutul primverii, când se topeşte zăpada. Din multitudinea de perle curgătoare aflate în Banat, alegem azi, joi, 21 aprilie 2016, să ne îndreptăm spre cascada Beuşniţa, pitită în munţii Aninei. Am mai fost acolo la sfârşitul lunii august a anului 2011, dar atunci volumul de apă era foarte mic. Tot acolo, la maxim 30 de minute distanţă, se găseşte o altă perlă ascunsă a munţilor Aninei, lacul Ochiul Beiului.

    
   Plecând din Reşiţa, străbatem valea Caraşului şi surprindem vălătucii de ceaţă ce se ridică din albia râului. Înaintăm pe şosea spre Oraviţa (DJ 581 şi DN 57), iar de aici ajungem la Ciclova Română. Străbatem localităţile Ilidia şi Socolari, iar la intarea în Potoc virăm la stânga. Începem să urcăm. În vârful pantei dăm cu ochii de semeţul cleanţ cu ruinele cetăţii Socolari (Ilidia), unde am poposit spre mijlocul lunii februarie a acestui an (vezi articolul Un colţ de natură fascinant în munţii Aninei). Dincolo de râul Nera, pe malul stâng, ne odihnim privirea pe culmile deja înverzite. Începem să coborâm în valea Chichiregului, pe un drum îngust şi după 5 km parcurşi din localitatea Potoc, oprim la ora 9:45 în mica parcare de la podul peste râul Bei. Aici, la confluenţa râului Bei cu Nera, suntem deja în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. Indicatoarele turistice abundă. 

    
   Pe malul drept al râului Nera, în aval, putem ajunge la Sasca Română, după circa o oră şi jumătate, străbătând 7 tunele înguste săpate în stâncă. În direcţia opusă, tot pe malul drept al Nerei, dar în amonte, putem poposi la cantonul Damian, după circa o oră și jumătate de drumeţie. Noi ne vom îndrepta pe valea râului Bei în sus. Până admirăm împrejurimile, opreşte aici o maşină din judeţul Timiş. O femeie însoţită de o fetiţă, care coboară din maşină, ne întreabă cum se poate ajunge la cascada Beuşniţa. Aflăm că vine în urma lor şi un autobuz cu copii. Abia acum ne dăm seama că este săptămâna în care copiii fac „şcoala altfel” (sau poate de nici un fel...). O lămurim pe doamna cu plăcere şi pornim cu maşina pe valea Beiului în amonte. Drumul este presărat cu băltoace şi pietroaie. 

    
   După 3 km străbătuţi de la podul Beiului, oprim lângă o cădere zgomotoasă de apă. Este cascada La Văioagă. Coborâm la cascadă, admirăm desfăşurarea de forţe a râului Bei, fotografiem. Zgomotul este asurzitor. În prima parte, cascada se întinde pe toată lăţimea râului, neavând o înălţime prea mare, dar formând un evantai impresionant. În a doua parte, cursul apei se strânge şi se aruncă în gol de la circa 5 metri. Admirăm şi florile din jurul cascadei, care o duc bine aici, datorită umezelii persistente. Simţim din plin răcoarea picăturilor fine de apă. Între timp, trupa de copii sosiţi cu autobuzul la podul Beiului, trece în sus, spre cascada Beuşniţa.

     
   După acest moment de respiro răcoros şi umed, ne continuăm drumul printre Cioaca Moșului (în stânga) și Fața lui Dragotă (în dreapta) şi în circa 10 minute oprim într-o splendidă poiană, scăldată în soare. De la podul Beiului până aici am parcurs 5 km. În dreapta este un loc de campare împrejmuit, iar în stânga găsim cantonul silvic Valea Beiului. După locul de campare, dincolo de râul Bei, se vede cabana silvică Valea Beiului. Drept în față se întinde o păstrăvărie. În dreapta se înalță dealul Cerboanii (694 m), iar în stânga Custura Cetății (659 m). Sunt şi câteva maşini. Oprim la umbră, ne aşezăm pe o băncuţă şi luăm o scurtă gustare.

    
   Ocolim păstrăvăria prin stânga și pornim pe jos pe malul drept al râului Bei, în amonte. Imediat se desprinde spre stânga drumul ce urcă spre Custura Cetății, unde se găsesc ruinele cetății Socolari (Ilidia), și apoi coboară spre localitatea Socolari. Înaintăm pe un drum îngust, urcând foarte lin, aproape pe nesimţite. Curând întâlnim grupul de copii veniţi cu autobuzul, care deja se întorc de la cascada Beuşniţa. După 30 de minute, suntem la primele trepte de travertin, formate de pârâul Beuşniţa, aproape de lacul Ochiul Beiului. În dreapta se întind treptele pe care coboară în salturi apa Beuşniţei, iar în stânga curge un fir de apă care iese din lacul Ochiul Beiului.

    
   Lacul este înconjurat de brazi, printre care străbat câteva raze de soare. Apa lacului este limpede şi are o culoare suprarealistă, turcoaz, formată din combinaţia cerului albastru şi a vegetaţiei verzi. Observăm asemănarea izbitoare dintre culoarea acestui lac şi culoarea pe care o are Lacul Dracului (vezi articolul Trei zile, trei obiective - cascada Moceriş, morile de la Rudăria şi Lacul Dracului). Asociaţia Montană Carpaţi împreună cu Siebenbürgischer Karpatenverein au amplasat aici un indicator turistic (cum au făcut de altfel şi la Podul Beiului sau la staţiunea Semenic). 

    
   Prin stânga lacului se poate urca prin valea Beiului Sec spre cantonul Crivina. Mai departe traseul iese la șoseaua DN 57B şi apoi continuă spre lacul Buhui. Trecem cele două podețe şi înconjurăm lacul pentru a-l vedea din mai multe perspective. Lacul este alimentat de un izbuc aflat chiar pe fundul său. Are o suprafață de 284 m², o adâncime maximă de 3,5 m și se află la altitudinea de 330 m. Nuanţele şi reflexiile lacului ne atrag privirile ca un magnet. În jurul lacului și a întregii zone s-au format numeroase legende, care amplifică mirajul și misterul locurilor. 

    
   Ne orientăm spre valea Beuşniţei şi începem să urcăm mai accentuat. În dreapta noastră vuiesc apele Beuşniţei, sărind din treaptă în treaptă. Dintre numeroasele căderi de apă formate de apa Beuşniţei, remarcăm două mai mari şi două mai mici, fiecare cu farmecul său aparte. Ieșim în poiana Beușniței, de unde drumul se transformă în cărare. În față se ridică impunător Cracul Cornetului (894 m). În maxim 30 de minute de la plecarea de la Ochiul Beiului, ne găsim în faţa monumentului natural numit cascada Beuşniţa. Mai multe şuvoaie se scurg peste castelul din tuf calcaros, îmbrăcat într-o manta de muşchi verde. Înălţimea maximă a cascadei este de circa 15 m. Pentru a cuprinde întreaga cascadă în cadru, este nevoie de un obiectiv grandangular (wide). Ansamblul natural are câteva caverne în care se aude vuietul apei. 

    
   Ne deplasăm spre stânga şi găsim o cărare abia schiţată, pe care urcăm, până ajungem deasupra cascadei. Aici mai este o mică cascadă, înaltă de circa 5 m. Între timp ajunge aici un grup de tineri care încep să se pozeze. Coborâm încet pe partea cealaltă a cascadei. Pe această latură se mai desfăşoară câteva fire de apă, care nu sunt vizibile din faţă. Până ajungem din nou jos, în faţa cascadei, trece aproape o oră. Deasupra acestei cascade, pe o distanță de circa 1 km, se mai găsesc două cascade, despre care nu se pomenește mai nimic. Acestea vor fi ținta unei viitoare drumeții, pe care o vom întreprinde în Rezervația Naturală Cheile Nerei – Beușnița. 

    
   Aproape de ora 17 plecăm înapoi, spre păstrăvărie. La Ochiul Beiului rămânem iarăşi hipnotizaţi de apa lacului, care şi-a schimbat puţin nuanţele. Pe drum întâlnim câteva grupuri de drumeți care vin spre cascadă. Încă nu este ora 18 când ne aşezăm iarăşi pe bancă, la păstrăvărie. S-au adunat aici mai multe maşini, dintre care una chiar din Republica Cehă. Nu-i nimic nou, deoarece cheile Nerei sunt străbătute anual de mulţi turişti din această ţară. Nici nu scoatem bine merindele din rucsac, că se şi lipeşte de noi un căţel de buzunar. Mirosul fin de care dispune, mai aduce lângă noi un alt căţel, de mărime medie. Bineînţeles că împărţim mâncarea cu ei, pentru că aşa devine mai bună. 

    
   Vine şi vremea să ne întoarcem acasă. De la Potoc deviem acum spre stânga, lăsăm în urmă localităţile Macovişte şi Ciuchici şi ieşim la DN 57. Trecem prin Răcăşdia, iar de la Oraviţa ne angajăm pe şoseaua ce urcă spre Anina (DN 57 B). Ni se pare o variantă mai interesantă şi mai bună de a ajunge la Reşiţa, decât prin Grădinari. În dreptul fostei colonii de la Crivina întâlnim un indicator turistic proaspăt, plasat aici tot de Asociaţia Montană Carpaţi împreună cu Siebenbürgischer Karpatenverein. Conform acestui indicator, de aici se poate coborî la lacul Ochiul Beiului, sau, mergând în direcţia opusă, se poate ajunge la lacul Buhui. Iată şi un lucru pozitiv pe care trebuie să-l semnalăm!

    
   Traseul parcurs astăzi, de la podul peste râul Bei până la cascada Beuşniţa, este lejer. Nu există vreo diferenţă de nivel semnificativă şi se merge la umbra pădurii. Traseul este accesibil aproape oricui, mai ales că până la poiana cu păstrăvărie se poate ajunge şi cu maşina. Iar de acolo mai este doar o oră de mers pe jos. Ne-am bucurat azi de o zi superbă de aprilie, cu un cer azuriu, curat ca lacrima. Am rezonat cu vuietul apelor ce se aruncă în gol la cascada La Vioagă, am privit cu admiraţie oglinda cromatică a lacului Ochiul Beiului, ne-am răcorit la pleiada de cascade de pe valea Beuşniţei şi am poposit cu recunoştinţă la castelul de smarald al cascadei Beuşniţa. Atâtea minuni într-o singură zi! Şi munţii Aninei mai au şi alte comori ascunse! 


                                      https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                                21 aprilie 2016
                                                                                                                Cosmina-Daniela-Vlasta M.