vineri, 29 mai 2020

Orizonturi largi de pe Culmea Cănicei - Wide Horizons from Cănicea Ridge

Aparate Foto

 

Orizonturi largi de pe Culmea Cănicei

Wide Horizons from Cănicea Ridge


   După atâtea zile de stat în casă, a venit timpul să ieșim puțin la aer. Locuim în județul Caraș-Severin, o zonă cu multe minuni naturale care pot fi admirate iarăși și iarăși. De aceea, nu este nevoie să mergem prea departe. Vom merge într-un loc cu priveliști de excepție, Culmea Cănicei sau Culmea Cornereva. Am fost deasupra satului Cănicea și în anul 2015, dar nu am urcat până sus (vezi articolul Cănicea – satul de sub culme). Apoi am mai fost o dată în trecere pe acolo, am urcat din satul Cănicea până sus, dar nu am avut prea mult timp la dispoziție. De data aceasta ne reîntoarcem pe Culmea Cănicei, ca să admirăm pe îndelete tot ce se vede de la aceea înălțime.

    
   Vremea este schimbătoare și nehotărâtă în ziua de luni, 18 mai 2020, când pornim spre ținta noastră de azi, Culmea Cănicei. Este și motivul pentru care nu pornim de acasă prea devreme. Trecem prin Caransebeș și urmăm șoseaua ce se ține de cursul râului Timiș. De la Teregova urcăm spre pasul Poarta Orientală (535 m), iar de aici coborâm spre Domașnea. Puțin după ieșirea din Domașnea ajungem în dreptul unei stații de alimentare, unde întoarcem la stânga și ne îndreptăm pe un drum îngust spre satul Cănicea.


   În sat drumul devine tot mai abrupt. Apoi dispare asfaltul de pe drum, casele rămân în urmă, iar noi începem urcușul pe un drum pietruit. Pe măsură ce câștigăm altitudine, casele din Cănicea devin din ce în ce mai mici, dar imaginea de ansamblu devine din ce în ce mai mare. Jos, în depresiune, deslușim deja comuna Domașnea, precum și panglica drumului european.


   După câteva serpentine intrăm în pădure. La ieșirea din pădure străbatem o porțiune drum mai dificilă și ieșim direct pe culme, în vecinătatea unei stâne. Din fericire, la stână nu este nimeni acum. Suntem la altitudinea de 1.140 de metri.  Aruncăm o privire în valea din care am urcat (vest). Dincolo de satul Cănicea, îngrămădit la poalele culmii, vedem comuna Domașnea, iar mai departe spre nord-vest, în spatele drumului european, deslușim localitățile Luncavița și Verendin. Spre sud-vest apar comunele Cornea, iar mai departe Mehadica. În spatele tuturor acestor așezări orizontul vestic este ocupat de platoul Semenicului, pe care abia îl deslușim prin pâcla albicioasă.


   Orizontul nu este așa de clar precum ne-am fi dorit, dar suntem mulțumiți că nu plouă. Nu suntem prăjiți nici de soare (mai ales că deja suntem în orele după-amiezii), dar nici nu plouă. Avem parte de o succesiune de lumini și umbre, datorate soarelui și norilor care se joacă de-a v-ați ascunselea. Oricum, nu ne deranjează nici vântul, ceea ce e lucru mare la această altitudine!


   Culmea Cănicei, cu o lungime de circa 15 km, se întinde pe direcția nord-sud, de la pasul Furca Obiții (830 m) până spre localitatea Globurău, unde coboară sub 800 de metri. Altitudinea maximă a culmii este atinsă în vârful Poiana Mare (1.364 m), situat cam pe la jumătatea acestei formațiuni de relief. Această culme solitară și semeață poate fi văzută de la distanțe destul de mari. Așa se face că am văzut-o în luna februarie a acestui an și de pe Muntele Mic ( vezi articolul Totuși, pe Muntele Mic și pe Semenic e iarnă).


   Să ne îndreptăm acum atenția spre latura răsăriteană a culmii. Urmăm culmea spre sud, în coborâre ușoară, pentru a ajunge la un vârf golaș denumit Piatra Elișovei (1.152 m), împodobit cu o cruce. De fapt, linia culmii este secondată de un drum făcut probabil de ATV-uri și biciclete. Vârful se compune dintr-o îngrămădire de bolovani și este situat pe partea estică a culmii. De aici privirea ne conduce spre localitatea Bogâltin, așezată în vale, dincolo de drumul județean DJ 608, care urcă de la Plugova spre șaua Furca Obiții. De la Bogâltin un drum pietros, nepracticabil pentru mașini de oraș, urcă prin cătunul Cracu Teiului spre un al cătun al comunei Cornereva, Poiana Lungă. Un loc de poveste de care ne leagă amintiri frumoase (vezi articolul Cătunele din munții Cernei).


   La răsărit de Culmea Cănicei se adâncește valea râului Bela Reca, însoțită de drumul județean amintit și presărată cu câteva din cătunele comunei Cornereva. În spatele satului Bogâltin apare un vârf „cu capul în nori” care impune respect: Bolduț (1.215 m). De fapt, orizontul răsăritean este închis de culmea principală a munților Cernei, culmea Vlașcu, care se întinde de la Băile Herculane (sud) până la joncțiunea cu masivul Godeanu (nord).


   Pornim pe culme spre nord, unde avem de gând să coborâm pe undeva cât mai aproape de pasul Furca Obiții. În vale vedem centrul comunei Cornereva, o comună cu un record: are cele mai multe sate componente din România (40). Am făcut o scurtă incursiune de iarnă și pe la poalele culmii principale a munților Cernei și am rămas cu amintiri prețioase (vezi articolul O zi de iarnă la Cornereva).


   Lăsăm în stânga vârful Poiana Mare și urmând drumul de pe culme spre nord, ne apropiem mai mult de depresiunea Cornereva. La un moment dat părăsim drumul care merge drept înainte și cotim la dreapta. Începem să coborâm de pe culme. Intrăm în pădure, apoi ieșim într-o poiană, în apropierea unei stâne. La ieșirea din poiană trebuie să deschidem o poartă, așa cum am mai văzut și în alte locuri din munții Cernei. Probabil că ele servesc la menținerea animalelor domestice într-un loc delimitat.


   Închidem poarta după noi și ne continuăm coborârea. În dreapta noastră (est) apare acum vârful Cozia (1.450 m), unde ne-am delectat cu peisajul fabulos și am scăpat în ultimă instanță de furia câinilor ciobănești în luna mai a anului 2015 (vezi articolul Vârful Cozia în luna florilor). Asta înseamnă că ne apropiem de drumul județean care urcă din Cornereva. Trecem pe lângă câteva case, unele locuite, altele ruinate și părăsite și într-un final ieșim la drumul județean în localitatea Gruni, puțin mai jos de școala generală.


   Ajungem în pasul Furca Obiții, de unde începem să coborâm în serpentine. Curând zărim în dreapta lacul de acumulare Rusca, flancat în depărtare de înălțimile munților Godeanu și Țarcu. Acolo sus se mai văd câteva dâre albe de zăpadă. Nu este pentru prima dată când trecem pe aici. Drept urmare, nu zăbovim prea mult la lac. Depășim barajul situat în dreapta, traversăm localitatea Rusca și la intrarea râului Timiș în strânsoarea munților ne intersectăm cu drumul european, care ne duce spre Caransebeș și Reșița.


   O oază de liniște, sălbăticie și frumusețe naturală... Aceasta este Culmea Cănicei! Sperăm că așa va și rămâne. Un loc unde ești mai aproape de cer și unde simți că ești o părticică fericită și un suflet privilegiat al acestui minunat univers în care trăim. Un loc în care merită să revii ori de câte ori ai ocazia!


                              https://www.mcdv82.net/                                                                                                                                            
                                                                                                                                                                   18 mai 2020                                                                                                                                                                          Cosmina-Daniela-Vlasta M.




sâmbătă, 21 martie 2020

Munii Aninei, prin ploaie - Aninei mountains, through rain

Aparate Foto

 

 

Munții Aninei, prin ploaie

Aninei mountains, through rain

 


   Chiar dacă este o zi închisă și se anunță ploaie, noi plecăm spre munții Aninei. Acești munți nu excelează prin altitudini mari și nici prin vârfuri golașe, dar au multe comori ascunse în desișul pădurilor care îi îmbracă. Vegetația încă nu s-a trezit la viață, pădurea încă n-a înfrunzit, ceea ce ne ușurează explorarea acestor munți. 


    Urcăm dinspre Reșița spre Anina. Înainte de a intra în orașul Anina, oprim pentru a admira o mică cădere de apă formată de un pârâiaș zglobiu. Mergem până la locul de unde firul de apă iese de sub munte. Din păcate, aici gunoaiele de tot felul zburdă în voie! Oare când vor înțelege locuitorii acestor plaiuri mioritice că locul gunoaielor nu este în pădure și nici în albia râurilor?!


    Ca să ajungem azi, vineri, 6 martie 2020, la Ciclova Montană, ar trebui să trecem prin chinul drumului dezastruos, compus din gropi și bucăți de asfalt, care trece prin Ciclova Română. Din fericire, am aflat nu demult despre un drum mai accesibil și proaspăt modernizat care face legătura între Oravița și Ciclova Montană. La intrare în Oravița, chiar de sub barajul Lacului Mare ieșim din drumul principal și virăm la stânga. Imediat suntem la o bifurcație: spre stânga drumul urcă spre cabana 7 Brazi, iar spre dreapta ne înscriem noi pe un drum proaspăt betonat (nu asfaltat!), care înainte se prezenta ca un drum de căruțe.


    Pe măsură ce drumul urcă în serpentine pe dealul Vodari, în dreapta se adâncește valea Oraviței și se deschide orizontul. Când ajungem în vârf de pantă, în depărtare putem zări eolienele postate la ieșirea din Oravița spre Răcășdia. Imediat ce începem să coborâm spre valea Ciclovei, în depărtare întrezărim mănăstirea romano-catolică Maria-Fels (vezi Ciclova), iar în față apare Muntele Rol (913 m).


    După circa 5 km ajungem la ruinele fabricii de bere, cândva renumită pentru calitatea berii care se producea aici. Berea de aici a avut de-a lungul vremii mai multe denumiri: Ciclova, Montana, Caraș, Semenic... Fabrica a fost ridicată în anii 1726-1728 la baza stâncii pe care se află mănăstirea catolică, dar în 1820 a fost mutată pe locul actual.


    Pornim pe valea Ciclovei în sus și ne oprim în dreptul cantonului silvic Ciclova. Pentru a ajunge însă la canton, ar trebui să traversăm un pod șubred plasat peste albia râului. Spatele clădirii este asigurat de peretele abrupt al Stâncii Simionului.


    După o scurtă pauză înaintăm până la prima intersecție. Suntem deja pe teritoriul Rezervației Naturale Valea Ciclovei – Ilidia, un sector unic din cadrul Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița. La dreapta drumul urcă spre mănăstirea ortodoxă Călugăra (circa 1 km) și mai departe spre culmea muntelui Rol. Înainte, pe valea Ciclovei, o cărare urcă prin poiana Iulia până la sanatoriul Marila.


    Ploaia începe să devină mai insistentă și cam supărătoare. Ne întoarcem spre Oravița, urcând tot spre dealul Vodari. La coborâre admirăm în stânga noastră Tâlva Mare și Tâlva Mică două culmi împădurite, care se ridică dincolo de valea Oraviței. În vale sunt înghesuite ultimele case ale cartierului Forviz. După un foarte scurt popas la Lacul Mare, pornim în serpentine ascendente spre sanatoriul Marila, o clădire aflată în pragul descompunerii ce nu spune nimic despre renumele său de altădată.


    Imediat părăsim șoseaua DN 57B ce duce spre Anina și ne angajăm spre stânga pe drumul vechi (DJ 572B), care se îndreaptă tot spre Anina. Înaintăm încet, drumul fiind într-o stare jalnică. Nu vrem să ajungem acasă cu mașina în rucsac! Trecem prin două poienițe, unde se află cantoanele silvice Lup și Răuț. Lăsăm în stânga intersecția spre Colonia Brădet și începem să coborâm spre Anina. De fapt, Colonia Brădet este un cartier al orașului Anina. Doar că acest cartier se află la 5 km distanță de oraș și nu există transport în comun! Pe deasupra, este o zonă frecventată de lupi, așa cum s-a întâmplat și în toamna anului 2012, când mai multe animale domestice ale localnicilor au fost sfâșiate (nu este o poveste, ci o realitate pe care locuitorii din Brădet o trăiesc!).


    Pe măsură ce ploaia se întețește, pe drum încep să curgă apele. Suntem la o răscruce de drumuri, deasupra orașului Anina. În acest loc se afla cândva Colonia Cehă, întemeiată în 1851 de câțiva coloniști veniți din Boemia. Drept înainte se poate coborî în cartierul Steierdorf, iar la dreapta drumul înaintează spre ruinele de la Crivina din valea Ponor.


    Noi întoarcem spre stânga și ne îndreptăm spre cartierul Sommerfrische, trecând pe lângă ruinele stațiuni climaterice Aurora Banatului, descrisă la sfârșitul sec. al XIX-lea ca o „lucrare de artă” și comparată cu peisaje idilice din Elveția și Tirol. În dreapta jos apare turnul bisericii romano-catolice din Steierdorf și câteva case. În ușoară coborâre ieșim la șoseaua principală în dreptul cimitirului din Steierdorf.


    Chiar dacă ploaia nu încetează, parcă ar fi prea devreme să mergem acasă! Ieșim din Anina, lăsăm în urmă comuna Carașova și urcăm până la intersecția spre Iabalcea. Cotim la dreapta pe un drum îngust, dar asfaltat, care ne conduce spre localitatea amintită. Din Iabalcea drumul pietruit merge în direcția peșterii Comarnic.


    Înainte de cantonul silvic Padina Seacă ne intersectăm cu drumul StEG-ului (Staats Eisenbahn Gesellschaft, adică „Societatea privilegiată cezaro-crăiască austriacă de căi ferate de stat”, o societate austriaco-franceză înfințată în 1834), care apare în stânga noastră (vechiul drum ce făcea legătura între Reșița și Anina). De aici până la poiana Comarnic acesta va fi și drumul nostru. De la canton drumul începe să coboare și curând ieșim din pădure. Avem în față poiana Sumbrac (Certej), unde drumul face un viraj larg spre dreapta. Înainte de a intra din nou în pădure, în stânga drumului, pe pajiștea care mărginește pădurea, apar covoare întregi de ghiocei, care vestesc venirea primăverii (vezi articolul Început de primăvară pe valea Comarnic). O adevărată încântare pentru ochi și suflet!


    Ne deplasăm iarăși prin pădure, cu muntele împădurit în stânga și cu un hău prăpăstios în dreapta. La intersectarea cu valea Topliței drumul face o nouă buclă de 180 de grade spre dreapta și coboară mai departe. După circa 1 km și jumătate cu pârâul Toplița în dreapta, ajungem în poiana Comarnic. Cantonul silvic pare destul de mare, el fiind compus din mai multe clădiri.


    Mai executăm o curbă spre dreapta și suntem în dreptul unei cabane cam ponosite, sub intrarea în peștera Comarnic. De fapt, intrarea în peșteră este închisă, pentru vizitarea ei fiind nevoie de un anunț prealabil. De pe versantul stâng al văii sare năvalnic de pe o piatră pe alta pârâul Ponicova (originar din Culmea Beții – 873 m), artizanul peșterii Comarnic, un curs de apă care se unește aici cu râul Comarnic, iar acesta, la rândul său, după circa 2 km de chei adânci, intră în râul Caraș. Din poiana Comarnic drumul StEG-ului urcă prin pădure, trece pe la cantoanele silvice Naveșu Mare și Jervani și ajunge la final în cartierul Orașul Nou din Anina.


    Suntem pe drumul de întoarcere. Oprim pe valea Topliței ca să privim mai de aproape cascada Sumbrac, o capodoperă a naturii. Firul de apă ce vine dinspre poiana Sumbrac coboară în adevărate drepte, iar la final se răsfiră pentru a se uni cu apele Topliței. Dacă apa pârâului Toplița este tulbure, apa ce formează cascada este cât se poate de limpede.


    Puțin după cantonul Padina Seacă lăsăm în stânga drumul pe care am venit și continuăm înainte pe drumul StEG-ului. Drumul pietruit ne poartă mereu prin pădure. La un moment dat vedem în dreapta Avenul din Drumul Comarnicului, cu zăbrele la intrare. Trecem peste Șaua Baciului, apoi începem coborârea. În dreapta se cască abisul prin care curge Valea Baciului; după confluența cu pârâul Sodol cursul de apă poartă denumirea de Valea Mare. În depărtare zărim prin negura amurgului, a norilor joși și a perdelei de ploaie câteva case din Cuptoare și Secu. Ploaia devine tot mai insistentă și se pare că va dura.


    Spre stânga se desprinde drumul ce urcă la șoseaua Reșița – Văliug și iese în dreptul cantonului silvic Poiana Bichii (vezi articolul Tunelurile din valea Sodol). Coborâm, coborâm, evitând pe cât posibil noroaiele de pe mijlocul drumului, chiar dacă suntem cu o mașină de teren (Duster). Pe întuneric deja zărim jos de tot niște luminițe. Într-adevăr, sunt luminile de la pensiunea Casa Bănățeană, situată chiar lângă cantonul silvic Minda, unde drumul nostru se intersectează cu șoseaua Reșița – Văliug – Slatina Timiș (DJ 582). Virăm la stânga pentru a ajunge la Reșița.


    Drumul modernizat dintre Oravița și Ciclova Montană și vechiul drum dintre Reșița și Anina (peste Șaua Baciului) sunt 2 dintre căile care ne pot aduce mai aproape de inima naturii. Primăria din Reșița intenționează să reabiliteze vechiul drum dintre Reșița și Anina, care trece tocmai pe lângă peștera Comarnic. De altfel, acest drum, până nu demult impracticabil, are statut de drum județean (DJ 582C). Oare acesta să fie efectul alegerilor locale care vor avea loc în acest an?! Oricum, să sperăm că, pe de-o parte, modernizarea acestor drumuri nu va duce la o invazie nedorită de turiști care lasă în urmă gunoaie și dezastru și, pe de altă, parte reabilitarea drumurilor nu se va opri după încheierea alegerilor!


   
                                                https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                           
                                                                                                                                               6 martie 2020                                                                                                                                                                        Cosmina-Daniela-Vlasta M.