sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Cu mocănița prin munii Maramureșului - By train through the Maramureș mountains

Aparate Foto

 

Cu mocănița prin munții Maramureșului

By train through the Maramureș mountains

 


   Cine n-a auzit de mocănița de pe valea Vaserului? Dar... una este să auzi și alta e să vezi! Tocmai de aceea anul acesta pornim hotărâți spre Maramureș, unde își duce traiul această minune arhaică. În ziua de luni, 15 iulie 2019, suntem cam toată ziua pe drum, strecurându-ne cu greu prin ambuteiajele de la Alba Iulia și de la Dej. Avem parte și de câteva reprize de ploaie. Dar, când ajungem la gara Vișeu de Sus, puțin după ora 8 seara, cerul se limpezește.


    Acum este liniște aici. Sunt doar câteva mașini parcate lângă trenul-hotel Carpatia Express, compus din 2 vagoane de dormit și un vagon restaurant. Avem timp să ne familiarizăm cu împrejurimile. Liniile de cale ferată îngustă (760 mm) sunt ocupate de mai multe garnituri de tren, dar locomotivele nu se văd. Probabil că se odihnesc în depou. Doar lângă trenul-hotel este o locomotivă pe aburi expusă pentru turiști. Se poate urca în ea. Bineînțeles, locomotiva nu este funcțională.


    În fața vagonului restaurant dormitează un câine Husky foarte simpatic. De partea cealaltă a trenului-hotel se zbenguie 4 cățeluși albi. Parcă ar vrea să ne prezinte un număr de acrobație pentru care așteaptă și o recompensă.


    WC-urile sunt curate și bine dotate. Este aici și un ansamblu de case tradiționale, Satul Maramureșean. Totul este împodobit cu flori și construit din lemn, un loc ideal pentru servirea cinei. În mijlocul curții se află o scenă pentru spectacole. Întreaga atmosferă de la gară este foarte intimă și romantică. Așteptăm cu bucurie ziua de mâine!


**********

    Imediat după ivirea zorilor suntem deja treji. Emoțiile călătoriei care ne așteaptă azi, marți, 16 iulie 2019, nu ne mai lasă să dormim. Calea ferată de pe valea Vaserului este singura cale ferată forestieră care mai funcționează. Exploatarea lemnului de aici a început în 


sec. al XVIII-lea. Lemnul era adus la gaterele din Vișeu de Sus cu ajutorul plutelor. În 1932 a început construcția căii ferate. După terminarea ei s-a trecut la transportul lemnului cu vagoane pe calea ferată.


    Trenurile sunt trase de locomotive Diesel și locomotive cu aburi. În prezent, în timpul sezonului estival, circulă pe valea Vaserului trenuri trase în special de locomotive cu aburi, spre deliciul turiștilor. Locomotivele Diesel sunt folosite mai ales pentru transportul buștenilor.


    După ora 7 încep să sosească angajații, iar după ora 8 peisajul gării începe brusc să se anime. Un angajat dirijează mașinile ce intră pe poartă spre locurile de parcare. Nu ne facem griji pentru bilete, pentru că am făcut rezervare prin internet.


    Mergem la casa de bilete pentru rezervările online și ne ridicăm biletele și tichetele pentru mâncare. Am plătit 113 lei pentru un bilet, preț în care este inclus un platou grill, o băutură răcoritoare, un produs de patiserie și o ciocolată caldă sau cafea. Biletul simplu, fără mâncare, costă 74 lei. Tarifele diferă și în funcție de sezon, iar studenții și copiii au reduceri.


    Vânzoleala crește pe măsură ce se apropie plecarea primului tren la ora 9. Sosește și un autobuz din care se revarsă o mulțime de copii. Mașinile sosite sunt din toate colțurile țării. Sunt aici și turiști străini.


    La 8:30 vine prima locomotivă cu aburi și se lipește de prima garnitură de vagoane. Fiecare locomotivă are un nume. Aceasta se numește Ioana. În așteptarea plecării pe traseu scoate fum negricios și abur. Mulți se pozează alături de locomotivă.


    Trebuie să remarcăm organizarea foarte bună. Un angajat care dirijează mașinile spre parcare, casele de bilete rezervate online și cumpărate pe loc sunt separate, trenurile sunt foarte ușor de găsit după tăblițele postate. Nu în ultimul rând e de apreciat amabilitatea personalului angajat. O parte dintre ei sunt tineri, probabil fac un ban cinstit în vacanță.


    La câteva minute după ora 9, după șuieratul specific, pleacă primul tren, în vălătuci de fum și zgomotul inconfundabil al locomotivei cu aburi. Noi vom pleca după o jumătate de oră cu al doilea tren. Ne ocupăm locurile într-un vagon deschis și așteptăm să pornim din loc. Locomotiva care ne va tracta e tot pe aburi și poartă numele de Bavaria. La fel ca prima locomotivă care a plecat deja (Ioana), și locomotiva noastră (Bavaria) a fost fabricată la Reșița. O tânără angajată cu chipiu ne dă câteva informații esențiale despre traseu și ne punem în mișcare.


    Avem de parcurs peste 21 de km, cu o viteză medie de 10 km pe oră, ceea ce înseamnă că vom călători peste 2 ore. Vagoanele sunt arhipline. În partea stângă defilează pe lângă noi câteva case ridicate pe malul râului Vaser. Dincolo de apele destul de vioaie ale Vaserului șerpuiește un drum forestier. La un moment dat observăm că după trenul nostru vine un microbuz, care însă este echipat pentru a putea circula pe șine. Interesantă priveliște!


    Pe măsură ce înaintăm spre inima munților Maramureșului, casele se răresc treptat până ce dispar din peisaj. Valea se îngustează, albia Vaserului se apropie de noi și culmile împădurite devin mai înalte. După 12 km ne oprim și facem o pauză binevenită în stația Novăț. Încercăm să ne revenim din zgâlțâieli. Coborâm și ne rotim privirile. Peisajul este dominat de pădure.


    După încă 1 km ne intersectăm cu valea Novăț, care coboară din dreapta noastră, iar la km 16 trenul oprește în stația Glimboaca. Urmează o pauză mai lungă într-o poieniță, unde este un loc de picnic cu foișor. Turiștii se așază la rând lângă vagonul cu gustări și băuturi. Savurăm un langoș și sorbim o ciocolată caldă (cu cafeaua nu ne împăcăm deloc!). După circa 15 minute de staționare, la șuieratul locomotivei, ne urcăm în vagoane și ne continuăm periplul.


    La 10 minute după plecarea din stația Glimboaca, apele Vaserului se mută în dreapta noastră. Se lucrează la podul de cale ferată care trece peste râul Vaser. Apoi apare în dreapta clădirea din lemn a gării Cozia și cantonul silvic, unde se încarcă bușteni. Nu după mult timp traversăm din nou râul Vaser, trecem pe sub o poartă de lemn maramureșeană, lăsăm în dreapta valea Novicior și la ora 11:40 ajungem în stația finală Paltin. Am parcurs până aici peste 21 de km. De fapt, calea ferată se întinde până la granița cu Ucraina (Izvorul Boului) și are o lungime totală de peste 46 de km. Însă traseul turistic merge doar până aici, la Paltinu.


    Între calea ferată și albia râului sunt amplasate mese, bănci, foișoare și chiar o scenă din lemn pe care dansează vârtos câteva perechi de tineri maramureșeni. Servim un platou cu pui și ascultăm cântecele maramureșene vioaie care răsună din difuzoare. Vizităm muzeul amenajat la Paltinu, care prezintă istoria acestei linii ferate înguste și unde este expusă și o machetă.


    La o jumătate de oră după noi sosește în stație încă un tren (Elveția), în timp ce primul tren (Ioana) e gata de întoarcere. Între timp însă, pe când noi ne delectăm cu dansatorii neobosiți, mai sosesc aici 2 trenuri tractate de locomotive cu abur. Până acum au ajuns aici 5 trenuri.


    La ora 13:15 trenul nostru e pregătit să facă cale întoarsă. După sosirea în stație a trenului tractat de automotorul Rossia, pornim înapoi. În ultimul vagon al trenului apare un angajat care manevrează frâna. Pe traseu mai avem o scurtă oprire, iar la ora 15:30 suntem din nou în gara din Vișeu de Sus.


    Aventura mocăniței de pe valea Vaserului nu este pentru cei învățați doar cu confortul. Călătoria durează peste 2 ore, băncile din vagoane sunt din lemn, iar zgomotul și fumul locomotivei pot fi deranjante pentru unii oameni. Peisajul este frumos, dar nu spectaculos. Dar pentru oamenii cu spiritul aventurii în sânge și care pot vedea dincolo de aparențe, traseul este perfect.


    Mai este destul timp până se întunecă. De aceea mai urcăm spre pasul Șetref sau Dealul Ștefăniței (817 m). Am trecut pe aici și ieri, dar nu am avut atunci prea mult timp la dispoziție. Vrem să admirăm pe îndelete peisajul care se deschide de la această altitudine. Aici este limita dintre județele Bistrița-Năsăud și Maramureș. Spre vest se înalță munții Țibleș, iar la est domină munții Rodnei cu cel mai înalt vârf din Carpații Orientali (Pietrosul Rodnei – 2.303 m). La nord, dincolo de depresiunea Maramureșului,  se zăresc contururile formate de munții Maramureșului.


    A venit vremea să ne retragem la odihnă. Coborâm spre Borșa, unde ne instalăm la campingul Pietrosul Rodnei. Suntem chiar la poalele vârful Pietrosul Rodnei. Cu amintirea vie a mocăniței de la Vișeu de Sus și cu ochii ațintiți spre înălțimile Rodnei, așteptăm lăsarea serii și binefacerile somnului în aer liber.


**********

    În zorii zilei de miercuri, 17 iulie 2019 urcăm până la mănăstirea Borșa-Pietroasa, situată la circa 1.000 m altitudine. Cadrul natural


este minunat. Ne plimbăm în voie prin curtea mănăstirii și admirăm simfonia florilor. În spatele mănăstirii se ridică chiar vârful Pietrosul Rodnei, acoperit acum de nori. Jos se vede orașul Borșa, care se întinde de-a lungul șoselei DN 18.


    Azi nu suntem pregătiți să facem o drumeție prea lungă, așa că nu urcăm spre Pietrosul Rodnei. Coborâm la Borșa, mergem până la capătul estic al orașului și ne oprim în complexul turistic Borșa. De aici ne urcăm în telescaunul care ne duce până la altitudinea de 1.364 m.


    Telescaunul, inaugurat în anul 1982, se întinde pe o lungime de 2.100 m și străbate o diferență de nivel de 500 m. Călătoria durează 17 minute și este un adevărat răsfăț pentru ochi datorită peisajelor încântătoare care se derulează prin fața noastră. La capătul de sus al telescaunului suntem întâmpinați de muzică (preferam liniștea!) și o mulțime de turiști. Suntem în Parcul Național Munții Rodnei. Locul este vizitat atât vara, cât și iarna. O linie de teleschi mai urcă 1.000 de metri.


    Trecem pe sub o poartă de lemn (doar suntem în Maramureș!) și ne îndreptăm spre cascada Cailor. Coborâm pe un drum îngust și în 15 minute avem în față căderea de apă considerată de mulți cea mai înaltă din România (peste 90 m). Cascada Cailor se desfășoară în mai multe trepte pe versantul nordic al munților Rodnei și este o minune a naturii. Turiștii sunt prezenți și aici într-un număr mare.


    Adevărul este că există în România o cascadă cu mult mai înaltă, dar foarte puțin cunoscută și greu accesibilă. Este cascada Scurtele (o denumire paradoxală) din munții Godeanu, care are o înălțime de 293 m (între cotele 1.322 – 1.615 m altitudine).


    Urcăm înapoi spre punctul de plecare și prindem spre stânga un drumeag care se îndreaptă spre tăul Știol, locul de unde izvorăște Bistrița Aurie. Ieșim pe un platou înierbat, situat la peste 1.500 m și ne rotim privirile. Vârfurile munților sunt învăluite în ceață și trage un curent de aer destul de rece. Până la urmă un marcaj turistic echivoc ne determină să ne întoarcem la telescaun.


    Turiștii continuă să vină de jos în valuri. Câțiva dintre ei se îndreaptă spre stâna din apropiere pentru a degusta brânza produsă la fața locului. Noi ne urcăm în telescaun și între timp admirăm ceea ce ne oferă natura cu generozitate. Dincolo de șosea se ridică munții Maramureșului, în mare parte împăduriți.


    La Borșa luăm prânzul, iar apoi ne îndreptăm spre locul nostru de campare. Gazda noastră este foarte amabilă cu toți oaspeții. Respirăm aerul curat al munților și depănăm amintiri. În acest fel încheiem ziua de astăzi, o zi memorabilă pentru noi, în care am văzut locuri inedite.


**********

    Ziua de joi, 18 iulie 2019, se anunță frumoasă și însorită de dimineață. Azi vom merge spre casă. Dar, ca să evităm aglomerația, vom evita ruta pe care am venit. La Săcel ieșim de pe șoseaua DN 17C, mergem spre nord-vest până la Șieu, iar de acolo schimbăm direcția


spre sud. Urcăm pe un drum îngust, dar asfaltat și pitoresc. În vârful dealului, în pădure, oprim lângă o mică capelă, de unde coborâm spre Groșii Țibleșului. Trecem prin Târgu Lăpuș, unde ne intersectăm cu DN 18B. Apoi ne deplasăm pe drumurile județene 109F și 110C până ajungem la Ileandra. De aici ne ținem de râul Someș pe șoselele DN 1C și 1H până la Tihău. De aici circulăm pe șoseaua DN 1G până la Huedin, unde doar traversăm aglomerata șosea DN1 și ne înscriem pe DN 1R, adică Transursoaia.


    Urcăm spre Beliș pe sectorul de drum pe care nu am reușit să-l facem anul trecut. De aici mai departe traseul ne este cunoscut de anul trecut (vezi articolul Poveștile Apusenilor 1). Dar, nu putem să ne plictisim, pentru că mereu descoperim ceva ce ne-a scăpat data trecută. De fapt, natura îmbracă mereu alte haine și de aceea merită admirată.


    Coborând pe Transursoaia spre Albac, ne mai oprim puțin la pensiunea rustică Căsuța din Povești din localitatea Horea, o locație originală acoperită cu șindrilă și ornamentată cu paie. Din Albac ajungem prin Câmpeni, Abrud și Brad până în valea Mureșului, în apropiere de termocentrala de la Mintia. În fine, de la Simeria mai avem de mers până la Reșița doar 2 ore și jumătate.


    În concluzie, mocănița de pe valea Vaserului este o minune arhaică care merită văzută și trăită. Bineînțeles, călătoria cu acest tren nu este pentru cei comozi, ci pentru cei cu simțul aventurii. Peisajele nu sunt așa de spectaculoase ca la Semmering-ul bănățean, adică calea ferată Oravița – Anina (vezi articolul Semmering-ul bănățean – o cale ferată de 150 de ani și Un traseu feroviar la înălțime între Anina și Gârliște), dar locomotivele cu abur, fumul și zgomotul lor, sunt o experiență unică. Iar cascada Cailor putem s-o catalogăm ca fiind un miracol al naturii, unde omul se poate destinde și uita de goana după bani din marile orașe.



                       www.wix.com/mcdv1504/photography
                                                                                                                                                              15-18 iulie 2019                                                                                                                                                                        Cosmina-Daniela-Vlasta M.