Zile de relaxare în estul Transilvaniei
Days of relaxation in eastern Transylvania
Într-o zi de luni, 5 iulie 2021, pornim din Banat spre estul
Transilvaniei. Pe lângă întâlnirea cu foștii colegi de facultate (33 de ani), și
cu foștii colegi de liceu (40 de ani), vom admira frumusețile naturale din
această parte a lumii. Este un drum destul de lung, dar nu-l vom face într-o
singură zi. Aproape de orele amiezii, ajungem la Sebeș, unde facem un scurt
popas. Ne bucurăm să-l revedem aici pe unul dintre foștii colegi de facultate.
Avem timp să vizităm biserica și mănăstirea franciscană.
Apoi pornim mai departe, spre Dămieni, o mică așezare din județul Mureș, unde ne vom întâlni cu un alt fost coleg de facultate. Tot acolo vom și înnopta. Zis și făcut. Spre seară, dar încă înainte de apusul soarelui, ajungem într-o mică așezare din județul Mureș, Dămieni, unde suntem întâmpinați pe o ploaie torențială de un alt fost coleg de facultate. Aici suntem cazați într-un decor de basm și tratați regește.
**********
În dimineața zilei de marți, 6
iulie 2021, plecăm din Dămieni spre locul de întâlnire cu foștii colegi de
facultate, adică spre
localitatea Ciumani din județul Harghita. Trecem pe lângă Sovata, iar de la Praid urcăm spre pasul Bucin (1.287 m), de unde coborâm în depresiunea Giurgeului spre Gheorgheni.
De aici urcăm din nou în serpentine prin pădurea de brad și ajungem în
pasul Pângărați sau Bicaz (1.256 m). Din acest punct drumul coboară spre Lacul
Roșu, aflat în stânga noastră. Dacă tot am ajuns până aici, trecem încet prin Cheile
Bicazului. Nu putem să ratăm un asemenea spectacol al naturii, chiar dacă
vremea este închisă și nu suntem aici pentru prima dată. Apoi facem cale
întoarsă prin cheile spectaculoase ale Bicazului și ne oprim pentru un moment
de respiro la Lacul Roșu.
Ne întoarcem până dincolo de localitatea Borzont și poposim la hanul Basa ca să luăm masa. Hanul a fost ridicat în 1897 și este cunoscut pentru specialitățile culinare tradiționale secuiești. Mâncarea a fost delicioasă! În sfârșit, suntem iarăși în Gheorgheni, de unde întoarcem spre dreapta și după circa 3,5 km ajungem înainte de ora 16 la Ciumani, ținta finală a acestei zile. Seara urmează o masă festivă cu toți colegii ce facultate.
**********
Ne trezim într-o dimineață însorită de miercuri, 7 iulie 2021. Suntem la
Ciumani, în județul Harghita. După un mic dejun copios (doar masa de dimineață este cea mai importantă masă a zilei, în afară de prânz!), ne luăm rămas-bun de la colegi și
pornim spre... Cheile
Bicazului! Vrem să înconjurăm lacul de acumulare Bicaz (Izvorul Muntelui) construit pe cursul râului Bistrița.
Pentru amenajarea lacului între anii 1950-1960 au fost strămutate 22 de
sate din zonă. Încercați să vorbiți cu localnicii care au trecut prin acest
coșmar și veți simți rănile lăsate în sufletul lor! Trecem peste pasul
Pângărați, alunecăm ușor prin Cheile Bicazului, iar în amonte de orașul Bicaz
străbatem barajul lacului de acumulare Izvorul Muntelui. Suntem deja în județul
Neamț.
Începem periplul nostru în jurul barajului pe latura nord-estică (DN 15).
Pe malul opus al lacului admirăm din loc în loc culmile masivului Ceahlău, declarat
parc național. Frumusețile naturale ne fac să uităm oboseala drumului și
căldura soarelui dogoritor. La ora 14:30 oprim la capătul superior al lacului,
având în față viaductul Poiana Teiului. Viaductul ne ajută să trecem pe malul
opus al lacului.
Imediat ieșim de pe drumul național și pornim pe drumul județean DJ155F spre stațiunea Durău, aflată chiar în Parcul Național Ceahlău. Din comuna Ceahlău ne îndepărtăm de lac și după circa 8 km suntem în stațiunea Durău. Sunt aici multe grupe de copii. Ne uităm spre abruptul muntelui și ne gândim dacă există cumva pe aici vreun drum de coborâre spre Bicaz. Ocolirea prin Borsec și Toplița ar fi prea lungă.
Bingo! Aflăm de la cineva că există un drum recent modernizat care
coboară prin Parcul Național Ceahlău spre coada inferioară a lacului (aproape
30 de km). Deci, pornim pe acest drum (adică drumul județean DJ 155F),
modernizat în anul 2020. Mai întâi drumul urcă până la un punct, de unde avem o
belvedere impresionantă asupra lacului de acumulare. Apoi coborâm prin pădure
până la joncțiunea cu șoseaua DN15.
Șerpuim prin Cheile Bicazului în sus și ne oprim lângă lacul Roșu. Aici avem de gând să înnoptăm. Din fericire, găsim o căsuță liberă la Căsuțele Suhardul Mic din apropiere. Aici ne cazăm până vineri. Oricum de vineri încolo, la sfârșit de săptămână, nu era aici nici un loc liber. Iată unul din motivele pentru care noi evităm pe cât posibil călătoria și cazarea în weekend!
Nu mai avem timp să facem o plimbare cu barca pe lac. Ne mulțumim
deocamdată admirându-l de pe mal. Lacu Roșu este denumirea stațiunii care
include și lacul cu același nume. Denumirea maghiară a lacului (Gyilkos tó) se
traduce prin lacul Ucigaș. Lacul a luat naștere prin prăbușirea unui versant,
în urma cutremurului din 1838. Amurgul îl întâmpinăm în micuța prispă a căsuței
din lemn unde suntem cazați. 180 de lei ne-a costat cazarea pentru o noapte.
**********
Iată-ne treziți în dimineața zilei de joi, 8 iulie 2023, la căsuțele
Suhardul Mic, puțin mai jos de Lacul Roșu. Soarele deja este pe cer scăldând în
razele sale matinale vârful Suhardul Mic (1.345 m), aflat în vecinătatea
noastră. Azi însă nu vom urca pe acest vârf, ci ne
vom deplasa spre un alt lac din Ținutul Secuiesc, singurul lac vulcanic
din România. Da, este vorba despre lacul Sfânta Ana. Ca să ajungem acolo, avem
ceva drum de străbătut.
Ne întoarcem la Gheorgheni, iar de acolo ne îndreptăm în direcția sud pe
șoseaua DN12 (E578) prin Miercurea Ciuc până la Băile Tușnad. Pentru a urca cu
autoturismul până aproape de lac, ne întoarcem spre est pe drumul DN11C, iar în
final urcăm prin pădure spre nord pe drumul DJ113A până la marginea fostului
crater vulcanic. De la Băile Tușnad până aici am parcurs 24 km. Acolo lăsăm
autoturismul și coborâm cam 1 km până pe malul lacului.
Lacul Sfânta Ana, așezat în craterul unui vulcan stins, are o formă aproape circulară și este înconjurat de pădure de brad. Suntem la aproape 950 m deasupra nivelului mării în masivul Ciomatu. Lacul atinge adâncimea maximă de 7 m. În apropiere se află o capelă romano-catolică. Este un peisaj de basm! Să tot stai și să privești! Aici ne întâlnim pentru prima dată în România cu un ranger care adună deșeuri pe marginea drumului.
Pentru ca întoarcerea să nu fie monotonă, coborâm de la lac, intrăm din
nou pe șoseaua DN11C și ne îndreptăm spre sud-est prin Băile Bálványos până la
Târgu Secuiesc. Suntem în județul Covasna. Din Târgu Secuiesc ne întoarcem spre
nord pe drumul DN11B și ne îndreptăm spre Tușnad.
Înainte de Tușnad însă oprim în pasul Cașin (Nyerges) în dreptul unui monument din piatră, la altitudinea de 870 m. Monumentul, cu o cruce în vârf, cu o înălțime de peste 5 metri, a fost ridicat în 1879 în amintirea celor circa 200 de eroi secui pașoptiști, care au murit aici în 1849. Peste drum de acest monument, deasupra gropii comune, situată la circa 100 m spre nord, după anul 2000 s-a dezvoltat un întreg ansamblu comemorativ format din monumente funerare în stil secuiesc, stâlpi funerari sculptați în lemn. Este un ansamblu memorial unic și viu, care crește de la an la an.
Totuși, trebuie să ne gândim și la odihnă. Ceea ce înseamnă că de acum înainte mergem cât se poate de direct prin Miercurea Ciuc și Gheorgheni spre căsuțele Suhardul Mic, unde ne întindem oasele după o zi plină.
**********
Vineri, 9 iulie 2021, o zi care ne găsește de dimineață la căsuțele
Suhardul Mic. Este început de weekend, ceea ce înseamnă că vom
pleca de aici. Imediat vom afla unde vom înnopta în această seară. Dar... până atunci mai este mult. Vrem să mai vedem ceva prin împrejurimi.
Ca să poți vedea bine minunăția naturii din Cheile Bicazului, nu ajunge s-o faci din mersul mașinii. Așa că... pornim la pas prin chei și facem foarte multe opriri. În partea superioară a cheilor se ridică impunătoare stânca numită Piatra Altarului (1.147 m). În vârf se vede o cruce. Nu există însă nici un pasaj dedicat pietonilor prin cheile străbătute de râul Bicaz. Trebuie să ne strecurăm adesea printre mașini. Oare cât timp i-a trebuit apei să sculpteze aceste chei? Sigur a durat mult, dar n-a renunțat!
Comerțul stradal este și aici în floare. Urmăm șoseaua la vale, din când
în când deviem spre albia râului sau ne oprim în dreptul unui fir de apă care
se prăvălește printre stânci. Suntem cu privirea ațintită mai mult pe sus, unde
stâncile se unesc cu cerul.
O capră neagră paște liniștită deasupra noastră. Nu-și face griji din cauza oamenilor care se plimbă prin chei, parcă știind că nu putem ajunge la ea. După ce ajungem la capătul inferior al cheilor, ne întoarcem să recuperăm mașina.
Dar, încă nu mergem la locul de cazare... La ieșire din chei, spre stânga, începem să urcăm pe un drum pietruit. Sus, la circa 1.000 de metri, apare în stânga noastră apa Bardoșului. Ajunși la intersecție, ne întâmpină un indicator care ne arată direcțiile: în față Valea Lapoș (4 km), iar la dreapta Sat Bârnadu (2 km). Noi mergem înainte. Lăsăm în dreapta Bardoșul, iar după puțin timp apare în stânga un alt curs de apă, Lapoșul.
Peisajul devine din ce în ce mai captivant. Pe culmile înverzite se ivește câte o colibă, câte o casă, câte o căpiță de fân, câte un brad... Imaginile ne taie răsuflarea!
Facem cale întoarsă și ne abatem spre stânga, în direcția Sat Bârnadu. Nu mergem mult și apar câteva case. Peisajul este de-a dreptul de vis. Câțiva oameni adună fânul. Printre case își face loc și o bisericuță. Înspre sud-est orizontul este străjuit de vârfurile franjurate de deasupra cheilor, tivite la bază cu pădure de brad.
Coborâm la șoseaua DN12C ce străbate cheile și, în sfârșit ne îndreptăm spre locul de cazare. Depășim Lacul Roșu, trecem peste pasul Pângărați, coborâm spre Gheorgheni, lăsăm în urmă și pasul Bucin și coborâm la Praid. De aici mai avem doar o bucățică de drum până la Sovata (vezi articolul Sovata, o stațiune paradisiacă din Ținutul Sării), unde ne vom caza până luni la Casa Monika Ciocârliei.
Parcă încă e prea devreme să trecem la odihnă pasivă. Tocmai de aceea ne cazăm și plecăm. Vrem să vedem niște animale sălbatice, dar nu la grădina zoologică. Ne înscriem pe șoseaua DN13A în direcția Odorheiu Secuiesc, iar de acolo intrăm pe drumul DJ138 până în localitatea Sub Cetate. De acolo înaintăm pe un drumeag până în satul Izvoare. Ajungem la Parcul de Animale Sălbatice Ivó.
Aici așteaptă mai mulți oameni sosirea cuiva, care să deschidă porțile parcului și să ne îndrume. Într-un final sosește un pădurar care ne conduce prin parc cam o oră și jumătate. Reușim să zărim în depărtare câteva căprioare care fug speriate. Ne întâlnim și cu un cerb care se învârte într-un spațiu limitat. La un moment dat pădurarul își bagă bățul într-un mușuroi și ne dă să-l mirosim. Jalnic! Suntem dezamăgiți de ceea ce vedem sau nu vedem în acest parc. Ca să nu mai zicem cum s-a plătit taxa pentru vizitarea lui! Nu ne rămâne decât să ne întoarcem la Sovata și să trecem la odihna pasivă, adică la somn.
**********
În dimineața zilei de sâmbătă, 10 iulie 2021, ne trezim voioși la
Sovata. Este un loc un revenim cu plăcere, după 4 ani. Nu pierdem
timpul, pornim prin stațiune, admirând arhitectura clădirilor. Diversitatea coloristică ne încântă privirile. Apoi ne hidratăm și ne ospătăm în conformitatea cu temperaturile lunii iulie.
Între timp ne hotărâm să mergem până la Corund. Aici drumul principal este ticsit de produse artizanale specifice locului: vase din ceramică, multe obiecte din lemn, coșulețe din nuiele pentru diverse ocazii, blănuri, covorașe, pălării, brățări, diverse figurine... tot felul de suveniruri. Nu știi unde să te uiți mai întâi și ce să alegi!
Spre seară ne întoarcem la Casa Monika Ciocârliei și privim de aproape explozia de flori și culori de lângă noi: trandafiri, petunii, begonii... Gazda udă florile și gazonul, iar una din fetițele oamenilor cazați aici face spectacol, alergând pe gazon și încercând să-l tot stropească pe stăpân. Oare așa arată raiul?!
**********
Este duminică, 11 iulie 2021. Ziua se anunță frumoasă. Plecăm de
dimineață să explorăm împrejurimile. Plecăm pe drumul DJ135 până la Măgherani,
iar de acolo schimbăm direcția spre nord. De la Șilea Nirajului urcăm pe un drum pietruit până pe vârful Becheci
(1.080 m),
unde găsim o capelă romano-catolică. Construcția pare solidă. Pe povârnișul de sub capelă se întinde Calea Crucii cu cele 14 stațiuni. Încă nu este ora 10 când ne rotim privirile de jur-împrejur. Avem de aici o vedere panoramică asupra văii de sub noi. Nu ne vine să mai plecăm de aici!
După o gustare savurată în acest loc unic, coborâm pe un drum destul de complicat spre Călugăreni. Aici oprim pentru câteva momente lângă biserica fostei mănăstiri franciscane. Dacă ar putea vorbi pietrele mănăstirii despre istoria acestor locuri! Trecem apoi prin comuna Eremitu și ne oprim în localitatea Câmpu Cetății.
Poposim la un han pescăresc. În spatele hanului se întind mai multe iazuri. După ce ne ospătăm și ne hidratăm cu limonadă, ieșim la plimbare în jurul iazurilor. Sunt foarte mulți oameni care pescuiesc. De fapt, poți închiria o undiță și e imposibil să nu prinzi ceva în câteva minute. Iazurile mișună de pește. Doar că ciorbă de pește nu este! Este un loc minunat pentru relaxare. În apropiere se află și câteva căsuțe de camping.
Se apropie ora 15, oră la care trebuie să vină mocănița de la Sovata. De aceea mergem la locul de întâlnire cu mocănița, stația ei finală, pentru că gară nu putem s-o numim. Nu ne vom întoarce însă la Sovata cu trenulețul, suntem aici cu mașina. De fapt, am călătorit cu mocănița dus-întors cu 4 ani în urmă, în 2017.
Înainte de ora 15 apare încet locomotiva care trage după ea 3 vagoane cu turiști. Fum, abur și șuierat specific – sunt elementele distincte care însoțesc sosirea trenulețului. Turiștii sunt așteptați cu gustări, printre care și porumb fiert. Toți coboară și se bucură de atmosfera creată.
După circa 15 minute mocănița pornește înapoi spre Sovata. Noi o vom însoți cu mașina pe drum. Urmărim parcursul mocăniței, oprind în locurile unde calea ferată se intersectează cu drumul. În general, drumul merge aproape paralel cu calea ferată. Pentru că mocănița merge mai încet decât noi, mergem în Gara Mică din Sovata și așteptăm sosirea ei. Nu putem rata acest moment.
Ne retragem la Casa Monika. Gazda amabilă pregătește în ceaunul de
deasupra focului un gulaș mare pentru toți oaspeții cazați aici. O delicatese
iute cu care încheiem ziua de duminică! Înainte de a adormi însă ne alertează
din nou telefonul, așa cum s-a întâmplat în fiecare seară de când suntem aici.
Se plimbă un urs pe undeva prin stațiune. Probabil că este ceva destul de
obișnuit pe aceste meleaguri.
**********
Unii spun că luni nici iarba nu crește! Azi însă, în 12 iulie 2021, noi
ne trezim de dimineață și ne luăm rămas-bun de la gazda noastră.
Până seara trebuie să ajungem la locul întâlnirii cu foștii colegi de
liceu, adică la Ghimeș-Făget. Dar nu putem pleca din Sovata fără să mai vizităm
o dată lacurile pitorești. Este un loc unde am vrea să revenim ori de câte ori
avem ocazia.
Până la urmă plecăm din Sovata peste pasul Bucin spre Gheorgheni. Mai facem o deviere, pentru că avem timp. Deviem spre orașul Toplița, dar la Ditrău o biserică monumentală în stil neogotic ne face să oprim. Cândva oamenii au reușit să construiască o asemenea biserică, fără să beneficieze de tehnica de azi. Totuși, au făcut-o. Astăzi oamenii cu greu reușesc măcar să întrețină aceste lăcașuri de cult. Oare de ce?! Vizităm biserica și plecăm mai departe.
De la Toplița intrăm pe șoseaua DN15 care ne conduce la Borsec. Vrem să
vedem de unde provine această apă minerală de excepție. Dar suntem dezamăgiți!
Stațiunea nu e nici pe departe întreținută și aranjată așa cum este Sovata.
Sunt multe clădiri ruinate. Măcar să bem puțină apă minerală de la sură! Dar...
nici cu asta nu avem succes.
Oamenii umblă cu sticlele goale căutând un izvor. În sfârșit, vedem o doamnă cu sticluța plină. Ne luăm după ea, crezând că ne va duce la un izvor, dar... apa a cumpărat-o dintr-un magazin. Ajungem la un izvor care însă este pus sub lacăt. Apa este darul gratuit al naturii, dar se pare că aici unii au pus stăpânire și pe acest dar al naturii, obligându-ne să scoatem bani din buzunar pentru a beneficia de el!
Ne întoarcem la Gheorgheni pe același traseu. Mergem spre sud până la Miercurea Ciuc, iar de acolo virăm spre nord-est pe șoseaua DN12A. Acum suntem deja aproape de ținta călătoriei de azi. Înainte de a coborî în depresiune, oprim să scrutăm cu privirea peisajul din jurul nostru. Dealuri verzi, presărate cu brazi. Coborâm, trecem în județul Bacău și imediat suntem în Ghimeș-Făget. Aici vom înnopta.
**********
Iată-ne ajunși la ziua de marți, 13 iulie 2021. Azi vom rămâne pe loc,
adică nu vom ieși din localitate. Avem parte de un prânz cât se
poate de festiv, mesele sunt pline cu de toate, trebuie doar să avem
grijă de stomacul nostru. Depănăm amintiri, pe alocuri devenim nostalgici și
ascultăm muzică live.
După-amiază mergem spre fosta linie de hotar dintre Moldova și Imperiul austro-ungar. Vizităm capela catolică Kontumác, ridicată în secolul al XVIII-lea. Se vede clar calea ferată ce traversează râul Trotuș și clădirea unde acum este o expoziție privată de obiecte istorice feroviare. Plimbarea a venit tocmai bine după o masă copioasă. Seara stăm din nou la povești.
**********
În dimineața zilei de miercuri, 14 iulie 2021, ne trezim devreme și încă
înainte de ora 8 suntem lângă calea ferată, la fostul hotar.
Urcăm câteva trepte abrupte spre ruinele cetății Rákóczi. Cetatea a fost
construită în secolul al XVII-lea și servea ca punct vamal. De aici, de sus,
avem din nou o panoramă splendidă, de data aceasta spre capela Kontumác și spre
depresiunea Ghimeș-Făget.
Continuăm pe lângă apa Trotușului în jos până la Târgu Ocna, unde se află o mină de sare activă, dar amenajată și pentru vizitatori. Atunci, s-o vedem! După salina de la Turda și cea de la Praid, urmează s-o vedem acum pe cea de la Târgu Ocna.
Deasupra intrării în galerie vedem inscripția „Mina Trotuș”. Un autobuz ne duce cale de vreo 3 km până la adâncimea de peste 200 de metri. De aici începe periplul nostru prin galeriile de sare. Iluminarea este discretă. Aerul este mult mai rece decât cel de afară. Temperatura este constantă tot timpul anului, circa 12-13 grade Celsius. Galeriile au o înălțime de circa 8 metri. Ai impresia că ești într-un oraș subteran.
Este aici și o biserică realizată în anul 1992 în muntele de sare. Oamenii stau la mese, copiii se joacă. Trecem pe lângă o tablă uriașă de șah. Există aici și un teren de fotbal, o masă de tenis, bibliotecă... Dar se află aici și o sală de spectacole „Florin Piersic”. Vizităm și expoziția de utilaje care au fost folosite de-a lungul timpului pentru exploatarea minei. Aerul are un înalt grad de puritate.
Dacă tot am ajuns până aici... mergem și la Slănic Moldova. Stațiunea se întinde într-o vale îngustă, în bazinul râului Slănic, la poalele munților Nemira și este înconjurată de pădure. Suntem aici la altitudinea de 530 de metri. Într-un ochi de apă stau la soare pe o piatră 2 broscuțe țestoase.
Până și această stațiune pare mai bine gospodărită și mai curată decât renumita Băile Herculane din zona noastră de baștină. Apele curative sunt folosite pentru tratament extern, adică pentru băi. Credem că este timpul să ne așezăm și să servim prânzul.
Din Slănic Moldova nu putem merge cu mașina în altă direcție, decât în cea din care am venit, adică spre Târgu Ocna. Prindem o scurtătură (DJ 116) și înaintăm spre sud. La Pârgărești însă o biserică romano-catolică nouă și mare ne determină să oprim.
În timp ce o studiem și fotografiem, se oprește lângă noi o mașină din care coboară un om. Se prezintă ca fiind primarul comunei și ne întreabă dacă vrem să vedem și interiorul bisericii. Bineînțeles că vrem! În câteva minute apare un băiat care deschide biserica și așteaptă răbdător după noi până terminăm turul nostru prin ea. Merită vizitată!
Puțin mai departe oprim în dreptul altei biserici romano-catolice noi și mari. Suntem la Satu Nou. Aici ne mulțumim s-o vedem doar din exterior. Impresionant și acest lăcaș de cult!
Suntem deja la Oituz și oprim iarăși. Tot o biserică romano-catolică este cea care ne oprește în loc. O clădire monumentală! Nu putem trece doar așa pe lângă ea. Biserica a fost ridicată în 1924 pe tranșeele primului război mondial. Piatra cioplită din care este realizată și stilul gotic dă impresia unei biserici mai vechi.
Interiorul ne induce puțin în eroare. Ne așteptam la ceva vechi, dar interiorul, chiar dacă se încadrează în stilul gotic, este modern. Există un contrast între exterior și interior. În orice caz, arhitectura bisericii este impresionantă.
Ar cam trebui să ne mișcăm din loc. Deja e trecut de ora 16. Pornim pe șoseaua DN11 prin Târgu Secuiesc, trecem pe lângă Sfântu Gheorghe și reușim să ocolim la limită și Brașovul. Dar șoseaua DN1 (E68) nu putem s-o mai ocolim. Suntem chiar pe ea. Dar nu mai mergem prea mult. Căldura zilei ne-a cam sleit de puteri. La Perșani poposim la pensiunea Roadhouse și ne așezăm la masă. Găsim aici și o cameră pentru a înnopta. Deci, hotărâm să rămânem aici până a doua zi.
**********
Joi, 15 iulie 2021, este ultima zi a periplului nostru prin estul
Transilvaniei. Pensiunea Roadhouse, unde am dormit, este chiar la
marginea drumului, dar n-am fost deranjați de zgomot. Cel puțin, noi nu l-am auzit. Servirea de la restaurant este impecabilă. După micul-dejun plecăm la drum, pentru că azi trebuie să ajungem acasă, până la Reșița.
Totuși, nu vom merge acasă chiar așa de direct și fără nici o oprire. Prima noastră oprire este la Făgăraș, inde vizităm cetatea. Se mai lucrează aici, dar o parte din cetate se poate vizita. In incinta cetății, vrând-nevrând, ne afundăm în filele istoriei. Camera și instrumentele de tortură dau mărturie despre modul cum erau schingiuiți unii oameni pe vremuri.
Toate exponatele vorbesc despre istoria locurilor: vasele, armele, mobila, documentele. Pentru cei mai tineri, care din fericire pentru ei, n-au apucat acele timpuri grele, e bine că se găsește aici și o secțiune care evocă rezistența anticomunistă din Țara Făgărașului. O epocă nu chiar așa de îndepărtată de noi. Aceste lucruri nu trebuie uitate!
Ocolim municipiul Sibiu pe centură, parcurgem bucățica de autostradă până la Săcel, iar de aici scăpăm de aglomerație. Ne înscriem pe drumul DJ106E, care ne duce prin Săliște, Tilișca și Poiana Sibiului până la Jina. Localitatea Jina este o așezare pitorească, la o altitudine ce variază între 800 și 1.000 de metri, de unde se pot întreprinde drumeții spre munții Cindrel.
De la Jina coborâm pe un drum abrupt în serpentine. În vale ne intersectăm cu șoseaua DN 67C, altfel spus Transalpina. Începem să urcăm din nou. Dar la Tăul Bistra oprim, pentru că stomacul cere să fie alimentat. Ne așezăm pe terasa pensiunii Popasul Regelui. Mâncarea servită este de excepție, la fel și înghețata. Doar cadrul natural nu este chiar unul excepțional.
Urcăm mai departe până ajungem pe barajul Oașa. Altă oprire, altă pauză. Printre alții sunt și câțiva turiști cu motociclete din Cehia. Cumpărăm de la o gheretă pentru prima dată sirop de moșmoane. O raritate!
Continuăm deplasarea prin Obârșia Lotrului, un loc care ne stârnește alte amintiri. Apoi urcăm, urcăm și urcăm. Lăsăm în dreapta stâna Ștefanu și ieșim în pasul Urdele (2.145 m). Bineînțeles că ne oprim și aici! Sub drum lucesc două ochiuri de apă. În dreapta se desfășoară împărăția Parângului.
Apoi coborâm în serpentine spectaculoase spre stațiunea Rânca. Soarele este aproape de apus. Este deja ora 20:30. Admirăm cerul colorat spre apus, dar nu pentru mult timp. Măcar până la miezul nopții să ajungem acasă.
De data aceasta chiar că mergem direct spre casă, fără alte opriri. Coborâm la Novaci, ne întoarcem spre vest în direcția Bumbești-Jiu și apoi prin Defileul Jiului ajungem la Petroșani. Într-un final lăsăm în urmă orașele Hațeg și Caransebeș și ajungem la Reșița. Pe la miezul nopții. Sunteți frânți, dar ce mai contează? A meritat din plin! La final vrem să cităm cuvintele pe care le-am văzut pe o placă fixată pe perete pensiunii Popasul Regelui: „Acasă este acolo unde începi, unde cei din jur te înțeleg, unde trăiește spiritul, unde ești tratat bine, locul unde crești, locul unde ești iubit cel mai mult și te porți cel mai urât, locul unde când trebuie să te duci, trebuie să te primească înăuntru. Este locul unde cineva observă când nu ești acolo, este locul unde te simți cel mai puțin singur”.
