Patru lacuri aproape uitate din Banat
Four lakes almost forgotten in Banat
Plecăm astăzi, miercuri, 12 august 2015, să facem un tur al lacurilor din zona comunelor Ocna de Fier și Dognecea. Sunt aproape orele amiezii când plecăm din Reșița. Arșița este aproape insuportabilă. Ne gândim însă la răcoarea și umbra pădurii în care se ascund aceste lacuri. La Bocșa-Vasiova virăm la stânga și după câteva minute șoseaua ne introduce în pădure.
Chiar înainte de intrarea în comuna Ocna de Fier intrăm spre stânga pe un drum forestier. După 3 km și jumătate oprim în dreptul lacului Vârtoape, aflat în dreapta drumului. Suntem pe valea Ferendia. Apa lacului era folosită cândva la spălarea minereului de fier. În amonte lacul este colmatat și invadat de vegetație. La stăvilar adâncimea lui atinge 10 m. Coborâm la luciul apei și observăm că apa este tulbure. Apar și doi pescari care se apucă de treabă. Trecem peste stăvilarul de piatră pentru a admira lacul și de pe malul opus. Reflexiile verzi-albăstrui din lac maschează într-un fel apa nu tocmai curată. Ieșim la drum și ne întoarcem. La circa un km în aval se afla cândva un lac mai mic, lacul Vârtop, în prezent în întregime colmatat, deci practic dispărut.
Ne continuăm drumul prin Ocna de Fier, una din cele 5 comune ale județului Caraș-Severin fără sate arondate (celelalte 4 sunt: Eftimie Murgu, Mehadica, Văliug și Glimboca). În intersecția din centru virăm la dreapta, în direcția lacului Dănilă. După circa 3 km de drum destul de dificil ajungem la lac. Un grup de copii se răcoresc în apa lacului, făcând tot felul de giumbușlucuri. De pe margine copiii sunt supravegheați de două femei și un câine. Plecăm să înconjurăm lacul. În amonte trecem printr-o zonă mlăștinoasă și ieșim pe partea opusă. Apa oglindește cu mare fidelitate verdele pădurii înconjurătoare și albastrul cerului. Poteca ne poartă prin umbra pădurii, urmărind conturul lacului. Trecem peste barajul din beton și suntem din nou în punctul de unde am plecat. E timpul să mergem mai departe.
Ne întoarcem la intersecția din comuna Ocna de Fier și începem să urcăm pe drumul spre Dognecea. La o curbă pronunțată spre stânga oprim lângă un izvor amenajat. Este un loc public, după cum ne informează un indicator din lemn. Lângă izvor veghează și se răcorește un cățel simpatic. Ne răcorim și ne așezăm la masă. Există aici și așa ceva! În timp ce luăm o gustare, aproape toate mașinile care trec pe drum opresc aici. Este un loc răcoros și primitor cu apă cristalină.
După ce ne aprovizionăm cu apă proaspătă, continuăm să urcăm până ieșim la Crucea Fierului. Este o intersecție de drumuri. Un panou ne informează că suntem la popasul turistic Crucea Fierului. În realitate însă există aici doar un foișor cu masă și bănci, totul în paragină! La venirea noastră suntem întâmpinați de o pisicuță, ce iese chiar din foișor. La dreapta un drum forestier înaintează spre Culmea Moșului, spre stânga se poate ajunge la Reșița, iar drept înainte vom coborî noi spre comuna Dognecea.
Oprim chiar la intrarea în Dognecea, pentru a face câțiva pași până la Lacul Mic sau Lacul cu Nuferi. Pășim pe stăvilar și ne plimbăm privirea pe apa lacului în amonte. Din păcate, nuferi nu mai sunt aici. În vara anului 2010, când am poposit pe malul lacului, luciul apei era împodobit cu o mulțime de nuferi, mai ales în partea de sus. Acum însă n-a mai rămas nici o urmă după nuferii de altădată. Se vehiculează ideea că nuferii ar fi fost devorați de pești. Chiar așa? Nu mai există nici măcar o frunză de nufăr! Traversăm stăvilarul și înaintăm pe poteca ce mărginește lacul. Din loc în loc se văd urme lăsate de pescari. La capătul lacului trecem ușor peste un firicel de apă și ieșim la drum, pe partea opusă. De aici revenim la baraj, mergând tot pe drum. Aici nu este absolut nimeni. Lacul este dominat de o liniște relaxantă. Barajul a fost construit în 1750, iar lacul are o lungime de 460 m. Apele lacului se varsă prin pârâul Cauna Mică în Lacul Mare.
Intrăm în Dognecea și oprim să coborâm pe malul Lacului Mare. Aici apa este acoperită de un covor verde. Nu este însă vorba de nuferi. Pe mal găsim grămezi de gunoaie, așa că ne grăbim să plecăm. Oprim încă o dată la stăvilar. Pe partea cealaltă a lacului, lângă o pensiune, se observă puțină mișcare. Unii ies în larg cu hidrobicicletele, alții sar în apă să se răcorească.
Ne întoarcem acasă, dar nu înainte de a face încă o oprire după ieșirea din Dognecea. În pauza noastră de masă suntem asistați de câțiva câini care suferă și ei din cauza căldurii. De la ieșirea din Dognecea spre Secășeni drumul este plin de praf. Trecem pe lângă stația de îmbuteliere a apei de la Calina (vezi articolul Letargia unui sat), lăsăm în urmă localitatea Secășeni și ieșim la șoseaua DJ 581 ce ne duce spre Reșița.
Azi am vizitat 4 lacuri, potențiale puncte de atracție turistică din regiunea Banatului. Din păcate, nepăsarea și-a lăsat amprenta negativă și aici. Cel mai mare dintre ele, Lacul Mare, se află chiar în comuna Dognecea. Cel mai mic dintre ele, probabil că și cel mai izolat, lacul Vârtoape, este situat pe valea Ferendia. Toate cele 4 lacuri sunt înconjurate de pădure. Potențial turistic avem… Asta am auzit-o de foarte multe ori. Dar, mai departe, ce facem cu el?!
https://www.mcdv82.net/
12 august 2015
Cosmina-Daniela-Vlasta M.
Așa arăta Lacul cu Nuferi (Lacul Mic) de la Dognecea... în vara anului 2010!
