Ravensca, sub nămeți
Ravensca, under the snow
Ce-i de făcut, dacă în luna ianuarie trebuie să urcăm în satul Ravensca
(jud. Caraș-Severin), aflat în munții Almăjului, la altitudinea de peste 700 de
metri? Ne împachetăm și plecăm, fără să stăm pe gânduri, combinând utilul cu plăcutul!
Plecăm la drum din Reșița, în ziua de duminică, 13 ianuarie 2019.
Trebuie să ajungem la destinație înainte de ora 11. A nins din abundență,
astfel că stratul de zăpadă este consistent. Din fericire, ne deplasăm cu un
autoturism cu tracțiune integrală, așa că avem mai puține emoții.
Traversăm orașul Anina și coborâm pe valea Minișului până la Bozovici,
unde Minișul se îmbină cu râul Nera. De la Bozovici mergem pe malul drept al
Nerei, pe drumul DC 44, până la Moceriș, deoarece pe aici drumul este ceva mai
circulabil. Noroc cu zăpada care a mai acoperit din gropi! Drumul de pe malul
stâng al Nerei (DJ 571B) este într-o stare jalnică, plin de adevărate cratere!
La Moceriș traversăm podul peste râul Nera și ieșim la șoseaua ciuruită DJ 571B. După circa 15 minute scăpăm însă de chinul acestui așa-numit drum și virăm la stânga. Intrăm pe drumul DC 45, un drum comunal care arată mult mai bine decât drumul județean de mai înainte. Înaintăm încet pe valea Bârzului, admirând peisajul hibernal din jur. Drumul se întinde pe o distanță de 14 km și este singura cale acces spre satul Ravensca în timpul iernii, când stratul de zăpadă este destul de mare.
Drumul traversează pe podețe de mai multe ori firul apei, iar porțiunea finală devine mai abruptă. Iată-ne sus, la intrarea în sat. Totul este învăluit într-o perdea albicioasă. Zăpada așternută din belșug pe pământ se confundă cu ceața care plutește deasupra. Aici cerul parcă s-a unit cu pământul. Brazii din vecinătatea bisericii romano-catolice arată ca într-o carte poștală: îmbrăcați în totalitate în mantia zăpezii, fără a lăsa să se vadă vreun pic din verdele crengilor.
Biserica încă respiră aerul Crăciunului. Bradul împodobit care se înalță până la tavan mai este aici. Comunitatea din satul Ravensca, alcătuită din etnici cehi, abia depășește 60 de persoane, majoritatea fiind vârstnice (http://mcdv1504.wix.com/photography/banatul-cehilor#!__ravensca). Locul este o destinație turistică, mai ales pentru turiștii din Cehia și mai ales vara. Pe timpul iernii unii dintre locuitori se mută în Cehia la copii, nepoți... Prin ochii unui turist totul arată frumos, dar pentru cei care locuiesc aici condițiile de viață sunt grele, în special iarna. De altfel, chiar în luna decembrie a anului care tocmai s-a încheiat, oamenii din sat au rămas izolați aproape o săptămână din cauza ninsorilor abundente.
Ne-am rezolvat parțial problemele pentru care am venit. Dar... trebuie să venim și mâine! Luăm în cadru câteva case înzăpezite, multe dintre ele chiar pustii. Ospitalitatea oamenilor nu ne lasă să plecăm din sat fără să mâncăm. Primi merinde chiar și pentru drum. Lumina zilei este acum scurtă și de aceea pornim pe drumul de întoarcere. Nu ne permitem din cauza vremii să facem devieri. Prin urmare ne întoarcem exact pe unde am venit. Pe valea Minișului începe să ningă. Să sperăm că nu se va închide până mâine drumul spre Ravensca! Trecând pe lângă cascada Bigăr, observăm că în această perioadă nu este înghesuială pe aici, ceea ce ne determină să facem o scurtă pauză și să urcăm până la gura peșterii, aflată deasupra izbucului.
Din loc în loc țurțurii uriași atârnă pe stânci, așteptând să treacă în stare lichidă, când temperatura va crește. Barajul Gura Golumbului este înghețat aproape în totalitate și acoperit de zăpadă. Prin Anina trecem deja pe înserate, după ora 17.
La Moceriș traversăm podul peste râul Nera și ieșim la șoseaua ciuruită DJ 571B. După circa 15 minute scăpăm însă de chinul acestui așa-numit drum și virăm la stânga. Intrăm pe drumul DC 45, un drum comunal care arată mult mai bine decât drumul județean de mai înainte. Înaintăm încet pe valea Bârzului, admirând peisajul hibernal din jur. Drumul se întinde pe o distanță de 14 km și este singura cale acces spre satul Ravensca în timpul iernii, când stratul de zăpadă este destul de mare.
Drumul traversează pe podețe de mai multe ori firul apei, iar porțiunea finală devine mai abruptă. Iată-ne sus, la intrarea în sat. Totul este învăluit într-o perdea albicioasă. Zăpada așternută din belșug pe pământ se confundă cu ceața care plutește deasupra. Aici cerul parcă s-a unit cu pământul. Brazii din vecinătatea bisericii romano-catolice arată ca într-o carte poștală: îmbrăcați în totalitate în mantia zăpezii, fără a lăsa să se vadă vreun pic din verdele crengilor.
Biserica încă respiră aerul Crăciunului. Bradul împodobit care se înalță până la tavan mai este aici. Comunitatea din satul Ravensca, alcătuită din etnici cehi, abia depășește 60 de persoane, majoritatea fiind vârstnice (http://mcdv1504.wix.com/photography/banatul-cehilor#!__ravensca). Locul este o destinație turistică, mai ales pentru turiștii din Cehia și mai ales vara. Pe timpul iernii unii dintre locuitori se mută în Cehia la copii, nepoți... Prin ochii unui turist totul arată frumos, dar pentru cei care locuiesc aici condițiile de viață sunt grele, în special iarna. De altfel, chiar în luna decembrie a anului care tocmai s-a încheiat, oamenii din sat au rămas izolați aproape o săptămână din cauza ninsorilor abundente.
Ne-am rezolvat parțial problemele pentru care am venit. Dar... trebuie să venim și mâine! Luăm în cadru câteva case înzăpezite, multe dintre ele chiar pustii. Ospitalitatea oamenilor nu ne lasă să plecăm din sat fără să mâncăm. Primi merinde chiar și pentru drum. Lumina zilei este acum scurtă și de aceea pornim pe drumul de întoarcere. Nu ne permitem din cauza vremii să facem devieri. Prin urmare ne întoarcem exact pe unde am venit. Pe valea Minișului începe să ningă. Să sperăm că nu se va închide până mâine drumul spre Ravensca! Trecând pe lângă cascada Bigăr, observăm că în această perioadă nu este înghesuială pe aici, ceea ce ne determină să facem o scurtă pauză și să urcăm până la gura peșterii, aflată deasupra izbucului.
Din loc în loc țurțurii uriași atârnă pe stânci, așteptând să treacă în stare lichidă, când temperatura va crește. Barajul Gura Golumbului este înghețat aproape în totalitate și acoperit de zăpadă. Prin Anina trecem deja pe înserate, după ora 17.
**********
În ziua de luni, 14 ianuarie 2019, trebuie să ajungem la Ravensca până
la ora 14. Traseul pe care mergem este identic cu cel din ziua
de ieri: Anina,
valea Minișului, Bozovici, valea Bârzului, Ravensca. Peste noapte s-a mai depus un strat de zăpadă, dar drumul de pe valea
Bârzului este deschis. Copacii sunt supraîncărcați cu zăpadă și se îndoaie sub
povara apăsătoare.
În sat atmosfera seamănă leit cu cea de ieri: cerul este acoperit în
totalitate, ceața joasă învăluie totul în mister, lumina este slabă. Pe
deasupra, mai și ninge în reprize! O zi autentică de iarnă!
După ce soluționăm problemele pentru care am venit, intrăm pe ulițele
troienite ale satului. Stratul de zăpadă concurează cu înălțimea gardurilor. Din
loc în loc se răstește la noi câte un câine, cocoțat pe gard sau suit deasupra
porții. Casele locuite sunt ușor de recunoscut după coșurile fumegânde.
Celelalte case sunt încremenite în zăpadă și în timp. Încetul cu încetul zăpada
și trecerea timpului le face să dispară.
Mai sunt doar 15 minute până la ora 16, când începem să coborâm din
Ravensca. Cu greu mai deslușim alte culori în afară de albul ce ne învăluie din
toate părțile. Puțin mai jos un stâlp aproape că a cedat, aplecându-se
amenințător deasupra drumului. Cineva însă l-a proptit cu un par! Probabil că
n-o să-l mai bage nimeni în seamă până nu cade de tot.
Deseori ne-am gândit cam ce scule ar trebui să avem în mașină, pentru a
putea circula în siguranță pe drumurile acestei țări, mai ales iarna:
toporișcă, patent, lopată... Mai mult în glumă, uneori spuneam că ne trebuie și
o drujbă în mașină. Acum însă am ajuns la concluzia că ar fi o idee chiar bună.
Dacă peste drum ar cădea un copac (probabilitatea fiind acum foarte mare), am
rămâne blocați. De fapt, un om din sat, care deține la Ravensca și o pensiune
turistică, ne-a relatat că el chiar are în mașină o drujbă și a și folosit-o
pentru degajarea drumului cu câteva zile în urmă.
Cam 40 de minute durează până ieșim la șoseaua DJ 571B, pe malul stâng
al râului Nera. Pe ultima porțiune de drum comunal am mers ca pe arătură, din
cauza zăpezii zare s-a înmuiat. Soarele are o tentativă nereușită de a răzbate
printre nori. Pentru câteva clipe ni se dezvăluie culmile pustii ale munților
Aninei. În curând totul va fi cufundat în întuneric. Nu ne rămâne decât să ne
retragem în culcușul nostru de acasă.
