vineri, 26 aprilie 2013

Prăpădul de la lacul Medreş şi paradisul de la lacul Colţan - The disaster by the Lake Medreș and the paradise by the Lake Colțan


Prăpădul de la lacul Medreş şi paradisul de la lacul Colţan

The disaster by the Lake Medreș and the paradise by the Lake Colțan

 


   În după-amiaza zilei de 8 martie 2013 am plecat din Reşiţa în direcţia Bocşa. Am trecut podul peste Bârzava apoi, înainte de a ajunge la bariera de tren, virăm spre dreapta, spre lacul Medreş. În intersecţie, pe un indicator, este menţionată pensiunea Stejarul. Înaintăm pe acest drum, mergând „pe mâna” indicatorului şi sperăm să găsim lacul căutat. Trecem cu maşina din nou peste râul Bârzava şi ajungem în câmp deschis. În dreapta drumului se vede un lac, iar în faţă apare pensiunea Stejarul. O luăm spre dreapta chiar prin faţa pensiunii şi ajungem la capătul asfaltului. În stânga noastră, într-o vale, înconjurat de pădure, se iveşte încă un lac. Suntem confuzi, neştiind care din cele două ochiuri de apă este lacul Medreş. În final însă aflăm cel din urmă este lacul Medreş. Prima impresie ne entuziasmează şi suntem încântaţi, dar la vederea gunoaielor şi a mizeriei sunem rapid aduşi cu picioarele pe pământ românesc. O adevărată otravă pentru mediul înconjurător şi pentru om!

   O relaxare, chiar şi numai de câteva clipe, e oricând binevenită. Echipaţi de primăvară, cu rucsacurile în spinare şi aparatele de fotografiat atârnate de gât, plecăm să înconjurăm lacul. Soarele ne mângâie cu razele sale blânde, însoţindu-ne mereu cu mesajul că primăvara e aproape. Păsările ciripesc, vântul abia îşi facea simţită prezenţa, copacii se reflectă în apa lacului – totul pare o poezie. Fotografiem lacul, discutăm despre natură şi timpul pacă zboară pe lângă noi. Dorim să mergem la ruinele unei cetăţi din împrejurimi, dar nu găsim nici un fel de indicator sau potecă. Pe lângă pensiune se vede un drum de ţară care urcă domol prin pădure. Drumul însă e stăjuit cu străşnicie de câţiva câini care latră la noi şi care ne conving să renunţăm la explorarea drumului. Ne hotărâm să facem câţiva paşi prin pădure şi ne trezim cu păsări zburând deasupra capului nostru. Ne întoarcem la maşină şi mergem pe jos până la celălalt ochi de apă. Ne strecurăm tiptil pe lângă lac ca să nu speriem raţele sălbatice, fotografiem spectacolul naturii timp de câteva minute, apoi ne întoarcem la maşină. 

   Revenim la şoseaua principală care duce spre Reşiţa. Dar încă nu vrem să ne întoarcem acasă. De aceea decidem să vizităm şi lacul Colţan, pe care îl urmărim mai demult pe Google Earth. După ieşirea din Bocşa parcurgem uriaşa curbă spre dreapta pe care o desenează şoseaua. Apoi ieşim de pe şosea tot spre dreapta şi ne îndreptăm spre localitatea Colţan. Înainte de a traversa Bârzava pentru a treia oară, vedem din depărtare o familie de gospodari care-şi ară grădina cu caii. Punem teleobiectivul şi îi fotografiem. Trecem podeţul, coborâm din maşină şi o luăm pe jos pe un drum în pantă la capătul căruia se vede o barieră. Suntem asaltaţi de câini vânjoşi, ne pregătim trepiedul pentru a-l folosi ca armă de apărare în caz de nevoie. Apare însă imediat un om simplu, cu o barbă albă, dar simpatic. Noi întrebăm insistent de lacul Colţan, iar domnul afirmă că aici este o proprietate privată.

   La insistenţele noastre, domnul ne lasă să trecem şi începem să vorbim depre natură. Dorinţa noastră e să vedem lacul şi să-l fotografiem. În faţa noastră apare un mic „colţ de rai” la care nici nu visam. În dreapta este amplasată casa omului cu anexele gospodăreşti, iar în faţă, într-o căldare, vedem lacul. Spre deosebire de lacul Medreş însă, lacul Colţan străluceşte de curăţenie. Şi nu numai lacul, ci întreaga proprietate privată. Discuţiile despre natură parcă nu se mai termină. Vizităm puţin împrejurimile şi rămânem suprinşi că mai există astfel de locuri şi oameni cu mult respect pentru natură. La câţiva paşi distanţă tronează un perete de stâncă cu poveşti interesante. Trecând din nou pe lângă lac, admirăm încă o dată farmecul său unic. E timpul să plecăm! Îi mulţumim domnului că a fost amabil cu noi  şi aşteptăm să revemin. 

   Natura din ţinuturile noastre, precum şi mentalitatea oamenilor, au fost devastate de furia comunismului. Dar astfel de locuri şi astfel de oameni reprezintă veritabile raze de speranţă pentru natură şi pentru oameni, precum şi un semn al restabilirii ordinii morale voite de Creator.



                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                  
                                                                                                                                                                 8 martie 2013  
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.


joi, 25 aprilie 2013

Început de primăvară pe valea Comarnic - Start of spring in the Valley Comarnic


Început de primăvară pe valea Comarnic

Start of spring in the Valley Comarnic



   Profitând de soarele prietenos carea zâmbea pe cer şi vrând să accelerăm puţin venirea primăverii, am hotărât să culegem urzici şi ghiocei. Ne gândeam că urzicile ne-ar prinde bine pentru întărirea trupului (combaterea anemiei şi completarea rezervelor de fier), iar ghioceii ne-ar revigora spiritul cătrănit de intemperiile iernii.


   Zis şi făcut. Pornim mai întâi la locul nostru obişnuit cu urzici, pe marginea drumului ce duce spre lacul Secu. Aici s-au apucat deja de treabă doi cetăţeni, care culeg de zori aceleaşi urzici. Ne apucăm să culegem valoroasele plante, protejându-ne mâinile cu ajutorul unor pungi de plastic. Dar tot nu scăpăm în totalitate de senzaţia de urzicături. Apropiindu-ne de cascada care s-a format aici, observăm că debitul apei este foarte scăzut. Cascada este formată de fapt din câteva firicele subţiri de apă, care se preling agale peste stâncile învelite în muşchi verzui. Înălţimea ei nu depăşeşte 5-6 metri.

   După ce ne-am aprovizionat cu urzici pentru întărirea trupului, ne gândim să ne deplasăm pe valea Domanului, prin Iabalcea, până în valea Comarnic, pentru a ne îngriji şi de înviorarea spiritului. Adică, vrem să ne delectăm cu ghiocei şi alte flori de primăvară. După ce părăsim şoseaua ce duce spre Anina şi cotim la stânga spre Iabalcea, un indicator sfrijit din lemn ne informază că mai avem 10 km până la peştera Comarnic. Trecem prin satul Iabalcea şi ne oprim dincolo de cantonul silvic Padina Seacă. Aici abandonăm maşina şi o luăm la pas pe drumul desfundat şi noroios până ajungem la locul cu ghiocei. Am mai fost aici şi am mers, cum se spune, la sigur. Într-adevăr, pe o pantă uşor înclinată, la liziera pădurii, apar grupuri de floricele albe şi strălucitoare. Este zona ghioceilor. Ei sunt stăpânii aici, chiar dacă apare pe ici-colo şi câte o viorea. 


   După ce terminăm şedinţa foto cu aceşti vestitori ai primăverii, părăsim drumul şi intrăm pe o cărare, însoţită de un marcaj turistic vechi, pentru a ajunge după circa 45 de minute în poiana Comarnic. Începe să burniţeze, dar noi mergem tot înainte. Aici suntem întâmpinaţi doar de urletele unui vulpoi şi câteva plăcuţe de avertizare, care ne spun că suntem în zona viperelor. În rest, linişte! Peştera nu se vede nici măcar acum, când vegetaţia este în repaus. De altfel, peştera poate fi vizitată doar cu programare şi cu ghid. Aici se întâlnesc cursurile de apă aleTopliţei şi Comarnicului. După ce apele lor se îngemănează, cursul de apă porneşte cu puteri sporite să se arunce în Caraş. Pornim şi noi în urmărirea acestei ape, dar nu prin albia ei, ci pe terasametul fostei căi ferate ce ducea la Anina. Ploaia măruntă parcă s-a hotărât să nu ne mai părăsească. După vreo circa 30 de minute de mers ajungem la tunelul Cheia. Odată ce am traversat tunelul, ne trezim de cealaltă parte a tunelului în valea Caraşului. Deoarece vegetaţia încă nu s-a trezit la viaţă, jos, în vale, zărim apele şerpuite ale Caraşului. Mai parcurgem o bucată de traseu, dar apoi hotărâm că e vremea să ne întoarcem. În curând se va întuneca şi ploaia se ţine scai de noi. Devine tot mai insistentă. În valea Comarnicului traversăm apa, trecem prin poiană şi de data aceasta urcăm pe drum până ajungem la maşină. Tocmai se înserează. 

   A fost joi, 7 martie 2013. Cu mersul pe jos şi florile de primăvară ne-am împrospătat spiritul, iar cu urzicile culese şi gătite ne vom întrema şi trupul. „Cu o floare nu se face primăvară”, spune un proverb. Dar noi suntem convinşi că primăvara este foarte aproape, pentru că am văzut nu o floare, ci multe flori.  



                                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           7-10 februarie 2013  
                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.



miercuri, 10 aprilie 2013

Pradisul alb dintre Bucegi şi Piatra Craiului - The white paradise between Bucegi and Piatra Craiului


Paradisul alb dintre Bucegi şi Piatra Craiului

The white paradise between Bucegi and Piatra Craiului


  
    După aproximativ un an de tatonări şi cercetări pe internet, ne-am înscris, în sfârşit, la un workshop foto în zona satului Peştera din judeţul Braşov. Workshop-ul începe joi seara, 7 februarie şi se termină duminică la amiază, 10 februarie.


    Plecăm din Reşiţa în dimineaţa zilei de joi, 7 februarie 2013, în jurul orei 7 dimineaţa, înarmaţi cu mult entuziasm şi o groază de aşteptări. Pentru ca totul să fie mai interesant, ne îndreptăm spre Petroşani, iar de acolo prin cheile Jieţului în sus. Aici admirăm formaţiunile de gheaţă formate pe versanţii de pe marginea drumlui. În Petroşani deja ninge, iar în pasul Groapa Seacă stratul de zăpadă este destul de consistent. La Obârşia Lotrului şi lacul Vidra  suntem întâmpinaţi de o iarnă adevărată. Înainte de a coborî spre Voineasa şi Brezoi, oprim să ne „spălăm ochii” cu peisajul hibernal din jurul nostru. Este ceva de poveste! Jos, în valea Oltului, nu mai avem zăpadă. Luăm direcţia nord, pe valea Oltului în sus, până ne intersectăm cu DN1. De aici mergem spre răsărit, spre Braşov. Scrutăm cu privirea vârfurile din zare, acoperite cu căciuli albe de nea.


    Pentru a ocoli aglomeraţia urbană din Braşov, de la Şercaia „o tăiem” direct spre Zărneşti. Trecem prin Bran, iar de la Moeciu de Jos urcăm abrupt 4 km până la Peştera, destinaţia nostră finală. Nici urmă de zăpadă pe aici, iar vremea este mohorâtă. Ne întâlnim pentru prima dată cu M. M., organizatorul workshop-ului şi suntem cazaţi la pensiune. Suntem peste 20 de participanţi, aşa încât suntem împărţiţi la două pensiuni. În jurul orei 18 avem o prezentare susţinută de M. M., iar după cină suntem tot acolo la analiza fotografiilor aduse de participanţi. Seara începe să ningă. Abia în jurul orei 23 ajungem în camerele noastre pentru a ne odihni.


**********

A doua zi, vineri, 8 februarie, participăm la o tură pe dealurile de la poalele munţilor Piatra Craiului. A nins toată noaptea şi ninge în
 

continuare. Îmbrăcaţi corespunzător, echipaţi şi încărcaţi cu aparatură, pornim în explorarea îmrejurimilor satului Peştera şi în căutarea unor posibile subiecte fotografice. Este aproape ora 10. Nu vedem absolut nimic din munţii Bucegi sau din Piatra Craiului. Totul este învăluit în ceaţă. Trecem pe la gospodăriile câtorva săteni, coborâm prin nămeţi, urcăm prin nămeţi. Ceea ce vedem în faţa noastră este ca o carte poştală, o vedere de la munte, un fragment de basm. Facem multe opriri şi încercăm să oprim timpul şi să imortalizăm locul apăsând pe declanşator. Ne oprim la un mic magazin sătesc pentru o scurtă gustare, unde suntem acompaniaţi şi de câteva patrupede.


   Apoi începem coborârea până la un pârâu. Şi dacă coborârea am făcut-o aproape dându-ne drumul pe fund în jos, trebuia să ne aşteptăm la un urcuş la fel de abrupt! Într-adevăr, văzând abruptul pe care trebuie să-l urce, unii paticipanţi au început să murmure şi să se revolte. Dar nu le-a fost de nici un ajutor, pentru că tot au trebuit să urce povârnişul. În sfârşit, odată cu lăsarea întunericului, am ieşit pe coama unui deal, de unde zăream luminiţele aprinse la casele din sat. Ninsoarea se oprise şi ea. Câţiva dintre noi am avut şi lanterne cu noi, pe care le-am aprins, pentru că între timp s-a întunecat de-a binelea. Aşa am ajuns la pensiune, în jurul orei 18:30. După cină a urmat o nouă rundă de analiză a fotografiilor, care a durat până pe la miezul nopţii. Nu apucăm însă să ne culcăm înainte de ora 1, pentru că descărcăm fotografiile făcute în timpul zilei.


**********

   Sâmbătă, 9 februarie, după micul dejun, avem puţină teorie şi prelucrare de fotografii pe PC. După prânz, când vremea se înseninează, avem programată o ieşire până la peştera din sat (probabil că de la aceată peşteră provine şi numele satului). Abia după ora 15:30

     
reuşim să ne urnim din faţa pensiunii şi să plecăm spre peşteră, într-o nouă tură. Ceaţa care se ridică, razele soarelui care se strecoară printre nori, precum şi vârfurile Bucegilor acoperiţi cu zăpadă proaspătă care se ivesc deasupra norilor, toate acestea ne creează condiţii prielnice pentru fotografii reuşite.


   De la intrarea în peşteră avem o panoramă impunătoare a Bucegilor. Din păcate, Piatra Craiului nu ne învredniceşte de nici măcar un moment de splendoare, fie el cât de scurt. Munţii Piatra Craiului rămân învăluiţi în nori. După ieşirea din peşteră, aproape toată gaşca aşteaptă cu aparatele pe trepied şi îndreptate spre Bucegi apusul soarelui. După ce capturăm munţii coloraţi de lumina caldă a apusului, aşteptăm în continuare ora albastră. Aşa se face că ajungem la pensiune iarăşi pe întuneric. Aici analiza fotografiilor se prelungeşte de data aceasta până aproape de ora 1 după miezul nopţii.


**********

   Duminică, 10 februarie, participăm la o nouă şedinţă de prelucrare a fotografiilor. După masa de prânz, în jurul orei 15, se încheie workshop-ul şi reuşim să ne urnim din loc. Ninge abundent. De data aceasta alegem să mergem pe culoarul Rucăr-Bran, apoi ne


îndreptăm spre Câmpulung, Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea, ocolim oraşul Târgu Jiu prin Novaci şi ieşim la drumul din Defileul Jiului, care ne duce spre Petroşani. Ajungem acasă, la Reşiţa, în jurul orei 2 după miezul nopţii. Pe drum am fost însoţiţi în permanenţă de ceaţă, lapoviţă şi ploaie.

    
   S-a întâmplat însă să ne întoarcem de la workshop cu un gust destul de amar. Am avut parte şi de experienţe pozitive, dar şi de experienţe negative. Dar s-o luăm pe rând. Am fost încântaţi de peisajul care ne-a însoţit pe drum până acolo. De asemenea, am fost fascinaţi şi de peisajul de iarnă în care am trăit acolo, la Peştera. Am avut ocazia să cunoaştem oameni pasionaţi de fotografie. Am mai învăţat câte ceva despre fotografie, dar nu prea multe. Am avut parte de practică pe teren.

    
   Dar, ne aşteptam la mai mult. În primul rând ne aşteptam la un program mai riguros şi mai exact şi la mai multă punctualitate. De obicei, ora anunţată pentru plecare în tură sau petru începerea unei sesiuni în sală se decala cu mai mult de o jumătate de oră. O întârziere prea mare! Analiza fotogafiilor nu a fost destul de obiectivă, pertinentă şi de multe ori totul s-a lungit nepermis de mult. Nu a fost un workshop dens şi concentrat, aşa cum s-a anunţat, ci unul rarefiat şi lungit târziu în noapte fără rost. S-a tras mult de timp, s-a vorbit mult fără rost. Am avut impresia uneori că suntem la o bodegă unde cei „afumaţi”  îşi povestesc păţaniile şi toată lumea vorbeşte cu toată lumea.


   Workshop-ul a lăsat mult de dorit în privinţa organizării şi a temelor concrete abordate. De fapt, de joi seara până duminică la amiază nu sunt 4 zile aşa cum s-a anunţat şi s-a spus şi acolo, ci 2 zile şi jumătate. Preţul a fost destul de piperat, faţă de ce am primit, adică 780 lei pentru cazare într-o cameră cu două paturi. Cazarea şi masa au fost ireproşabile, dar restul? Doar am venit la workshop foto, nu? Şi în acest preţ n-au fost incluse nici mesele de prânz. Acest workshop mi s-a părut mai mult a fi o autopromovare şi o autoreclamă. De asemenea, la tot pasul am fost „bombardaţi” de Nikon, firma care probabil îl sponsorizează pe domnul M. Tot timpul i se făcea reclamă acestei firme, uitându-se că erau prezenţi acolo şi oameni cu aparate de la alte firme: Canon, Fuji, Sony. De fapt, noi am fost singurii cu Sony. Mi s-a părut o lipsă de respect la adresa celor care nu aveau aparate Nikon, ci alte mărci. Doar fiecare este liber să aleagă, nu? Tot respectul pentru fotograful M. M. Dar una e să ştii şi alta e să predai altora ceea ce ştii. Una e să fii om de ştiinţă şi alta e să fii pedagog. Ca să organizezi un workshop, unde te întâlneşti cu oameni şi lucrezi cu oameni, trebuie să fii un cunoscător al oamenilor şi trebuie să ştii să te porţi cu oamenii. La acest capitol workshop-ul mi s-a părut foarte deficitar. Mi s-a părut mai mult o autopromovare, o raclamă pentru firma Nikon şi, în ultimă instanţă, o chestiune strict comercială. Adică, să iasă din asta cât mai mulţi bani şi cât mai repede! Din păcate, asta este ceva tradiţional românesc!


   Ca să închei însă într-un ton mai optimist, aş vrea să spun că „celor care îl iubesc pe Dumnezeu toate li se întorc spre bine”. Dumnezeu este destul de puternic ca să întoarcă şi răul spre bine. Am fost consideraţi ciudaţi pentru că suntem altfel şi avem principii.  „Celor mai mulţi dintre noi, oamenii de principiu le apar, de regulă, înspăimântători” (David Hurn).
 
  

                                        https://www.mcdv82.net/
                                                                                   
                                                                                                                                                                                        7-10 februarie 2013  
                                                                                                                                  Cosmina-Daniela-Vlasta M.