vineri, 26 aprilie 2013

Prăpădul de la lacul Medreş şi paradisul de la lacul Colţan - The disaster by the Lake Medreș and the paradise by the Lake Colțan


Prăpădul de la lacul Medreş şi paradisul de la lacul Colţan

The disaster by the Lake Medreș and the paradise by the Lake Colțan

 


   În după-amiaza zilei de 8 martie 2013 am plecat din Reşiţa în direcţia Bocşa. Am trecut podul peste Bârzava apoi, înainte de a ajunge la bariera de tren, virăm spre dreapta, spre lacul Medreş. În intersecţie, pe un indicator, este menţionată pensiunea Stejarul. Înaintăm pe acest drum, mergând „pe mâna” indicatorului şi sperăm să găsim lacul căutat. Trecem cu maşina din nou peste râul Bârzava şi ajungem în câmp deschis. În dreapta drumului se vede un lac, iar în faţă apare pensiunea Stejarul. O luăm spre dreapta chiar prin faţa pensiunii şi ajungem la capătul asfaltului. În stânga noastră, într-o vale, înconjurat de pădure, se iveşte încă un lac. Suntem confuzi, neştiind care din cele două ochiuri de apă este lacul Medreş. În final însă aflăm cel din urmă este lacul Medreş. Prima impresie ne entuziasmează şi suntem încântaţi, dar la vederea gunoaielor şi a mizeriei sunem rapid aduşi cu picioarele pe pământ românesc. O adevărată otravă pentru mediul înconjurător şi pentru om!

   O relaxare, chiar şi numai de câteva clipe, e oricând binevenită. Echipaţi de primăvară, cu rucsacurile în spinare şi aparatele de fotografiat atârnate de gât, plecăm să înconjurăm lacul. Soarele ne mângâie cu razele sale blânde, însoţindu-ne mereu cu mesajul că primăvara e aproape. Păsările ciripesc, vântul abia îşi facea simţită prezenţa, copacii se reflectă în apa lacului – totul pare o poezie. Fotografiem lacul, discutăm despre natură şi timpul pacă zboară pe lângă noi. Dorim să mergem la ruinele unei cetăţi din împrejurimi, dar nu găsim nici un fel de indicator sau potecă. Pe lângă pensiune se vede un drum de ţară care urcă domol prin pădure. Drumul însă e stăjuit cu străşnicie de câţiva câini care latră la noi şi care ne conving să renunţăm la explorarea drumului. Ne hotărâm să facem câţiva paşi prin pădure şi ne trezim cu păsări zburând deasupra capului nostru. Ne întoarcem la maşină şi mergem pe jos până la celălalt ochi de apă. Ne strecurăm tiptil pe lângă lac ca să nu speriem raţele sălbatice, fotografiem spectacolul naturii timp de câteva minute, apoi ne întoarcem la maşină. 

   Revenim la şoseaua principală care duce spre Reşiţa. Dar încă nu vrem să ne întoarcem acasă. De aceea decidem să vizităm şi lacul Colţan, pe care îl urmărim mai demult pe Google Earth. După ieşirea din Bocşa parcurgem uriaşa curbă spre dreapta pe care o desenează şoseaua. Apoi ieşim de pe şosea tot spre dreapta şi ne îndreptăm spre localitatea Colţan. Înainte de a traversa Bârzava pentru a treia oară, vedem din depărtare o familie de gospodari care-şi ară grădina cu caii. Punem teleobiectivul şi îi fotografiem. Trecem podeţul, coborâm din maşină şi o luăm pe jos pe un drum în pantă la capătul căruia se vede o barieră. Suntem asaltaţi de câini vânjoşi, ne pregătim trepiedul pentru a-l folosi ca armă de apărare în caz de nevoie. Apare însă imediat un om simplu, cu o barbă albă, dar simpatic. Noi întrebăm insistent de lacul Colţan, iar domnul afirmă că aici este o proprietate privată.

   La insistenţele noastre, domnul ne lasă să trecem şi începem să vorbim depre natură. Dorinţa noastră e să vedem lacul şi să-l fotografiem. În faţa noastră apare un mic „colţ de rai” la care nici nu visam. În dreapta este amplasată casa omului cu anexele gospodăreşti, iar în faţă, într-o căldare, vedem lacul. Spre deosebire de lacul Medreş însă, lacul Colţan străluceşte de curăţenie. Şi nu numai lacul, ci întreaga proprietate privată. Discuţiile despre natură parcă nu se mai termină. Vizităm puţin împrejurimile şi rămânem suprinşi că mai există astfel de locuri şi oameni cu mult respect pentru natură. La câţiva paşi distanţă tronează un perete de stâncă cu poveşti interesante. Trecând din nou pe lângă lac, admirăm încă o dată farmecul său unic. E timpul să plecăm! Îi mulţumim domnului că a fost amabil cu noi  şi aşteptăm să revemin. 

   Natura din ţinuturile noastre, precum şi mentalitatea oamenilor, au fost devastate de furia comunismului. Dar astfel de locuri şi astfel de oameni reprezintă veritabile raze de speranţă pentru natură şi pentru oameni, precum şi un semn al restabilirii ordinii morale voite de Creator.



                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                  
                                                                                                                                                                 8 martie 2013  
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu