Un circuit la început de mai - A circuit early May

Un circuit la început de mai 

A circuit early May

 

   Trebuie să fim toţi liberi de 1 mai? Trebuie să dăm buzna cu toţii la mare de 1 mai? Eu zic că nu, pentru că mă simt mult mai bine în mijlocul naturii, unde nu se aude decât cântecul păsărilor şi clipocitul apei. Astfel pot să mă reculeg mai bine, pot să-mi refac forţele fizice şi spirituale şi pot să mă distrez. Eu cred că adevărata distracţie nu are nimic de-a face cu muzica dată la mixim, cu perdele groase de fum de ţigară şi altele asemenea. Cântecul păsărilor întoarse de pe alte meleaguri şi bucuroase de venirea primăverii, trezirea la viaţă a naturii care părea moartă, explozia de culori care încep să împodobească pajiştile, susurul apelor care vin de pe înălţimi şi se alimentează din topirea zăpezii... toate acestea sunt cel mai bun motiv de distracţie şi relaxare. 

   

Pentru a avea parte de toate aceste binefaceri trupeşti şi sufleteşti, în dimineaţa zilei de vineri, 3 mai 2013, plecăm într-un circuit. Înaintăm în direcţia Caransebeş până trecem de comuna Brebu şi ieşim de pe şosea spre dreapta pe un drum pietruit, în direcţia localităţii Apadia. Înainte de a ajunge însă la Apadia, deviem puţin încă o dată spre dreapta, unde se văd câteva case şi unde ne conduce un drum îngust, dar asfaltat. Nu vedem nici o tablă la intrare în localitate, motiv pentru care nu ştim cum se cheamă localitatea cu pricina. Nici pe harta noastră nu figurează. Abia seara, când ajungem acasă,  aflăm de pe Google Earth că localitatea se cheamă Valeadeni. Trecem pe lângă biserică şi ne urcăm apoi în vârful unui deal. De aici, unde tronează o cruce de lemn,  admirăm împrejurimile. Ne continuăm apoi drumul prin Apadia, Delineşti şi Ohabiţa până ajungem la Rugi. Toate aceste localităţi sunt lipsite însă de tabla care să indice denumirea. Dacă nu urmărim harta, atunci nici nu  ştim în ce localitate ne aflăm.  Trecem pe lângă mai multe turme de oi cu miei, mai mari sau mai mici, care-şi aşteaptă clienţii, având în vedere că se apropie Paştele ortodox. După ce coborâm în Rugi, traversăm satul şi în comuna Păltiniş ieşim din nou la şoseaua care duce spre Caransebeş.

   De la Caransebeş trecem prin Buchin şi apoi, ca să fie mai palpitant, traversăm podul peste Timiş şi ajungem la Petroşniţa. De aici înaintăm pe malul stâng al Timişului prin localitatea Bucoşniţa până  ajungem la Slatina Timiş. Pe traseu stăm cu ochii pe căpiţele cu fân şi lucernă, aliniate pe câmp la uscat. De asemenea, tragem cu ochiul şi la vârfurile Ţarcului şi urmărim aşezările de la poalele muntelui, aflate pe partea stângă a şoselei DN 6 (E 70) ce duce la Orşova. De la Slatina Timiş vrem să mergem pe valea Slatinei pentru a urca la staţiunea Trei Ape. Oprim lângă un om, într-o mică intersecţie,  care ne înmânează o sticlă de bere „Timişoreana” de 2,5 l şi câţiva bănuţi. De fapt, berea nu este pentru noi, oricât de ademenitoare ni se pare sticla în arşiţa amiezii. Omul ne roagă să ducem sticla şi restul de bani unui paznic de utilaje grele, aflat undeva mai sus pe valea Slatinei. De la ultima noastră trecere pe aici, care s-a petrecut cu câţiva ani în urmă, vedem că drumul a fost lărgit, nivelat, s-a făcut zid de sprijin şi s-au montat parapeţi. Deci, e adevărat! Se mai şi lucrează pe aici! Urmează ca drumul să fie asfaltat şi astfel accesul timişenilor şi nu numai spre Semenic să fie mai facil pe aici. Înaintăm uşurel pe vale în sus ca să nu ridicăm atâta praf după noi şi predăm sticla şi restul de bani paznicului moleşit de căldură. Omul este plăcut surprins de sticla de bere rece care a venit la el şi se retrage cu ea la umbră.

 
   

   În jurul orei 13 ajungem sus. Aici suntem întâmpinaţi de un vânt destul de nervos, dar nu ne prea sinchisim de el. Poposim la umbră pentru a lua o gustare. Aruncăm o privire spre munţii Ţarcului, cu vârfurile încă albe. Scrutăm cu privirea şi valea spre care ne îndreptăm, unde se află localitatea Brebu Nou şi lacul Trei Ape. Lacul are o denumire sugestivă, având în vedere că este alimentat de 3 cursuri de apă: Brebu, Semenic şi Grădişte. Tot din acest lac însă se formează râul Timiş care se scurge spre valea Timişului, de unde noi tocmai am urcat. În apropiere de Brebu Nou ne scăldăm privirile în lacul liniştit, încărcat de reflexiile cerului şi ale vegetaţiei înconjurătoare. Trecem peste un podeţ ce taie coada de sus a lacului şi suntem pe un drum desfundat, cu lacul în dreapta noastră. Urcăm pe jos o pantă abruptă şi ajungem în vârful unui deal decorat cu 3 cruci, probabil rămase de la nemţii catolici care au locuit aici. Ne plimbăm pe coama dealului. Pe o parte admirăm vârfurile Ţarcului, iar pe partea cealaltă ne delectăm cu imaginea lacului aflat sub noi, precum şi cu casele din Brebu Nou şi, în depărtare, cele din Gărâna.

   

   În circuitul nostru de astăzi nu intră staţiunea Semenic. Prin urmare, trecem prin pasul Prislop şi începem coborârea spre Văliug. La barajul de la Văliug facem o scurtă oprire, ne urcăm la punctul de pornire al telescaunului spre Semenic, ne spălăm ochii cu priveliştea din vale şi mergem mai departe. Dar, încă nu vrem să mergem acasă. De la sensul giratoriu aflat în comuna Văliug mergem drept înainte pentru a ajunge la un alt lac. În jurul orei 16 ajungem la un ochi de apă de culoarea smaraldului. Este lacul Breazova, mai izolat şi mai greu accesibil decât lacul Văliug.  Suntem aici pentru prima dată. Peisajul este neaşteptat de frumos. Coborâm până la luciul apei şi ne delectăm privirile cu această bijuterie înconjurată de pădure. Aflăm de la un om cu vacile că drumul care duce pe aici până la lacul Secu nu este practicabil pentru maşini. În consecinţă, ne întoarcem până la sensul giratoriu de la Văliug şi ne îndreptăm spre Reşiţa. Nu însă înainte de a face un ultim popas la ieşirea din comună, unde mai luăm o gustare şi vedem câteva ATV-uri care coboară din pădure.

   A fost un circuit destul de solicitant, dar plăcut. De-a lungul traseului am admirat forţa de renaştere a naturii, o imagine grăitoare a renaşterii noastre sufleteşti, o oglindă a renaşterii noastre umane. Natura se reinventează în fiecare primăvară. Noi, oamenii, de ce n-am putea s-o facem?

                                      https://www.mcdv82.net/

                                                                                                                                                                 3 martie 2013  
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.

Narcise, ruine medievale şi un ochi de apă - Daffodils, medieval ruins and an eye water

Narcise, ruine medievale şi un ochi de apă

Daffodils, medieval ruins and an eye water

 

   Primăvara se înregistrează cea mai mare „explozie florală”. Fiindcă chiar suntem într-un asemenea anotimp, adică într-o zi de sâmbătă, 27 aprilie 2013, plecăm între orele dimineţii şi ale amiezii să căutăm narcisele sălbatice de la Zerveşti. Satul Zerveşti se află pe şoseaua ce leagă municipiul Caransebeş de staţiunea montană Muntele Mic. În faţa bisericii din Zerveşti cerem lămuriri de la un cetăţean care mătură de zor. Suntem îndrumaţi spre un drum lateral (spre dreapta cum venim dinspre Caransebeş), trecem podul de peste râul Sebeş şi imediat după ieşirea din sat, după câteva sute de metri, suntem anunţaţi de un înscris aflat pe o tablă că intrăm pe teritoriul celor 40 de hectare ale Rezervaţiei Naturale Fâneaţa cu Narcise. Abandonăm maşina şi ne continuăm periplul de primăvară pe jos. Nu ne pare însă rău, chiar dacă razele soarelui devin tot mai apăsătoare. Mersul pe jos este sănătos, chiar dacă este şi obositor. Trecem pe lângă un ţăran care-şi ară ogorul  cu calul său şi urcăm domol spre un deal parţial împădurit. Deocamdată n-am zărit nici o narcisă. În schimb suntem asaltaţi de albastrul florilor de nu-mă-uita.

   Ajungem în vârful unui deal unde, pe o mirişte curăţată de foc, vedem prima narcisă înflorită şi o mulţime de boboci pregătiţi să se desfacă în zilele următoare. Între timp apare de undeva şi un ATV huruitor şi ne întrebăm cum de unii oameni sănătoşi nu sunt dispuşi să facă măcar câţiva paşi pe jos, într-un decor atât de frumos. Ne învârtim puţin pe platoul din vârful dealului şi când vrem să ne întoarcem în sat, la umbra păduricii tinere observăm cum se leagănă în bătaia uşoară a vântului o mulţime de corole albe cu 6 petale. Sunt multe narcise înflorite, chiar dacă perioada de vârf a înfloririi încă n-a sosit. Suntem cam la 3 km de sat. Jos, la şosea, se vede panorama satului Zerveşti, iar în stânga, în depărtare, se vede şi o parte din municipiul Caransebeş. Începem să fotografiem florile timide şi delicate plecate cu capul în jos. Sunt şi o grămadă de boboci care se vor deschide în câteva zile. Suntem perturbaţi puţin de o motocicletă de teren, dar ne vedem mai departe de treaba noastră. La plecare suntem ajunşi din urmă de doi copii cu o bicicletă şi un coş plin de narcise proaspăt culese. Coborâm de pe deal pe un alt drum şi din când în când admirăm în depărare vârfurile încă ninse ale Ţarcului. La maşină suntem întâmpinaţi de un patruped simpatic, un câine, cu care împărţim gustarea noastră.

   Mergem mai departe până în comuna Turnu Ruieni, unde avem de gând să ne căţărăm pe deal până la ruinele turnului medieval. L-am privit de multe ori când eram în trecere, dar niciodată n-am urcat până acolo. Încercăm să găsim o cale de acces spre panta dealului care ne-ar duce spre turn, dar peste tot dăm de livezi înconjurate de garduri. Ne luăm după un marcaj turistic, ajungem însă la un gard şi ne întoarcem. O apucăm prin albia unui pârâu, dar tot la un gard ajungem. De data asta nu ne mai întoarcem, ci ne strecurăm prin gard şi ne continuăm ascensiunea spre turn. Traversăm o livadă destul de îmbătrânită şi din nou suntem nevoiţi să trecem printr-un gard viu pentru a ieşi pe povârnişul dealului. Ne oprim şi privim în jos. În stânga se vede localitatea Borlova, de unde începe urcuşul spre Muntele Mic. În faţa noastră este comuna Turnu Ruieni, iar în dreapta, în depărtare, se vede satul Zerveşti şi ochiul de apă de lângă sat. Ultima parte a urcuşului este destul de abruptă. Poteca pare mai degrabă o albie secată a şuvoaielor care vin la vale în timpul ploilor. În sfârşit, ajungem sus şi ne oprim în faţa ruinelor. Suntem în vârful dealului Stârminiţa (420 m). Înălţimea actuală a turnului depăşeşte 12 m. Turnul a fost ridicat la mijlocul secolului al XIV-lea şi conform celei mai plauzibile ipoteze este opera strămoşilor familiei cneziale Mâtnic. Turnul a fost înconjurat de un şanţ de apărare. Înconjurăm turnul, ne înepărtăm puţin de el şi scrutăm în zare partea nord-vestică a Ţarcului. Bate un vânt destul de aprig, dar peisajul este desprins parcă dintr-o poveste. Într-un târziu începem coborârea. Suntem însă hotărâţi să nu ne mai stecurăm printre garduri, având în vedere că nu ne antrenăm pentru proba de 110 m garduri! Urmârind o potecă, ieşim la un drum şi coborâm în Turnu Ruieni. N-am coborât chiar lângă maşină, dar după un mic ocol ajungem şi la ea.

   Încă nu suntem decişi să ne întoarcem acasă, la Reşiţa. De aceea, la intrare în satul Zerveşti virăm la stânga şi mergem pe un drum care ne aduce aproape de un lac, ochiul de apă ce l-am văzut de pe înălţimea dealului Stârminiţa. Este barajul de acumulare de la Zerveşti, aflat pe râul Sebeş. Apa lacului este destul de scăzută, astfel că apar pe el şi câteva insuliţe. La capătul de sus al lacului se întrezăresc vârfurile omniprezente ale Ţarcului. Coborâm până la malul lacului şi apoi îl înconjurăm, trecând peste baraj. Este un loc unde poţi să te remontezi şi să te aeriseşti trupeşte şi sufleteşte. Soarele mai are destul de mult până la apus. Noi însă trebuie să ne întoarcem şi să coborâm cu picioarele pe pământ.

   Valea Sebeşului, care se întinde de la ieşirea din Caransebeş până la telescaunul ce urcă spre Muntele Mic, oferă multe celui care vine acolo cu sufletul deschis. Am avut parte de o sâmbătă căduroasă, dar relaxantă şi reconfortantă. Am văzut covoare de narcise sălbatice, ne-am întors în timp până în Evul Mediu urcându-ne la ruinele turnului din secolul al XIV-lea şi ne-am răcorit pe malul lacului de la Zerveşti. Natura ne oferă multe, dacă ştim să o respectăm!   

     

                               https://www.mcdv82.net/
                                                                                    
                                                                                                                                                               27 aprilie 2013  
                                                                                                                                           Cosmina-Daniela-Vlasta M.