miercuri, 11 iunie 2014

O tură uşoară în Munţii Arenişului - A slight shift in the mountains Areniș

Aparate Foto

 

O tură uşoară în munţii Arenişului

A slight shift in the mountains Areniș

 


   Plouă, plouă şi iar plouă. Zile şi nopţi întregi. Se spune că ploaia de mai aduce „mălai”, dar parcă ne-ar trebui şi puţin soare. În dimineaţa zilei de vineri, 16 mai 2014, suntem hotărâţi să ieşim undeva. Nu că n-am avea de lucru. Avem destul, doar că vrem să mai schimbăm puţin decorul şi să luăm o gură de aer mai curat. Cerul este acoperit de nori cenuşii.

    În jurul orei 10 plecăm din Reşiţa pentru a ne îndrepta spre comuna Fârliug. După ce intrăm în localitatea Soceni, virăm la stânga. Trecem de comuna Ezeriş şi la intrare în Fârliug încetinim. Înaintăm încet prin localitate căutând în stânga o cale de ieşire spre dealurile aflate în spatele caselor. Aproape de capătul de sus al comunei ne întoarcem şi intrăm pe drumul judeţean ce duce spre Duleu. După câţiva metri ieşim din Fârliug şi oprim. În stânga noastră se înalţă Cula Arenişului (549 m). Este cel mai înalt vârf din munţii Arenişului, o grupă distinctă a munţilor Dognecei. Plouă mărunt şi în reprize. Imortalizăm aici primele imagini. Ne întoarcem în localitate, abordăm un moş cu coasa pe umăr şi, conform indicaţiilor primite, ne îndreptăm spre capătul de jos al comunei, pe unde am şi venit. Aici ocolim un auto-service, trecem pe lângă cimitir, dar nu reuşim să ieşim pe coasta dealului din spate. Ne întoarcem în localitate şi oprim lângă o fântână. Peste drum se vede în stânga o cărare îngustă.

    Ne echipăm, inclusiv cu pelerina de ploaie, şi intrăm pe cărarea ce desparte două grădini aflate în spatele caselor. Bineînţeles că nu putem trece neobservaţi de câinii aflaţi la post. Intrăm în pădure şi cărarea se bifurcă. Noi mergem mai departe spre dreapta şi după câteva minute ieşim pe povârnişul unui deal deasupra comunei. Urcăm uşor prin iarba proaspătă şi udă până ce ajungem la pădure. Ne ţinem de cărarea care începe să coboare domol într-o vale. Înaintarea ne este îngreunată de pământul argilos îmbibat cu apă şi alunecos. Traversăm un firicel de apă şi începem să urcăm. Ieşim din pădure şi străbatem dealul în zigzag. Din când în când aruncăm câte o privire înspre comună, care a rămas în vale. Trecem pe lângă un stejar singuratic şi ajungem în vârful primului deal ce se vede de la intrarea în Fârliug dinspre Reşiţa. În stânga noastră se profilează o vale înverzită, iar dincolo de ea vârfurile aliniate şi împădurite ale munţilor Dognecei. Înspre sud se zăreşte drumul modernizat pe care am venit, iar în depărtare o bucăţică din comuna Ezeriş. În direcţia nord-est se vede satul Remetea Pogănici, iar în est se profilează piscurile Ţarcului cu pete albe de zăpadă filtrate discret de stratul de nori translucizi şi scoase în evidenţă de câteva raze timide de soare.

    În faţa noastră apare un alt vârf, împădurit înspre comună, dar dezgolit în partea opusă. Ploaia măruntă nu ne slăbeşte, dar acest fapt nu ne împiedică să ne îndreptăm spre vârful din faţă. Străbatem şaua de legătură dintre cele două vârfuri şi trecem pe lângă o turmă de oi, păstrând distanţa de siguranţă impusă de câini. Mergem la liziera pădurii în urcuş accentuat. Este ora 14 când ajungem în vârful năpădit de tufe mărunte. Suntem la altitudinea de 480 metri. La nord se înalţă Cula Arenişului, de care ne desparte o vale împădurită. De jur împrejur, cât vezi cu ochii, se întinde pădurea proaspăt înverzită care ne curăţă aerul şi-l face mai respirabil. Este plămânul pământului. Vederea spre comuna de sub noi ne este obturată de pădurea care se întinde pe povârnişul dealului, începând din vârf şi până aproape de casele din localitate. Deasupra noastră o ciocârlie, care ne-a însoţit o bună bucată de drum, se învârte şi-şi susţine voios concertul specific, vrând parcă să încurajeze soarele timid ascuns după nori.

    Când plouă, când nu plouă. Decidem să coborâm. Ascensiunea spre Cula Arenişului rămâne s-o facem altă dată şi dintr-o altă direcţie. Coborâm până la primul vârf peste care am trecut la urcare. De aici părăsim traseul urmat la urcuş şi mergem pe coama dealului golaş până ne apropiem de primele case. Intrăm în păduricea de salcâmi, unde sunt izolaţi câţiva ienuperi şi un pâlc de pini. Traversăm un pârâiaş, urcăm de-a lungul unui gard şi ajungem la bifurcaţia cărărilor de care am pomenit la început. Doar că de data aceasta venim de pe cealaltă cărare. În câteva minute suntem la drumul naţional lângă maşină. Ceasul indică ora 15:30.

    Parcă este prea devreme să mergem acasă! De aceea traversăm comuna Fârliug, lăsăm în urmă satul Remetea Pogăniş, urcăm dealul cu relee şi oprim la prima intersecţie. Aici se ridică o cruce din lemn, iar în apropiere este amplasată o stupină mobilă compusă din circa 100 familii de albine. Între timp soarele începe să-şi facă loc printre nori. Zumzăitul din atmosferă şi punctele negre care brăzdează aerul denotă faptul că albinele au ieşit la cules în pădurea de salcâmi din spatele stupilor. De-ar fi aşa de harnici şi oamenii ca aceste albine! Prisăcarul este prezent şi el cu cortul şi cu toate cele necesare supravieţuirii.

    Din intersecţie întoarcem la dreapta spre localitatea Scăiuş. Înainte de a ajunge în localitate, mai vedem în stânga o stupină mobilă. Imediat la intrarea în Scăiuş virăm din nou la dreapta. Nu este pus aici nici un fel de indicator. Norocul nostru este că am mai trecut pe aici şi ştim că drumul ne duce la Zorlenţu Mare. Trecem de cimitirul de la marginea satului şi înaintăm încet pe un drum îngust, parţial acoperit cu un start de asfalt degradat. Până să coborâm spre Zorlenţu Mare, avem privilegiul să vedem alergând pe marginea drumului o pereche de prepeliţe. La circa 3 km de Zorlenţu Mare suntem obligaţi să oprim, deoarece mlaştina din apropiere (de fapt, o zonă fosiliferă de 2 ha) s-a extins şi drumul nostru este acoperit de apă. Probabil că este consecinţa ploilor din ultimele zile. Nu vrem să riscăm o trecere prin drumul inundat. Drumul face o uşoară curbă spre stânga şi nu se vede până unde se întinde apa din cauza tufelor de pe margine. De aceea hotărâm să ne întoarcem.


   Totuşi, nu ne întoarcem încă acasă. Vrem să vedem cât de întinsă este apa care acoperă drumul respectiv. Ne întoarcem până la Fârliug, iar de aici urmăm spre stânga drumul ce merge la Zorlenţu Mare prin Dezeşti. Înainte de a intra în Dezeşti ne taie calea o vulpe cam pricăjită şi udă, care a scos din mlaştină un şarpe. În localitate admirăm castanii roz aflaţi în floare, precum şi un rond de flori multicolore din faţa unei case. La Zorlenţu Mare găsim drumul spre Scăiuş şi ne avântăm pe el, după ce citim cu atenţie informaţia de pe panoul postat în intersecţie. Aflăm că acest drum, cu o lungime de 9 km, a fost reabilitat din fonduri europene în anul 2005. A fost reabilitat?! Atunci de ce este acum inundat? Oare atunci nu se ştia de mlaştina din apropiere? Şi dacă a fost reabilitat, nu trebuia şi întreţinut?

    După circa 3 km drumul nostru se pierde din nou sub ape. Oprim şi întoarcem maşina. Ne întâlnim şi cu o şoferiţă îndrăzneţă care vine din sens opus. Maşina parcă înoată, având în vedere că roţile sunt aproape în întregime cufundate în apă. Observăm minute în şir mlaştina, un adevărat paradis al păsărilor. Se învârt pe aici tot felul de păsări care scot diferite sunete. Mlaştina este plină de viaţă: berze, fazani, raţe... Este sezonul când păsările clocesc şi asigură perpetuarea speciei pe pământ. Mlaştina este împânzită de stuf, papură şi irişi galbeni. Soarele, care a reuşit până la urmă să iasă biruitor în lupta cu norii, se apropie de apus. După acest moment de respiro oferit de natură hotărâm, în fine, să ne retragem spre casă prin Brebu şi Soceni.

    Iată că o zi care începe cu ploaie se poate termina şi cu soare! Toate păduricile ce le-am străbătut lângă comuna Fârliug sunt pline de salcâmi înfloriţi. Am avut parte de o adevărată cromoterpaie combinată cu aromoterapie şi meloterapie. Am privit cu admiraţie parada de primăvară a naturii. Am sorbit cu nesaţ parfumul florilor de primăvară, îmbrăcate în haine de sărbătoare. Am ascultat încântaţi sunetele şi melodiile păsărilor bucuroase de venirea primăverii. Am văzut cum se înviorează întreaga natură, mângâiată de razele soarelui, după zile întregi de ploaie. Natura este un spectacol neîntrerupt în aer liber. Trebuie doar să umblăm cu ochii sufletului deschişi şi cu antenele minţii întinse pentru a-l putea vedea şi înţelege.



      www.wix.com/mcdv1504/photography
  

                                                                                 16 mai 2014  
                                                                                 Cosmina-Daniela-Vlasta M.

  

Un comentariu: