vineri, 10 aprilie 2015

Covor de primăvară în cheile Vecinicului - Spring carpet in Vecinic gorge


Covor de primăvară în cheile Vecinicului

Spring carpet in Vecinic gorge

 


    Munţii Aninei nu sunt prea înalţi, ei atingând doar 1160 m în vârful Leordiş şi sunt în marea lor parte împăduriţi. Turistul de rând n-ar fi tentat de aceşti munţi. Dar, dacă avem îndrăzneala să pătrundem pe văile lor, vom descoperi adevărate comori naturale. Una din aceste comori o reprezintă cheile Vecinicului, pe care le vom explora chiar acum. Aceste chei se află în Rezervaţia Naturală Valea Ciclovei – Ilidia, rezervaţie care la rândul ei face parte din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa.

    
   După ce trecem pe la casa bunicii din Zlatiţa, localitate situată pe malul stâng al râului Nera, la frontiera cu Serbia, ne întoarcem pe şoseaua DN 57 spre oraşul Oraviţa. Şoseaua este cam bombardată, adică năpădită de gropi. Nu ajungem însă până la Oraviţa, pentru că  înainte de comuna Răcăşdia facem dreapta spre localitatea Sasca Montană. În această intersecţie este amplasat un panou cu harta Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. În dreptul comunei Ciuchici oprim lângă un centru de informare turistică, care însă nu este nici finalizat şi nici deschis. Lăsăm în urma noastră localitatea Macovişte şi ajungem la o altă intersecţie. Drept înainte drumul duce spre Sasca Montană. Noi însă virăm la stânga spre localitatea Potoc. 

    
   La orizont avem acum în stânga noastră culmile împădurite ale munţilor Aninei. Pădurea însă încă n-a înverzit, având în vedere că abia se scrie în calendar ziua de marţi, 17 martie 2015. Înainte de intrarea în localitatea Potoc oprim pentru a admira un cleanţ semeţ, Custura Cetății (659 m). După localitatea Potoc trecem prin Socolari şi apoi ne oprim la Ilidia. Aici, la intersecţia din localitate, facem dreapta şi urcăm până la marginea satului, unde se termină şi asfaltul, cam deteriorat şi el. 

    
   Abandonăm pentru moment maşina (ora 15:05)  şi continuăm să înaintăm cu rucsacul în spate pe un drum de căruţă. Câţiva localnici ne confirmă că direcţia noastră spre chei este corectă. De asemenea, ne sfătuiesc să nu scăpăm din vedere florile răsărite pe marginea drumului. După circa 10 minute suntem la un pod din beton. În apropiere o masă şi două băncuţe din lemn îmbie drumeţul la un popas. În apele râului Valea Mare observăm primele trepte din tuf calcaros. Pe lângă faptul că sunt o adevărată minunăţie a naturii, aceste trepte pot proteja localitatea de posibile inundaţii. Într-adevăr, sătenii au avut dreptate: drumul este tivit cu bucheţele galbene de ciuboţica cucului. Punem mâna pe aparate şi zăbovim la o scurtă şedinţă foto.

    
   Traversăm podul şi începem să urcăm uşor. Râul Valea Mare este acum în dreapta noastră. După doar  5 minute ajunge la urechile noastre dinspre pârâu un zgomot puternic şi înfundat, semn că apa se prăbuşeşte de la înălţime. Deviem şi coborâm spre albia râului. O cascadă nu mai înaltă de 2 metri îşi etalează forţa şi frumuseţea în faţa noastră. Ieşim înapoi la drum şi în câteva clipe ajungem într-o poiană. În stânga o prisacă este verificată de către un bărbat cu capul acoperit. Stupii sunt supuşi inspecţiei de primăvară. Imediat ne întâmpină din stânga un izvor amenajat. După câțiva pași se deschide spre stânga o mică vale prin care susură un firicel de apă. Poiana se lărgeşte iar noi ne îndepărtăm de râu. La capătul superior al poienii descoperim tot în stânga o altă prisacă, pe povârnişul dealului, străjuită de o casă.

    
   Valea se îngustează iar drumul se apropie din nou de râu. Coborâm pe malul apei și admirăm o altă treaptă din calcar peste care apa se prăvălește cu zgomot. Ajungem la un pod din lemn. Aici apele râului sunt prinse între doi pereţi de stâncă. Practic, de aici încep cheile Vecinicului. Remarcăm splendide praguri de calcar peste care apa curge zgomotos şi face spume. Imediat după pod un panou ne anunţă că intrăm în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. Apa este acum în stânga noastră. Albia râului este căptuşită cu tuf calcaros îmbrăcat în muşchi verde. O adevărată încântare pentru ochii iubitorilor de natură. Drumul înaintează în serpentine pe lângă apele sprintene. Dacă vedetele de la Hollywood sunt primite cu covor roşu, noi avem plăcerea să fim primiţi de cheile Vecinicului cu un covor de flori viu colorate. Adevărate covoare galbene de ciuboţica cucului se înşiră în dreapta şi stânga drumului. Pe alocuri florile apar chiar şi pe mijlocul drumului.

   
    În stânga apar stânci golaşe, răsărite din mijlocul pădurii. Este Cârşia Lupania. Cu cât înaintăm mai mult, cu atât apar mai multe ţancuri. În partea dreaptă drumul este mărginit de Cârşia Şoimului, un perete vertical cu o înălţime considerabilă. Nu ne-am fi gândit că vom găsi aici, în munţii Aninei, asemenea stânci semeţe. Drumul începe să urce mai abrupt, iar albia râului rămâne în vale, la o înălţime remarcabilă. Observăm două cascade în acest sector. Distanţa până la apă este aici destul de mare şi povârnişul este destul de abrupt.

    
   Ajungem într-o poieniţă în mijlocul căreia este situat cantonul silvic. Un canton destul de mare şi solid, cu fundaţia şi pereţii din piatră. Natura de dezmiardă cu florile sale primăvăratice: ciuboţica cucului (Primula officinalis), ghiocei (Galanthus nivalis), măseaua ciutei (Erythronium dens-canis), viorele (Scilla bifolia), toporași (Viola odorata), mierea ursului (pulmonaria officinalis), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), etc. Un regal floral de primăvară! Ocolim poieniţa prin dreapta, pe drum. Aici drumul se transformă într-o potecă care începe să urce abrupt.

    
   Pe poteca de deasupra noastră coboară doi localnici. Ne apropiem de apă, în amonte de canton, trecem peste o punte din lemn şi după o uşoară curbă spre stânga avem în faţa noastră cascada Valea Mare. O adevărată minune! Suntem uimiţi şi rămânem fără cuvinte. Pe margini apa se prelinge maiestuos pe roca calcaroasă tapiţată cu muşchi verde. Şuvoiul de apă din mijloc se prăbuşeşte de la circa 5 m înălţime. Cam pe la mijoc cascada are o terasă. În partea de sus volumul cel mai mare de apă vine printr-un orificiu aflat sub formaţiunea calcaroasă. La capătul de sus al cascadei mai descoperim un jgheab natural, format din rocă calcaroasă, prin care apa curge cu repeziciune. Întreaga cascadă este o veritabilă capodoperă a naturii! Nu ne mai vine să plecăm de aici!

    
   Totuşi, e timpul să ne întoarcem la „civilizaţia de asfalt”... cu gropi. Înainte de a pleca din poieniţă, ne apropiem de apă, în aval de canton şi descoperim cel mai frumos covor de flori pe care l-am văzut vreodată. O puzderie de primule galbene înghesuite pe o suprafaţă de circa 20 m². Nici nu ştim la care bucheţel să ne uităm! Cu această paradă florală se apropie de sfârşit drumeţia noastră de azi. În 35 de minute ajungem la maşină. Este ora 19:15 şi s-a înserat de-a binelea. Ne îndreptăm spre Ciclova Română, pe un drum cu capcane, iar de acolo ieşim la Oraviţa. Nu mai vrem să ne rupem pe şoseaua ce duce prin Grădinari spre Reşiţa. De aceea urcăm la Anina, iar de aici coborâm direct spre casă, cu mintea relaxată şi cu sufletul plin de flori. 

  
                              https://www.mcdv82.net/
                                                                                                                                                               17 martie 2015
                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.                                                                                

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu