joi, 27 iulie 2017

Șirag de lacuri în munții Retezat - Chaplet of lakes in Retezat mountains

Aparate Foto

 

Șirag de lacuri în munții Retezat

Chaplet of lakes in Retezat mountains



    Joi, 20 iulie 2017, la ora 7 dimineața pornim pe traseu din poiana Pelegii. Aseară, după ce am achitat taxa pentru vizitarea Parcului Național Retezat (15 lei pentru mașină și 20 de lei pentru 2 persoane) am înaintat cu mașina pe valea Lăpușnicului Mare și în jurul orei 20 am ajuns în așa-numita parcare aproape plină de lângă poiana Pelegii. Traversăm puntea suspendată peste Lăpușnicul Mare, în apropiere de confluența cu Izvorul Bucurei și urcăm spre poiana Pelegii. În poiană sunt instalate câteva corturi colorate. Nu observăm însă nici o mișcare. Lăsăm în dreapta cabana Salvamontului și intrăm în pădurea de molizi, urmărind o cărare bătătorită și marcată cu cruce roșie și bandă albastră. Marcajele sunt foarte proaspete. Poate pentru că a trecut pe aici la începutul lunii iulie chiar președintele?! În valea din stânga noastră clipocește apa pârâului Izvorul Bucurei.


    Oprim la o băncuță improvizată de unde putem vedea salturile înspumate ale Izvorului Bucurei. Puțin mai sus sărim peste un molid ce ne barează cărarea și trecem pe marginea unei poienițe. În dreapta sus apar culmi golașe. Curând poteca ne conduce printr-o altă poiană. Din când în când în stânga, dincolo de valea pârâului Izvorul Bucurei, ni se descoperă partea inferioară a culmii Slăvei, mângâiată de soarele dimineții. Molizii încep să se rărească și peisajul devine dominat de jnepeni. Ne croim calea printre crengile jnepenilor, în timp ce poteca este inundată de apă.


    Lăsăm firul de apă în dreapta și ieșim în gol alpin. În urma noastră, în depărtare, prinde contur șaua Plaiu Mic și Piatra Iorgovanului (2.014 m). Urcăm abrupt și înainte de a ajunge pe platou suntem ajunși din urmă de un cioban și doi însoțitori mai tineri. Auzim fluierături. Privim spre coasta muntelui din dreapta și vedem cum o turmă de oi coboară în grabă. Într-un parc național?!


    În stânga, după jnepeniș, apare primul lac din drumul nostru de azi, lacul Lia. Din nou urcăm în serpentine și iată-ne la lacul Bucura, cel mai întins lac glaciar din România. Am depășit cu puțin altitudinea de 2.000 de metri. În jurul corturilor instalate pe malul lacului încep să mișune iubitorii muntelui. În dreapta, unde poteca începe să urce spre superlativul Retezatului, vârful Peleaga (2.509 m), este amplasată cabana Salvamontului (vezi articolul Din nou pe Retezat, după 10 ani).


    Ocolim lacul prin stânga și prindem o potecă ce începe să urce spre șaua Judele. Deslușim un marcaj vechi care ne însoțește: punct roșu. În stânga apare imediat lacul Ana, situat în dreptul lacului Bucura, în vale. În dreapta poteca e mărginită de povârnișul muntelui, iar în stânga se deschide o vale pitorească. Străbatem o zonă scurtă de jnepeniș și suntem întâmpinați de lacul Viorica. Un lac mai mic, dar încântător. Foarte aproape de el, puțin mai sus, zărim și lacul Florica, o altă minune a munților Retezat. Din lacul Florica apa se scurge în lacul Viorica, formând o scurtă cascadă. Forma lacurilor se schimbă în funcție de poziția din care le privim. Câțiva norișori care acoperă din când în când soarele și aruncă umbre delicate peste peisaj, ne ajută la fotografiat.


    Din dreapta, de la tăul Porții, coboară spre poteca noastră trei persoane. Tăul însă nu se vede de aici. Curând ne oprim la tăul Agățat, străjuit la vest de un perete vertical și falnic. O imagine copleșitoare! Atacăm o porțiune de traseu mai abruptă și aruncăm o privire spre crestele ascuțite din fața noastră, încercând să ghicim pe unde ne va scoate poteca în șaua Judele. Până acolo însă mai traversăm o porțiune bună de grohotiș. Unii bolovani probabil că au câteva tone.


    De pe un bolovan uriaș din dreapta se aude un țipăt ascuțit. O marmotă, ridicată în două picioare, ne-a reperat și a dat alarma. Într-o secundă dispare. După secțiunea destul de dificilă de grohotiș suntem în fața „asaltului final”. Acum vedem clar firul potecii care urcă abrupt spre șaua Judele. Facem pauze scurte și dese, ocazie cu care privim în spate.


    Șaua Judele. Am ajuns. Suntem la 2.370 m deasupra nivelului mării. Ne tragem sufletul și admirăm salba de lacuri pe lângă care am trecut. În depărtare, jos de tot, sclipește în soare lacul Lia. Mai sus, în dreptul lacului Bucura, se oglindesc apele lacului Ana. Mai aproape de poteca pe care am urcat sunt cuibărite ochiurile de apă ale lacurilor Viorica și Florica. Iar în stânga sus, sub Poarta Bucurei (2.280 m), ne zâmbește încurajator tăul Porții. O priveliște de care nu avem parte în „civilizația” urbană!


    Căldarea Bucurei, de unde am urcat, e fortificată la nord de vârful Peleaga, care se prelungește spre vest cu Colții Pelegii. Apoi conturul crestelor trece peste Custura Bucurei (2.370 m) și coboară în șaua (curmătura) Bucurei (2.206 m). Dincolo de valea Pelegii, se ridică maiestuos, învăluit de norișori gri, vârful Custura (2.457 m).


    Spre nord, la doar câțiva pași de noi, tronează impunător vârful Judele (2.398 m). Câteva momâi arată direcția de urmat spre el. Doi tineri și-au abandonat pe moment rucsacurile aici și s-au îndreptat spre vârful Judele. Privind din șaua Judele spre vest, descoperim valea pârâului Știrbu, unde persistă tăurile Bârlei, sau altfel spus tăul Caprelor și tăul Iezilor, două ochiuri de apă mai mici. Urcăm câțiva pași pe vârful din stânga noastră. Jos, chiar sub vârf, apare un alt lac: tăul Judele.


    Plecăm spre vest, pe cărarea marcată cu triunghi roșu (tot un marcaj vechi), spre lacul Zănoaga. De fapt, aceasta ar fi ținta pe care vrem s-o atingem azi. Coborâm într-o șa înverzită, cu tăul Judele în stânga și tăurile Bârlei în dreapta. Depășim prin sud vârful Bârlea (2.348 m), același lucru îl facem și cu vârful Șesele Mari (2.324 m).


    În față, deasupra munților Țarcu, dincolo de valea Râului Mare, spre vest, tună și fulgeră. Încercăm să grăbim pasul. Poteca începe să coboare ușor prin câteva pâlcuri de jnepeni. Deodată zărim un colț de apă lină. E Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din România (29 m). Lacul are o formă circulară și dinspre vest e apărat de fortificația naturală a muntelui.


    E trecut deja de ora 15, ceea ce înseamnă că nu mai avem timp să coborâm până la lac. Până la sfârșitul zilei trebuie să ne întoarcem în poiana Pelegii. Suntem mulțumiți că l-am văzut de sus. Între timp furtuna din Țarcu se deplasează spre Godeanu și parcă se întețește. Suntem pe drumul de întoarcere, încercând să evităm întâlnirea cu furtuna. Tunetele și fulgerele ne însoțesc de la distanță. În dreapta noastră, deasupra Godeanului și a Retezatului Mic, cerul s-a unit cu pământul. Înaintăm prin semiobscuritatea produsă de norii grei și întunecați ce atârnă deasupra noastră. Când trecem de vârful Șesele Mari, ne apropiem de valea din stânga. Jos, suspendat și tăcut, zace tăul Negru, care deja face parte din Rezervația Științifică Tăul Negru – Gemenele. Jos de tot valea este luminată de soare.


    Urgiile dezlănțuite deasupra Godeanului se apropie de valea Lăpușnicului Mare. De fapt, crestele Godeanului au dispărut aproape în totalitate sub pătura de nori. Se pare că în vale plouă torențial. Cerul are accente dramatice. Dacă în partea nordică predomină soarele, înspre sud cerul arată amenințător. Dincolo de valea Știrbu orizontul este ocupat de vârful Retezat (2.482 m). Urcând spre șaua Judele, observăm că furtuna se mută spre est, apropiindu-se de poiana Pelegii.


    Totuși, vom face o deviere spre vârful Judele. Se pare că furtuna ne ocolește. Nu știm dacă se poate coborî pe partea cealaltă a vârfului. Încet și cu grijă, din piatră în piatră, urcăm pe vârful Judele. Un parcurs scurt din șaua cu același nume, alcătuit din pietroaie, dar cât de poate de îngust și periculos. Nu se admit aici pași greșiți. În stânga se adâncește valea Știrbu, iar în dreapta se cască imensa vale cu salba de lacuri de deasupra Bucurei. Dar... încă n-am terminat cu tăurile. În stânga își face apariția tăul Știrbu, situat și el în rezervația științifică. Panorama de pe acest vârf este cu adevărat impresionantă. Acum se vede bine și tăul Porții. De asemenea, în spatele Colților Pelegii, iese în evidență și Vârful Mare, înălțat până la 2.463 m (vezi articolul Trei zile în Retezat).


    Acum avem de ales între două variante la fel de dificile. Ori ne întoarcem în șaua Judele și coborâm pe unde am urcat, ori coborâm din vârf pe partea nordică, ghidându-ne după momâi. Alegem a doua variantă. Coborârea este chiar abruptă și trebuie abordată cu multă atenție. Doar că odată ce ajungem pe povârnișul înierbat de sub vârf, momâile din pietre dispar. De potecă nici nu poate fi vorba. În aceste condiții coborâm în diagonală pentru a ajunge la poteca pe care am urcat. După eforturi mari reușim să ieșim la cărare. Furtuna se pare că s-a îndepărtat definitiv.


    Acum nu ne rămâne decât să tot coborâm, admirând încă o dată tăurile împrăștiate cu generozitate de natură și ascultând țipetele ascuțite ale marmotelor. În jurul orei 20 suntem la lacul Bucura. Mai umplem o sticlă cu apă de la izvorul din apropierea refugiului Salvamont și pornim în jos. În timp ce coborâm spre limita pădurii, mai întâlnim câțiva drumeți care urcă spre lacul Bucura cu bagaj serios în spinare. Când intrăm în pădure, se înserează. Poteca prin pădure o parcurgem deja la lumina ledurilor. Oboseala își spune și ea cuvântul. În jurul orei 22 ajungem în poiana Pelegii. În această noapte sigur n-o să suferim de insomnie!



                              www.wix.com/mcdv1504/photography
                                                                                                                                                                  20 iulie 2017                                                                                                                                            Cosmina-Daniela-Vlasta M.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu