Muntele Mic și stațiunea Semenic în haine de iarnă
Muntele Mic and Semenic resort in winter clothes
Ziua de marți, 19 ianuarie 2021, este un moment potrivit pentru noi să urcăm pe munții îmbrăcați în haine de iarnă. Astăzi drumul nostru duce spre Muntele Mic, o subdiviziune a munților Țarcu, care atinge altitudinea de 1.802 m. Drumul județean 608A, care urcă din Caransebeș până la stațiunea de pe Muntele Mic, este acum asfaltat.
După localitățile Zervești, Turnu Ruieni și Borlova valea se îngustează, iar drumul este acoperit de puțină zăpadă. La capătul inferior al telescaunului de pe Valea Craiului observăm că acesta nu funcționează în acest moment. De aici drumul începe să urce abrupt, iar zăpada este tot mai consistentă. Bineînțeles că și peisajul din jur devine tot mai fermecător. Când am fost aici în 27 ianuarie 2012, telescaunul funcționa (e adevărat că era într-o zi de vineri), dar drumul era blocat de zăpadă (vezi articolul Pe Muntele Mic).
Pe măsură ce urcăm ceața este tot mai deasă. În dreapta drumului câțiva oameni încearcă să scoată din șanț un utilaj de deszăpezire. Puțin după ora 13 ajungem în stațiune. Nota dominantă a peisajului este ceața și reprizele de ninsoare. Vizibilitatea este foarte scăzută. Totuși, parcarea de mașini este aproape plină, iar pe pârtia din dreapta este agitație. ATV-urile și snowmobilele sunt prezente și ele.
Încercăm să surprindem câteva cadre din acest peisaj hibernal. Câțiva turiști sunt așteptați de gazda lor cu snowmobilul, la care este atașată și o remorcă pentru bagaje. Cu circa o săptămână în urmă am încercat să facem aici o rezervare aici pentru o noapte, dar am aflat cu surprindere că totul este ocupat! Așa am ajuns la concluzia că sunt destui oameni înstăriți care-și permit să lase pe aici o grămadă de bani!
Masivul Țarcu, vecinul dinspre sud-est, este ascuns sub pătura de ceață. Astăzi nu se lasă văzut! În condițiile în care nu putem vedea la o distanță mai mare de circa 50 de metri, decidem să coborâm, dar nu înainte de a lua cu noi câteva cadre foto și video. Puțin mai jos, pe marginea drumului, doi tineri pe schiuri ne întreabă cum pot ajunge la capătul inferior al pârtiei Vâlsan. După ce îi lămurim, ne continuăm coborârea, lăsăm în urmă 2 autofreze de deszăpezire amorțite și facem o scurtă pauză în șaua Jigorei. De aici un traseu se îndreaptă spre stația meteo Cuntu și mai departe spre vârful Țarcu, iar un drum forestier coboară pe valea Șucului până la stațiunea Poiana Mărului.
Admirăm pe parcurs brazii încărcați cu zăpadă și gândul ne zboară la pădurea de argint din jocul “Piticot”. Oare câți copii se mai joacă cu așa ceva, cu piese reale pe carton, nu în ”lumea virtuală” pe tablete și telefoane?! După fiecare curbă apare un peisaj nou în care ne odihnim ochii.
Încă avem timp destul și lumina zilei încă este cu noi. Drept urmare, ne vom îndrepta spre Reșița peste pasul Prislop, cu condiția ca drumul de pe valea Slatinei să fie deschis. Intrăm în Slatina Timiș și urmăm drumul județean 582, care ar trebui să ne ducă până la Reșița. Din fericire, drumul este deschis. Puțin înainte de ora 16 oprim sus, aproape de crucea amplasată lângă drum. În spatele nostru masivul Țarcu rămâne învăluit în ceață, dar în valea din față putem repera localitatea Brebu Nou.
Lacul de acumulare Trei Ape este înghețat și acoperit de zăpadă, astfel dacă cineva este nou pe aici, cu greu își poate da seama că sub mantia albă este un lac. La Gărâna trecem pe lângă Poiana Lupului, locație renumită pentru festivalurile de jazz. Tot aici se află însă și o pârtie de schi, în totalitate liberă și necălcată de vreun turist în acest moment.
Din pasul Prislop (1.000 m) întoarcem la stânga și ne îndreptăm spre stațiunea Semenic. Pădurea îmbrăcată în mantie albă seamănă cu un ținut de basm. Ultima porțiune a drumului dispune de un strat consistent de zăpadă. La 16:30 ajungem pe platou, unde drumul este străjuit de două șiruri de brăduți. Ceața este stăpână peste ținut și aici.
Pârtiile de schi nu funcționează, probabil din lipsa turiștilor. În comparație cu Muntele Mic, stațiunea Semenic pare aproape abandonată. Avantajul însă e că aici nu este înghesuială. Ceața combinată cu albul zăpezii face ca drumul spre stația meteo de pe vârful Gozna (1.447 m) să fie foarte greu de deslușit.
După câteva fotografii facem cale întoarsă. O mașină trage după ea o sanie și doi oameni își fac de lucru pe lângă un utilaj de deszăpezire. E singura prezență umană pe care o sesizăm. Hotelul din centrul stațiunii, o clădire solidă, pare abandonat de-a binelea de ani de zile.
În coborâre de pe Semenic, la ora 17:15, înspre apus norii se rup și apare soarele, care tocmai merge la culcare. Un spectacol fermecător oferit cu generozitate de natură, celor care îndrăznesc să iasă din confortul lor!
După un sfert de oră cerul de la apus se înroșește, astfel că și zăpada apare ireal de colorată. Trebuie să oprim câteva clipe pentru a contempla toată scena de seară! După încă un sfert de oră întunericul începe să pună stăpânire pe ținut, deasupra barajului Gozna rămânând pentru câteva clipe doar o dâră luminoasă. Soarele s-a dus la culcare, urmează ca și noi să ajungem curând acasă și să ne odihnim!
