În căutarea ghioceilor... și a primăverii!
In search of snowdrops... and spring!
Tânjim după zilele călduțe ale primăverii. De aceea plecăm în căutarea
florilor care vestesc primăvara, ghioceii. Flori deosebite, care rezistă la
frig sub pătura de zăpadă, și smerite, mereu cu capul plecat... dar frumoase!
Soarele ne încurajează să plecăm la drum într-o zi de vineri, 19 martie 2021. Plecăm
din centrul comunei Gârnic (circa 500 m altitudine), unde zăpada deja s-a topit
și urcăm spre ieșirea din localitate, în direcția nord-vest. Vrem să ajungem
aproape de localitatea Moldovița, unde sunt covoare întregi cu flori de
primăvară. Când intrăm în pădure, la aproape 700 m altitudine, suntem
întâmpinați de zăpadă. Pentru mașina noastră asta n-ar fi o problemă. Dar ne
dăm seama că în aceste condiții nu vom putea ajunge la ghiocei. Zăpada din pădure
măsoară cam 15 cm.
Sectorul de drum dintre Gârnic și Moldovița este un dezastru! Este un drum județean (DJ 571A) care face legătura între Sichevița și Moldovița (mai exact, intersecția de la Crucea lui Milan). Nimeni nu se ocupă de el și localnicii sunt lăsați în voia sorții. Oprim înainte de Moldovița și dăm cu grijă zăpada la o parte cu lopata în căutarea ghioceilor. Nu reușim însă să găsim nimic, cu toate că ghioceii au înflorit deja înainte de acest episod de iarnă. Dar... nici acasă nu ne vine să ne întoarcem. Abia este ora 15. Așa că vom face un circuit prin munții Locvei și ne vom întoarce tot la Gârnic.
Coborâm prin Moldovița pe un drum jalnic. Băltoacele se lăfăiesc peste tot, iar gardurile din fața caselor sunt îngropate în zăpadă. Soarele încearcă să topească covorul de zăpadă, dar va mai dura câteva zile...
După ce trecem de biserica ortodoxă, deja ieșim din localitate. Coborâm abrupt până la intersecția unde se află o cruce (Crucea lui Milan). Spre stânga drumul coboară la Moldova Nouă. Noi însă mergem spre dreapta, în direcția comunei Cărbunari. Coborâm până la podul peste pârâul Radimna, iar de aici începem să urcăm prin pădure. Acum ne aflăm pe drumul județean DJ 571, care leagă Răcășdia (la nord) de Moldova Nouă (în sud) prin comuna Cărbunari. De la Răcășdia până la Cărbunari drumul este asfaltat (chiar dacă acesta lasă de dorit), dar de la Cărbunari până la Moldova Nouă este lăsat de izbeliște.
La intrare în Cărbunari însă găsim asfalt. Trecem prin centrul localității pe un drum îngust, dar asfaltat. Iată că a apărut și aici o agropensiune, Casa Bunicii, ceea ce înseamnă că trec pe aici și turiști. Ieșim la capătul nord-estic al localității, unde zace o grămadă serioasă de bușteni. Deja suntem pe teritoriul Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița. Tot aici era amplasat în iunie 2016 un punct de control pentru bicicliștii aflați într-o competiție (vezi articolul Urcând spre Știnăpari și coborând spre Șopotu Nou).
Aruncăm o privire în urmă, spre comuna Cărbunari și ne continuăm periplul. Tot aici se termină și asfaltul. Nu se putea să scăpăm așa de ușor! Înaintăm încet, ca să nu distrugem mașina pe drumul județean DJ 571B, care leagă comuna Cărbunari de comuna Bozovici, prin Șopotu Nou. Dacă de la Bozovici până la Șopotu Nou drumul se prezintă sub formă de asfalt peticit, de la Șopotu Nou până la Cărbunari drumul pare abandonat de autoritățile care îl au în grijă. Ajungem în Poiana Logor, un loc de popas îngrădit și o mică cabană. Zăpada așternută pe jos și cei câțiva brazi accentuează peisajul de iarnă, chiar dacă suntem deja foarte aproape de începutul primăverii astronomice. Aici apăreau din stânga rând pe rând bicicliștii amintiți mai sus, venind de jos, din Ciclova Română.
La doar câteva minute de la Poiana Logor ne oprim în dreptul traseului care se desprinde din drum spre stânga. Pe aici se poate coborî într-o oră și jumătate prin Ogașul Porcului până la Lacul Dracului, un lac din Cheile Nerei ce fascinează prin culorile lui și considerat cel mai mare lac carstic din România (vezi articolul Trei zile, trei obiective: Cascada Moceriș, morile de la Rudăria și Lacul Dracului).
Pe măsură ce coborâm prin casele răsfirate ale satului Stancilova (care aparține deja de comuna Șopotu Nou), admirăm în stânga culmile încă ninse ale munților Aninei, situați dincolo de Cheile Nerei. La prima intersecție părăsim drumul distrus care merge prin pădure spre Șopotu Nou și virăm la dreapta. Intrăm pe un drum asfaltat îngust care coboară abrupt în vale. Peisajul este dominat de un strat mai subțire de zăpadă, dar drumul este curat.
Facem slalom printre gospodăriile oamenilor, înconjurate de petice de pământ arabil și fânețe. Gunoiul de grajd provenit de la animale este deja în câmp și așteaptă să fie introdus în sol pentru a-l face mai rodnic. Coborâm spre cătunul Urcu, care aparține și el de comuna Șopotu Nou. De fapt, această comună este compusă din 10 sate și cătune, răsfirate prin văi și pe dealuri. Un câine își face siesta pe o căpiță de fân și nu-l deranjează nici măcar apariția noastră.
De la Urcu în jos drumul este și mai abrupt și sinuos. Probabil că atunci când e acoperit de zăpadă nu e practicabil. Ajunși pe fundul văii, drumul se bifurcă: spre stânga duce la Șopotu Nou, iar la dreapta duce spre Ravensca și Gârnic. Aici nu mai este zăpadă deloc. Noi mergem la dreapta, pentru că vrem să ajungem la Gârnic, de unde am plecat.
La următoarea intersecție virăm tot la dreapta, conform indicatorului rutier aceasta fiind direcția spre Gârnic. Spre stânga drumul intră în Valea Răchitei și duce până la Ravensca sau la Sichevița. La următoarea intersecție mergem tot înainte până se termină asfaltul și intrăm în pădure. Drumul devine anevoios și plin de noroi. Hotărâm să ne întoarcem până la prima intersecție. De aici ne ducem spre stânga și începem să urcăm spre Cârșia Roșie.
În stânga, dincolo de vale, ni se dezvăluie culmile munților Almăjului. În depărtare, culmile cele mai înalte sunt pudrate cu zăpadă. Asfințitul îmbracă peisajul într-o lumină caldă și romantică. Doar că romantismul acesta ni se termină foarte repede, când trecem pe lângă câteva case, ieșim din drumul asfaltat și ne oprim într-o mare de noroi. Ne dăm seama că nu vom putea merge mai departe pe aici, chiar dacă până la Gârnic n-ar fi mai mult de 5 km. Zăpada care s-a topit de curând a înmuiat drumul. Un localnic care se nimerește pe acolo ne lămurește: se circulă pe aici spre Gârnic, dar numai când drumul e uscat. După cum observăm, autoritățile din Șopotu Nou și-au făcut treaba în privința acestui drum. Nu însă și cele din comuna Gârnic...
Drept urmare, coborâm și ne întoarcem în vale. La a doua intersecție virăm la dreapta, spre Sichevița. E adevărat că facem acum un ocol, dar cel puțin e un drum pe care îl cunoaștem. Trecem prin Valea Răchitei și la prima intersecție urcăm spre dreapta prin pădure. Apoi coborâm tot prin pădure și ajungem în Valea Ravensca, unul din cele 19 sate și cătune ce aparțin de comuna Sichevița. De la intersecția unde se află o cruce facem dreapta și urcăm prin cătunele Camenița și Cârșie până la Gârnic. Deja s-a înserat de-a binelea când ajungem la destinație cu mașina pictată de noroi, dar sănătoși și dornici de a vedea curând fotografiile realizate pe traseu.
