sâmbătă, 18 octombrie 2014

Climbing internaţional la Băile Herculane - International Climbing at Băile Herculane

Aparate Foto

 

Climbing internaţional la Băile Herculane

International Climbing at Băile Herculane



    Chiar dacă luni, 8 septembrie 2014 abia am venit din Ţara Zarandului, azi, miercuri, 10 septembrie 2014 plecăm deja spre Băile Herculane, unde între 11-14 septembrie vor avea loc mai multe evenimente: Festivalul Comunităţilor Etnice din Banat, Festivalul Răchiei din Banat şi Zilele Turismului Activ la Băile Herculane. Pe noi ne interesează acum doar turismul activ, care va fi promovat aici în aceste zile de echipa Petzl. Cei de la Petzl se ocupă cu găsirea şi dezvoltarea unor tehnici noi de căţărare, situându-se în acest domeniu în elita mondială. În fiecare an caravana Petzl Roc Trip poposeşte în alt loc. În anul 2002 Petzl a organizat prima escaladă în Franţa, iar de atunci caravana se perindă anual prin diferite locaţii de pe glob, organizând escalade de excepţie în Statele Unite, Canada, Grecia, Austria, Mexic, China şi Argentina. Anul acesta caravana se perindă prin sud-estul Europei, timp de 40 de zile (Băile Herculane, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Turcia). La caravana din acest an participă unii dintre cei mai buni căţărători din întreaga lume: Nina Caprez (Elveţia), Melisa Le Neve (Franţa), Philippe Ribiere (Franţa), Said Belhaj (Suedia), Dave Graham (SUA), Chris Sharma (SUA), Akiya Nogushi (Japonia).

    În jurul orei 11 plecăm din Reşiţa spre staţiunea Băile Herculane pe cel mai scurt drum posibil, adică prin Caransebeş. Soarele de pe cer ne îndreptăţeşte să sperăm la o zi frumoasă. Ajunşi în staţiune la ora 13, facem un scurt tur de recunoaştere. Rulota lungă şi strălucitoare a celor de la Petzl este deja prezentă în parcul Central. Ne aşezăm într-o pizzerie să servim prânzul, după care plecăm spre locul nostru de campare. Nu ajungem însă prea departe, pentru că puţin mai sus de biserica romano-catolică, unde se desprinde o cărare spre Grota Haiducilor, avem parte deja de primul spectacol.

    Chiar pe stânca de lângă drum se caţără doi alpinişti, iar alţi doi îi asigură cu coarda de jos. Unul urcă cam 30 de metri, iar celălat circa 20 de metri. Alpiniştii nu sunt de pe meleagurile noastre. Vorbesc în engleză şi spaniolă. Lumea care trece se opreşte şi priveşte cu emoţie oamenii care se luptă cu înălţimile. Probabil că mai multe emoţii au spectatorii de jos decât căţărătorii de sus. Alpiniştii nu se grăbesc deloc. Caută cu insistenţă orice colţ de stâncă de care să se prindă, orice despicătură sau cavitate în care să pună piciorul. Se pare că nu este vorba doar de muşchi şi forţă fizică. Din când în când unul dintre alpinişti rămâne atârnat în gol. Unii dintre privitori spun că nu pot să se uite, îndeasă langoşii în gură (presupunem că din cauza stresului!) şi pleacă. Cei doi căţărători revin pe rând cu picioarele pe asfalt şi se face schimbul. Adică acum urcă cei care au stat jos şi ceilalţi doi care tocmai au coborât îi asigură. 

    Trec aproape două ore până hotărâm să ne mişcăm din loc. Urcăm pentru scurt timp până la Grota Haiducilor, aflată la doar 5 minute distanţă de mers pe jos. La întoarcere alpiniştii deja îşi strâng lucrurile pentru a pleca. Recuperăm maşina la ieşirea din staţiune şi plecăm să campăm în grădina vechilor noastre cunoştinţe, la 10 km distanţă de oraş. Ziua nu s-a încheiat însă. Prin urmare, facem focul şi pregătim cei câţiva mititei pe care i-am adus cu noi. Mai mult de dragul focului şi al grătarului decât al mititeilor. Nu vrem „să ne spargem” burta! Apropo de grătare. „Dar cu grătarele ce-aţi avut?”, se întreba cineva la apariţia legii picnicului. Chiar... Care este adevărata problemă, grătarele sau gunoaiele? Noi credem că gunoaiele!


********** 

    Iată-ne în dimineaţa zilei de joi, 11 septembrie 2014, trezindu-ne la cort, după un somn odihnitor. De fiecare dată am remarcat că somnul nostru este mai bun la cort decât acasă, în confortul patului. La ora 8 suntem în picioare. Va mai dura ceva timp 


până ce soarele va ajunge la noi. Doar suntem în valea Cernei, mărginită de-o parte şi alta de pereţii înalţi şi abrupţi ai munţilor Mehedinţi şi Cernei. Trecem podul peste râul Cerna şi ne avântăm pe un drum de şantier, pe malul drept al Cernei în jos. Drumul este umbrit de copacii de pe margine. Doar din când în când ieşim din umbra pădurii şi atunci avem parte de puţin soare şi panorame de basm. În dreapta noastră se ridică abrupt vârfurile din munţii Cernei, scăldate în soare. Dincolo de cursul apei, în stânga noastră, pereţii aproape verticali ai munţilor Mehedinţi încă sunt în umbră. După circa o oră şi jumătate ne întoarcem şi aducem cu noi şi câteva lemne uscate. 

    După ce pregătim câţiva ardei la grătar şi îi savurăm pe îndelete, plecăm în staţiune pentru a asista la deschiderea oficială a manifestărilor amintite mai sus. Imediat după ora 17 fanfara de la Bănia deschide spectacolul, delectându-ne auzul. După câteva cuvântări oficiale intră pe platoul din parcul Central o ceată de daci, urmată apoi de romanii Legiunii a XIII-a Gemina. Este o trupă de figuranţi de la Alba Iulia care prezintă în acest fel o lecţie de istorie pe viu. După două bătălii desfăşurate între cele două tabere, ne mutăm pe iarbă pentru a asista la o luptă între gladiatori. O luptă cât se poate de autentică şi incitantă. La fel de autentice sunt şi costumele actorilor. 

    Odată luptele dintre daci şi romani încheiate, plecăm în urmărirea unui câine husky cu care reuşim să ne fotografiem. Este un „căţel” de 6 luni, foarte simpatic, venit tocmai din Franţa împreună cu caravana Petzl. Apoi ne apropiem de Cerna şi... ce să vezi? Peste cele două maluri ale Cernei este întinsă o coardă de slackline (25-30 m), iar un bărbat încearcă să traverseze râul mergând pe această coardă. Coarda are o lăţime de circa 5 cm şi suportă o greutate de max. 1.000 kg. Bineînţeles, bărbatul este asigurat. Se plimbă pe coardă deasupra râului Cerna la o înălţime de circa 20 de m. Ajunge pe malul celălalt fără să cadă, balansându-se din când în când. La întoarcere alunecă de pe coardă şi rămâne atârnat în gol, timp de câteva momente. Acum ne dăm seama că omul acesta se distrează mai mult decât noi, cei care privim totul de pe margine. Cum s-ar spune, se joacă cu nervii noştri! Se ridică din nou în picioare, se culcă pe coardă, stă pe ea într-un picior, ia poziţia lui Buddha... Lumea se adună şi priveşte înmărmurită. Şi totuşi... omul ajunge teafăr şi întreg înapoi la noi şi mulţumeşte modest pentru aplauzele primite. Mai târziu aflăm că acrobatul de excepţie nu este nimeni altul decât Flaviu Cernescu, numit şi „Balaurul din Transilvania”, care a mai făcut asemenea demonstraţii la înălţime. 

    În timp ce se înserează, o formaţie de artişti din Serbia începe să anime atmosfera cu muzică. Noi aşteptăm o proiecţie video despre zonele de climbing din România şi din regiune. Dar tocmai se porneşte o ploaie care nu are de gând să se oprească. Fiecare îşi caută un loc unde să se adăpostească. De fiecare dată când ploaia scade în intensitate şi credem că se va opri, picăturile devin imediat tot mai mari şi mai dese. Formaţia de muzică din Serbia însă nu se lasă intimidată de ploaie, chiar dacă n-o urmăreşte aproape nimeni. În fine, nu avem încotro. Proiecţia nu mai are loc. Ne delectăm cu un colac secuiesc şi plecăm spre locul nostru de campare. Este aproape ora 23 când intrăm în cort. Ploaia nu s-a oprit nici acum. 


**********

    În dimineaţa zilei de vineri, 12 septembrie 2014, nu mai plouă, dar norii cenuşii şi imprevizibili tot deasupra noastră stau. Facem o scurtă incursiune în staţiune pentru a ne completa rezervele de alimente.


Lângă locul nostru de campare se adună tot mai multe maşini. Turiştii veniţi din străinătate pleacă echipaţi spre cascada Vânturătoarea, unde se pregătesc de escaladă, urcându-se pe peretele de stâncă de deasupra cascadei. Noi însă trebuie să ajungem astăzi acasă. Dar până seara mai este ceva timp. De aceea plecăm spre casă, dar mai pe ocolite.

    În jurul orei 12:30 plecăm spre Baia de Aramă, de unde ajungem după câţiva kilometri la Ponoarele. Vrem să vedem cum se mai prezintă Podul lui Dumnezeu, un pod natural peste care trece şoseaua spre Turnu Severin. Am fost aici în urmă cu 4 ani, dar acum lucrurile s-au mai schimbat puţin. Podul care era în pericol de a se prăbuşi a fost fortificat şi s-a făcut un drum ocolitor pentru vehiculele grele. Suntem în luna septembrie, dar liliacul de la marginea drumului nu ţine cont de acest lucru, pentru că a înflorit! Vizavi de podul natural se cască gura peşterii Ponoarele cu o dezvoltare de peste 700 de m. Urcăm dealul de deasupra peşterii pentru a vedea dincolo, în vale, apele lacului Zăton (Zătonul Mare). Dar... ca şi acum 4 ani, lacul este aproape secat, chiar dacă în acest an a plouat din belşug. Este cel mai mare lac carstic din ţară. Primăvara poate atinge 2,5 km lungime, iar adâncimea maximă poate depăşi 20 de m. Cu toate acestea, este un lac temporar. 

    Ne întoarcem în localitate şi intrăm la dreapta pe un drum pietruit. După câteva sute de metri ajungem la biserica de lemn sfântul Nicolae. Este situată pe coasta dealului, având în spate peretele de stâncă. A fost ridicată în sec. al XVIII-lea şi arată ca o căsuţă cu pridvor. Este declarată monument istoric, dar acest fapt n-o fereşte de iminenta prăbuşire. La întoarcere în localitate, trecem un fir de apă pentru a vizita în stânga moara Crăcucenilor, un alt monument istoric, cu acoperişul deteriorat, aproape o ruină. 

    Ne continuăm drumul străbătând podişul Mehedinţi şi coborând lin spre Turnu Severin. Peisajul este încântător, ceea ce ne face să oprim de mai multe ori. În zare se înalţă munţii Mehedinţi, iar dincolo de ei apar şi culmile Godeanului. Un vânt tăios parcă prevesteşte anotimpul rece care se apropie. Înainte de a coborî în localitatea Malovăţ, situată deja la drumul european E 70, în dreapta apare profilul fumegător al termocentralei de la Halânga. Ocolim municipiul Turnu Severin pe şoseaua de centură şi ne apropiem de Dunăre. Până la Orşova suntem acompaniaţi în stânga de apele Dunării. Lăsăm în urmă hidrocentrala Porţile de Fier de la Gura Văii, trecem podul de la Orşova peste golful Cernei şi la gara din Băile Herculane oprim. Începe să se însereze. Nu mai avem mult până acasă. La Reşiţa ajungem în jurul orei 21. Din parcul Tricolorului se aude muzică. Ce să fie?! Zilele culturii sârbe. Nouă ne ajunge ce am văzut astăzi, aşa că mergem direct acasă. 

    O lecţie de istorie pe viu, escaladă palpitantă, echilibristică de excepţie deasupra râului Cerna şi o mulţime de peisaje mirifice. Toate acestea ne-au îmbogăţit sufleteşte şi ne-au arătat că nu suntem singurii călători din această lume. Turismul se poate face stând la hotel şi bronzându-te, sau se poate face umblând pe cărări de munte şi tinzând spre înălţimi. Noi preferăm turismul activ care ne conferă pe lângă multe altele şi un somn uşor.



      www.wix.com/mcdv1504/photography
  

                                                                                 10-12 septembrie 2014  
                                                                                 Cosmina-Daniela-Vlasta M.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu